Faceți căutări pe acest blog

joi, 23 iulie 2015

74. Comentariu despre "duhurile" de la 1Petru 3:18-20 şi despre cei "morţi" de la 1Petru 4:6

1Petru 3:18-20 şi 4:6 nu se poate aduce în sprijinul doctrinei despre nemurirea sufletului şi a chinului vesnic, din următoarele motive

Cornilescu 1Petru 3:18-20
18. Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, 19. în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare,
20. care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.

GBV 1Petru 3:18-20
 18. pentru că şi Hristos a suferit o singură dată pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă la Dumnezeu, fiind omorât în carne, dar făcut viu în duh,
19. prin care, de asemenea, mergând, a predicat duhurilor care sunt în închisoare,
20. odinioară neascultătoare, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aştepta în zilele lui Noe, pe când se pregătea corabia, în care puţini, adică opt suflete, au fost salvaţi prin apă;

Câteva cuvinte din textul grec: zōopoiētheis (făcut viu) de pneumati (în duh) en ho (prin care) kai (şi) tois en (celor în) phylakē (închisoare), pneumasin (la spirite) poreutheis (a propovaduit)

Oamenii sunt numiţi suflete, iar îngerii sunt numiţi duhuri. Când aceste duhuri sunt trimise pe pământ, iau formă vizibilă şi sunt numiţi îngeri. Prima trimitere a acestor duhuri a fost după izgonirea oamenilor din Eden, ca să păzească intrarea de la grădina Edenului:
Geneza 3:24. Şi l-a alungat pe om; şi a pus heruvimii şi flacăra sabiei strălucitoare spre răsăritul grădinii Edenului, ca să păzească drumul către pomul vieţii.

Legat de 1Petru 3:18-20, prin Geneza 3:24, Geneza 6:1-4, 2Petru 2:4 şi Iuda 1:6 avem o deschidere mai largă la ceea ce spunea apostolul aici. Nişte îngeri - nu se ştie dacă cei dintre cei ce păzeau Edenul sau alţii - au părăsit domeniul lor de viaţă net superior celor oamenilor şi s-au ataşat vieţii pământeşti, pentru care au fost decăzuţi la o stare de vieţuire ca într-o închisoare, privaţi de anumite libertăţi. Aceşti îngeri decăzuţi vor sta în această stare până ce Dumnezeu îi va judeca prin sfinţi:  1Corinteni 6:3. "Nu ştiţi, oare, că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult cele lumeşti?"

Ce trebuia să le propovăduiască Domnul Isus acestor îngeri decăzuţi şi de ce trebuie ei judecaţi de oamenii sfinţi şi nu de către îngerii sfinţi?

Ce trebuia să le propovăduiască Domnul Isus acestor îngeri decăzuţi? După ce s-a înălţat la cer, Fiul lui Dumnezeu s-a dus ca procuror şi le-a prezentat capetele de acuzare, experimentând acum pe viu ispitele lansate de duhurile rele, ispite prin care trec toţi oamenii. 
Evrei 4:15. "Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat." 
Nici o ispită de a lor nu-şi are justificare. Şi de ce trebuie ei judecaţi de oamenii sfinţi şi nu de către îngerii sfinţi? Fiindcă îngerii decăzuţi au păcătuit împotriva oamenilor, înşelându-i şi nenorocindu-i prin pofte. 
Luca 11:24. "Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: "Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit." 

Avem aici un răspuns: Când un duh necurat este biruit şi alungat dintr-un om, caută locuri fără apa, deoarece apa îi aduce aminte de distrugerea teribila de pe timpul lui Noe, şi această distrugere îi aduce aminte că odată şi odată şi ei vor pieri. De aceea nu renunţă ca să se lupte pentru sufletul celui eliberat, pentru că ştie că atunci când se va împlini numărul întreg al neamurilor ce trebuie să intre în regatul lui Dumnezeu ca preoţi şi regi, soarta lor va fi pecetluită (Romani 11:25). Cu cât întârzie mai mult planul lui Dumnezeu cu atât îşi prelungesc agonia, trăind într-o stare nefericită ca cea dintr-o temniţă. Deci 1Petru 3:18-20 nu se poate aduce în sprijinul doctrinei despre nemurirea sufletului şi a chinului vesnic. Textul nu vorbeşte de oamenii morţi ci de îngerii decăzuţi.

1Petru 4:6 nu se poate aplica celor morţi literalmente, ci doar celor morţi în păcat. Vestea bună ar fi putut fi predicată doar celor drepţi, însă Dumnezeu în iubirea lui a extins harul şi asupra celor ce au fost morţi în păcat. Textul vorbeşte clar, aceştia nu sunt încă judecaţi, ci li s-a predicat tocmai ca să fie judecaţi: "Fiindcă pentru aceasta s-a vestit Evanghelia şi celor morţi, ca să fie judecaţi potrivit oamenilor", ori dacă aceşti morţi sunt deja în iad, atunci au fost deja judecaţi şi textul ar fi contradictoriu. Evanghelia li s-a predicat atunci când au fost vii şi trăiau pe pâmântul acesta, dar aceştia sunt numiţi "morţi", dacă trăiesc în păcat.
A se compara cu Ioan 5:25. "Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia."
Apostolul Petru a folosit aceeaşi metaforă, ca şi Domnul nostru Isus Christos, de la care a învăţat această figură de stil.
FIGURĂ DE STIL (FIGURĂ POETICĂ) s. f. + prep. + s. n. (< it., lat. figura + lat. de + fr. style): procedeu stilistic prin care se schimbă sensul propriu al unui cuvânt în sens figurat, în cadrul unei opere literare, ca în exemplul „Și-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint” (M. Eminescu).
A se vedea şi textul aramaic: Aramaic Bible in Plain English
For because of this, The Good News was proclaimed also to the dead that they would be judged as children of men in the flesh and they would live in God by The Spirit.


Postări recomandate
413








343








312








173








151








127








125








102








91








91


73. Luca 23:43 - Comentariu de Ady Florin

Luca 23:43 - Comentariu

VARIANTA 1
Luca 23:43 - Comentariu  
A) INTERPRETAREA POPULARĂ
-sufletul sau spiritul morţilor are o existenţă în ceruri înainte de înviere ; tâlharul i-a cerut  lui Iisus să-şi amintească de el în împărăţia sa, acesta a  fost asigurat că va fi în paradis chiar în ziua aceea ;
B) PUNCTUAŢIA TEXTULUI (analiza textului în greacă)
- dacă virgula este plasată înaintea cuvântului „astăzi„ aşa cum întâlnim în majoritatea traducerilor, pasajul arată astfel : „Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu mine în rai„
-  dacă virgula este plasată după cuvântul „astăzi „ pasajul arată astfel „Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu mine în rai„
Precizări
-în primele secole ale creştinismului , manuscrisele Noului Testament erau scrise fără spaţii între cuvinte sau propoziţii ;
- punctuaţia care să arate cum trebuia citit textul era foarte puţin folosită sau chiar deloc;
- Virgula, de exemplu, a fost introdusă abia în secolul al noulea;
-Când a fost introdusă punctuaţia în Luca 23:43, virgula a fost asezată înaintea cuvântului „astăzi„  nu din motive gramaticale ci din convingeri teologice; la acea vreme predomina convingerea că cei credincioşi vor primi răsplata finală la moarte;
C)  TRADUCEREA  ALTERNATIVĂ (CU VIRGULA DUPĂ ASTĂZI)
-Traducerile antice, citatele din scriitorii bisericeşti si chiar semne specifice ale manuscriselor greceşti stau mărturie că citirea alternativă avea mulţi susţinători în creştinismul timpuriu;
  • Redarea „ Ädevarat iti spun astazi, vei fi cu mine în paradis „se găseşte în Curetorian Syriac, una din cele mai timpurii traduceri ale Noului Testament, datând din secolul al doilea;
  • este, de asemenea , găsită şi în scriitori bisericeşti, cum ar fi Ephraem din secolul 4, Casian şi Hesaychius din secolul 5;
  • redarea aceasta se găseşte şi-n  două lucrări apocrife independente, probabil din secolul 4; (Faptele lui Pilat şi Coborârea lui Hristos în iad);
  • folosirea cuvantului astăzi ptr. a introduce sau a încheia o afirmaţie reprezintă doar un idiom semitic, folosit ptr. a sublinia semnificaţia şi solemnitatea declaraţiei ce fusese  făcută sau urma să fie făcută;
  • idiomul acesta este destul de obişnuit în Scriptură
  • în Deuteronomul întâlnim peste 40 de astfel de expresii, cum ar fi: „te învăţ astăzi, „îţi poruncesc astăzi”, „mărturisesc împotriva ta astăzi şi „îţi declar astăzi„ (Deuteronom 4:18; 6:6; 7:11; 8:19; 11:26,32; 30:18,19; 32:46)
D) SFAT PENTRU A ÎNŢELEGE AFIRMAŢIA DOMNULUI ISUS
-  ca să înţelegem afirmaţia Domnului Isus trebuie să privim întreaga învăţătură biblică privitoare la timpul când cei mântuiţi vor primi răsplata în rai;
E) CE ÎNŢELEGE ISUS PRIN RAI?
- Isus s-a referit la ceruri – (1 Corinteni 12:2-4) sau locuinţa veşnică din Noul Ierusalim a celor răscumpăraţi, în care se află pomul vieţii şi tronul lui Dumnezeu ( Apocalipsa 2:7; Apocalipsa 22:1-5)
-În alt pasaj Isus se referă la numeroasele locuri din casa lui Dumnezeu şi al timpului când  El va veni iarăşi ptr. a–i lua pe ai săi cu sine (Ioan 14:1-3); În timpul acela, el îi va invita pe urmaşii săi să moştenească împărăţia pregătită ptr. ei de la întemeierea lumii (Matei 25:31:34); acel moment este unul al reunirii şi atunci va avea loc celebrarea finală şi completă a eliberării de păcat (Luca 22:14-18);
F) Acordarea nemuririi
-Pavel învaţă că cei credincioşi care mor vor ieşi din mormânt la a doua venire a lui Isus  (1 Corinteni 15:20 -23) atunci când li se va oferi darul nemuririi (1 Corinteni 15:51-55); drepţii înviaţi şi cei ce sunt în viaţă vor fi luaţi împreună ptr. a-l întâlni pe Isus în văzduh şi vor fi cu El ptr. totdeauna (1 Tesaloniceni 4:17);
-În teologia lui Pavel, învierea lui Isus şi nu moartea sa, este cea care le oferă celor drepţi speranţă ptr. viaţă după moarte (1 Corinteni 15:16-19), Romani 10:9);
-Ar fi fost ciudat ca Iisus să-i promită tâlharului că vor fi împreună în paradis chiar în ziua aceea;
- Biblia învaţă clar că în ziua în care a murit Domnul Isus a mers în mormânt (Luca 23:50-54), Fapte 2:31-32; Fapte 13:29, 31)
G) ANALIZA IDEII CĂ TRUPUL LUI ISUS A MERS ÎN MORMÂNT, ÎN TIMP CE DUHUL  SĂU S-A SUIT LA CERURI;
- Dacă afirmăm că trupul  lui Isus  a  mers în mormânt în timp ce duhul său s-a suit la ceruri înseamnă că ignorăm cuvintele Domnului Iisus către  Maria, în dimineaţa învierii, când i-a cerut să nu-l atingă deoarece nu se suise acasă la Tatăl (Ioan 20:17);
H) PROBLEME CE APAR DACĂ ACCEPTĂM IDEEA CĂ ISUS A FOST ÎMPREUNĂ CU TÂLHARUL ÎN PARADIS ÎN ZIUA CÂND A MURIT
1. Dacă plasăm virgula înaintea cuvântului astăzi este imposibil să armonizăm acest pasaj cu învăţătura generala a Bibliei, inclusiv cu învăţătura Domnului Isus cu privire la timpul când credincioşii morţi îşi vor primi răsplata finală; Plasarea virgulei după  cuvântul „astăzi„ este un idiom semantic care accentuează semnificaţia enunţului;
2. Segmente importante ale bisericii primare au acceptat acest fel de citire „Adevărat îţi spun astazi, vei fi cu mine în rai şi asta chiar şi după ce credinţa în nemurirea sufletului a devenit predominnată în creştinism;
 3. Tâlharul l-a rugat pe Domnul Isus să-şi amintească de el în împărăţia sa; Prin folosirea cuvântului astăzi după expresia „îţi spun” Mântuitorul a făcut o promisiune solemnă, aducându-i mângâiere şi speranţă muribundului, dar fără a specifica timpul împlinirii promisiunii; 

                                                                 VARIANTA 2

A) TEXTUL ÎN ORIGINAL

- Și Iisus i-a spus lui adevărat spun ție astăzi cu Mine vei fi în paradis

Precizări

- pe timpul apostolului nu exista nici un fel de punctuație; nici punct, nici virgulă.

- în scrierea veche, până către secolul IX, se scria doar cu literele mari și fără spații între cuvinte!

- Textul era un lung șir de litere: SIIISUSIASPUSLUIADEVĂRATSPUNȚIEASTĂZICUMINEVEIFIÎNPARADIS

B) OPINIA MAJORITARĂ

- exact în acea zi de vineri, de îndată ce Iisus a murit, S-a suit la Tatăl, în paradis, împreună cu tâlharul.

C) BIBLIA NE SPUNE CĂ DUMINICĂ, ÎN DIMINEAȚA ÎNVIERII IISUS ÎNCĂ NU SE SUISE LA TATĂL SĂU...!!

Ioan  20: 17... „Nu mă ține”, i-a zis Iisus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu...”

D) INTREBARE  : CUM AR TREBUI AŞEZATĂ VIRGULA ÎN AȘA FEL ÎNCÂT SENSUL SĂ CORESPUNDĂ CU VERSETUL DIN IOAN?

"Iisus i-a spus lui adevărat spun ție astăzi cu Mine vei fi în paradis.” Să  punem virgula înainte sau după  cuvântul „astăzi”? Ptr. a corespunde, virgula trebuie pusă astfel: „Și Iisus i-a spus lui: Adevărat spun ție astăzi, cu Mine vei fi în paradis.”

E) CONJUNCTIA CA DIN TRADUCEREA CORNILESCU

-În Biblia Cornilescu, nu apare virgulă, ci cuvântul „că”...  – „Că” este adaosul lui Cornilescu, traducătorul. Lipsește în original.

-Spre exemplu în Biblia Nițulescu „că”-ul nu-l vom găsi.

Obiecţie: Tâlharul de pe cruce a mers cu Domnul Hristos în rai, în ziua când a murit

-NU avea cum să meargă în rai pentru că duminica dimineaţa Domnul a spus Mariei: “Nu mă atinge căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu;” Ioan 20:17

-  Semnele de punctuaţie ale Bibliei nu au fost inspirate, ci au fost adăugate de oameni. În traducerea româneasca  – Cornilescu – a textului din Luca 23:43, virgula, care în unele traduceri există, a fost înlocuita cu prepozitia “ca”. Aceasta prepozitie, ca şi  virgula, dacă nu este aşezată corect în propoziţie schimbă total înţelesul corect al textului. Astfel, punctuaţia corecta a textului din Luca 23:43 ar fi trebuit să fie astfel: “Isus a răspuns: ‘Adevărat îti spun astazi, vei fi cu Mine în rai”. Împărăţia Domnului Hristos va fi întemeiată la a doua venire a Sa (Matei 25:31) şi toti drepţii din toate veacurile vor intra în ea în momentul acela,  nicidecum la moarte.

Sursa: STAREA OMULUI IN MOARTE  Adăugat de: adyflorin 

Postări recomandate
413








343








312








173








151








127








125








102








91








91

72. Alte mărturii vechi despre Luca 23:43 în citatele din "Patrologia Greaca" 1869

Alte mărturii timpurii despre Luca 23:43 de la scriitorii bisericeşti

Redarea evangheliilor unora în care „Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu mine în paradis" se găseşte mentionată, de asemenea, la diferiţi scriitori bisericeşti timpurii, cum ar fi Ephraim Sirianul din secolul 4, Ioan Casian (original din Casimcea, Dobrogea) şi Hesychius din Ierusalim din secolul 5 şi chiar şi la aceia care sustineau doctrina falsă că Domnul Isus a fost în iad, predicând morţilor ce se chinuiau acolo, acestea sunt două lucrări apocrife independente, probabil din secolul 4: 
"Faptele lui Pilat" şi "Coborârea lui Christos în iad". 
Mărturiile acestea sunt în textul grec al Noului Testament în citatele din "Patrologia Greaca", Vol. 93 şi Novum Testamentum Graece, editio octava critica maior, de C. Tischendorf, Vol. I, Leipzig, 1869, sub Luca 23:43.
În secolul XI încă mai existau susţinători în a căror evanghelii Luca 23:43 era astfel: „Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu mine în paradis", conform cu Teofilact (ODCC) - exeget bizantin; opera sa principală, o serie de comentarii pe mai multe cărţi din Vechiul Testament și în general a Noului Testament, cu excepția Apocalipsa, este marcat de luciditate de gândire și de exprimare și urmărește îndeaproape textul biblic.
(ODCC) - Oxford Dictionary of the Christian Church
Textul grec al Noului Testament in citatele din "Patrologia Greaca", Vol. 123

Vedeţi că chestia cu virgula nu e o găselniţă Martorii Lui Iehova sau Biserica Adventistă De Ziua A Şaptea, existau chiar Biblii şi evanghelii, fie greceşti sau de altă limbă în care expresia opusă celei răstălmăcită şi oferită de Biserica Catolică, era deja consacrată în secolele IV-V şi a supravieţuit în toate timpurile, până la noi (C. Tischendorf).

Postări recomandate
413








343








312








173








151








127








125








102








91








91

miercuri, 22 iulie 2015

71. Cum se explică Luca 23:43? Codex Vaticanus - încă o mărturie puternică

Cum se explică coret Luca 23:43? O altă mărturie veche şi puternică împotriva formulării rescrise şi propuse de scribii din Biserica Catolică!

Cum se explică Luca 23:43? 

Într-una din cele mai vechi Biblii (numai Biblia Sinaiticus e mai veche, spun unii), numit Vaticanus Graecus sau altfel numit Vatican 1209 si Codex B, are un punct inferior (hypostigme) după sēmeron (astăzi). În ceea ce privește punctuația acestui manuscris, s-a observat că, punctul de sus este folosit la sfârșitul unei propoziții sau citat, iar punctul de jos pentru o pauză scurtă. (AT Robertson, "O gramatică a Noului Testament grec," Nashville, 1934, p. 242). 
Cerneala acestui manuscris - scris cu majuscule - a fost de un maro decolorat, iar mai târziu, niste zeloşi scribi catolici au înserat câte ceva și au introdus alte semne de punctuație. Modificările făcute de aceşti scribi au stârnit indignarea unui cititor care a făcut această notă interesantă pe marginea manuscrisului:  "Nebuni şi netrebnici, puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"
Cu toate acestea, în Luca 23:43 cerneala de la punctului inferior aflat după cuvântul "semeron" (astăzi) este aceeași ca la scrierea originală a textului, și astfel, este din secolul IV ca şi manuscrisul.
Iată că în Luca 23:43 la formularea acestui manuscris, ca şi cel de limba aramaică (Curetonian Siriac), este contrară formulării actuale, rescrise şi propuse publicului de scribii din Biserica Catolică sub patronajul braţului puternic al inchiziţiei sale. Iar potrivit Bibliei, mărturia a doi martori trebuie luată în serios, spre cercetare. Numărul martorilor nu este decisiv, ci mărturia lor.

Mărturia din Codex Curetonianus Syriacus Luca 23:43, din secolul V: "Amin, îți spun astăzi că, (odată) cu mine vei fi în Grădina Edenului"
Mărturia din Codex Vaticanus Graecus Luca 23:43, din secolul IV: „Adevărat îţi spun astăzi, vei fi (odată) cu Mine în paradis“
Compară cu Ioan 20:17 "Isus i-a spus: „Nu Mă atinge, pentru că încă nu M-am suit la Tatăl Meu; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le: «Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru»“.

AMIN!

Postări recomandate

413








343








312








173








151








127








125








102








91








91

marți, 21 iulie 2015

70. Cum se explică Luca 23:43? "Vei fi cu mine în Grădina Edenului" Codex Curetonianus

Cum se explică Luca 23:43?

Dacă citim Bibliile actuale ale Bisericii Catolice şi a tuturor grupărilor desprinse de ea, începând cu Biserica Ortodoxă, vom observa - cu mici excepţii - că acest verset este în vădită contradicţie cu versetul din Ioan 20:17 şi altele. În această formulare de redare Luca 23:43 nu poate fi adevărat, deci nepotrivirea trebuie să vină fie dintr-o proastă copiere a unui manuscris, fie dintr-o deformare intenţionată a acestui verset, făcută în scopul susţinerii unei doctrine, cea a nemuririi sufletului şi a celorlalte dogme legate de ea.

Mulţi suspectează că este vorba de varianta a doua, adică Biserica Catolică a deformat intenţionat acest verset înspre propriul ei interes doctrinar. Din fericire, Dumnezeu ne-a păstrat şi forma ei originală, în limba aramaică, scrisă în aflabetul timpuriu numit Estrangelo, fără vocale. Formularea originală se află într-un manuscris aramaic din secolul V ce conţine doar cele patru evanghelii, însă urmează un manuscris din secoul II. Se numeste versiunea Curetoniană siriacă, având sigla syr cur. Ea sună aşa: "Amin, îți spun astăzi că, vei fi cu mine în Grădina Edenului" The Curetonian Syriac (fifth century C.E.) renders Luke 23:43: "Amen, I say to thee to-day that with me thou shalt be in the Garden of Eden.'"--F. C. Burkitt, "The Curetonian Version of the Four Gospels," Vol. I, Cambridge, 1904. 
Unde va fi această grădină, în cer sau pe pământ? Ea va fi pe pământ după revenirea Domnului Isus. Tâlharul pocăit va fi cu Domnul Isus în această grădină minunată, după înviere şi va mânca din pomul vieţii, care va fi în această grădină a paradisului.
Apocalipsa 2:7. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu." 

  Falsul este evident, dacă comparăm redarea actuală a Bisericii Catolice „Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu Mine în paradis“ cu redarea nemodificată din Ioan 20:17 "Isus ·i-a spus: „Nu Mă atinge, pentru că încă nu M-am suit la Tatăl Meu; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le: «Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru»“. 
Pe lângă această redare din versiunea Curetoniană, mai sunt şi alte citate, răsfirate geografic pe o arie întinsă, care dovedesc că această redare era cunoscută şi acceptată de mulţi credincioşi, cu mult timp înainte de apariţia Bisericii Adventiste şi a rămas în uz cu toata sforţarea inchiziţiei Bisericii Catolice şi a maşinaţiilor ei scribal-teologice.

413








343








312








173








151








127








125








102








91








91

luni, 20 iulie 2015

69. Ce este pedeapsa veşnică? Edward William Fudge, The Fire That Consumes

Ce este pedeapsa veşnică? 

Este "moartea a doua": 
Apocalipsa 20:14. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Aceasta este a doua moarte: iazul de foc.
15. Şi dacă cineva nu a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc. 

Şi când se aplică moartea a doua? 

La judecată:
Apocalipsa 20:12. Şi i-am văzut pe cei morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea tronului; şi au fost deschise nişte cărţi. Şi a fost deschisă altă carte, care este a vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după cele scrise în cărţi, potrivit faptelor lor. 

A fost deja judecata? 

Nu. Fiindcă judecata va fi la învierea din morţi:
Apocalipsa 20:12. Şi i-am văzut pe cei morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea tronului; şi au fost deschise nişte cărţi. Şi a fost deschisă altă carte, care este a vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după cele scrise în cărţi, potrivit faptelor lor.
13. Şi marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; şi Moartea şi Locuinţa morţilor au dat pe morţii care erau în ele; şi au fost judecaţi fiecare potrivit faptelor lor.
Ioan 5: 28. Nu vă minunaţi de aceasta, pentru că vine un ceas în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
29. şi vor ieşi: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, şi cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii.

Cum se va manifestă moartea a doua? 

Prim mistuirea păcătoşilor:
Evrei 10:26. Pentru că, dacă noi păcătuim voit, după primirea cunoştinţei adevărului, nu mai rămâne jertfă pentru păcate,
27. ci o înfricoşătoare aşteptare sigură a judecăţii şi văpaie de foc care-i va mistui pe cei împotrivitori.
2Tesaloniceni 1:9. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,
10. când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.

De ce este moartea a doua o pedeapsă veşnică? 

Deoarece sentinţa judecăţii la această moarte este pentru totdeauna (veşnică), definitivă şi irevocabilă:
A se vedea următorul extras din cartea Focul Care Mistuie (Consumă), cartea fratelui Edward William Fudge: The Fire That Consumes (Focul Care Consumă).
Este o carte ce tratează problema pedepsei ce o vor suferi păcătoşii, care nu se întorc la ascultarea lui Dumnezeu, ci îşi urmează propriile căi.
Iată un extras din carte, cu permisiunea autorului:

„Etern” asociat cu cuvinte de acţiune

Dintre cele 70 de întrebuinţări ale cuvântului „etern” (aionios) în Noul Testament, de şase ori acest cuvânt determină substantive care se referă la acţiuni sau procese, ca persoane sau lucruri cu formă distinctă. Aceste cazuri necesită o consideraţie deosebită. Ele sunt „salvare eternă” (Evrei 5.9), ”mântuire eternă” (Evrei 9.12), „judecată eternă” (Evrei 6.2), „păcat etern” (Marcu 3.29), „pedeapsă eternă” (Matei 25.46) şi „distrugere eternă” (2Tesalonicieni 1.9). Trei dintre acestea apar în epistola către Evrei; toate şase se referă la judecata finală şi la rezultatul ei.
Aici observăm din nou calitatea de altă-eră a „etern”-ului. Există ceva transcendent, escatologic, divin, referitor la această judecată, acest păcat, această pedeapsă şi distrugere, această mântuire şi salvare. Ele nu sunt chestiuni umane, legate de această eră, ci sunt de cu totul altă natură. Pe de altă parte, ceva din această judecată, acest păcat, această distrugere, mântuire şi salvare nu va avea sfîrşit. Dacă într-un sens aceste lucruri sunt nemuritoare, ele sunt, în alt sens, fără limite temporale. Ele aparţin acelei Ere care va veni şi care nu este limitată de timp şi care nu va avea sfîrşit.
„Judecata eternă” (Evrei 6.2). Printre „învăţăturile de bază” care formează „fundaţia” învăţăturilor creştine se află „învierea morţilor şi judecata eternă”. Aceasta înseamnă literal învierea „celor morţi” (nekron, la plural), în aparenţă şi a celor buni şi a celor răi, şi este legată de acea judecată care este a Erei care va veni, nu doar o judecată făcută de oameni sau de Dumnezeu aici şi acum. Aceasta este calitatea, însă care este durata ei? Cum este judecata finală „eternă” în sensul de nesfârşită (care nu conteneşte)?
Acţiunea de judecare nu va dura, în mod cert, pentru totdeauna. Insă putem obesrva că textul vorbeşte despre sentinţă (krimatos) şi nu despre judecare. Va exista un act sau proces de judecare, iar după aceea se va termina. Insă judecarea are ca rezultat o sentinţă - iar aceasta nu va avea sfârşit. Acţiunea în sine este un lucru; rezultatul ei, chestiunea ei, este cu totul alt lucru. „Etern” se referă aici la rezultatul acţiunii, nu la acţiunea însăşi. Odată ce judecarea ia sfârşit, sentinţa va rămâne-chestiunea eternă, nesfârşită a procesului de judecată odată pentru totdeauna.
„Mântuirea Etenă” (Evrei 9.12). Christos a intrat în serviciul său de Mare Preot prin cel mai mare templu care nu este făcut de mâna omului şi care nu face parte din această creaţie.” El nu a intrat prin intermediul sângelui caprelor şi viţeilor; ci El a intrat în Cel Mai Sfânt Loc pentru toţi prin însăşi sângele Său, dobândind astfel mântuirea eternă.” Este clar că „eternă” are aici, de asemenea, un aspect calitativ. Aceste chestiuni ţin de o categorie care nu face parte din această creaţie (v.11). Ele aparţin „Spiritului etern” (v.14), şi nu cărnii. Ele aparţin noului legământ şi „moştenirii eterne”(v.15). Prin credinţă aceste lucruri „eterne” sunt deja în funcţiune şi chiar vizibile (Evrei 11), cu toate că ele ţin de o ordine diferită de creaţia spaţiu-timp din care noi facem parte în prezent.
Această mântuire este eternă şi în sensul de care nu conteneşte. Aceasta nu înseamnă că procesul de izbăvire continuă la nesfârşit - Christos a îndeplinit acest lucru odată pentru totdeauna! Autorul nostru subliniază că Christos nu trebuia să sufere „de mai multe ori de la începutul creaţiei”. Mai degrabă, „El a apărut odată pentru toţi la sfârşitul veacurilor pentru a termina cu păcatul prin sacrificiul Său” (Evrei 9.25,26). Insă acest act de izbăvire odată pentru totdeauna, care s-a terminat, nu se va mai repeta niciodată şi nici nu poate fi duplicat, chestiuni dintr-o mântuire care nu va trece niciodată. „Etern” se referă aici, din nou, la rezultatul acţiunii, nu la actul însăşi. Odată ce izbăvirea a avut loc, mântuirea rămâne. Si acest rezultat „etern” al acţiunii odată pentru totdeauna nu va trece niciodată.
„Salvarea Eternă” (Evrei 5.9). Printr-o supunere respectuoasă şi printr-o obedienţă perfectă, Isus a devenit „izvorul salvării eterne pentru toţi cei care I se supun. „Această salvare face parte din calitatea eternă a noii ordini – acea ordine în care Isus poate fi preot ca Melchisedec (v.10). Este deja o realitate (Evrei 415,16), căci se intesectează parţial cu ordinea prezentă chiar în timp ce o transcende. Insă această salvare este de asemenea „eternă” în sensul că nu va avea sfârşit. Isus nu Işi salvează în continuu poporul;El a făcut acest lucru odată pentru totdeauna, după cum am văzut deja. Această salvare este eternă pentru că este rezultatul durabil care izvorăşte din procesul sau actul de salvare odată pentru totdeauna. Rezultatul rămâne chiar şi după ce actul a luat sfârşit.
Expresia „salvare eternă” poate proveni aici din Isaia 45.17. Acolo Dunezeu promisese că „Israrelul va fi salvat de Domnul printr-o salvare eternă.” Este evident, din următoarele cuvinte, că Dumnezeu are în minte mai degrabă rezultatul pe care Il va realiza şi nu actul pe care îl va efectua. „Nu veţi fi niciodată daţi de ruşine sau batjocoriţi, în anii ce vor urma.” Odată ce actul de salvare a avut loc, salvarea rămâne. Iar acest rezultat „etern” al acţiunii terminate a lui Dumnezeu nu va trece niciodată.
„Păcatul Etern” (Marcu 3.29). Într-o controversă cu câţiva învăţaţi ai Legii, Isus a spus „Oricine huleşte împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat niciodată; el este vinovat de un păcat etern.” Următoarea afirmaţie a lui Marcu ne spune care era „păcatul etern”. „El a spus aceasta pentru că ei spuneau „Are spirit rău.” (Marcu 3.6,30). Acest păcat de atribuire a puterii Duhului Sfânt manifestată în Isus domeniului demonic avea o calitate pe care alte păcate nu o aveau. Era „etern” în acel sens pentru că opunea rezistenţă şi contrazicea puterea Erei care va veni. Era în opoziţie cu indestructibila împărăţie a lui Dumnezeu, după cum subliniază Luca în pasajul paralel (Luca 11.20). Acest păcat nu va fi iertat, nici măcar în Era care va veni, ceea ce pentru Matei este echivalent cu a spune că este un „păcat etern” (Matei12.32). Actul de a păcătui nu continuă la nesfârşit; a fost comis cu acea ocazie în timpul slujbei lui Isus şi nu poate fi repetat niciodată în acelaşi fel. Oamenii sunt pedepsiţi în iad pentru păcatele comise în timpul acestei Ere Prezente, nu pentru răul făcut după ultima zi (Romani 2.6-16). Acest păcat „etern” a fost comis o dată. Insă rezultatul său rămâne pentru eternitate.
„Distrugerea Eternă” (2Tesalonicieni 1.9). Când Isus va veni, El Işi va pedepsi duşmanii care au refuzat să Il cunoască pe Dumnezeu şi să se supună învăţăturii Sale. „Ei vor fi pedepsiţi cu o distrugere eternă şi duşi din prezenţa Domnului şi din maiestatea puterii Sale.”
Această distrugere face parte în mod evident din Era care va veni. Ea aparţine acelor realităţi escatologice care sunt acum nevăzute şi misterioase pentru Veacul nostru Prezent. In acest sens ea are calitatea de „eternă”. Luând în considerare ceea ce am văzut până acum, sugerăm că distrugerea este de asemenea durabilă şi nesfârşită.
Noua Versiune Internaţională foloseşte două verbe pentru a descrie ce se va întâmpla celor răi în acea zi. „Ei vor fi pedepsiţi (cu distrugere eternă), şi vor fi „duşi „ din prezenţa şi puterea Domnului”. Al doilea verb nu este în greacă dar este furnizat de traducătorii NVI pentru a exprima ce cred ei că înseamnă. Vom discuta aceasta mai târziu. Deocamdată este important să vedem că orice s-a întâmpla în „ziua în care El va veni” (v.10), nu se va întâmpla pentru totdeauna, însă atunci când El va aduce distrugerea lor, rezultatul ei nu se va sfârşi.
Luând în considerare celelalte învăţături, atât ale Noului cât şi ale Vechiului Testament, care vor fi examinate în capitolele următoare, sugerăm aici că această „distrugere eternă” va însemna extincţia celor menţionaţi. (...)
„Pedeapsa Eternă” (Matei 25.46). Isus Îşi încheie parabola cu Oile şi Caprele cu afirmaţia că cei răi „vor merge la pedeapsa eternă dar cei drepţi vor avea viaţă veşnică”. Atît viaţa cât şi pedeapsa fac parte din calitatea Erei care va veni. Avem ceva experienţă legată de viaţă şi pedeapsă. Insă nu putem şti acum ce va fi viaţa eternă - în deplinătatea ei - şi nu putem şti acum nici ce va fi pedeapsa eternă – în oroarea ei. Ambele reprezintă mai mult decât o extensie temporală a ceea ce simţim acum. Suntem familiari într-o oarecare măsură cu aceste substantive; adjectivul ne spune că ele vor avea o calitate pe care nu o înţelegem încă. Există în mod cert un aspect calitativ referitor la pedeapsa „eternă”.
In acelaşi timp, viaţa şi pedeapsa din acest pasaj nu vor avea sfârşit. Ele sunt „eterne” cu sensul de durabile (...) Insă pedeapsa va rămâne pentru veşnicie.
Concluzie. Acesta este un argument puternic pe care condiţionaliştii l-au impus cu putere. In toate textele utilizate de acest studiu, niciun scriitor tradiţionalist nu s-a legat deloc de acest argument, probabil cu excepţia afirmării că este fals, fără a furniza dovezi concrete – şi acest lucru se întâmplă rar. Ca majoritatea argumentelor condiţionaliste, acesta a fost pur şi simplu ignorat. Dacă concepţia tradiţionaliştilor despre iad ar fi adevărată, un răspuns incontestabil şi convingător trebuie să apară. Din moment ce cu toţii dorim să ştim adevărul lui Dumnezeu aşa cum a fost revelat în Sfânta Scritpură, nimeni nu ar trebui să fie ameninţat, indiferent de ce parte a discuţiei se află. Aceasta este o provocare care necesită o exegeză atentă şi un studiu pios în contextul unei încredinţări autorităţii finale a Cuvântului lui Dumnezeu.
Cu permisiunea autorului
Edward William Fudge, The Fire That Consumes (Focul care consumă), chapter 3, pages 44-48
Film autobiografic "Hell and Mr. Fudge" 

Postări recomandate
413








343








312








173








151








127








125








102








91








91