Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta ci şi înţeleasă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ci şi înţeleasă. Afișați toate postările

luni, 26 august 2013

Întrebări importante

Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, Fiul Său! Slăvit şi onorat să fie Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc  şi Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, în veci de veci! Amin!

Biblia trebuie nu numai citită, ci şi înţeleasă!

Există viaţă după moarte? Sau singura speranţă pentru cei ce mor este învierea?

Motto: ca (astfel) să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţiFilipeni 3:11

Concepția cu privire la starea morților atât în anumite culte creștine, cât şi necreştine, poate fi rezumată după cum urmează: când un om moare, sufletul lui supraviețuiește morții, iar în funcție de faptele lui bune sau rele, merge fie în iad, fie în rai.

· Dar susține Biblia că după moarte, omul nu-și încetează existența și poate trăi fără înviere?

· Apare în Sfânta Scriptură învățătura despre un suflet nemuritor, ce nu are nevoie de înviere?

· De asemenea, sunt cei răi chinuiți în foc imediat după ce mor?

La toate aceste întrebări ajutorul este Cuvântului lui Dumnezeu.

1. Ce spune Biblia despre starea celor morţi și despre Locuinţa morţilor?

Încă din cele mai vechi timpuri, Biblia prezintă moartea ca fiind opusul vieții, nu ca fiind o ușă spre o altă viață. Moartea aduce finalul vieții în toate aspectele ei, după cum se spune în Iov 7:8: „ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi’’1. Dacă sufletul dreptului Iov, mergea în cer sau în alt loc după moarte, cum de Dumnezeu care vede totul (Iov 28:24), nu-l mai vede? La Iov 10:8,9 se precizează clar motivul: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit şi apoi Tu mă nimiceşti în întregime. Adu-ţi aminte că m-ai făcut din pământ şi că mă vei întoarce în ţărână.” Această perspectivă asupra morţii a fost o concepţie standard în Israelul antic, după cum citim în Ecleziast 9:5,6: Oare cine va rămâne în viaţă? (...) Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi parte de răsplată nu mai au, căci numele lor a fost uitat.” Deci toţi cei care au murit, fie drepţi, fie nedrepţi (Iov 24:19-25), nu mai sunt conștienți, nefiind vii (Psalmul 146:4).

S-a lansat ipoteza că acest punct de vedere popular din Israelul antic a fost greşit şi că Domnul Isus ar fi corectat acest lucru. Atunci cum se explică afirmaţia clară „Şi nimeni nu s-a suit în cerdin Ioan 3:13, dat unui fariseu, tocmai datorită faptului că aceştia credeau în nemurirea sufletului? Cum se explică acelaşi vocabular ca în Vechiul Testament, moartea fiind prezentată simbolic ca un somn (Ioan 11:11-14 – Daniel 12:2)? Domnul Isus îi plasează pe cei morţi în morminte până la înviere(Ioan 5:28,29), nu în cer şi nu în alt loc, la fel ca toţi cei din Vechiul Testament, a se vedea Ecleziast 9:10: „Tot ceea ce mâna ta prinde să săvârşească, fă cu hotărâre, căci în locuinţa morţilor în care te vei duce nu se află nici faptă, nici punere la cale, nici ştiinţă, nici înţelepciune.”. Oamenii care mor nu merg în rai sau iad, ci în mormântul comun al tuturor oamenilor şi aici aşteaptă inconştienţi învierea. Termenul ebraic şheol este echivalentul termenului grecesc hades, deoarece apostolul Petru în Fapte 2:27 citează Psalmul 15:10 (16:10 VDC). Evreii din antichitate ştiau unde ajung după moarte şi în ce stare vor fi acolo până la înviere, iar acestui loc îi spuneau şheol, Isaia 38:10: „Mă duc la amiaza zilelor mele, la porţile locuinţei morţilor (şheol) voi fi tinut pentru restul anilor mei.”. În mormântul comun al omenirii toate activităţile umane încetează, nu numai cele fizice, ci şi cele psihice, fiind o tăcere deplină, vezi și Psalmii 6:5; Isaia 38:11,17,18, locașul comun al morților este asociat cu inactivitatea, nu cu activitatea.

2. Ce spune Biblia despre SUFLET?

Echivalentul cuvântului suflet în limba ebraică - „nefeş, este tradus deseori cu un alt cuvânt, uneori din neglijență, alteori vădit intenţionat, ca să protejeze anumite idei despre suflet. În Geneza 9:4 textul ebraic specifică următoarele „Dar carnea cu al lui suflet în sânge, să nu mâncaţi.” Acest lucru e şi mai clar explicat în Levitic 17:11, conform textului ebraic: „Căci sufletul cărnii în sânge este, şi eu vi l-am dat pe altar, ca să facă ispăşire pentru sufletele voastre – căci sângele sufletului face ispăşire.” Sufletul personifică omul, deoarece acesta are un suflet, în sângele care inundă tot trupul. Biblia vorbeşte de oameni ca de suflete, citește cu atenție următoarele texte biblice, pe un site biblic interlinear: Exod 1:5; 12:4; Levitic 20:6; Ieremia 31:14; Psalmii 57.6; 72:14; 119:28; 107:9; Matei 2:20; Fapte 27:37; Romani 13.1; 1Petru 3:20, Iacov 5:20.

În cartea biblică Geneza 2:7 citim definiția biblică a sufletului: „DOMNUL Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.” VDC

La moartea omului, când suflarea de viață se întoarce la Dumnezeu, adică “duhul” altfel spus (Ecleziast 12:7), suflarea duhului de viață primită de la Dumnezeu, nu ia nimic din conștiinta noastră (Iov 34:12-16). De exemplu duhul Domnului Isus a plecat în mâinile lui Dumnezeu în clipa morții (Luca 23:46), dar el a rămas în mormânt trei zile până la înviere, când și-a primit duhul de viață înapoi. El nu a spus că a fost la Dumnezeu, din contră, a spus că încă nu s-a dus acolo (Ioan 20:17; Fapte 1:3; 1 Corinteni 15.4). Şi totuşi nimic nu s-a pierdut din fiinţa lui.

În concepţia biblică sufletul omului este muritor (Proverbe 23:13,14; Psalmii 16:10; Fapte 2:27-31) şi coboară în şheol (locuinţa morţilor) odată cu carnea trupului, de unde poate fi înviat odată cu trupul. Poate pentru unii care merg de zeci de ani la diferite culte aceste explicații ar fi șocante - din cauza traducerilor care au deviat atât pe predicatori, cât şi pe ascultători, dar aceasta este realitatea pe care o prezintă textele antice. Că sufletul moare odată cu carnea omului reiese clar din următoarele pasaje: Exod 12.15, conform textului ebraic: “acel suflet va fi nimicit.”; de asemenea la Ezechiel 18:4,20 se spune clar: “sufletul care păcătuiește acela va muri.” Același lucru este susținut și de Noul Testament, de exemplu în Fapte 3:23 se precizează: “orice suflet care nu va asculta de profetul acela va fi nimicit din popor”. În textul original apare cuvântul grec “psyche (suflet)”. Iacov 5:20 vorbește de salvarea unui suflet de la moarte, dar cum poate fi salvat sufletul de la moarte dacă acesta este nemuritor? Citește cu atenție pe un site interlinear și următoarele texte scripturale în care apare termenul grecesc „psyche” tradus cu suflet în limba română, dar care în unele traduceri a fost înlocuit cu viață, ființă, vietate: Levitic 18:29; 19:8; Luca 6:9; 17:33; Ioan 12:25; Romani 11.3; Evrei 10:39. Biblia nu susține că sufletul este nemuritor, ci contrariul, că sufletul este persoana launtrică a omului și că acesta este muritor ca și carnea (trupul) omului. De ce este muritor şi sufletul? Deoarece omul nu păcătuieşte doar cu trupul, ci sufletul împinge trupul omului la păcat (Marcu 7:21). Omul păcătuieşte atât cu sufletul cât şi cu trupul şi moare atât cu trupul cât şi cu sufletul, deoarece plata păcatului este moartea (Romani 6:23).

3. Este învățătura despre Iad sau Infern o doctrină adevărată sau falsă?

Dacă nu există viață în starea de moarte printr-un suflet nemuritor, şi până la înviere nici un om mort nu este viu, cum ar putea fi chinuit cineva în focul iadului, înainte de înviere? Traducătorii au mers până acolo încât au falsificat Cuvântul lui Dumnezeu, înlocuind expresia “Locuința morților” cu “Iad” sau “Infern”. Astfel s-a promovat o învățătură falsă de la Diavolul, tatăl minciunii (Ioan 8:44). Sfânta Biblie arată în mod clar și fără echivoc că plata păcatului este moartea, adică nimicirea, nu chinul veșnic în foc, după cum reiese dintr-o sumedenie de pasaje Scripturale: Psalmii 37:9,20,34-38; 92:7; 94:23; Luca 13.1-5; Romani 1:32; 1Corinteni 3:16,17; etc.. În plus expresiile: “foc veșnic”, “lac (iaz) de foc, “gheena”, nu reflectă un loc de tortură veșnic, ci aspectul distrugerii veșnice. Când Biblia vorbește de un foc veșnic, nu arată că şi păcătoşii aruncaţi acolo ar suferi veşnic, ci întotdeauna se referă la efectul focului, că păcătoșii nu scapă de pedeapsa distrugerii veșnice, din acel foc. În Iuda 7 se vorbește de pedeapsa focului veșnic pe care a suferit-o Sodoma și Gomora. Noi știm că focul care a nimicit acele orașe s-a stins (Ieremia 49:18; 50:39,40), dar efectul focului este veșnic; au fost distruse pe veci (2Petru 2:6; Isaia 13:19-22). E o pedeapsă veşnică, care nu se schimbă.

Termenul gheena se referă la distrugere, căci când s-a folosit acest cuvânt, în afara zidurilor Ierusalimului era un loc unde se aruncau gunoaie și corpurile moarte ale criminalilor și ale animalelor, peste care se presară sulf, care întreținea arderea; nimic viu nu era aruncat în gheenă, astfel locul nu reprezintă un loc al chinului, ci al distrugerii, după cum spune chiar Domnul Isus în Matei 10:28: “nu vă temeţi de cei ce vă ucid trupul şi apoi nu mai pot face nimic; ci temeţi-vă de Cel care, după moarte, vă poate arunca şi trupul şi sufletul în gheena” (redare din sec II); deci gheena este un loc al distrugerii, atât a trupului cât și a sufletului.

Ca și “gheena”, “lacul de foc” se referă la moartea a doua adică cea veșnică (Apocalipsa 20:14; 21:8). De fapt învățătura despre un iad sau un infern în care sunt chinuiți oamenii îl dezonorează pe Dumnezeul iubirii și al dreptății. Cum poate fi Dumnezeu dragoste (1Ioan 4:8), dacă chinuie veșnic sufletele oamenilor? Care părinte iubitor ar face așa ceva, cu acei copii care i-au greşit? Sau vi se pare drept ca Dumnezeu pentru păcate făcute timp de 70, 80 de ani să dea ca pedeapsă o chinuire eternă? Iar dacă nu Dumnezeu îi chinuie pe cei nemântuiţi, ci Diavolul şi demonii – cum spun unii - vi se pare moral ca Dumnezeul luminilor să colaboreze cu Diavolul și să poruncească acestuia să-i chinuie pe oameni? Poate Dumnezeul Adevărului să colaboreze cu Dumnezeul Minciunii? Biblia arată că însuși Satan va fi nimicit (Romani 16:20; Evrei 2:14). Aşadar, este clar că învățătura despre chinul veşnic din iad vine de la Diavol și aruncă o pată asupra Tatălui nostru îndurător. Astfel religiile care promovează o astfel de învățătură, pun mai presus cuvântul oamenilor decât cel al lui Dumnezeu, promovând minciuni și doctrine omenești.

Morții sunt fără viață. Biblia vorbește de învierea morților (Ioan 5:28,29), dar ce rost are învierea dacă ei sunt vii pe undeva, unii în rai și alții în iadul de foc?

De aceea în final întreabă-te:

· Învață religia din care faci parte adevărul despre starea morților și pedeapsa adevărată?

· Cum ți-ai însușit concepția despre suflet și pedeapsa adevărată, pe baza părerilor oamenilor sau a Cuvântului lui Dumnezeu?

· Crezi că este important să ști adevărul despre starea morților și pedeapsa adevărată, având în vedere că minciuna vine de la Diavol?

· Ce ar trebui să facipentru ca convingerile tale despre starea morților și pedeapsa adevărată să fie bazate pe adevăr (Ioan 17:17, Iov 13:7,9)?

Dumnezeu nu scuză păcătoșii, ci îi invită să se pocăiască, ca să scape asctfel - prin înviere - de plata păcatului: moartea. Singura speranţă pentru cei ce mor este învierea.

Din păcate, scribii din antichitate au modificat anumite pasaje biblice pentru a-şi sprijini părerile.

De exemplu, textul original din Luca 23:43 era "Adevărat îți spun astăzi, vei fi cu mine în rai" cum este în Biblia Codex Vaticanus din sec. IV. De aceea este important să citeşti mai multe versiuni ale Bibliei, atunci când nu înţelegi ceva sau textul ţi se pare că contrazice alte texte.

Dacă eşti în căutarea lui Dumnezeu, ai grijă unde îl cauţi şi cum îl cauţi. Caută răspunsuri din Biblie! Dacă ai o întrebare despre Dumnezeu şi Biblie, despre suflet, viaţă şi moarte sau despre Evanghelie şi încă nimeni nu te-a putut ajuta, roagă-l pe Dumnezeu însuşi să te ajute.

Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său şi să ne dea o minte ageră şi înţeleaptă, spre slava Sa şi a Fiului Său şi spre mântuirea noastră! Amin!

Dumnezeu să aibă milă de noi. Amin!