Dacă învăţătura despre nemurirea sufletului ar fi adevărată ar produce roade bune, însă observăm peste tot roadele nefaste ale acestei credinţe, după cum veţi observa.
Matei 7:16. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
17. Tot aşa, orice
pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
18. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade
bune.
19. Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc.
20. Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte.
Să reţinem: "După roadele lor îi veţi cunoaşte" Matei 7:16
Avertizarea este clară. O învăţătură este bună, dacă produce roade bune. Dacă nu produce roade bune, este o învăţătură rea.
Să urmărim mai jos, roadele învăţăturii despre nemurirea înnăscută a sufletelor, ca să o putem identifica fie ca bună, fie ca rea.
Biblia arata clar că şi sufletul moare, nu numai trupul:
"Iată, toate sufletele (ebr. nefeş) sunt ale Mele. După cum sufletul (nefeş) fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul (nefeş) tatălui este al Meu. Sufletul (nefeş) care păcătuieşte, acela va muri." Ezechiel 18:4;
"Sufletul (nefeş) care păcătuieşte acela va muri." Ezechiel 18:20;
Noul Testament nu are cum să înveţe o cu totul altă viziune despre moartea sufletului!
Conform Noului Testament sufletul este muritor:
"Soală-te, ia Copilaşul şi pe mama Lui şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit cei care căutau să ia sufletul ("psuchen" şi nu "zoe" (viaţa) conform manuscriselor greceşti)) Copilaşului." Matei 2:20
Iată (în Biblia pe care o posed) un text modificat de traducători. N-au mai tradus fidel textul grec, caci textul este redat astfel:
"Soală-te, ia Copilaşul şi pe mama Lui şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit cei care căutau să ia viaţa Copilaşului."
Păi nu e totuna vor întreba unii? Nu! Sufletul este mai mult decât viaţa, după cum o imagine din monitorul unui PC este mai mult decât curentul.
Iată că primul rod al învăţăturii despre nemurirea înnăscută a sufletelor este minciuna.
Biblia arată clar că nemurirea nu este înnăscută în oameni, ci este condiţionată de ascultare, căci dacă ar fi înnăscută în noi, nu am muri. Şi dacă murim, numai la învire putem primi nemurirea.
Credinţa în nemurirea sufletului conduce la nişte implicaţii teologice profunde. O minciună poate dărâma mii de adevăruri. Această învăţătură este ca rădăcina unui copac care alimentează tot copacul.
În primul rând, îl face pe om să respingă idea de moarte (compară 1Timotei 6:16 cu Geneza capitolul 3), îl pune să creadă că e nemuritor şi astfel subminează interesul pentru înviere şi pune într-un con de umbră importanţa învierii. Dacă omul tot mai trăieşte în starea de moarte, ce rost ar mai avea învierea, nu-i aşa? Însă dacă nu există nemurirea sufletului atunci învierea este crucială.
În al doilea rând, subminează importanţa pocăinţei şi împinge pe oameni să creadă în posibilitatea salvării păcătoşilor după ce aceştia mor nepocăiţi (purgator, rugăciuni ptr. morţi, ofrande date spre salvarea sau ameliorarea stării lor, mântuirea universală, etc.).
În al treilea rând, credinţa în nemurirea sufletului alimentează sinuciderile şi atentatele sinucigase (terorism religios), spiritismul (că poţi vorbi cu morţii), alimentează frica de morţi (că morţii pot face rău), alimentează închinarea la morţi (că morţii pot face bine), alimentează purgatorul (că cei care au murit ca nedrepţi mai pot fi salvaţi), alimentează transmigraţia sufletelor (că sufletul morţilor se poate naşte din nou în alt trup, fie de om, fie de animal), alimentează idei false despre judecata lui Dumnezeu asupra păcătoşilor ce au murit, făcând din Dumnezeu un zeu sadic, ca cei din mitologiile păgâne.
Să ne oprim asupra acestui ultim aspect deoarece este cel mai grav, echivalând cu o hulă împotriva lui Dumnezeu, făcând din credincioşi “hulitori ai lui Dumnezeu”, vorbind “nebunii” la adresa lui Dumnezeu, fără ca ei să îşi dea seama (Iov 42:8).
Menţionez că nu sunt adeptul adventismului practicat de Biserica Adventistă De Ziua A Şaptea, dar în această privinţă avem puncte comune. Pastorul adventist Nicu Butoi în articolul “Este Iadul real?” se întreabă dacă nu cumva, această doctrină a produs mulţi atei:
"Când vine vorba
de un aspect al gândirii și proclamării creștine care a vătămat creștinismul în
cel mai înalt grad și care, pe bună dreptate, s-ar putea numi automutilare,
atunci acesta este conceptul de Iad. El a produs mai mulţi atei decât comunismul,
materialismul și păgânismul la un loc. A dat apă la moară celor care au
luptat să eticheteze creștinismul ca o formă de gândire retrogradă și malefică.
Într-adevăr, prin comparaţie, va fi greu să găsești, în orice religie sau
filosofie a lumii, un concept care să întreacă în grotesc și cruzime ideea
„creștină“ de Iad. În majoritatea religiilor lumii, chinul are un sfârșit, în
creștinism acesta este veșnic. Iadul oricărei alte forme de gândire are o
finalitate, cel creștin e permanent și fără niciun fel de soluţie. Imaginaţi-vă
cât de grea este misiunea exponentului acestei teorii – să spui cu gura ta:
„Dumnezeu este iubire“ și, din același izvor, să ţâșnească apele cruzimii și
deznădejdii la cote fără comparaţie în gândirea și expresia umană a existenţei."
"Dacă ar fi fost promovat de dictatori monstruoși sau de Diavolul însuși,
conceptul chinuirii veșnice în Iad ar fi fost de înţeles. Ce a intenţionat însă
biserica prin vehicularea unui astfel de concept rămâne subiectul uimirii și
dezbaterii. Să fi încercat biserica să îi înspăimânte pe oameni și astfel să îi
facă să se întoarcă la Dumnezeu? Să fi încercat să genereze o criză cumplită a
sufletului uman pentru ca apoi să îi vândă indulgenţe pe această temă? Să fi
fost ea însăși victima propriilor tradiţii și izvoare și să se fi tăiat singură
cu sabia pe care o mânuia? Oricare ar fi explicaţia, efectul a fost cum nu se
poate mai de nedorit și, sperăm, mai contrar intenţiei sale. Din toată această
reprezentare a răului și a urmărilor lui prin conceptul Iadului, concluzia
cu care a rămas omul a fost aceea a unui Dumnezeu crud fără măsură și fără
egal, un fel de monstruozitate cum numai în imaginaţia demonică a celor străini
de Dumnezeu s-ar putea găsi. Iadul nu l-a condus pe om la concluzii despre
răutatea proprie, ci, straniu, dar logic în același timp, despre Dumnezeu. Așa
rău cum este el, omul nu ar tortura sau pedepsi niciodată în felul în care
ideea Iadului prezintă asemenea lucruri. Întotdeauna va fi așa: natura omului
se va îngrozi și va sta departe de un Dumnezeu care ar promova așa ceva."
De aceea întreb şi eu nedumerit, ca Iov:
„Oare de dragul lui Dumnezeu spuneţi voi lucruri strâmbe?” Iov 13:7 BOR
Dacă aveti întrebari importante cu privire la acest subiect, vă invit să studiaţi articolele biblice de pe blogul care se ocupă de acest caz:
Murim Sau Nu Murim? Ce Spun Dumnezeu Si Satan In Cea Mai Veche Controversa?
http://sufletulestemuritor.blogspot.com/
Să stăm de veghe cum se cuvine şi să-l rugăm pe Tatăl nostru ceresc să ne ajute la aceasta. Să nu ne lăsăm furaţi de nici o ideologie străină. de Biblia veche. Aceasta este rugăciunea mea, pentru mine şi toţi cititorii acestei apologii. În numele Fiului său mă rog, Amin!
Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său nepieritor şi să ne dea o minte ageră şi înţeleaptă, spre slava Sa şi a Fiului Său şi spre mântuirea noastră! Amin!
Dumnezeu să aibă milă de noi. Amin!
