Faceți căutări pe acest blog

luni, 8 iulie 2013

2. A făcut parte predica "Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr" din Evanghelia după Luca?

"Errare humanum est" - A gresi este omeneste, deci
cat ne putem permite sa ne incredem in oameni?


A făcut parte predica
"Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr"
din Evanghelia după Luca?


(Această scriere nu este împotriva Bibliei)


Motto 1: “Adevărul te va face liber, dar până la eliberare te va supăra”
Motto 2:  „Timpul spune întotdeauna adevărul, dar pentru unii prea târziu”
Motto 3: „Adevărul este ca apa rece, face rău doar dinţilor stricaţi” - Nicolae Iorga
Motto 4: Minciuna e un bulgăre de zăpadă ce devine cu atât mai mare cu cât este rostogolit mai mult.” - Martin Luther



Notă în loc de prefaţă

Har si pace, dragi frati, surori si prieteni!

Buna citire tuturor si multumesc de timpul acordat!

Cei ce ma cunosc cat de cat, sunt sigur ca nu vor interpreta ceea ce am scris mai jos, ca un atac asupra Bibliei, ci ca o incercare de a lamuri cum stau lucrurile cu o predica care niciodata nu a fost spusa de Domnul si Mantuitorul nostru Isus Christos. Nu se poate ca invatatura atat de clara a Bibliei despre starea mortilor, sa fie atat de flagrant atacata, chiar din interiorul ei si noi care iubim adevarul sa nu incercam sa gasim solutia la aceasta predica "ghimpe". 

In anul 2013 am lansat un blog (Biblia Antica) dedicat textului Bibliei antice. Aici am lansat o propunere pentru o recenzie finala a Bibliei moderne. Din nefericire, nu ni s-au pastrat copiile originale ale cartilor care compun Biblia noastra iubita si pretuita. Avem doar manuscrise antice. De regula, textele celor mai vechi manuscrise Biblice sunt considerate ca fiind cele mai aproape de textul original. Anumite manuscrise au diferente mai mici sau mai mari intre ele. Acolo unde textul variaza sau lipseste in functie de manuscris, varianta propusa pentru textul antic trebuie selectata dupa criterii logice, cerand prin rugaciune, in numele Domnului si Mantuitorului nostru Isus Christos, har si intelepciune de la Dumnezeu, Tatal nostru ceresc. A lui sa fie toata multumirea si lauda, pentru aceasta lucrare. Amin!

Asadar se naste intrebarea: Cat de fidel este textul din Biblia moderna in comparatie cu Biblia antica? Haideti sa nu abordam problema emotivo-dogmatic, ci realist, haideti va rog sa nu respingem dovezile. Sau credeti ca facand asa (respingand dovezile), Dumnezeu ne va scuza ca ne-am bazat pe o dogmatica emotiva si am dat cu piciorul in dovezi? 
"Daca textul Bibliei moderne nu este fidel isi vor pierde oamenii credinta!!!" - spun unii.
Hm… Eu de ce nu mi-am pierdut credinta in Dumnezeu, in crestinism si in Biblie, cand am vazut ca pe alocuri BIBLIA MODERNA se contrazice cu BIBLIA ANTICA? Scrie in Biblie ca traducerile vor fi infailibile? Nu am gasit. Si nu au fost niciodata, se vede inca de la inceputuri (Septuaginta, Pentateuchul Samaritean, Targumurile). Scrie doar ca Dumnezeu are grija ca cuvantului lui sa dainuie si sa se implineasca. Dupa cum crestinii buni si rai vor trai alaturi (graul si negnina), tot asa adevarul si falsitatile strecurate prin traduceri vor dainui impreuna. Numai cei ce respecta legile adevarului vor sti sa faca diferenta (Daniel 12:10), restul vor lua de bun si versetele si cuvintele neautentice strecurate in Biblie, iar in ziua judecatii vor ramane de rusine deoarece s-au bazat pe o dogmatica emotiva, care a respins realitatea. 

Va dau doua exemple de contrazicere, ce se pot rezolva doar de cei mentionati la Daniel 12:10, prin harul lui Dumnezeu:

Exemplul I
Daniel 7:17 Biblia Moderna spune ca fiarele sunt împăraţi, iar Daniel 7:23 spune ca fiarele sunt împărăţii. Textul Masoretic se contrazice, insa adeptii ideii ca fiara este un om apara textul cu dintii, altfel pica teoria lor si biserica lor trebuie sa reformuleze. Mai bine apara o greseala de copiere, pe care mai apoi s-a cladit in nestire o dogma falsa. Textul masoretic s-a finalizat in secolul IX, cum pot acestia sustine ca contine cu fidelitate absoluta textul ebraic antic? Pai nu contine, au fost si ei oameni imperfecti, au avut greseli si viziuni de traducere grestite, de ex. corectand gresit pe soferimi. Ieronim (sec IV -V) traduce altfel, deci sursa sa, care a fost un text ebraic, continea expresia corecta.
"hae bestiae magnae quattuor quattuor regna consurgent de terra"
"Aceste patru fiare mari sunt patru împărății, care se vor ridica pe pamant"
Prin urmare textul necontradictoriu este "Aceste patru fiare mari sunt patru împărății, care se vor ridica pe pamant". Antichristul este unul dintre coarnele fiarei (deci este imparat) si nu fiara insasi (imparatia ce va lansa Antichristul) (Daniel 7:23-26). Daca textul din Daniel 7:17este redat correct, acest lucru nu creaza confuzie, nici contradictie.

Exemplul II
Daniel 7:11 spune clar ca ultima fiara este:
1. UCISA
2. TRUPUL EI DISTRUS
3. TRUPUL EI ARUNCAT IN FOC
4. TRUPUL EI ESTE ARS IN FOC

Acum, aceeasi fiara descrisa in Apocalipsa 20:10 BIBLIA MODERNA este descrisa ca fiind chinuita in vecii vecilor. Poftim? Pai cum daca a fost ucisa si distrusa prin foc? E imposibil, in plus nu scrie nicaieri ca fiara ar fi fost inviata si judecata, ca nu este posibil asa ceva. De ce? Deoarece fiara reprezinta un sistem politic, o imparatie - scrie clar Daniel 7:23 - si cum sa chinuiesti etern o imparatie, un sistem? Este clar ca avem de a face cu un verset ce a fost stilizat dogmatic, adica imbogatit cu cuvinte ce nu existau in original. Candva acest verset nu a avut fraza "Si vor fi chinuiti zi si noapte in vecii vecilor". Cel ce a imbogatit textul autograf nu era versat in Vechiul Testament, altfel si-ar fi dat seama de neconcordanta. Oricum, fapta acestui om de a adauga la textul autograf, este o nebunie doctrinara si a dus mase intregi in ratacire ideologica. Este clar, ca in biserica primara focul cel vesnic insemna "mistuirea" dusmanilor lui Dumnezeu si nu chinuirea lor (Evrei 10:27). In nici o epistola a apostolului Pavel nu se regaseste ideea chinuirii eterne a pacatosilor, doar indepartarea lor, mistuirea lor, distrugerea eterna. Daca chinul vesnic ar fi fost predat in crestinismul primar, apostolic, cu siguranta ca ideea aceasta s-ar fi regasit in vasta corespondenta pe care a purtat-o Pavel cu bisericile crestine.

O alta problema este cum sunt traduse cuvintele apropiate in inteles:

Anumite biserici denominationale (culte) folosesc Tefania 1:2,3 legat de alte versete, pentru a sustine ca in mia de ani pamantul (Terra) va fi pustiu si gol, fiind exclusiv o temnita a lui Satan si a demonilor lui. Insa aceste versete luate in context si traduse potrivit cu sensul lor din ebraica, nu arata asta.

La Geneza 1:1,2 scrie "Bereşit bara Elohim et ha-şamayim v'et ha-areţ. Ve ha-areţ haita tohu vabohu vehoşeh al-pnei tehom ve ruah Elohim merahefet al-pnei ha-mayim."
Observam aici ca Terra, Pamantul este numit "areţ". In schimb la Ţefania 1:2,3 apare un alt cuvant "adamah". Traducerile englezesti literale (Young's Literal Translation), traduc textul din aceasta perspectiva la Geneza punand "earth" si la Tefania "ground".
Daca ne uitam in context profetia se refera la Israelul antic si ea trebuie pusa la topicul profetiilor implinite, iar nu la topicul profetiilor neimplinite, despre Mileniu. Profetia aceasta se incadreaza la acel ciclu de profetii care vizau pedeapsa Israelului antic, care s-a si implinit sub stapanirea chaldeilor, care au facut prapad tara lui Israel. Popoarele antice biruitoare aveau diferite metode barbare de pedepse, aplicate acelor popoare care se opuneau. Cruzimile aplicate de diferiti conducatori ai asirienilor, ai romanilor, si chiar al grecilor, precum Alexandru Cel Mare, sunt de notorietate. Ei ucideau in masa, de la copilul din burta pana la cel mai batran. Luau ostateci numai foarte putini dintre ei, pentru parade si pentru a suplini anumite meserii sau activitati. Un exemplu socant este cazul Daciei ocupata de Traian, in care au ramas doar 80 de oameni, dupa spusele medicului lui Traian (evident, in zonele neocupate, au ramas multi daci, cum arata si sursele ulterioare). 

Cum se explica cruzimea babilonienilor si al celorlalti cuceritori notorii? In unele cazuri, pentru a stipula un exemplu infricosator celorlalte popoare, sa nu se opuna dominatiei lor, armatele razbunatoare distrugeau totul, daramand totul si dand foc la tot ce arde. Unii mergeau si mai departe infectand sursele de apa si terenurile agricole, punand pietris, otravuri si sare. Mureau chiar si pestii si pasarile sau animalele salbatice ale locurilor respective. Peste tot erau daramaturi, foc si cenusa, cadavre de oameni si hoituri de animale. Era un loc dezolant, de groaza, semanand ca un loc blestemat.

Care este scopul acestei lucrari?
(Despre mine si scopul meu, ca crestin)

Din aceste doua exemple va puteti da seama ca nu mi-am propus daramarea credibilitatii Bibliei, ci din contra, o mai buna intelegere a textului ei, apeland la ajutorul din manuscrisele antice.

Scopul meu este de a zidi credinta, speranta si dragostea (scopul poruncii) fratilor si a semenilor mei, spre gloria lui Dumnezeu si a Fiului Sau. Doresc numai bine tuturor, la superlativ!

Interesul meu este: "tot ce este adevarat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice fapta buna si orice lauda." Filipeni 4:8
Caut cele cinci fecioare intelepte, pentru a ne intelepti si mai mult impreuna.
Matei 25:1. Atunci Imparatia cerurilor se va asemana cu zece fecioare care si-au luat candelele si au iesit in intampinarea mirelui. 2. Cinci din ele erau nechibzuite, si cinci intelepte.
Doresc sa stam cu totii de veghe in asteptarea Domnului nostru Isus Christos, ca fecioarele intelepte din pilda Mantuitorului, pentru a-l putea primi cum se cuvine.

Ce "religie", "confesiune", "denominatie" sau "cult" am?

As spune simplu, "crestin", dar stiu ca nu ar fi de ajuns pentru curiosii care nu ma cunosc.

Iata o scurta sinteza a ceea ce cred:
1. Cred intr-un singur Dumnezeu, Tatal Domnului si Mantuitorului nostru Isus Christos, creatorul cerului si al pamantului, suveranul de necontestat al intregului Univers
2. Cred ca Domnul nostru Isus Christos este Fiul lui Dumnezeu, investit (uns) ca Rege, Domn, Mantuitor, Mare Preot si Judecator
3. Cred ca Fiul lui Dumnezeu a venit din cer ca sa ne mantuiasca dandu-si viata ca pret de rascumparare pentru noi
4. Cred ca cine nu doreste sa fie mantuit in timpul in care traieste, pierde aceasta ocazie pentru totdeauna (atentie mare!)
5. Cred ca Satan Diavolul este un inger de rang inalt (heruvim), care s-a razvratit impotriva Creatorului, dorind sa il detroneze si sa isi introneze propria domnie in Univers
6. Cred ca Satan Diavolul a introdus pacatul in existenta si datorita acestui fapt el este responsabil pentru toate pacatele care s-au comis
7. Cred ca adunarea (biserica) este chemata sa fie mireasa Fiului lui Dumnezeu si co-mostenitoare la slava Fiului
8. Cred ca Dumnezeu va instaura imparatia sa pe un nou pamant, prin Fiul sau, care dupa ce o va pregati dupa voia lui Dumnezeu, 
nimicind orice impotrivire si dusmanva preda toata autoritatea Tatalui sau, ca Dumnezeu Tatal sa fie totul in toti 

Cateva cuvinte despre greseli

Este evident ca in calatoria noastra pe calea lui Christos, ne-am confruntat cu niste situatii prin care am fost testati, daca suntem sau nu crestini autentici. Uneori nu am fost gasiti asa cum ar fi trebuit sa fim, insa Dumnezeu ne-a dat mult har si am putut fi inviorati. Cu timpul, invatand din greseli, avand mai multa experienta, predati calauzirii duhului lui Dumnezeu si tinand sus cuvantul vietii vom ajunge la starea de om matur, prin care vom birui orice test. Si cand vom trece ultimul, testul final, va fi ferice de noi pentru totdeauna. Am iesit biruitori in marea cursa pamanteasca pentru viata vesnica.

Cateva reflectii despre voia lui Dumnezeu

1. Scopul lui Dumnezeu este sa facem voia Lui (Matei 6:9,10)
2. Daca facem voia Lui, imparatia poate fi grabita (2Petru 3:11,12)
3. Iar aceasta imparatie merita sa vina cat mai repede (Apocalipsa 21:3,4, 1Corinteni 2:9)
4. De aceea trebuie sa ajutam cat mai multi oameni sa inteleaga importanta nasterii din nou, ca Templul Lui Dumnezeu sa poata fi finalizat cat mai repede (1Corinteni 3:16,17, Ioan 3:5-7, Romani 12:1,2)
5. Acest Templu sfant se desavarseste prin dragoste, care este legatura desavarsita a unitatii - 1Corinteni capitolul 13, Coloseni 3:14

Dumnezeu pregateste Fiului sau o “sotie”
Ce "sotie" si-ar dori Domnul Isus in noi?

"si sotia lui 
s-a pregatit" Apocalipsa 19:7

Sa stai prin chirii, sa astepti dupa o locuinta - chiar si o "gaura" (o camera mica) si sa prinzi o sansa de a avea propria ta locuinta, cred ca pentru cei care au trecut sau trec prin asa ceva, nu necesita multe comentarii.

Oricum, dupa ce ai locuinta, trebuie sa cumperi mobila. O zicala spune ca cea mai frumoasa mobila este sotia.

AMR. Cei care am facut armata stim ce inseamna prescurtarea, dar mai ales asteptarea... La fel este si in cazul celor care am fost candva miri si mirese. Cat de mult si cu ce emotii, cu ce ardoare am asteptat sosirea clipei cand vom fi - in sfarsit - miri sau mirese!

Desigur, in primul rand mi-am dorit o sotie care sa fie crestina, dar nu numai de cultura crestina, ci una care sa traiasca termenul, care sa-mi fie un bun sfetnic, un bun sprijin, un prieten intelept si intelegator, o fiinta care stie sa viseze cu ochii deschisi, dar sa fie cu picioarele pe pamant, pe care sa te poti bizui si la bine si la greu (nu ca sotia lui Iov: Iov 2:9,10) - ca numai moartea sa ne poata despartii.

Toti stim, ca Domnul Isus a comparat pe crestini cu "Fecioarele", care sunt in asteptarea "Mirelui" - Matei 25:1-13.
Acum sa ne punem intrebarea: Ce "sotie" si-ar dori Domnul Isus in noi?

Si putem sti. Aflam din pilda expusa de el, ca anumite fecioare vor fi repudiate din cauza nechibzuintei lor si altele sunt primite din cauza chibzuintei lor. Chibzuinta provine din intelepciune, asadar Domnul Isus va alege fecioarele intelepte, dar nu dupa o intelepciune ca din lume, ci dupa intelepciunea de sus, de la Dumnezeu.

Pentru Domnul Isus conteaza doar frumusetea interioara. Nu conteaza cat de urat sau cat de placut esti la aspect exterior. Asadar el doreste o sotie care se pregateste si se gateste in interior, prin intelepciunea data de Dumnezeu, prin el.

Cum putem fi desavarsiti in frumusete interioara?

Simplu: Avand dragoste pentru Dumnezeu si semeni.
- Care este ţinta (scopul) poruncii lui Dumnezeu? 1Timotei 1:5
Tinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inima curata, dintr-un cuget bun si dintr-o credinta neprefacuta.

- Înspre cine trebuie manifestată această dragoste? Marcu 12:28-31; Ioan 14:21,23,24
28. Unul din carturari, care-i auzise vorbind, fiindca stia ca Isus raspunsese bine saducheilor, a venit la El si L-a intrebat: "Care este cea dintai dintre toate poruncile?"
29. Isus i-a raspuns: "Cea dintai este aceasta: "Asculta Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn";
30. si: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu tot cugetul tau si cu toata puterea ta"; iata porunca dintai.
31. Iar a doua este urmatoarea: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." Nu este alta porunca mai mare decat acestea."

21. Cine are poruncile Mele si le pazeste acela Ma iubeste; si cine Ma iubeste va fi iubit de Tatal Meu. Eu il voi iubi si Ma voi arata lui."
22. Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: "Doamne, cum se face ca Te vei arata noua, si nu lumii?"
23. Drept raspuns, Isus i-a zis: "Daca Ma iubeste cineva, va pazi Cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi. Noi vom veni la el si vom locui impreuna cu el.

- Cum ar putea înţelege cineva ce este dragostea? 1Corinteni 13
4. Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,
5. nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,
6. nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,
7. acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.
8. Dragostea nu va pieri niciodata. Prorociile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit.

- Pentru cine nu mai are dragostea dintâi: Apocalipsa 2:2-5
2. "Stiu faptele tale, osteneala ta si rabdarea ta, si ca nu poti suferi pe cei rai; ca ai pus la incercare pe cei ce zic ca sunt apostoli, si nu sunt, si i-ai gasit mincinosi.
3. Stiu ca ai rabdare, ca ai suferit din pricina Numelui Meu si ca n-ai obosit.
4. Dar ce am impotriva ta este ca ti-ai parasit dragostea dintai.
5. Adu-ti, dar, aminte de unde ai cazut; pocaieste-te si intoarce-te la faptele tale dintai. Altfel, voi veni la tine si-ti voi lua sfesnicul din locul lui, daca nu te pocaiesti.

Vrei sa fi ca o fecioara curata? Cum vor fi cele cinci fecioare curate?

Anumiti oameni au ajuns la concluzia ca a nu te spala deloc, este un gest deosebit de credinta. Dar in Biblie ni spune clar ca trebuie sa ne curatim trupul:
"Deci fiindca avem astfel de fagaduinte, preaiubitilor, 
sa ne curatam de orice intinaciune a carnii si a spiritului si sa ne ducem sfintirea pana la capat, in frica de Dumnezeu." 2Cor.7:1

Evident, un om nu poate fi curat numai daca se curateste. El face baie, deoarece stie ca se murdareste. Tot asa trebuie sa fie si pe taram spiritual:
"Dar intelepciunea de sus este mai intai curata" Iacov 3:17

Cum vom putea sti ce fapte, ganduri si sentimentele necurate ne intineaza din punct de vedere spiritual? Vom putea afla, numai daca ne vom adanci privirile in legea desavarsita, cea a libertatii, a lui Dumnezeu:
"Dar cine isi va adanci privirile in legea desavarsita, cea a libertatii, si va starui in ea, nu ca un ascultator uituc, ci ca un implinitor cu fapta, va fi fericit in lucrarea lui." Iacov 1:25.

Si unde trebuie sa ne curatim?
"Si asa erati unii din voi! Dar ati fost spalati, ati fost sfintiti, ati fost socotiti neprihaniti, in Numele Domnului Isus Christos si prin Duhul Dumnezeului nostru." 1Cor.6:11
""Domnule", i-am raspuns eu, "tu stii." Si el mi-a zis: "Acestia vin din necazul cel mare; ei si-au spalat hainele si le-au albit in sangele Mielului." Apoc.7:14

Satan cel viclean va cauta sa insele fecioarele intelepte si sa le intineze prin ganduri egoiste, prin ganduri ce duc la trandavie si prin ganduri ce duc la inaltarea de sine. Sa ne pazim deci sediul sentimentelor, inima, caci ni se scrie despre ea ca o avertizare:
"Inima este nespus de inselatoare si de deznadajduit de rea; cine poate s-o cunoasca?" Ier.17:9

"Fiti plini de duh" Efeseni 5:18

De ce? Deoarece duhul lui Dumnezeu este cel care ne calauzeste in rodirea dragostei si ne adapa ca un râu de apă vie, ca sa putem rodi roade placute lui Dumnezeu, prin Christos. Numai asa putem evita erorile.

"Caci toti ceice sunt 
calauziti de duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu" Romani 8:14

"A venit o femeie din Samaria sa scoata apa.
"Da-Mi sa beau", i-a zis Isus. Caci ucenicii Lui se dusesera in cetate sa cumpere de ale mancarii.
Femeia samariteana I-a zis: "Cum Tu, iudeu, ceri sa bei de la mine, femeie samariteana?" - Iudeii, in adevar, n-au legaturi cu samaritenii.
 - Drept raspuns, Isus i-a zis: "Daca ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: "Da-Mi sa beau!", tu singura ai fi cerut sa bei, si El ti-ar fi dat apa vie."
"Domnule", I-a zis femeia, "n-ai cu ce sa scoti apa, si fantana este adanca; de unde ai putea sa ai, dar, aceasta apa vie? Esti Tu oare mai mare decat parintele nostru Iacov, care ne-a dat fantana aceasta si a baut din ea el insusi si feciorii lui si vitele lui?"
Isus i-a raspuns: "Oricui bea din apa aceasta ii va fi iarasi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, in veac nu-i va fi sete; ba inca, apa pe care i-o voi da Eu se va preface in el intr-un izvor de apa care va tasni in viata vesnica."
Ioan 4:7-14
"In ziua de pe urma, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat in picioare si a strigat: "Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea.

Cine crede in Mine, din inima lui vor curge rauri de apa vie, cum zice Scriptura."
Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau sa-L primeasca cei ce vor crede in El. Caci Duhul Sfant inca nu fusese dat, fiindca Isus nu fusese inca proslavit."
Ioan 7:37-38

Sa aplicam dragostea, la superlativ

Suntem indemnati la pastrarea sfinteniei si curatiei prin aplicarea dragostei si nu oricum, ci la superlativ.

1 Corinteni 13
1. Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.
2. Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic.
3. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.
4. 
Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,
5. nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,
6. nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,
7. acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.
8. Dragostea nu va pieri niciodata. Prorociile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit.
9. Caci cunoastem in parte si prorocim in parte;
10. dar, cand va veni ce este desavarsit, acest "in parte" se va sfarsi.
11. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil; cand m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.
12. Acum, vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin.
13. Acum, dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Pentru a fi curati, trebuie sa avem pacea iubitoare a lui Christos

"Uită-te bine la omul cinstit şi priveşte pe cel drept;
căci 
viitorul unui astfel de om este pacea."
Psalm 37:37

"El va face ca domnia Lui sa creasca, si 
o pace fara sfarsit va da scaunului de domnie al lui David si imparatiei lui, o va intari si o va sprijini prin judecata si neprihanire, de acum si-n veci de veci; iata ce va face ravna DOMNULUI (YHWH) ostirilor." (Isa.9:7)

"Saltă de veselie, fiica Sionului!
Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului!
Iată, Regele tău vine la tine;
El este drept, aducând mântuire,
smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz,
pe mânzul unei măgăriţe.

Voi nimici carele de război din Efraim
şi caii din Ierusalim;
şi arcurile de război vor fi nimicite.
El va vesti popoarelor pacea 
şi va stăpâni de la o mare la cealaltă
Şi de la Eufrat până la marginile pământului."
Zaharia 9:9,10

"Vă las pacea, 
vă dau pacea Mea."
Ioan 14:27

"ingaduiti-va unii pe altii in dragoste si cautati sa 
pastrati unirea duhuluiprin legatura pacii"
Efeseni 4:3

"
Pacea lui Christosla care ati fost chematica sa alcatuiti un singur trupsa stapaneasca in inimile voastre, si fiti recunoscatori"
Coloseni 3:15

Pentru a fi curati, trebuie sa ne stapanim inima

Ai castigat victorie asupra sentimentelor de egoism, trufie si ingamfare?

Proverbe 16:5. Orice 
inima trufasa este o scarba inaintea DOMNULUI (Yhwh este in text); hotarat, ea nu va ramane nepedepsita.

Psalmul 101:5. Pe cel ce cleveteste in ascuns pe aproapele sau, il voi nimici; 
pe cel cu priviri trufase si cu inima ingamfata, nu-l voi suferi.

Daca esti smerit, aceasta este victorie asupra ta!

Psalmul 25:9. 
El face pe cei smeriti sa umble in tot ce este drept.El invata pe cei smeriti calea Sa.

Iacov 4:6. 6. Dar, in schimb, ne da un har si mai mare. De aceea zice Scriptura: "
Dumnezeu sta impotriva celor mandridar da har celor smeriti."

1Corinteni 13:4.4. Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; 
dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,

Proverbe 27:2. 
Sa te laude altul, nu gura ta, un strain, nu buzele tale.

Matei 6:2. Tu, dar, c
and faci milostenie, nu suna cu trambita inaintea tacum fac fatarnicii, in sinagogi si in ulite, pentru ca sa fie slaviti de oameni. Adevarat va spun ca si-au luat rasplata.

Pentru a fi curati, trebuie sa "intelegem" ce inseamna "frica de Dumnezeu"

Poate unii cred ca nu trebuie sa ne fie frica de Dumnezeu, deoarece frica este ceva negativ. Insa frica de Dumnezeu este pomenita deseori in Biblie, la modul pozitiv, numai un simplu "search" - motor de cautare pe un site cu Biblia, si ne vom convinge. Dar nu este suficient sa spunem ca ne temem de Dumnezeu, ci trebuie sa intelegem: ce este cu adevarat frica de Dumnezeu?

Cum vom putea intelege acest lucru?
Iata cateva sfaturi:
"Fiule, daca vei primi cuvintele mele,
daca vei pastra cu tine invataturile mele,
daca vei lua aminte la intelepciune,
si daca-ti vei pleca inima la pricepere,
dacă vei cere înţelepciune,
si daca te vei ruga pentru pricepere,
dacă o vei căuta ca argintul ...
şi vei umbla dupa ea, ca dupa o comoara,
atunci vei intelege frica de DOMNUL (Yhwh)
si vei gasi cunostinta lui Dumnezeu" Prov. 2:1-5

Iata ce este frica de Dumnezeu:
"
Frica de DOMNUL (Yhwh) este urarea raului" Proverbe 8:13

Iubind "chipul si asemanarea" lui Dumnezeu

Semenii nostrii trebuie iubiti deoarece toti sunt la origini - prin Adam - "chipul si asemanarea" lui Dumnezeu. Omul a fost facut chipul si asemanarea lui Dumnezeu, dar a decazut de la aceasta stare.
Dumnezeu este invizibil si nu il putem vedea "inca".
Insa "chipul si asemanarea" Sa (Geneza 1:26,27) se oglindeste in insusirile plantate in noi, de la creatie. Una dintre insusirile maiestuoase plantate in noi este dragostea.
Dumnezeu ne iubeste "atat de mult" si stii "de ce"? Pentru ca ii pasa de noi.
Da, chiar Dumnezeu, creatorul cerului si al pamantului, care in splendoarea deplinatatii Sale nu are nevoie de nimeni si de nimic, ne iubeşte pe noi, fiinte atat de neinsemnate!
Si nu oricum! Ci "atat de mult" (Ioan) 3:16!

Si stii tu cat de mult? Ca pe Fiul sau: Ioan 17:23 (b).

Desigur, si Fiul sau ne iubeste, altfel nu si-ar fi dat viata pentru noi. Si aceasta dragoste a luat-o de la Tatal si astfel dragostea Tatalui s-a oglindit in lume prin El:

"nici inaltimea, nici adancimea, nicio alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este in Isus Hristos, Domnul nostru." (Rom.8:39)
"si din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel intai nascut din morti, Domnul imparatilor pamantului! A Lui, care ne iubeste, care ne-a spalat de pacatele noastre cu sangele Sau" (Apoc.1:5)
"El, care este oglindirea slavei Lui si intiparirea Fiintei Lui si care tine toate lucrurile cu cuvantul puterii Lui, a facut curatarea pacatelor si a sezut la dreapta Maririi in locurile preainalte," (Evr.1:3)

Acum, ce crezi, cum reactioneaza Dumnezeu si cum reactioneaza Fiul Sau cand tu respingi o astfel de iubire? Ai facut vreodata curte unei fete, pe care o iubeai foarte mult, mult de tot si ea te-a respins? Iti amintesti ce ai avut in suflet? Durere? Tristete? ... si cred ca o mare priedere ...
Dar de ce ne iubeste Dumnezeu "atat de mult"? Care este motivul? Deoarece 
El este "dragoste" (1Ioan 4:8). El doreste sa il imitam si astfel sa redevenim chipul si asemanarea sa, prin dragoste, prin adevar si celelalte calitati sfinte.

Numai asa vom intelege armonios Scripturile, daca ne vom stradui sa implinim ce este scris, altfel nimeni “nu va intelege” (Daniel 12:10).

(Peste tot unde ati intalnit in text DOMNUL conform traducerilor in uz, trebuie sa stiti ca in textul ebraic este tetragramma YHWH, numele lui Dumnezeu, transliterat ca Iehova)




Partea I

Despre greselile din nestiinta

“A gresi este omeneste”, dar cum vin greselile?

Eram în clasa a VIII, la o oră de matematică. Profesoara se straduia din greu sa armonizeze rezultatul ei cu rezultatul oficial, arătat în cartea de matematica. Nu se potrivea. A doua zi, la urmatoarea oră, ne-a comunicat, că rezultatul arătat în carte, este greşit.
În urmă cu câţiva ani, căutam o strada, în oraşul Constanţa. Adresa mi-a fost data de patroana mea. Eram trimis ca delegat şi trebuia să ajung la adresa dată de firma care m-a trimis. Strada era de negăsit. Abia dupa câteva luni, am aflat că ceea ce căutam era de fapt în oraşul Cluj. În loc de oraşul Cluj, mi s-a scris oraşul Constanţa.
În ambele cazuri, sursele erau foarte-foarte demne de încedere. Şi exemplele ar putea continua. Prin urmare se naşte o întrebare: Având în vedere că trăim într-o lume imperfectă, cât de sigure pot fi uneori sursele foarte demne de încredere? Si avand in vedere imperfectiunea celor ce au tradus Biblia, cat de mult trebuie sa ne punem increderea in traducatorii si copistii Bibliei? Sunt ei demni de totala noastra incredere, sau aceasta incredere o datoram numai lui Dumnezeu si Fiului sau?

Despre sursa primară

In jurul anului 2000, un frate din Budapesta, m-a invitat pe o lista de discutii, ca să particip la discuţii biblice. Acolo am auzit prima dată în viaţă, că după unii, predica "Bogatul şi săracul Lazăr" nu ar fi fost parte integrală a Evangheliei dupa Luca, ci este un material adăugat mai târziu. Am solicitat o anumită lămurire (cine susţine aşa ceva) în această temă, celui care a postat aceasta informaţie, însă el, probabil fiind un opozant al acestei concepţii, nu mi-a dat nimic, şi în scurt timp a plecat din grupul de discutii.
Ulterior, am cercetat această informaţie mai temeinic şi am adunat dovezi. Nu consider ca aş avea vreun merit anume sau că aş fi deosebit, consider că tot ce am aflat, a venit din harul lui Dumnezeu. Rezultatul cercetărilor mele, nu a fost rezultatul unui moft, ism sau fobie, n-a fost nici din căutarea unei slave deşarte, de aceea nu m-a făcut să mă simt dezamăgit faţă de Dumnezeu sau Biblie, şi nici nu consider că aducerea la cunoştinţa opiniei publice a acestuia, ar fi un pericol pentru Bible sau creştinism. Adevărul luminează, bucură şi întăreşte întotdeauna pe cei care îl caută în mod sincer şi umil.

Premisă fals
ă: "Dumnezeu n-ar fi permis aşa ceva"

Unii ar spune că Dumnezeu n-ar fi permis aşa ceva. Dar de ce să nu permită? Şi dacă a permis? Căci a permis, dupa cum veti vedea. Avem un precedent în cazul Vechiului Testament, unde anumiţi copişti ai Septuagintei si a Pentateuchului Samaritean au schimbat anumite lucruri. Întrebarea este mai degrabă: De ce a permis? Să dăm pietroiul preconcepţiilor neântemeiate la o parte.

Dumnezeu a permis libertate de manifestare copiştilor manuscriselor Vechiului Testament. De ce n-ar fi făcut-o în cazul Noului Testament?
Notă: "a permite" nu înseamna neapărat a fi de acord cu ceva.

Dovezi în acest sens, cu privire la schimbările făcute în Vechiul Testament:

Cea mai timpurie traducere a textelor biblice, a fost traducerea "Septuaginta". Septuaginta este o traducere a textului Vechiului Testament din ebraică în greacă. Cercetătorii Septuagintei consideră că ea este o traducere care prezintă variaţiuni faţă de Textul Masoretic şi Sulurile de la Marea Moartă (texte ebraice). Există mai multe ramuri ale manuscriselor Septuagintei, din cauza încercărilor de recenzie a ei, recenzii făcute pentru a se armoniza textul Septuagintei cu textele antice evreieşti. Septuaginta este o traducere care pe alocuri traduce interpretând, modifică pe alocuri cronologia şi adaugă anumite texte noi. Diferenţa de ani este semnificativă.

"Pentateuchul Samaritean" este o traducere antică în samariteană a Vechiului Testament. Traduce modificând pe alocuri cronologia şi adaugă anumite texte noi.

"Targumurile Aramaice" sunt traduceri antice în aramaică a Vechiului Testament. Pe alocuri traduc interpretând.

Dumnezeu a permis libertate de manifestare copiştilor manuscriselor Noului Testament. 
Notă: "a permite" nu înseamna neapărat a fi de acord cu ceva.

Iată câteva dovezi în acest sens:

1. Diversitatea felurită a manuscriselor
2. Mărturii din interiorul creştinismului
- Apostolul Pavel a luat în considerare că unii vor încerca să scrie falsuri, în numele lui şi al altora, ceea ce s-a şi întamplat, secolul II şi III fiind o pepiniera de falsuri scrise "în numele" apostolilor, părinţilor lui Isus, etc. (2Tesaloniceni 2:2)
- Apostolul Petru a avertizat că unii deformeaza mesajul scrierilor apostolului Pavel şi aici putem include şi abuzarea lor în copiere, deoarece de la răstălmăcirea lor şi până la abuzarea lor prin traducere, este doar un pas (2Petru 3:16)
- condamnarea în prealabil al falsificatorilor textului Apocalipsei, întăreşte şi ea spusele apostolilor Pavel şi Petru (Apocalipsa 22:18,19)
- Partidele rivale se acuzau reciproc de modificarea manuscriselor: mărturia lui Tertulian (secolul II) împotriva lui Marcion, mărturia lui Marcion împotriva celorlalţi
- Mărturia lui Origen, secolul III: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rînduindu-se corectori cu de la ei putere"
- Mărturia din Codex Vaticanus, nota marginală de la Epistola către evrei: "Nebuni şi netrebnici, puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"
3. Mărturii timpurii din exteriorul creştinismului: Celsus îi acuza pe creştini pentru modificarea Evangheliilor "de trei sau patru ori, ba chiar mai mult"
4. Mărturii ale savanţilor din domeniul studiului manuscriselor antice
Bruce M. Metzger: Textul Noului Testament: Transmisia lui, coruperea lui şi restaurarea lui
Bart D. Ehrman: Coruperea ortodoxă a Scripturilor: Efectul controverselor christologice asupra textului Noului Testament
O marturie graitoare gasim la Eusebius. Un observator si un comparator atent al manuscriselor nu poate decat sa fie de accord cu ce a scris cineva in tema: ”Ceea ce nu reușim să realizăm astăzi este că în această perioadă, fiecare document a fost editat și revizuit pentru a confirma doctrina Bisericii Romane. Renumitul istoric bisericesc Eusebiu îl citează pe Părintele bisericesc Dionisie ( Hist. Eccl . , Bk . 4 . 23 ), care raportează că epistolele sale au fost falsificate: "Atunci cand colegii mei creștini m-au invitat să le scriu scrisori, am făcut așa. Acesti apostoli ai diavolului s-au umplut cu neghină, au scos unele lucruri și au adaugat altele. Pentru ei, vaiul este rezervat. Nu e de mirare atunci, dacă unii au îndrăznit să se atingă chiar și de cuvântul Domnului Însuși, atunci când acestia au conspirat să mutileze propriile mele eforturi umile".
Un alt loc, ce vorbeste de la sine, il gasim prin John William Burgon, care il citeaza pe Gaius (AD 175-200): "Prin urmare, si-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti gasi foarte diferite. Dar ce indrazneata este această infracțiune, ea nu este ca si cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru ca nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei cred sunt mai înțelepti decât duhul sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise".


Care ar fi dovezile că predica "Bogatul şi Lazăr" nu a făcut parte din Evanghelia după Luca?

1. Este Vechiul Testament bun la ceva?

Deşi Satan Diavolul a dus şi duce un război viclean de denigrare a Vechiului Testament, totuşi Vechiul Testament face parte din "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos", deci este insuflată ca şi Noul Testament şi de folos ca şi Noul Testament. Vă mai amintiţi întrebarea pusă nouă în copilărie: Pe cine iubeşti mai mult, pe tati sau pe mami? Satan, procedeaza şi el la fel: Ce iubeşti (apreciezi) mai mult, Vechiul Testament sau Noul Testament? El ştie că dezbinându-ne în aprecierea Cuvântului lui Dumnezeu, ne poate viclenii mai usor. Trebuie să fim pe fază.
Din nefericire pentru ei, mulţi au încercat să discrediteze Vechiul Testament. Gnosticii radicali, care acceptau numai anumite lucruri din Noul Testament, spuneau ca Dumnezeul Vechiului Testament este un Dumnezeu rău şi nu este acelaşi cu Dumnezeul descris în Noul Testament, pe care ei îl considerau Dumnezeul superior faţă de cel descris în Vechiul Testament. Pornind de la această premisă greşită, ei credeau că Vechiul Testament nu are nici o valoare şi trebuie evitat cu totul. Neognosticii, care s-au inspirat din teologia gnostică radicală, spuneau ca Vechiul Testament n-are nici o valoare istorica, şi de aceea trebuie acceptat doar ca text alegoric. De la aceştia s-au inspirat ceilalti care susţin că Vechiul Testament este doar o "revelaţie inferioară" şi punctele de vedere exprimate acolo, deseori sunt pur şi simplu gresite, omeneşti. Observaţi continuitatea mesajului şi al intrigii? De fapt toţi aceştia spun acelaşi lucru, unii mai necioplit, mai grosolan, alţii mai subtil: Nu va încredeţi în Vechiul Testament.
 Cu totul altceva spunea despre Vechiul Testament Fiul cel unic al lui Dumnezeu şi apostolii Săi:
"Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel, căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii" Matei 7:12
"Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos, ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire" 2Timotei 3:16
"Căci nici o profeţie n-a fost adusă de voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt" 2Petru 1:22
 Despre evreii din Vechiul Testament gnosticii credeau ca sunt niste închinători ai unui Dumnezeu rău şi crud, ai căror istorie trebuie interpretată cel mult în chip alegoric, deci ce înţelepciune ar putea transmite cărţile lor? În schimb Fiul cel unic al lui Dumnezeu şi apostolii Săi vorbeau despre cei care s-au închinat în perioada Vechiului Testament ca despre oameni neprihăniţi şi sfinţi (vorbesc de cei credincioşi). Deşi imperfecţi, cum puteau aceşti neprihăniţi, aceşti sfinţi să aibă vederi total deformate despre viaţă şi moarte?
 Deci, unde altundeva vom găsi o călăuzire potrivită care să ne ghideze în adevărul despre viaţă şi moarte, binecuvântare şi blestem, dacă nu în gura sfinţilor oameni prin care a vorbit Dumnezeu, în Vechiul Testament şi Noul Testament? A despărţi Vechiul Testament de Noul Testament, pe motiv că este "violent" şi al blama, chiar şi în termeni fini, subtili, este ca şi cum ai desparţii motorul de o maşină, pe motiv că poluează. A încerca să sabotezi Vechiul Testament, fie grosolan, fie subtil, şi să abordezi interpretarea Noului Testament, fără aportul şi susţinerea Vechiului Testament este un salt sigur şi periculos în necunoscut, cu o aterizare sigura în braţele deschise ale Diavolului viclean, care te aşteaptă.
 Mărturia Vechiului Testament cu privire la moarte şi starea morţilor este clară, sigură şi temeinică, deoarece a explicat-o însuşi Dumnezeu, întâi primilor oameni, apoi prin oamenii sfinţi din vechime, şi prin consemnarea ei în Biblie, întregii omeniri. Această învăţătură nu este monopolul nici uneia dintre partidele creştie, care se laudă cu ea, ea este un bun universal, este monopolul lui Dumnezeu.

2. Mărturia Vechiului Testament despre moarte şi starea morţilor contrazice predica Bogatul si Lazar

Citind relatarea despre creaţia primei perechi de oameni, observăm că Dumnezeu, după ce le dă instrucţiunile Sale, în legătură cu vieţuirea lor zilnică, le dă o poruncă, relativ simplă, să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi a răului (Geneza 2:16,17). Nu îi ameninţă, nu îi constrânge cu nici un foc, nici cu chinul veşnic, măcar că, atunci ar fi fost momentul, dacă ar exista un astfel de loc. Cum ar fi fost din partea unui Dumnezeu drept, înţelept şi iubitor să nu îi avertizeze despre un astfel de loc, dacă el ar exista? În schimb, Dumnezeu le zice pur şi simplu, că în cazul neascultării vor muri negreşit.

Dar ce este moartea?

Ca să înţelegem biblic fenomenul morţii, trebuie să înţelegem tot biblic, fenomenul vieţii. Cuvântul lui Dumnezeu ne arată, că oamenii nu au existat dintotdeauna, ci ei sunt descendenţii primei perechi de oameni: Adam şi Eva. Unii vor putea obiecta aici şi să suţină că ei au existat totuşi, într-o anumită formă, în Dumnezeu. Treaba lor. Fiecare poate crede ce îi trece prin cap.

Nu putem crede orice. Important e ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Iar acest Cuvânt spune că omul n-a exista dintotdeauna, ci a fost creat de Dumnezeu, ne spune şi sursa materiei prime: din ţărâna pământului (Geneza 2:7). Aşa a văzut de bine Dumnezeu. Dacă alţii cred că sunt creaţi din altceva sau că provin din altceva, e treaba lor. Noi nu ne putem baza pe ce spun unii oameni, ci doar pe ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Ajunge doar să pricepem, că Creatorul a transformat elementele anorganice existente în ţărâna pământului şi le-a transformat în elemente organice. Pe mai departe, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că Dumnezeu a suflat în nările primului om, o suflare de viaţă şi astfel omul, a devenit un suflet viu. Cum vine asta? De ce spune Cuvântul că omul a devenit un suflet şi nu că a primit un suflet deja preexistent, cum ar dori unii să fi fost (cum sustineau gnosticii)? Să observăm ce înseamnă a deveni, din lucrurile create care ne înconjoară. Apa de exemplu. Este H2O şi este lichid. Înainte de a deveni apă, a fost cu totul altceva, a fost Oxigen şi Hidrogen, două gaze. Însă prin procesul fuziunii, a devenit un alt element, negazos şi lichid. Ar fi fost aceste două gaze apă, fără un proces de fuziune? Unde a fost apa, mai dinainte? Nicăieri! Ea a apărut, a devenit apă, ca urmare a unui proces de fuziune (reactie). Unde este apa, dacă o descompunem pe elementele sale principale şi obţinem hidrogen şi oxigen? Nicăieri. Ea încetând să mai fie ce a fost.

Aşa este şi omul. El nu a fost un suflet preexistent, ci a devenit un suflet existent, datorită unei fuziuni dintre un trup organic şi suflarea lui Dumnezeu. Trebuie să reţinem că omul, ca şi apa este un produs al unei fuziuni. Aşa arată Cuvântul lui Dumnezeu. A fost suflarea lui Dumnezeu un "om" înainte de a face fuziune cu trupul organic de carne? Nu! Ci a fost pur şi simplu suflarea Creatorului. A fost trupul de carne un "om", înainte de a face fuziune cu suflarea Creatorului? Nu! A fost doar o masă de carne organică, fără viaţă în ea însăşi. Însă prin fuziune, atât suflarea lui Dumnezeu, cât şi carnea organică au dat fiinţă unui produs nou, numit om. Mai este om, un om care moare? Nu, ci el devine un cadavru fără viaţă. Omul este om, atât timp cât este viu, după ce moare devine cadavru şi este mâncat de viermi. Groaznic! Da, aşa este. Moartea este un blestem, este vrăjmaşul (inamicul) public numarul unu al omului (1Corinteni 15:26). Este chiar mai mare duşman ca Satan, deoarece de Diavol poţi scăpa, dar de moarte nu.

Ce se întâmplă la moarte?

La moarte începe un proces de descompunere, în care elementele organice se transformă în elemente anorganice, exact asa cum a fost prezis lui Adam: "căci tărână eşti şi în ţărână te vei întoarce" Geneza 3:19. Creatorul n-a pomenit nici de cer, nici de iadul cu foc, a pomenit de elementul de baza, din care a fost conceput omul. Insă unii vor obiecta: "Bine, dar duhul, nu se întoarce la Dumnezeu care l-a dat? Căci aşa scrie la Eclesiastul 12:7!" Hopa! Duhul oamenilor se întoarce la Dumnezeu? Deci duhul celor răi nu merge în iad? Să fie chinuit, în foc? Căci aşa spuneţi: "Într-adevăr omul rău ca trup moare, însă ca duh este dus de îngeri în iadul de foc, şi acolo este chinuit."
Deci, va rog să vă hotărâţi! 
O altă contradicţie: Dacă duhul celor răi merge la Dumnezeu, care l-a dat, înseamnă că iadul trebuie să fie tot acolo, în cer, însă voi susţineţi, că iadul este în părţile mai joase ale pământului. Stimabililor care doriti ca cei rai sa fie chinuiti imediat ce mor, de ce nu lăsaţi ca toţi oamenii să meargă la locul lor aşa cum scrie Scriptura? Căci toţi merg în locuinţa morţilor ... Nu în cer, nu în iadul de foc, ci în locuinţa morţilor. "Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din Locuinţa Morţilor?" Psalmul 89:48

Este vreun om...? Ce părere aveţi de citatul Biblic de mai sus? Chiar dacă voi credeţi altceva, Scriptura spune: Nu! Nici unul. Nici cei buni, nici cei răi, căci toţi ajung acolo. Aşa spune "toată Scriptura" de care vorbea Pavel lui Timotei. Însă voi nu credeţi Vechiul Testament cu adevarat, doar teoretic, căci practica vă omoara, deoarece o consideraţi "revelaţie inferioară".

Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre "Locuinţa Morţilor" şi starea morţilor de acolo?

Pentru expresia "Locuinţa Morţilor", în Vechiul Testament este folosit cuvântul ebraic "sheol". Când Vechiul Testament a fost tradus în greacă, traducătorii au tradus cuvântul "sheol" prin "hades" în Septuaginta.

Cuvântul lui Dumnezeu arată că atât cei drepţi, cât şi cei nedrepţi merg în Locuinţa Morţilor:

Cei drepţi
"Iacov a zis: (...) cu durere îmi veţi coborâ perii mei cei albi în Locuinţa Morţilor." Geneza 42:38
Chiar şi Domnul Isus a fost în Locuinţa Morţilor trei zile:
"Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa Morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău, să vadă putrezirea." Psalmul 16:10
Compară cu explicaţia apostolului Petru din Faptele Apostolilor 2:30,31:
"Fiindcă David era proroc şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie, despre învierea lui Christos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul Lui nu va fi lăsat în Locuinţa Morţilor şi trupul Lui nu va vedea putrezirea"

Cei nedrepţi
"Cei răi se întorc la Locuinţa Morţilor: toate neamurile care uită pe Dumnezeu." Psalmul 9:17

Cuvântul lui Dumnezeu arată că în Locuinţa Morţilor nu este nici o activitate, nici fizica, nici spirituala (mintală):

"Căci cel ce moare, nu-şi mai aduce aminte de Tine, şi cine Te va lăuda în Locuinţa Morţilor?" Psalmul 6:5
"Căci în Locuinţa Morţilor în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune." Eclesiastul 9:10
"Ziceam: "Nu voi mai vedea pe DOMNUL, pe DOMNUL în pământul celor vii, nu voi mai vedea pe nici un om, în Locuinţa Morţilor." Isaia 38:11

Oare toţi aceştia au greşit? Dacă lucrurile acestea sunt falsităţi, ce înţelepciune au avut şi ce mai este credibil din ce au scris ei?

Obiecţii: "În alt loc, Vechiul Testament arată că există viaţă şi există activitate în Locuinţa Morţilor." 

Daca ar fi asa, inseamna ca scriitorii Vechiului Testament s-ar contrazice. dar ia să vedem, care sunt acele locuri?
"Numerii 16:30: Şi s-au coborât astfel de vii, în Locuinţa Morţilor" şi "Ezechiel 32:21: Atunci vitejii cei puternici vor vorbi în Locuinţa Morţilor". Stati un pic fratilor ... Numerii 16:30 arată starea lor până ce au ajuns în Locuinţa Morţilor, nu arată şi starea lor după ce au ajuns acolo. În schimb Eclesiastul 9:10 arată starea lor, după ce au ajuns acolo. Scriptura nu se contrazice, în schimb, daca nu o interpretam corect ea se va contrazice. Iarăşi, Ezechiel 32:21 face parte dintr-un "cântec de jale", comparati cu Ezechiel 32:16. Dacă ati umblat la şcoală, ati putut învăţa câte ceva. De exemplu despre un cantec de jale, că pe alocuri poate fi şi poetic, şi poate să conţină şi versuri cu înţeles figurativ, care nu se înţeleg literal. Va recomand "Mioriţa". Deci, dragii mei, logica noastra trebuie sa fie logica.
Sa interpretam, va rog, Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum trebuie şi nu gresit, caci in fata lui Dumnezeu nu ne vom putea justifica concepţiile ne-Biblice.

3. Are Locuinţa Morţilor două încăperi? Cine se află în spatele acestei păreri?

Conform unei legende evreieşti Locuinţa Morţilor este undeva în adâncurile pământului şi are două camere, o camera pentru cei drepti şi o cameră pentru cei nedrepti. Cei drepţi se bucură de fericire şi se numeşte "Sânul lui Avraam", iar cei nedrepţi sunt chinuiti intr-o "cameră cu foc" unde cei nedrepţi stau în foc şi sunt chinuiţi de văpaia focului.

Nota: Multe tradiţii şi basme evreieşti sunt nebiblice. Biblia ne avertizeaza să nu le credem şi să ne ferim de ele!!!

"Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme." 2Timotei 4:4

Să nu uităm niciodată, că evreimea deseori a căzut în apostazie, îmbraţisând miturile şi basmele popoarelor ce îi înconjurau:

"Vai ţie neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe DOMNUL, tăgăduit-au pe Sfântul lui Israel, întorsu-I-au spatele." Isaia 1:4

Popoarele antice (cu mici exceptii, vezi cartea lui Iov), aveau formată o altă opinie despre moarte şi starea morţilor, decât cea prezentată în Vechiul Testament. Multe popoare păgâne din jurul lui Israel credeau că moartea este o binefacere, un fel de poartă, spre o altă viaţă, un drum care te duce în lumea zeilor. Anumite popoare aveau credinţa că cei răi, după moarte sunt chinuiţi de zei în foc. Această concepţie a apărut şi la greci, prin contactul civilizaţiei greceşti cu civilizaţia altor popoare. Unii comentatori cred, pe baza unor comentarii antice, că epopeea Odiseea, la origini n-a avut textul călătoriei lui Ulise în lumea de sub pământ, textul călătoriei în lumea subterană fiind o interpolare (adăugire) mai târzie, apărut ca urmare a contactului miturilor greceşti cu miturile altor popoare.
Putem vedea din această stare, că legendele greceşti despre Hades sunt invenţii mai târzii, apărute în civilizaţia greacă, îndeosebi după călătoria lui Pitagora în Egipt, Babilonia şi India. Filozoful Plato în Comentariul său către Timaeus aproba cu desăvârşire "descoperirile legendare ale acestor torturi". Filozoful Stabo arată şi sursa acestor născociri: "Plato si Brahmanii din India au născocit fabulele cu privire la judecăţile din Hades." Chrisyppus, un alt învăţat din antichitate, îl blama pe Plato deoarece "prin istorisiri înspăimântătoare despre pedepsele viitoare încerca să îi înfrice pe oamenii răi".

În timpul expansiunii imperiului grec sub Alexandru Cel Mare, civilizaţia greacă a intrat în contact cu civilizaţia evreiască. Prin acest contact anumite elemente din straturile populaţiei evreieşti au intrat în contact mai strâns cu civilizaţia greacă: oamenii de stat şi curtea lor, nobilimea evreiască, negustorii evrei, mercenarii evrei, coloniştii evrei din Egipt şi din alte districte ale imperiului grec, etc..
Ştim că politica cancelariei imperiale greceşti, era de a eleniza popoarele subjugate. Din păcate, pentru a satisface acest capriciu al imperialiştilor greci, mulţi evrei, mai ales cei din coloniile din Siria şi Egipt, dar şi un segment din populaţia din Iudeea, au îmbrăţişat această limba şi cultura greacă, şi bineînţeles conceptele filozofico-religioase greceşti despre viaţă şi moarte.

Edward William Fudge, este pastor, evanghelist şi scriitor în Biserica Lui Christos, din SUA. Este autorul cărţii: "The Fire That Consumes" - "Focul Care Consumă". Având acces la toată literatura apocrifă inter-testamentală, Edward face o sinteză interesantă a citatelor unde apare credinţa în aşazisa viaţa de dincolo. Din acest studiu reiese, că nu toată literatura apocrifă era infectată cu acest concept străin evreilor, ci erau texte care vorbesc în continuare despre punctul de vedere tradiţional, evreiesc. Aşadar, acest concept nou, preluat de la păgâni, îndeosebi în timpul perioadei elenistice, nu era general acceptat în societatea evreiască. Mai erau credincioşi, care ţineau la moştenirea lor culturală, strămoşească. Însă, se vede clar, că unii au forţat barierele naturale ale credinţei strămoşeşti şi au importat lucruri nepermise de Legea lor:

"Să nu faceţi ce se face în ţara Egiptului unde aţi locuit şi să nu faceţi ce se face în ţara Canaanului unde vă duc Eu: Să nu vă luaţi după obiceiurile lor!" Levitic 18:3

Obiecţii: "Nu cred că evreii au preluat această concepţie de la greci, deoarece şi în Vechiul Testament sunt ameninţaţi cei răi cu focul, la Isaia 66:24" 

Nu ar trebui, ca prin teoriile noastre să contrazicem pe cei prin care a vorbit Dumnezeu în Vechiul Testament. Nu putem să ne jucăm cu sufletul nostru! N-ar trebui să venim cu mofturi, ca la mama acasă şi să facem pe eroul de tastatură! Cu Scriptura nu se joacă ca la şah sau la ping-pong! Nu o putem interpreta cum ne trece nouă prin cap! Trebuie să interpretetăm totul în context. Orice text scos din context este deja un pretext, şi mulţi asta fac, caută cu disperare pretexte, deoarece simt că pierd teren. Nu caută slava lui Dumnezeu, ci propria lor slavă deşartă, nu caută elogiul şi armonia Scripturii, ci pretexte pentru aşi justifica concepţiile eronate despre viaţă şi moarte, despre starea morţilor şi pedeapsa eternă. Dacă citim cu atenţie tot contextul, vom observa că acel capitol 66 din Isaia, NU VORBEŞTE DE STAREA IMEDIATĂ DE DUPĂ MOARTE (să fim cu luare aminte la acest aspect important), ci de un timp din viitorul neprecizat cronologic. Prorocul Isaia proroceşte acolo despre evenimentele finale ale acestei lumi, descriind un timp "escatologic".

"Escatologia" este conform DEX: "Doctrină mistică-religioasă despre destinele finale ale omenirii, despre sfârşitul lumii, şi judecata de apoi"

Iată şi dovada din text:

"Dar vine vremea, când voi strânge toate neamurile şi toate limbile, ele vor veni şi vor vedea slava Mea." Isaia 66:18

Textul continuă prezentarea acelui timp al viitorului, "viitor nepercizat cronologic" unde se va întâmpla, ce este profeţit in versetul 24.
Vă rog frumos, să nu confundăm capra cu varza! Versetul 24 nu este relevant în ce priveşte starea actuală a morţilor, căci deocamdată aici ţinem în dialogul nostru.

Dacă avem într-adevăr sinceritate şi nu urmărim lucruri deşarte, ci numai gloria lui Dumnezeu (Fie binecuvântat în veci!), atunci vom observa cu uşurinţă, că această învăţătură care spune că Locuinţa Morţilor ar avea două încăperi, şi că în ea ar fi oameni vii, este doar un basm, preluat de la păgâni şi "evreizat" (exemplu: "sânul lui Avraam").

După "roade"

Lucrurile sunt şi mai grave, deoarece această învăţătură "a vieţii conştiente de dincolo" are roade rele, deoarece a provocat şi provoacă lumea la lucruri deşarte, costisitoare şi periculoase, ca: vrăjitoria, spiritismul, chemarea morţilor, frica de morţi, ceremonii şi tradiţii costisitoare pentru a scoate mortul din iad, de a împăca mortul cu Dumnezeu, cu zeii, cu rudele, etc., mutilarea, uciderea oamenilor pentru a sluji în lumea de dincolo ca sclavi, sinuciderea, etc...
Domnul Isus spunea ca pomul bun (omul bun) se cunoaşte dupa rodul lui (Matei 7:17-20). Putem spune acest lucru şi despre învăţături? Răspunsul este, da, neapărat. Deoarece orice învăţătrură bună, vine de la Dumnezeu, prin oamenii buni şi are roade (efecte, rezultate) bune, iar orice învatatura rea, vine de la Satan Diavolul, prin oamenii răi şi are roade rele.
Cuvântul lui Dumnezeu învată din timpuri străvechi adevărul incontestabil, că omul este neputincios în faţa morţii şi moare datorită păcatului strămoşesc. Singura speranţă pentru cei morţi fiind învierea. Această învăţătură despre înviere produce pace, sperantă şi bucuria revenirii, celor care au dus o viaţă după voia lui Dumnezeu. Despre cei răi şi ce îi aşteaptă, vom discuta mai încolo.
În schimb, în antichitate, marea majoritate a oamenilor credeau în viaţa de dincolo. Această învăţătură ajunsese un moft şi o obsesie în sine pentru unii. Erau doritori să o afle şi chiar practicau lucruri fanatice: regii şi nobilii îşi ucideau sclavii şi prizonierii de război, chipurile pentru ai avea ca slujitori "dincolo", se ofereau jertfe umane zeilor, prin acei "trimisi" (ambasadori) care urmau sa mijloceasca si sa induplece pe zei, soţiile mortilor erau silite să urce pe rugul mortului şi chiar unii practicau sinuciderea ca să intre cât mai repede în viata de dincolo (se mai întâmpla şi azi acest fenomen trist), etc..
De exemplu filozoful grec Porfirius îi elogia pe aceia care, din dorinta de a contempla adevărul lumii de dincolo, erau în stare să-şi scoată ochii. Pe când cel ce se spânzura era catalogat de Biblie ca fiind blestemat, elogierea sinuciderii era şi ea o practică întâlnită la păgâni:
"Viaţă îmi eşti dragă datorită morţii" scria Seneca.
Un alt citat din Seneca către Novatus:
"Ori încotro ti-ai rotii ochii, tot acolo (în moarte) este sfârşitul relelor. Vezi acea prăpastie? Pe acolo se coboară către libertate. Vezi acea mare, acel râu, acea fântână?  Acolo pe fund îţi vei găsi libertatea. Vezi acel copac pipernicit şi uscat care nu mai dă rod? Acolo atârnă libertatea. Îţi vezi gâtul şi inima? Sunt mijloace de a scăpa de sclavie ... Întrebi care este drumul spre libertate? Orice venă din trupul tău..."
Dragii mei, mai aveti dubii că această învăţătură CATEGORIC NU a fost predată de prorocii lui Dumnezeu şi NU FACE PARTE din Cuvântul Lui Dumnezeu? Mai aveti dubii cu privire la originea acestei învăţături oculte, satanice?
E jalnic, ce poate face Satan Diavolul, prin învăţăturile stricate. Biblia arată că el a fost şi este un mincinos şi ucigaş periculos, care înşeală întreaga lume (Apocalipsa 12:9).
Prieteni, chiar credeţi că el a spus adevărul, când a afirmat despre primii oameni: "hotărât că nu veţi muri" Geneza 3:4 şi l-a făcut astfel mincinos pe Creator?

4. Conceptul despre "sulul vieţii" contrazice predica Bogatul si Lazăr

De ce este numit "sulul vieţii" astfel? Psalmul 69:28

Credincioşii din Vechiul Testament, cunoşteau promisiunea lui Dumnezeu, cu privire la o promisă "Sâmânţă a femeii" (Geneza 3:14,15), care va răzbuna acea înşelare în care i-a târât o fiinţă supranaturală, rea, care a vorbit prin gura şarpelui. Pornind de la această profeţie, ei au gândit, pe bună dreptate, că acest "Goel" (în ebraică) adică "Răscumpărător" (Iov 19:25,26) va face chiar mai mult decât numai să pedepsească acea fiinţă, care a fost numită de ei "Satan" şi îi va elibera din moarte, prin înviere. Astfel, ei au crezut că Dumnezeu, va ridica omenirii o celebritate, o stea, un mare conducător (Exod 49:10). Ei credeau, că pâna la acel timp al restabilirii, amintirea lor rămâne înaintea lui Dumnezeu, deoarece numele lor urmau să fi scrise într-un sul de aducere aminte. Psalmistul inspirat redă foarte frumos denumirea acestui sul de aducere aminte. Deşi este un sul cu numele celor drepţi, n-a fost numit după drepţi "sulul celor drepţi", ci l-au numit după "viaţa" ce urmau să primească, aşadar "sulul vieţii". Nu-i aşa că este deosebit de sublim? Şi exprimă un mare adevăr, ce combate bâlbâiala acelora, care susţin că cei drepţi sunt ba in sanul lui Avraam din Hadesul subteran, ba în formă de duhuri, în cer, alături de Dumnezeu. Stimabililor, va implor, hotaraţi-vă odată! Unde sunt morţii: în sânul din Hades sau in cer? Că doar nu or face zilnic naveta Hades - Cer! OK, in cazul că cei drepţi sunt duhuri ce trăiesc deja în cer, as avea o întrebare: Dacă cei drepţi sunt zilnic în preajma lui Dumnezeu, în formă de duhuri, ce rost mai are un astfel de sul de aducere aminte?

5. Oscilaţie şi contradicţie în Vechiul Testament cu privire la înviere?

Susţinătorii "vieţii şi conştienţei după moarte" ar putea combate mesajul "sulului vieţii" invocând că este o simplă frază poetică, fără un conţinut anume, deoarece Vechiul Testament "oscilează" şi "se contrazice" în afirmaţii, uneori în aceeaşi carte, cu privire la înviere.
Ca exemplu, ei aduc două cărţi: Cartea lui Iov şi Eclesiastul. La o analiză atentă, vom observa, că nu este nici o oscilaţie sau contradicţie, ci mai degrabă un fel de a vorbi, în două aspecte total diferite.

Cartea lui Iov 7:9
"Cum se risipeste norul şi trece, asa nu se va mai ridica cel ce se coboara în Locuinţa Morţilor."

Ce vrea să spună aici Iov, vrea să combată învierea? Nu, deoarece în alt loc confirmă că crede în Răscumpărător şi în înviere:

Iov 19:25,26 "Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. (la inviere)"

Oare era această credinţă despre înviere, o credinţă de moment, o credinţă oscilatorie? Nu, deoarece el declara:

"Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu." Iov 19:27

Bietul Iov, dacă ar ştii cum este considerată credinta lui? În plus, să nu uităm, că el credea şi în judecată (Iov 19:29). Mai are rost să crezi în judecată dacă nu crezi în înviere? Totuşi, ce spune pasajul din Iov 7:9?

Să comparăm două posibilităţi:

1. Unii cred că textul spune asta: "Cum se risipeste norul şi trece, aşa nu se va mai ridica (NICIODATĂ) cel ce se coboară în Locuinţa Morţilor."
2. Alţii cred că, conform cu restul contextului, per ansamblul carţii, textul trebuie înţeles astfel:
"Cum se risipeste norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa Morţilor (PÂNĂ LA ÎNVIERE ŞI JUDECATĂ)." - compara cu Iov 19:25,26

Care propoziţie vi se pare că este în armonie cu cartea lui Iov, per ansamblu? Versetele vorbesc de la sine, pentru cei care sunt fără prejudecăţile antisemite ale "strănepoţilor" gnosticilor, gen "revelatie inferioară" cu privire la Vechiul Testament.

Cartea Eclesiastul 9:5,6
"Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic, şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă şi pomenirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, demult au şi pierit şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare."

Unii susţin că expresia "niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare" arată că scriitorul "Eclesiastului", prin cuvântul "niciodată" combate tacit ideea învierii. Cu privire la acest text, trebuie arătat ceva. Cuvântul "niciodată" din Eclesiastul este traducerea cuvântului ebraic "le 'owlam". Trebuie menţionat că el poate varia ca înţeles în funcţie de contextul plasat, de exemplu:

Geneza 49:26 "Binecuvântările tatălui tău întrec binecuvântările părinţilor mei şi se înalţă până în creştetul dealurilor veşnice". "Dealurile vesnice" sunt traducerea cuvintelor ebraice "owlam (veşnice) giwot (dealurile)". Vă întreb, sunt aceste dealuri veşnice? Au existat dintotdeauna? Nu! Autorul nici nu asta vrea să zică! Atunci de ce este scris aşa, ca şi cum ar fi veşnice? Deoarece avem de a face cu un fel de a spune, cu un "ism", adică cu un ebraism. Cuvântul "owlam" ca sens principal înseamnă "etern (veşnic)", dar poate deveni un ebraism, care să nu aibă sensul de "etern", ci uneori, în funcţie de contextul plasat, poate lua sens de: durată lungă neprecizată, ce arată fie înapoi în antichitate, fie înainte în viitor.

În cazul nostru, un traducător (Karoly Gaspar), în loc de "niciodată", a folosit cuvântul "deloc", mult mai apropiat contextului: "şi deloc nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare"

În cazul acesta, Eclesiastul 9:5.6 poate avea următorul mesaj (parafrazat): "Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic, şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă şi pomenirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, demult au şi pierit şi deloc nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare (PÂNĂ LA ÎNVIERE)."
Putem spune cu convingere acest lucru, deoarece, ca şi cinstitul Iov şi scriitorul Eclesiastului credea în judecata lui Dumnezeu, iar să crezi într-o judecată fără înviere, e un nonsens, şi un om înţelept ca scriitorul Eclesiastului (Împăratul Solomon) nu cred că ar fi susţinut un astfel de nonsens.

Eclesiastul 12:14 "Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău"

Credinţa în înviere, este puternic susţinută în Vechiul Testament, chiar şi acolo, unde se crede că era oscilantă sau chiar contra. Cartea Epistola către Evrei spune ca toţi sfinţii din vechime asteptau cetatea cu temelii tari, adică împaraţia lui Dumnezeu şi asta ştiind că vor muri, dar cu credinţa puternică îndreptată spre înviere.

6. Despre "ebraismele" Bibliei. 

Prieteni din tabara cealaltă, sunteţi siguri că aşa le înţelegeţi şi voi ca cei care le-au folosit?

Ce este un "ism"?

Un "ism" este un stil aparte din vocabularul uman, un fel gândire şi exprimare specifica unui grup de oameni, ca de exemplu "Îi voi restitui la paştele cailor".

Ce a vrut să spună profetul Isaia, prin ebraismul "căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge" Isaia 66:24?

Dacă citim cu atenţie, contextual, vom observa că versetul 24 face parte dintr-o profetie ce priveşte timpurile din urmă şi nu descrie starea actuală a morţilor:

"Căci, după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou, pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea - zice DOMNUL - aşa va dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru. În fiecare Lună Nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea - zice Iehova. Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor, care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură." Isaia 66:22-24

Trebuie să precizez, că pentru a înţelege exact textul, trebuie să lămurim, ce înseamnă "Şi, când vor ieşi..."
Când vor ieşi şi de unde vor ieşi? Un indiciu paralel îl găsim într-un alt text "escatologic":

"Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde - zice DOMNUL oştirilor - şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsării Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile lui; veţi ieşi şi veţi sării, ca viţeii din grajd. Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa de sub picioarele voastre, în ziua pe care o pregătesc eu - zice Iehova al oştirilor." Maleahi 4:1-3

Observaţi vă rog, că în aceste două texte paralele se vorbeşte de acelaşi timp "escatologic", de viitor. În ambele texte se vorbeşte de o judecată a celor răi şi de o distrugere a lor, inclusiv a trupurilor moarte (carcaselor), a unora prin foc şi a unora care vor scăpa de foc, prin viermi. Aceste carcase vor fi pâna la urmă ca cenuşa de sub talpi. Cei drepti, cei mantuiţi, scapă şi ies din această zi teribilă a judecăţii şi se vor bucura că au fost mantuiţi, pe de alta parte văd cum cei răi sunt pedepsiţi în focul care îi mistuie şi cum cei scăpaţi de foc sunt devoraţi de viermi. Scena este teribila, de groaza, insa profeţia nu scrie nimic de vre-un chin perpetuu. E trist ca mulţi vor pieri, dar vor pieri in cunostinţă de cauză, deoarece Dumnezeu îi va avertiza în prealabil, prin misiunea creştinilor, care vor îndemna lumea să se pocăiasca. Cine nu se va pocăi, şi nu îşi va îndrepta calea spre sfinţenie şi pace, nu va avea motiv să spună: "Doamne, iartă-mă că eu nu am ştiut!".

Obiecţii: "Stai un pic, căci textul spune altceva: spune că viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge, deci aceştia vor fi chinuiţi veşnic de foc şi de viermi". 

Oare asta spune textul? Dacă ar spune aşa ceva, înseamnă că ar combate textul citat din Maleahi, capitolul 4, care arată că cei răi vor fi arşi "ca miriştea" ce se aprinde după seceriş şi vor fi "ca cenuşa". Ai văzut vreodată ce rămâne după ce miriştea este arsă? Dacă nu, atunci îţi recomand acest spectacol. În nici un caz, nu poţi fi ca miriştea aprinsă şi ca cenuşa ei, dacă eşti viu şi eşti chinuit. Chiar textul din Isaia spune clar, că nu este vorba de oamenii vii, ci de "trupurile moarte ale oamenilor, care s-au răzvrătit". Iar că aceste trupuri (carcase) nu vor arde la nesfârşit şi nu vor fi roase la nesfârşit de viermi, este o chestie de percepţie şi de logică, şi acest stil expresiv, acest "ebraism" era cunoscut în Israel, chiar şi mult timp, după ce a scris prorocul Isaia.

Iată exemple:

“Pentru că M-au părăsit şi au adus tămâie altor dumnezei, mâniindu-Mă prin toate lucrările mâinilor lor, mânia Mea s-a aprins împotriva locului acestuia şi nu se va stinge.” (2Reg.22:17)
“Pentru că M-au părăsit şi au adus tămâie altor dumnezei, mâniindu-Mă prin toate lucrările mâinilor lor, mânia Mea s-a vărsat asupra acestui loc şi nu se va stinge.” (2Cron.34:25)
“Nu se va stinge nici zi, nici noapte, şi fumul lui se va înălta în veci. Din veac în veac va fi pustiit, şi nimeni nu va trece prin el în veci de veci. (Isa.34:10)
“Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri, şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricina de groază pentru orice făptură.” (Isa.66:24)
“Tăiaţi-vă împrejur pentru DOMNUL, tăiaţi-vă împrejur inimile, oamenii lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mânia Mea ca un foc şi să se aprindă fără să se poată stinge, din pricina răutăţii faptelor voastre!” (Ier.4:4)
De aceea, aşa vorbeşte Stăpânul DOMNUL: „Iată, mânia şi urgia Mea se vor vărsa peste locul acesta, peste oameni şi dobitoace, peste copacii de pe câmp şi peste roadele pământului; şi va arde şi nu se va stinge.” (Ier.7:20)
Dar, dacă nu veţi asculta când vă poruncesc să sfinţiţi ziua Sabatului, să nu duceţi nici o povară şi să n-o aduceţi înăuntru pe porţile Ierusalimului în ziua Sabatului, atunci voi aprinde un foc la portile cetăţii, care va arde casele cele mari ale Ierusalimului şi nu se va stinge.” (Ier.17:27)
“Şi orice făptură va vedea că eu, DOMNUL, l-am aprins şi nu se va stinge nicidecum!” (Ezec.20:48)
“daca a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenusă cetaţile Sodoma şi Gomora, ca să slujeasca de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire,” (2Pet.2:6)
“Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic.” (Iuda.1:7)

Putem spune fără teamă de a greşi, că textul din Isaia 66:24 are următorul înţeles parafrazat:
"Căci, după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou, pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea - zice DOMNUL - aşa va dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru. În fiecare Lună Nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea - zice Iehova. Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor, care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri (până nu va roade tot) şi focul lor nu se va stinge (până nu va mistui tot); şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură." Isaia 66:22-24

Aşadar, textul în discuţie nu promovează ideea unui foc care va arde veşnic. Oricum, fiind un text escatologic, nu are nici o legătură cu starea actuală a morţilor.

7. Cine a vorbit în numele profetului Samuel (1Samuel 26)?

Înainte de a ataca frontal subiectul să ne amintim şi să reţinem ce s-a întâmplat în gradina Edenului, cum şi prin ce mijloc a înşelat Satan pe primii oameni... Satan şi demonii lui sunt foarte vicleni şi să nu uităm, că au o experienţă de milenii în arta de se deghiza, imita şi a însela. Satan şi demonii sunt cei mai buni actori.

Vă rog să observaţi poziţia şi atitudinea lui Dumnezeu faţă de cei care chemau morţii:
"Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi ca să nu vă spurcaţi cu ei." Lev. 19:31
"Să nu se găsească printre voi (...) nimeni care să întrebe pe cei care cheamă duhurile (...) nimeni care să întrebe pe morţi." Deut. 18:11

De ce a interzis Dumnezeu această practică?
"ca să nu vă spurcaţi cu ei." Lev. 19:31
"căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea DOMNULUI" Deut. 18:12

Când Dumnezeu dă o lege, nu o dă de florile mărului, numai ca să fie dată. Vedem în această lege un aspect informativ: chemarea duhurilor şi întrebarea morţilor este o urâciune şi mai vedem în această lege un aspect de prevenire: chemarea duhurilor şi întrebarea morţilor este o spurcăciune.

Acum, să lămurim de ce ar fi cei care practică aceste lucruri urâcioşi şi spurcaţi?
Un om care se spurcă cu un lucru păcătos este urâcios în faţa lui Dumnezeu.
Ce spurcă pe om? Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu? "Căci din inimă ies gândurile rele... Iată lucrurile ce spurcă pe om" Matei 15:11,20. Cine pune în inimă, cum ajung acolo aceste gânduri rele? Cuvântul lui Dumnezeu spune că prin Cel Rău: "Anania, pentru ce ti-a umplut Satan inima ca să minţi..." Fapte 5:3. Aşadar, Satan îi poate face pe oameni ca să mintă, poate intra în ei (poseda) şi îi poate manipula pentru scopurile sale malefice. Oare biata femeie din En-Dor a crezut că poate chema duhurile morţilor sau doar s-a prefacut? Dar daca a mintit? Conform Bibliei mortii nu pot face nici o activitate in “sheol” (Locuinta mortilor), deci nici sa auda. Cum atunci ar fi putut sa il cheme? Nu putea. Evident ca a mintit. Cine i-a băgat "pe gât" o astfel de idee stupid, ca sa minta si sa vorbeasca in numele lui Samuel? Satan sau un demon. Iată că cei care practicau asazisa chemare a duhurilor şi chipurile întrebau morţii minteau. Si nu minteau de florile marului sau ca sa se amuze de prostia credulilor, ci pentru ca pretindeau anumite foloase in schimbul serviciilor lor. Acestia erau spurcati de un duh de minciuna si cine apela la ei se spurca si el.

Când oamenii sunt în situaţii extreme, dificile, fac orice, numai ca să rezolve problema. Şi deseori fac ce nu trebuie, agravând situaţia.
Aşa a fost cazul lui Saul, regele lui Israel. Când Dumnezeu şi-a retras sprijinul faţă de Saul, el trebuia să recunoască eşecul şi să cedeze locul, păstrându-şi măcar viaţa, dacă nu a fost în stare să păstreze coroana de rege. Însă el a insistat şi a căutat cu disperare o soluţie. Nu s-a sfiit să apeleze la cine nu trebuia. Şi din nestiinta si incapatanare a apelat la o mincinoasa fara scrupule. Oare ea era "soluţia"? Evident că nu! Şi atuni de ce cred unii, că profetul Samuel, care a murit ca un om care a respectat Cuvântul lui Dumnezeu - PRESUPUNÂND PRIN ABSURD CĂ AR FI FOST VIU ŞI NU MORT - s-ar fi supus la cheremul unei astfel de femei şi al unui rege care a cazut în dizgartia lui Dumnezeu?!?!?! Dacă femeia aceea i-ar fi trimis vorbă lui Samuel în Locuinţa Morţilor: "Vino Samuel dragă până în En-Dor la mine, am ceva treabă cu tine!" AR FI ÎNCĂLCAT SAMUEL LEGEA, care ÎL OBLIGA să nu meargă la vrăjitoare şi ar fi mers din Locuinţa Morţilor tocmai în En-Dor, la o femeie ce incalca flagrant legea lui Dumnezeu? Chiar aşa îl consideraţi pe profetul Samuel? Dacă în Locuinţa Morţilor ar fi viaţă şi ar fi oameni vii, acolo nu ar fi obligatorii legile celui Atotputernic? Chiar aşa călcător de lege îl consideraţi pe profetul Samuel? Dacă v-ar auzi ce credeţi despre el, ori v-ar plânge de milă, ori ar râde cu lacrimi!

Obiecţii: Şi totuşi Samuel s-a dus, căci s-a împlinit ce a profeţit!

In unele situatii oamenii pot anticipata ce are să se întâmple. Câţi dintre oameni nu anticipează anumite lucruri şi se întâmplă întocmai? Împlinirea unui semn sau o minune încă nu este o garanţie că este de la un om al lui Dumnezeu. Ce ar fi să ciţi Deuteronom 13:1-3?

8. Concluzie 

După cum am văzut în comentariile anterioare, Vechiul Testament nu susţine concepţia că oamenii ar trăi conştienţi în Sheol (tradus prin Hades în greacă), adică Locuinţa Morţilor.

Vechiul Testament arată că omul a fost făcut din ţărâna pământului şi tot acolo se întoarce, la moartea lui, urmând ca tot din ţărâna pământului să învie la judecată:

"Şi multitudinea celor ce (Young's Literal Translation) dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ruşine şi dispreţ veşnic." Daniel 12:2

După cum vedem în cuvintele subliniate, îngerul lui Dumnezeu a asemănat moartea cu un somn, unde dorm atât cei drepţi cât şi cei nedrepţi, somn din care trebuie treziţi, adică aduşi la viaţă. Oare îngerul chiar nu ştia ce spune? Chiar nu ştia că este un iad de foc, unde cei răi sunt chinuiţi? Da, chiar nu ştia, deoarece acest iad de foc, nu exista decât în minţile celor care l-au născocit şi susţinut: păgânii! Deci, de ce nu ştia îngerul lui Dumnezeu că cei răi sunt chinuiţi în iadul de foc, dacă ar fi existat un iad de foc în acel timp? De ce credea că şi cei răi dorm în ţărână? O fi fost bieţii păgâni mai înţelepţi ca îngerul lui Dumnezeu?

Deoarece Dumnezeul Vechiului Testament este şi Dumnezeul Noului Testament, ne putem da seama, că El n-ar trimite pe unicul Său Fiu ca să combată acest adevăr. Ce motiv ar fi avut Dumnezeu să schimbe această învăţătură, dată tot de El şi confirmată prorocului Daniel de îngerul Său? Oare chiar a predicat unicul Său Fiu altceva despre starea morţilor? Susţine Noul Testament altceva despre starea morţilor? Cum ar putea Noul Testament sa combata tocmai Vechiul Testament?

Întrebări spre meditaţie:
"Ati intalnit vreo descriere concreta a nemuririi sufletului si a chinului din asazisul iad, in Vechiul Testament?"
"De ce nu ştia îngerul lui Dumnezeu că cei răi sunt chinuiţi în iadul de foc? De ce credea că şi cei răi dorm în ţărână?" Daniel 12:2

Un indemn:
"Ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un caştig de la noi, căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui” 2Corinteni 2:11


Partea II

Unde sunt mortii si cum sunt ei acolo, conform Noului Testament?
Am putut observa din Partea I, unde sunt mortii si cum sunt ei acolo, conform Vechiului Testament. Ar fi ciudat ca Noul Testament sa invete altceva.
Insa unii cred asa: “Mortii nu pot face nimic in lumea fizica, adica mortii nu mai pot manca, merge la meci, chefui, munci. Insa nu stim ce se intampla cu sufletele lor dincolo, in lumea spirituala. In povestea cu Lazar si bogatul ei desi sunt morti simt, vorbesc, le pare rau de frati, le e sete.”
Desi problema locuintei mortilor si starea lor este clara, conform cu Vechiul Testament, trebuie sa recunoastem, ca aceasta istorioara da peste cap tot ce s-a scris. Si totusi, Noul Testament nu confirma cele doua ideil expuse in aceasta istorisire:
-       Ca mortii sunt vii undeva
-       Ca cei rai sunt chinuiti
Cei ce au murit aprobati de Dumnezeu nu se duc in cer, deoarece este scris “nimeni nu s-a suit in cer” Ioan 3:13. Este evident ca Domnul Isus nu s-a intalnit cu Enoh sau cu Ilie in cer, sub nici o forma (fie forma de trup si suflet sau forma de duh) altfel nu ar fi spus asa. Cand am argumentat asa unui prieten, el a recunoscut, insa a venit cu aceasta usita de scapare “pai nu in cerul in care este Dumnezeu, ci in cerul al doilea, caci in cer tot se duce, conform cu Eclesiastul 12:7”.
Eu i-am intors replica frumos, biblic: “Pai conform cu acel verset, daca il interpretam in stilul dorit de tine ca sufletul este duhul, dar altfel spus, ar insemna ca s-ar duce tocmai in cerul lui Dumnezeu ca asa scrie “se intoarce LA Dumnezeu” si asa s-ar naste o contradictie cu Ioan 3:13. Evident ca l-am pus pe ganduri si a fost nevoit sa se mai gandeasca. A cedat ca sa nu creeze contradictie intre Eclesiastul 12:7 si Ioan 3:13. Apoi pe baza altor versete a fost nevoit sa recunoasca ca locuinta sufletul este in sheol, tradus in greceste cu hades. A mai recunoscut ca sheolul (hadesul) este pe pamant si nu in cer. Deci, dupa ce fratele in cauza s-a intors cu picioarele pe pamant, in loc sa fie atent si s-a invete din logica gresita cu care a judecat inainte, a gresit iarasi, netinand seama ca “sheolul” este descris cu lux de amanunte in Vechiul Testament: in sheol intra toti oamenii, fie buni fie rai si acolo nu exista viata, nu exista nici o lucrare, nici fizica, nici mentala. Numai ca Luca 16:19-31 spune exact invers. Contradictia este evidenta. Ca sa rezolve contradictia, prietenul meu a sustinut ca inteleptul rege Solomon si ceilalti ca regele David, regele Ezechia, profetul Isaia, patriarhul Iov, patriarhul Iacov, etc.  au sustinut o pozitie populara, ce in fapt nu era reala, deci au spus ceva din nestiinta, toti acestia au sustinut un neadevar. Dar ce a rezolvat el prin aceasta pledoarie “pro-nestiinta”? Daca ei au gresit aici, inseamna ca puteau gresi si in alta parte si astfel descalificam expresia apostolului Pavel: “TOATA SCRIPTURA este inspirata de Dumnezeu”. Exact asa au inceput si gnosticii, fapt care i-a propulsat in niste extreme infioratoare. Daca cade credibilitatea Vechiului Testament, cade si credibilitatea Noului Testament. Si atunci care este “Solutia”? Solutia se gaseste in manuscrisele antice. Comparatia lor arata ce s-a produs. Diferentele arata ca acest text la origini a fost un text ebraic, care nu a apartinut de Evanghelia dupa Luca, fiind atasata ei ulterior si bineinteles, fara consimtamantul doctorului Luca.
Dar inainte de a trece la prezentarea variantelor, am sa prezint niste versete din Noul Testament, care confirma adevarul din Vechiul Testament: Mortii sunt in tarana pamantului si dorm, atat cei buni cat si cei rai.

Mortii – indifferent daca in viata au fost drepti sau nedrepti - conform Bibliei sunt in somn de moarte si dorm inconstienti in tarana pamantului (mormant),
 dar conform teoriei nemuririi sufletelor sunt vii. Pe care varianta o alegem?

"... multitudinea celor ce dorm in tarana pamantului..." Daniel 12:2 YLV
“… toti cei din morminte vor auzi glasul lui si vor iesi din ele…” Ioan 5:28,29
"…iar unii au adormit…" 1Corinteni 15:6
"…cei care au adormit în Christos au pierit." 1Corinteni 15:18
"…pârga celor adormiţi…" 1Corinteni 15:20
"…nu toţi vom adormi…" 1Corinteni 15:51
"…cei ce au adormit…" 1Tesaloniceni 4:13
"…Ştefan …a adormit." Fapte 7:59,60 
"…a adormit în moarte…" Fapte 13:36
"…de când au adormit părinţii noştrii…" 2Petru 3:4

Acest aspect este reconfirmat si de cartea Apocalipsa, carte care este un fel de pecete a Bibliei, aratand ca nimic nu se schimba si nimic nu poate fi schimbat.
Apocalipsa 20:13. Marea a dat inapoi pe mortii cari erau in ea; Moartea si Locuinta mortilor (hades) au dat inapoi pe mortii cari erau in ele. Fiecare a fost judecat dupa faptele lui. 14. Si Moartea si Locuinta mortilor au fost aruncate in iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. 
Asadar, mortii sunt in:
1. Mare (se refera la cei ce au murit in ape mari, nefiind ingropati pe uscat)
2. Moarte (se refera la cei ce au fost arsi complet si sunt de negasit)
3. Locuinta mortilor (se refera la cei ingropati pe uscat)

Exista viata dupa moarte?

Cand am stat in Cluj, in vecini era parcat o dubita avand inscriptionata pe usile din spate, urmatoarea intrebare si un raspuns:
"Exista viata dupa moarte? Intra si ai sa vezi."
Evident, era vorba de o avertizare, altfel spusa, "Fi atent, daca faci accident intrand in mine, s-ar putea sa mori. Si stii daca acolo este viata sau nu?".
Din nefericire, multi cred ca exista viata constienta dupa moarte, moartea intelegand-o ca o simpla usa pe care se trece in lumea de dincolo de usa. Unii chiar se sinucid, pentru a ajunge cat mai repede acolo.
Pentru cei care doresc să se sinucidă, crezând că vor trăi mai bine "dincolo", le recomand sa citeasca mai intai ce spune Biblia despre moarte si viata.
Aproximativ 1 milion (!!!) de oameni se sinucid anual. Aşa reiese din sursele Organizaţiei Mondiale A Sănătăţii (WHO 2009 ). Aşadar, mai mulţi oameni mor din propria mână, decât din războaie şi revolte. Statistic în fiecare 40 de secunde se sinucide o persoană. Şi mulţi o fac deoarece sunt învăţaţi că există viaţă conştientă după moarte.
Uneori oamenii se sinucid in grup, ca in cazul sectelor: adeptii lui Jim Jones în America De Sud, adeptii Templul Soarelui în Europa, adepţii lui David Koresh, Waco, Texas, SUA, unele grupuri în Japonia, secta "Restabiliatorii celor zece porunci" in Africa, etc.. Descoperirile arheologice arată că şi în antichitate se practicau sinucideri în grup, tot pe fundalul credinţei oarbe şi false că oamenii trăiesc conştient după moarte:
"Dar, în afară de pietre preţioase, aceste morminte ne mai rezervaseră şi o înfiorătoare surpriză. În cripte au fost găsite turme de boi cu scheletele încă în hamuri, iar fiecare căruţă era încărcată cu mobilă. Tot alaiul avea datoria să-l însoţească pe nobil şi după moarte, aşa cum se poate deduce din scheletele bogat îmbrăcate şi ornamentate. Mormântul Doamnei Shubad are 20 de astfel de schelete, altele au chiar 70. Ce s-ar fi putut întâmpla pe vremea aceea? Nu avem nici o indicaţie că ar fi fost victimile unei morţi violente. În procesiuni solemne, se pare, însoţitorii alături de căruţele încărcate trase de boi duceau trupul în mormânt. În timp ce mormântul era sigilat însoţitorii îşi pregăteu stăpânul pentru odihnă dinăuntru. Apoi luau un drog, se adunau în jurul lui, şi mureau din propria lor voinţă, doar pentru a-l servi mai departe într-o existenţă viitoare. Timp de două secole cetăţenii Urului şi-au îngropat personalităţile în aceste morminte." Citat din cartea: Şi totuşi Biblia are dreptate, p 34, 35
La fel şi azi, unii oameni care se sinucid, lasă după ei anumite scrisori în care îşi exprimă convingerea că au mers într-o altă lume, mai bună, pentru a scăpa de această lume rea.
Dacă ar exista posibilitatea ca un om să mai trăiască, imediat şi după ce moare, "dincolo", asta ar însemna că Satan a spus adevărul şi că Dumnezeu a minţit: Geneza 3:4,5. Dar Biblia spune, că Satan este mincinosul şi nu Dumnezeu, asa că, ce ar fi să vă mai gândiţi?
Haideti sa ne gandim:
Am trei intrebrari foarte importante pentru cei care sustin nemurirea sufletelor:
1.) De ce morţii nu mai nădăjduiesc în adevărul lui D-zeu, daca sunt vii cu sufletul? Isaia 38:18 
2.) De ce mortii nu-si mai aduc aminte de Dumnezeu, daca sunt vii cu sufletul? Psalmul 6:5
2.) De ce sunt sufletele SUB altar, într-o poziţie INCOMODĂ daca ar fi în viaţă şi nu LÂNGĂ altar, cum ar fi cazul dacă ele sunt fiinţe vii - Apoc. 6:9? 

Ce este moartea: Minciună sau Adevăr? Sau un amestec din amândouă?

"Hotărât că NU veţi muri" Geneza 3:4, a mintit Satan.
Un răspuns biblic, celor ce cred în aşazisa "nemurire înnăscută" prin aşazisul "suflet nemuritor" Iov 33:3-7.
Biblia spune că omul însuşi este un suflet viu (Geneza 2:7) şi că, conform textelor biblice, scrise in limbile ebraica şi greaca, sufletul poate mânca sânge şi carne (Levitic 7:18,20,27 şi 17:12,15); el se poate usca (Numeri 11:6); poate atinge lucruri necurate (Numeri 19:13-22); poate fi sfâşiat ca de un leu (Psalmii 7:2); poate merge în groapă sau mormânt (Iov 33:18,22,28,30; Psalmii 30:3); poate fi pus în lanţuri (Psalmii 105:18, margin.); se poate dezgusta de toate felurile de hrană (Psalmii 107:18; Proverbe 27:7); poate fi scos din temniţă (Psalmii 142:7); poate suferi de foame din pricina lenei (Proverbe 19:15); poate să-i fie sete şi poate fi înviorat cu apă rece (Proverbe 25:25); are sânge care poate fi vărsat (Ieremia 2:34); poate vărsa lacrimi (Ieremia 13:17); poate fi potolit cu hrană (Plângerile lui Ieremia 1:11,19; Osea 9:4); trebuie să fie supus (Romani 13:1); poate păcătui (Ezechiel 18:4,20); poate avea bunătăţi, se poate odihni, poate mânca, poate bea, se poate înveseli (Luca 12:19); poate pieri (Matei 10:28,39) - adică: poate muri (Ezechiel 18:4,20).
Însă anumitor traducători le-a plăcut să jongleze şi să manipuleze cu cuvintele, traducând preferenţial cuvântul "suflet". De exemplu în limba greacă există cuvânt pentru "viaţă" şi anume "zoe", de aceea cuvântul "suflet", care în greacă este "psuche" n-ar trebui tradus cu "viaţă", ci cu "suflet":
Ioan 3:16. Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata (zoe) vecinica.
Matei 10:28. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul (psuche); ci temeţi-vă mai degraba de Celce poate să piardă şi sufletul (psuche) şi trupul în gheena.
Matei 10:39. Cine îşi va păstra sufletul (psuche), îl va pierde; şi cine îşi va pierde sufletul (psuche), pentru Mine, îl va câstiga.
Observaţi prin comparatie cu Bibliile voastre, că atunci când textul grec spune că sufletul se poate pierde, traducatorul n-a mai tradus constant cuvântul cu suflet, ci l-a tradus cu viaţă, ca să-şi susţină propria dogmă despre nepieirea sufletelor.
Dar n-a spus chiar Domnul Isus că, chiar în seara morţii sale va fi în paradis, conform cu Luca 23:43? Nu, n-a spus aşa ceva, conform cu Ioan 20:17(!). Domnul nostru Isus Christos a spus clar: Trei zile si trei nopti va fi in mormant si nu in paradis (Matei 12:40). Mai degrabă traducatorii au făcut ca textul să sune aşa, jonglând cu cuvintele, adica schimband ordinea cuvintelor, manipulând textul autograf, pentru a se putea sustine idea falsa a nemuririi sufletelor. Intr-un manuscris foarte vechi, scris in limba siriaca textul este asa: “Astazi iti spun, cu adevarat, vei fi cu mine in paradis”.
O alta neconcordanta majora este ca Avraam este viu conform cu Luca 16:22 şi primeste la sanul sau pe toti cei care au murit ca fiind oameni dupa voia lui Dumnezeu, deci ar fi stiut tot ce se petrece in Israel, de la acesti oameni. Dar Biblia spune altceva, cum este si evident, ca mortii cei vestiti ca Avraam si Iacov nu mai cunosc pe nimeni:
“Totusi Tu esti Tatal nostru! Caci Avraam nu ne cunoaste, si Israel (Iacov) nu stie cine santem; dar Tu, DOAMNE, esti Tatal nostru, Tu, din vecinicie, Te numesti "Mantuitorul nostru." Isaia 63:16 
Domnul Isus confirma si el pe profet:
“Nimeni nu s-a suit în cer, dacă nu pogoară (descinde) din cer, ca Fiul omului.” Ioan 3:13.
Deci nu se pune problema ca profetul Isaia sa greseasca, cu atat mai putin Domnul si Mantuitorul nostrum Isus Christos”.

Note interesante despre Cartea lui Luca

Se cunoaste de către cercetători, ca la inceput Evanghelia după Luca şi Faptele Apostolilor erau o singură carte nedespărţită.
"Cartea Faptele Apostolior este a V-ea carte a Noului Testament. Se crede ca F.A. şi Evanghelia a III-ea ( Sf. Luca) alcătuiau la îceput o singură operă care ar fi putut fi intitulată astăzi "Istoria obârşiilor creştine" şi care s-ar fi segmentat după anul 150, când creştinii au dorit ca cele 4 evanghelii să formeze, separat, un singur codice. Cele două opere sunt scrise de acelaşi autor, Evangelistul Luca, sunt adresate aceluiaşi Teofil, nobil roman convertit la creştinism, şi constituie documente de primă mână asupra vieţii lui Iisus Hristos şi a Bisericii primare. Cât despre timpul şi locul scrierii, analiza textului şi mărturiile adiacente duc la concluzia că Luca ar fi început-o la numai câteva luni după ce-şi încheiase Evanghelia, adică în preajma anului 65 (oricum, după 63 şi înainte de 70) în cetatea Romei (Sfânta Scriptură ediţia jubiliară a Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, redactată şi adnotată de P.S. sa Bartolomeu Anania Arhiepiscopul Clujului)."
http://ro.wikipedia.org/wiki/Faptele_Apostolilor

Se mai cunoaste din comentariul paralel al lui Origene, comentariu scris la Matei, Marcu si Luca, ca probabil textele din Luca 9:48 şi Luca 17:1 erau laolaltă. Ce s-a întâmplat, ca au aparut pasaje contradictorii, e greu de spus şi mai greu de crezut. Într anumite manuscrise antice există chiar şi numele bogatului. Evidentele sunt clare: Textul Evangheliei dupa Luca a fost imbogatit.

Cine a modificat textele?

Din nefericire, în ce priveşte moartea este nespus de trist că a aparut printre crestini o partida care respingea tot adevarul din Vechiul Testament. Acest lucru a fost prezis prin pilda cu neghina. Ei au fost cunoscuti sub denumirea de “gnostici”. Acesti asazisi creştini credeau că viaţa continuă şi după moarte, trupul fiind doar o colivie, o temnita a sufletului. Ei credeau in preexistenta sufletelor si considerau ca aceste suflete sunt prizonierii unui dumnezeu inferior care a creat lumea materiala. Prin nastere, aceaste suflete erau mai apoi inchise in trupuri de carne, ca acest dumnezeu rau “sa isi bata joc de ele”. Ei practicau castrarea sau absistenta, pentru a nu crea posibilitate dumnezeului rau sa introduca suflete in lume. Unii dintre ei isi ucideau pruncii ca dumnezeul rau sa nu poata sa isi bata joc de ei, altii faceau ca sa fie ucisi sau se autoinfometau pana la moarte, pentru a putea scapa mai repede de sub puterea acestui dumnezeu rau. O ramura mai moderata a lor, accepta Vechiul Testament insa o interpreta in sens strict allegoric. Ei au fost numiti “origenisti”, dupa ultimul lor mare lider Origene din Alexandria. Acesti asazisi crestini, au scris multe carti apocrife (nedemne de incredere), niste nascociri fanteziste, prin care si-au semanat ideile. Ei sunt vinovati si de schimbarile textuale din Noul Testament. Erau foarte divizati din punct de vedere ideologic. Din cauza acestora nu exista unitate si armonie textuala in manuscrisele antice. Unitatea si armonia o da doar adevarul, adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. El este unitar si in deplina armonie. Gnosticii au început să facă multe cărţi ce explică Biblia, după opiniile lor inspirate din lumea religioasa pagana si dupa filozofii din lume. Ele conţin o grămadă de erori, printre care şi învăţătura că ne naştem nemuritori şi moartea nu este ceea ce pare a fi.

De ce gnosticii si neo-gnosticii (origenistii) nu au dreptate?

1. Se vede clar din sursa sigură a Bibliei că "nemurirea înnăscută", adică "credinţa că te naşti nemuritor" este de la Satan Diavolul (Geneza 3:1-4), de la Cel Rău. Duşmanul lui Dumnezeu a corupt prin această minciună, nu numai pe Adam şi Eva, ci toate popoarele păgâne. Ulterior, această credinţă a nemuriri înnăscute, s-a infiltrat şi printre evrei şi printre creştini, fiind preluată de la păgâni. Ideea că omul nu moare, ci oarecum totuşi mai trăieşte după moarte, într-o anumită formă spirituală conştientă sau semiconştientă, nu concordă (nu este în armonie) cu Scriptura, după care plata păcatului este moartea, şi nu nemurirea, fie ea chiar şi nemurire semiconştientă cum susţin unii: "Fiindcă plata păcatului este moartea…" Romani 6:23
Declaraţia aceasta nu poate fi luată decât literal şi aşa cum este. Odata ce toti oamenii sunt pacatosi, nimeni nu a scapat de pedeapsa, nici Enoh, nici Moise, nici Ilie, nimeni.
2. Ideea expusă de Satan primilor oameni în Grădina Edenului, că ai fi nemuritor, este preluată şi crezută acum de foarte mulţi creştini, perpetuându-se din generaţie în generaţie, ca o tradiţie religioasă vrednică de crezut, dar nu concordă (nu este în armonie) cu Scriptura, după care moartea este un blestem şi un duşman al credincioşilor (1Corinteni 15:26), când colo prin apologia lui Satan, mulţi fac într-un mod indirect (neintenţionat, fără ca să prevadă implicările) din trupul carnal o închisoare urâtă şi înjositoare în care o anume formă spirituală a credinciosului este prizonier. Însă, deşi trupul este "de moarte", totuşi trupul creştinului este o "jertfă vie, sfântă şi plăcută ptr. Domnul" (Romani 12:1) şi "templul Duhului Sfânt" (1Corinteni 6:19), care va fi răscumpărat (1Cor.6:20), transformat şi slăvit (1Corinteni 15:51-54), toate acestea se trec foarte uşor cu vederea de către aceia care fac din moarte o binecuvântare şi un salvator, un mântuitor al credincioşilor, un egal al lui Christos …
Mai mult chiar, diminuează astfel (fără să-şi dea seama) la jumătate jertfa lui Christos, dat fiind că dacă sufletul credincioşilor este nemuritor, şi nu moare, el nici nu mai trebuie răscumpărat din moarte, doar trupul. Astfel omul decăzut ar fi doar pe jumătate păcătos, cu trupul, când colo este decăzut total şi trebuie răscumpărat total: trup şi suflet. Căci Christos a murit ptr. omul întreg (trup şi suflet), urmând ca la înviere să elibereze din legăturile morţii omul întreg (atât trupul cât şi sufletul credinciosului). De asemenea ei fac din moarte o minciună, căci moartea nici nu mai este moarte, ci o poartă spre o altă viaţă, prin care a trecut şi Christos, deci prin urmare prin apologia nemuririi înnăscute, nici Christos nu a murit cu adevărat, ci doar a trecut într-o altă sferă, cea spirituală a existenţei.
"Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea." 1Cor. 15:26. Nicăieri nu scrie că moartea ar fi doar vrăjmaş pe jumătate, adică numai vrăjmaşul trupului nu şi al sufletului.
3. De obicei, de apologia credinţei că te naşti nemuritor, este legată şi credinţa că imediat după ce mor cei drepţi se bucură în paradisul spiritual, iar cei nedrepţi sunt chinuiţi literalmente în focul din iad. Dar astfel este călcată în picioare dreptatea lui Dumnezeu, având în vedere că unii dintre păcătoşi sunt chinuiţi mai mult, alţii mai puţin: de exemplu Cain care a ucis un singur om este chinuit de circa 6000 de ani, dar Hitler care a ucis milioane de oameni doar de circa câteva decenii. Chiar dacă ar găsi ei o interpretare, prin care să rezolve această nedreptate, în spijinul doctrinei nemuririi înnăscute, căci iertat să ne fie, de explicat se poate explica orice, mai ales dacă apelezi la revelaţii extrabiblice, profeţii, viziuni, vise, experienţe, mărturii ale altora, ce vor face când Dumnezeu îi va cerceta, precum pe prietenii lui Iov, spunând că nu au vorbit aşa de drept despre El, cum au vorbit alţii? Căci:
"…El este drept şi integru" Deuteronom 32:4
4. De ce spune Scriptura atât de clar, că dacă nu există înviere, cei ce au adormit în Christos au pierit? Căci, dacă sufletul nu este mort, cum spun aceştia, sufletul nu trebuie înviat, şi prin urmare, creştinii nu sunt pierduţi, căci de fapt trăiesc în cer… dar fără înviere, toţi suntem pierduţi, aceasta este declaraţia Sfintei Scripturi, după cum arată Spiritul (Duhul) Sfânt, prin apostolul Pavel. Deducţia este simplă, clară şi hotărâtă: fără învirerea trupului eşti mort şi pierdut ptr. totdeauna, adică tu nu poţi trăi fără trup, aşa cum nici trupul nu poate trăi fără suflet! Tu eşti compus din trup si duh, care da ca rezultat sufletul şi nu poţi trăi fără ele, deoarece totul se leaga intre ele.
"Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Christos n-a înviat. … şi atunci, într-adevăr cei care au adormit în Christos au pierit." 1Corinteni 15:13,18 Au pierit? De ce ar pieri dacă există sufletul lor viu pe undeva?

Ce este moartea?

Atunci ce să credem despre moarte? Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu literalmente despre moarte: moartea este adevăr sau minciună? Sau este moartea o moarte doar pe jumătate?
"Căci pentru cel care este împreună cu cei vii este nădejde; căci un câine viu, face mai mult decât un leu mort. Cei vii măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi amintirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, şi invidia lor, de mult au şi pierit şi ei deloc nu mai au parte de tot ce se face sub soare.  ... Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Căci în Locuinţa Morţilor, în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune." Eclesiastul 9:4-6,10
Ce spun cei ce nu admit aşa ceva?
"Este adevărat că evreii şi cei din Vechiul Testament, din exprimările lor rezultă că moartea este opusul vietii, iar după moarte nu mai este nimic, nici plan, nici cunoştinţă, nici întelepciune, etc.. Însă Noul Testament care este o revelaţie superioară Vechiului, vorbeşte de o viată după moarte, atât Domnul Isus (Matei 10:28; Luca 16) cât şi apostolii (2Corinteni 5:1-10; Filipeni 1:20-23; Apocalipsa 6:9-11; 20:4, etc.)." Deci, după cum vedem, ei spun cu o jumătate de gură, că Biblia se contrazice şi Vechiul Testament nu-i chiar aşa de demn de crezare ca Noul Testament, nu-i aşa? Şi dau şi dovezi din Noul Testament!
De când este Satan Diavolul mai credibil decât Dumnezeu? Vai de bieţii de noi dacă facem pe exegeţii şi corifeii "nemuritorişti", dacă facem apologie lui Satan, Diavolului mincinos, care a predat nemurirea înnăscută. Sa ne incredem in cuvintele vrăjmaşului şi defăimătorului lui Dumnezeu? Şi vai de cei care se lasă conduşi de el şi cred că în Scriptură putem găsi grade inferioare şi grade superioare de inspiraţie, in sensul dorit de ei! Dacă este aşa cum ni se spune de către aceştia, cu grade inferioare şi grade superioare de inspiraţie - înseamnă că Dumnezeu a autorizat pe cei ce au scris Vechiul Testament să tragă câte-o minciună mai mare ca ei. Nu-şi dau seama, că prin argumentul lor, denigrează şi fac pe sfinţi şi pe profeţi mincinoşi şi mai mult decât atât, fac chiar ca anumite părţi din Scriptura să fie inferioare, contradictorii şi nedemne de a fi luate în serios? De ce nu caută armonia, căci Scriptura antica – si aici trebuie sa ne reintoarcem - nu se contrazice, ci se armonizează?

Argumente neargumentate logic

“Nu pot ucide sufletul” – Este o fraza neautentica, un fals

În sprijinul dogmei nemuririi înnăscute şi a sufletului nemuritor, unii aduc ca argument Matei 10:28 urmând o supoziţie puerilă, neluând în seamă că Domnul si Mantuitorul nostru Isus Christos, atinge aici în mod indirect învierea. Deoarece orice moarte cruntă ar aplica oamenii credincioşilor sfinţi, oamenii nu pot anihila pentru totdeauna un credincios, el fiind păstrat în însemnarea din cartea vieţii şi prin înviere credinciosul este repus în viaţă. În plus, chiar Domnul Isus spune la Matei 10:39 - conform cu textul grec - ca cei necredincioşi îşi vor pierde sufletul, ca o completare la ce este consemnat la Matei 10:28, ca Dumnezeu nu numai că poate pierde un necredincios definitiv în gheenă, ci chiar îl va pierde. La o comparare cu textul paralel din Luca 12:4,5 se vede ca Matei 10:28 este masluit (alterat), continand ceva in plus “si nu pot ucide sufletul”, ce nu a fost spus de Domnul Isus. In cel mai timpuriu citat al acestui verset (Iustin Martirul – Apologia Intai), Matei 10:28 nu contine fraza “dar nu pot ucide sufletul”. Aviz neatentilor sau celor care nu se ocupa deloc cu comparatia textelor!

“Imbracati” – Inteles gresit

Apoi se vine cu 2Corinteni 5:1-10, care este o prezentare chiar a speranţei glorioase creştine: schimbarea naturii noastre, din trup de carne în trup spiritual. Unde scrie aici altceva, căci la versetul 4 scrie clar de "îmbrăcare", fiind o aluzie identică cu cele scrise în 1Corinteni 15:45-54, în care se arată clar că această îmbrăcare este la răpirea colectivă a adunării şi nu la moartea individuală a fiecăruia: "…Apoi, noi cei vii care rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei (cu cei ce au înviat), în nori…" 1Tesaloniceni 4:17
"Chiar în cortul (trupul de carne) acesta deci, gemem apăsaţi (De ce? Deoarece dorim să fim răpiţi la Christos, aceasta este năzuinţa firească a creştinului!); nu pentru că dorim să fim dezbrăcaţi (Nu pentru că am dori să murim, ptr. că viaţă fără trup nu există!), ci să fim îmbrăcaţi (Schimbaţi în trup spiritual!), pentru ca ce este muritor să fie înghiţit de viaţă" 2Cor. 5:4
"Iată, vă spun o taină: nu toţi vom adormi (Apostolul şi ceilalţi numesc moartea adormire, şi nu conştienţă, de ce, dacă sufletul este treaz?), dar toţi vom fi schimbaţi (Când? Imediat la moartea fiecăruia?) într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă (Deci nu la moartea fiecăruia!). Căci trâmbiţa va suna, morţii vor învia (Chiar şi cuvântul "învia" arată că în moarte morţii nu sunt vii, dragii mei!) nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca ceea ce este supus putrezirii să se îmbrace (Acelaşi cuvânt ca cel folosit în 2Cor.5:4!) în neputrezire (Deci este clar că atât contextul din 1Cor. cap. 15 cât şi cel din 2Cor. cap 5 se referă la acelaşi eveniment comun la cea din urmă trâmbiţă şi nu la moartea fiecăruia, şi nu la migraţia sufletului spre cer la moarte!) şi ce este muritor să se îmbrace în nemurire (Este chiar caraghios ca moartea care este un blestem şi un duşman să fie o binecuvântare şi un salvator!)." 1Corinteni 15:51-53

“Sa ma mut” – Inteles gresit

Recunoasc cu îngrijorare, că textul din Filipeni 1:20-23 izbeşte cel mai mult pe cei ce au înclinaţii filozofice să creadă în "viaţa de după moarte", tocmai pentru că în scrierile apostolului Pavel sunt anumite lucruri greu de înţeles, daca te uiti numai la contextul apropiat si neglijezi contextul general (2Petru 3:16), care par contradictorii dacă nu ai harul de a armoniza şi astfel sunt "o delicatesă" ptr. cei ce sucind şi răstălmăcind lucrurile doresc să susţină formele de nemurire după moarte, vrând să ne înveţe şi pe noi cum să le susţinem.
"Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic, ci că acum, ca întotdeauna, Christos va fi preamărit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte" Nu ar trebui să fie şocant ptr. cei ce cred în aspectul că sufletul trăieşte după moarte, că Pavel aici nici nu vorbeşte despre acest aspect, având în vedere că aici nici nu se pomeneşte măcar cuvântul suflet? Căci nu vorbeşte de suflet ci de trup, deoarece el spune clar aici, că prin trupul lui este preamărit Christos, fie că trăieşte fie că moare: cum poate un creştin să preamărescă prin trupul său şi moartea sa pe Christos? Vorba gnosticilor "eliberând sufletul din prizonieratul coliviei trupului", sau prin faptul că moare ca un om sfânt şi nepătat de spiritul lumii, dând astfel slavă şi glorie Tatălui ceresc, prin Christos?
"Căci pentru mine a trăi (este) Christos, şi a muri (este) un câştig." Adică a trăi cu Christos şi a muri avându-l pe El drept Salvator, este un câştig, deoarece ştim bine că El are putere asupra morţii şi că în "Ziua Aceea A Învierii" conform cu Filipeni 3:11 şi 2Timotei 4:8, El ne va da cununa dreptăţii. Dar dacă sufletul ar trăi după moarte, cununa dreptăţii ni s-ar putea da imediat după moarte.
"Dar dacă mai trăiesc în trup (nota de subsol: carne), este ca să lucrez cu roade fac şi nu ştiu ce să aleg." Este de înţeles, ca superprigonitul apostol Pavel să vorbescă astfel, adu-ţi aminte că atât Iov, Moise ("şterge-mă din cartea vieţii") cât şi profeţii Ieremia, Ilie şi Iona au vorbit în anumite împrejurări ale vieţii lor astfel, nu mai doreau viata, din cauza greutatilor. Vedeau prin asta mai degrabă o dorinta de scăpare din faţa dificultăţilor şi a greutăţilor, decât o mântuire şi răsplătire imediată, în viaţa de după moarte.
"Sânt strâns din două părţi: aş dori să mă mut" "să mă mut" nu are sensul de mutare la o altă viaţă conştientă, ci are aici sensul sinonim cu cel de "a adormi" în moarte, folosit în multe alte locuri de apostolul Pavel, dar şi de alţii:
"…iar unii au adormit…" 1Corinteni 15:6, "…cei care au adormit în Hristos au pierit." 1Corinteni 15:18, "…pârga celor adormiţi…" 1Corinteni 15:20, "…nu toţi vom adormi…" 1Corinteni 15:51, "…cei ce au adormit…" 1Tesaloniceni 4:13, "…Ştefan …a adormit." Fapte 7:59,60, "…a adormit în moarte…" TLN Fapte 13:36, "…de când au adormit părinţii noştrii…" 2Petru 3:4
"şi să fiu împreună cu Christos, căci ar fi cu mult mai bine;"
Este clar din întreg contextul Scripturii că apostolul întrebuinţează aici un simbol, ptr. că aici se referă nu la o prezenţă literală, imediată şi conştientă a lui Pavel faţă către faţă cu Christos, ci arată simbolic, la slava de a fi murit în graţia şi în braţele lui Christos, căci tocmai asta afirmă şi în Filipeni 3:9 "şi să fiu găsit în El" - vezi şi Ioan 17:2. Dar întreb: CÂND VEDEA EL ÎN MOD LITERAL CĂ VA FI CU CHRISTOS? IMEDIAT DUPĂ MOARTEA SA? Nu, ci "la învierea dintre cei morţi" Filipeni 3:11. Dacă apostolul Pavel şi primii creştini ar fi crezut în mod literal că la moartea lor, ei urmau să se întâlnească imediat în cer cu Christos, ce rost mai avea să aştepte pe Christos ca Mântuitor (vezi Filipeni 3:20,21)? În nici un caz sensul "mutării" expus în Filipeni 1:23, nu poate însemna altceva decăt o dă apostolul în contextul întregii sale scrieri apostoliceşti şi anume adormirea în moarte, şi aşteptarea în această stare a învierii dintre cei morţi - compară cu Filipeni 3:11.

“Strigau” – Inteles gresit

În cazul Apocalipsa 6:9-11 este clar că este un simbol, ca şi în cazul lui Abel (Geneza 4:10), când sângele strigă ptr. a fi răzbunat. Se vede clar deoarece sufletele sunt sub altar şi nu lângă altar cum ar fi normal să fie dacă ar fi suflete vii şi conştiente. Atunci când preoţii antici înjunghiau un animal pentru ardere de tot, sângele curgea de pe altar sub altar. Acest aspect arată că martirii creştini sunt înjunghiaţi, morţi cu adevărat, ptr. că şi-au adus într-adevăr trupurile lor ca jertfă de ardere de tot lui Dumnezeu şi nu şi-au iubit sufletele până la moarte.
Deasemenea, în viziunea revelată din Apocalipsa este arătat ca un simbol, că li s-a dat o haină albă, dar nu înseamnă că într-adevăr li s-a dat o haină albă, ci înseamnă că în funcţie de faptele lor, li s-a pregătit deja un loc ca regi şi preoţi alături de Christos, deoarece hainele reprezintă simbolic faptele sfinţilor, compară cu Apoc. 19:8, Apoc. 3:18.
Dar cel mai tare argument că ei nu sunt vii şi că aşteptarea lor este încă în somnul de moarte, este arătat de faptul că trebuie să se împlinească numărul lor. Când se va împlini numărul lor, atunci toată adunarea va fi răpită şi glorificată, cu toţi membrii ei împreună. Pe baza cuvântului inspiraţiei din 1Corinteni 15:51,52 "Iată, vă spun o taină: nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă (Deci nu la moartea fiecăruia!). Căci trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. - care concordă cu 1Tesaloniceni 4:17: Apoi noi cei vii care rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei…" Scriptura însăşi respinge ideea răpirii şi glorificării în etape individuale, sau de grupuri a membrilor adunării, deoarece este atât de clar că adunarea ("ekklesia") va fi răpită în mod colectiv. Când în altă parte Pavel vorbeşte că fiecare va învia la rândul cetei lui, spune şi faptul că prima ceată va fi ceata acelora care sunt ai lui Christos şi apoi finalul, când vor urma alte cete. Dacă nu ar fi aşa, ar însemna că cele scrise în 1Tesaloniceni 1:17 ar contrazice cele scrise în 1Corinteni 15:21-24, pe când aşa nu se contrazic, ci se completează armonios reciproc.
La Apocalipsa 20:4 se arată învierea primei cete, cea care va domni alături de Christos. Pasajul acela spune clar: "ei au înviat". Pai este mai clar ca lumina zilei, ca dacă au înviat, atunci nu au fost vii, altminteri ar fi o minciună să spui despre cineva viu că a înviat.

Testul greu al loialitatii: Vom fi neghina sau grau?

Dragii mei, după cum vedeţi, stăm cu toţii în faţa unui test greu. Diferenţele trebuie rezolvate pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, în chip frăţesc, conform cu adevarul. Dacă nu veţi asculta de glasul Domnului, de a fi uniţi în chip desăvârşit în adevăr, acceptând curente satanice şi păgâne în adunare, într-un aspect atât de important, veţi culege ceea ce aţi semănat. Ba mai mult, voi vă faceţi involuntar apărători ai minciunii lui Satan, şi veţi pieri ca şi el, fiindcă aţi iubit minciuna (Apocalipsa 21:8).
Scriptura spune foarte clar că plata păcatului este moartea! Scripura mai spune deasemenea foarte clar, că fără înviere toţi cei adormiţi (morţi) în Christos sunt pierduţi! Prin urmare singura alternativă este credinţa în înviere şi singura speranţă este că creştinii vor fi readuşi la viaţă (înviaţi) (Ioan 5:28,29).
Scriptura nu arată şi noi nu putem crede într-un amestec de nemurire şi înviere: o moarte parţială şi o înviere parţială, cum arată Satana, păgânii, gnosticii şi urmasii lor. Fiţi tari, deci în adevărata credinţa creştină! Nu credeţi în profeţii mincinoşi care văd oameni traind după moarte, ca suflete nemuritoare! Respingeţi orice idee de viaţă conştientă sau semiconştientă ce ar fi chipurile după moarte! Nu există nici un fel de conştienţă în moarte. Toate viziunile ce s-au spus cu moartea clinică nu dovedeşte contrariul. Moartea clinică nu este moarte totală, creierul mai funcţionează şi se produc halucinaţii, vise. Dacă în acest timp inima îşi revine, omul a scăpat din moartea spre care se ducea şi îşi aminteşte de ce a visat. Este firesc. Cuvântul lui Dumnezeu este mai încercat decât cei ce visează şi cred ca sunt nemuritori. Încredeţi-vă în el din toată inima şi nu veţi regreta.
"Lacul de foc" (Apocalipsa 20:12-15) este un instrument de nimicire puternic şi înfricoşător şi înseamnă distrugerea completă şi definitivă a păcătoşilor (este geheena de la Matei 10:28) în ziua de apoi. De aceea sa alegem adevărul ca să trăim! Să fugim de de minciuna (Apocalipsa 22:14,15)! Să ne temem şi să ne bucurăm, că Dumnezeu ne-a cercetat şi nu ne-a lăsat în întuneric. Să dăm slavă şi glorie lui Dumnezeu! Să acceptăm adevărul cu privire la starea mortilor! Dacă nu acceptăm avertizarea Bibliei ca să ne ferim de minciună, şi vom continua să se complacem în neadevăr şi să preacurvim cu păgânitatea şi învăţăturile ei, Dumnezeu ne va pedepsi şi nu ne va binecuvânta, căci El este un Dumnezeu al adevărului şi al dreptăţii.

De ce sufletele nemântuite nu sunt chinuite etern, inca de pe acum?

Am arătat deseori că după Scriptură „sufletul care păcătuieşte acela va muri (si nu se va chinui etern undeva intr-un lac de foc)” Ezechiel 18:4,20. Dumnezeu este o fiinta rationala, un Dumnezeu drept, fara nedreptate, un Dumnezeu al adevarului si cu sentimente sfinte, si el ne-a creat dupa chipul si asemanarea sa. Haideti sa fim si noi rationali, drepti, cu notiunea adevarului si cu sentimente sfinte.
Oricum, ca să aflăm răspunsul la această întrebare, ar trebui să ne adâncim privirile în Cuvântul lui D-zeu, Biblia si să mai punem cateva întrebări:
1. Este "lacul de foc" din cartea Apocalipsa un instrument de nimicire totală a păcătoşilor? Dacă nu, cum se explica Evrei 10:27,12:29 ca Dumnezeu va mistui (si nu chinui) pe cei razvratiti?
2. Este lacul de foc un instrument de chinuire veşnica a lor? Daca da, cum se explica faptul că:
a) D-zeu este iubire - 1Ioan 4:8
b) că El va fi totul in toţi - 1Cor. 15:28
c) ca toate lucrurile vor fi noi - Apocalipsa 21:5
d) ca nu va mai fi plâns, durere, lacrimi, ţipete, durere -Apocalipsa 21:4,5
e) şi că aceste lucruri de la punctul d) vor trece - Apocalipsa 21:4,5
Eu nu cred ca vom putea fi cu adevarat fericiti, stiind ca multi dintre oamenii pe care i-am cunoscut, poate chiar din familia si rudele noastre, dintre prietenii nostrii apropiati, colegi, vecini, etc. sunt chinuiti in chinuri cumplite, intr-un lac de foc, inca de pe acum, si asta in veci de veci. Cand am spus acest ultim argument la un prieten care sustinea cu ardoare ideea chinului vesnic, a palit, s-a gandit putin, apoi tipic oamenilor instabili in propriile lor argumente, a spus "Poate candva, Dumnezeu ii va scoate de acolo". Da, chiar si ei isi dau seama ca este prea de tot. Asa ca se intorc la a sustine purgatoriul, locul unde mai este o sansa. Dar Biblia nu spune asa ceva. Decat sa ne complicam in hatisul parerilor omenesti, sa tot dam cu stangul in dreptul, mai degraba sa lasam aceste sadisme teologice (iadul si purgatoriul) si sa acceptam mesajul asa cum este in Biblie: Daca vei asculta vei avea parte de binecuvantare si viata vesnica, daca nu vei asculta, vei avea pate de blestem si de pierzare vesnica. Alege binecuvantarea si viata vesnica, ca sa scapi de blestem si de pierzarea vesnica.

O alta problema: Sheolul (Hadesul) aruncat in iadul de foc (limnen tou puros) 

"Sheol" este un cuvant evreiesc care inseamna "Locuinta mortilor" (Cornilescu), dar poate fi tradus si ca “Mormant”. La fel inseamna si cuvantul grecesc "Hades". Cuvantul cimitir, provine din grecescul koimiterion si inseamna literalmente “dormitor”. Cuvantul evreiesc sheol si cuvantul grecesc hades nu inseamna "iazul de foc" ("iadul" cum le place unora sa-l spuna). Se spune ca acest cuvant (iad) provine din grecescul "hades", preluat prin filiera limbii slavone.
Biblia face distinctie clara intre hades si iazul de foc. Ar fi o problema grava daca nu ar face, deoarece daca hadesul este asazisul "iaz de foc", se creaza situatia ca iazul de foc este aruncat tot in iazul de foc, un nonsens urias.
Prin urmare, e clar ca sheolul (hadesul) nu este identic cu "iazul de foc", deoarece hadesul este aruncat in iazul de foc ("limnen tou puros"): hades ebletesan eis ten limnen tou puros
Acum, ca o sinteza:
Biblia arata clar ca oamenii rai merg intai nu in iazul de foc ("limnen tou puros" in greaca), ci in hades (locuinta mortilor, mormant), iar din hades vor fi inviati, judecati, si condamnati la a fi aruncati in iazul de foc (limnen tou puros). Daca hadesul ar fi deja un loc cu foc, ca si locul descris ca "limnen tou puros" (iadul de foc) ar fi interesant de ciudat ca un loc care arde cu foc sa fie aruncat in alt loc care arde tot cu foc, nu-i asa? Asa ca, de ce atat hadesul, cat si oamenii rai vor fi aruncati in iazul de foc (limnen tou puros), daca un iaz de foc exista deja? E ilogic si un mare nonsens...
Cu privire la predica despre bogatul si saracul Lazar din Luca capitolul 16, la o analiza a variantelor textuale din manuscrisele vechi, reiese clar ca lumina zilei, ca este un text interpolat (introdus mai tarziu). Acest lucru il confirma implicit si Apocalipsa, unde se arata ca hadesul este aruncat in iadul de foc.
Dar nu spune chiar Apocalipsa ca cei rai sunt chinuiti zi si noapte? Da, spune. Insa nu spune ca cei care sunt "chinuiti zi si noapte" ar fi deja morti, ca si cum ar fi murit deja, ci din contra, ca EI SUNT INCA VI, dragii mei neatenti! Voua va scapa un amanunt foarte important. Voi confundati mare cu sarea, dragi mei, dati-mi voie sa va spun asta, ca sa va trezesc.
Apocalipsa 14: 8. Apoi a urmat un alt inger, al doilea, si a zis: "A cazut, a cazut Babilonul, cetatea cea mare, care a adapat toate neamurile din vinul maniei curviei ei!"  9. Apoi a urmat un alt inger, al treilea, si a zis cu glas tare: "Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei, si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana, 10. va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui; si va fi chinuit in foc si in pucioasa, inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului.

Sa fim atenti la versetele 9 si 10, care sunt legate contextual ca mesaj, dar si ca perioada si daca ne uitam bine in contextul Apocalipsei ni se va arata la ce perioada, deorece "paharul maniei" sunt plagile aratate in Apocalipsa, asa ca chinul de care se vorbeste aici, nu este chinul dintr-un asazis iaz de foc de dupa moarte.

“Cel dintai s-a dus si a varsat potirul lui pe pamant. Si o rana rea si dureroasa a lovit pe oamenii, cari aveau semnul fiarei si cari se inchinau icoanei ei.” (Apoc.16:2)
“Al doilea a varsat potirul lui in mare. Si marea s-a facut sange, ca sangele unui om mort. Si a murit orice faptura vie, chiar si tot ce era in mare.” (Apoc.16:3)
“Al treilea a varsat potirul lui in rauri si in izvoarele apelor. Si apele s-au facut sange.” (Apoc.16:4)
“Al patrulea a varsat potirul lui peste soare. Si soarelui i s-a dat sa dogoreasca pe oameni cu focul lui.” (Apoc.16:8)
“Al cincilea a varsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Si imparatia fiarei a fost acoperita de intunerec. Oamenii isi muscau limbile de durere.” (Apoc.16:10)
“Al saselea a varsat potirul lui peste raul cel mare, Eufrat. Si apa lui a secat, ca sa fie pregatita calea imparatilor, cari au sa vina din Rasarit.” (Apoc.16:12)
“Al saptelea a varsat potirul lui in vazduh. Si din Templu, din scaunul de domnie, a iesit un glas tare, care zicea: "S-a ispravit!" (Apoc.16:17)
“Cetatea cea mare a fost impartita in trei parti, si cetatile Neamurilor s-au prabusit. Si Dumnezeu Si-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca sa-i dea potirul de vin al furiei maniei Lui.” (Apoc.16:19)
“Rasplatiti-i cum v'a rasplatit ea, si intoarceti-i de doua ori cat faptele ei. Turnati-i indoit in potirul in care a amestecat ea!" (Apoc.18:6)

Plagile vor fi de asa mare amploare si intensitate urgiastica IN ZILELE ACELEA (SI NU IN INCHIPUITUL IAZ DE DUPA MOARTE de care tot vorbesc unii), ca oamenii nu vor avea odihna nici ziua nici noaptea, asta arata mesajul, fie ca acceptam sau nu:
“Al cincilea a varsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Si imparatia fiarei a fost acoperita de intunerec.
Oamenii (care mai traiau inca) isi muscau limbile de durere. Si fumul chinului lor se suie in sus in vecii vecilor. Si nici ziua, nici noaptea n'au odihna cei ce se inchina fiarei si icoanei ei (deci traiesc inca), si oricine primeste semnul numelui ei!”  (Apocalipsa 16:10,11).

La fel, acest verset 11 este indiscutabil legat de versetele 9 si 10 si se refera strict numai la zilele acelea in care oamenii se inchina fiarei avand semnul ei, iar despre aceste zile inspaimantatoare a vorbit si Domnul nostru in Matei 24 in contextul acestor urgii grozave si nicidecum in asazisul iaz de foc, ce ar fi chipurile dupa moarte.
Iata si versetele care arata focul si pucioasa cu care vor fi chinuiti oamenii in zilele acelea. Indiferent cum interpretam CE AR FI ELE, aceste fenomene se refera la timul plagilor si nu in asazisul iaz de dupa moarte. Acest fapt a fost recunoscut si de un teolog de seama, baptist, care a spus ferm si raspicat la Vocea Evangheliei "Fratilor, iadul inca nu s-a deschis".

“17. Si iata cum mi s-au aratat in vedenie caii si calaretii: aveau platose ca focul, iacintul si pucioasa. Capetele cailor erau ca niste capete de lei, si din gurile lor iesea foc, fum si pucioasa. 18. A treia parte din oameni au fost ucisi de aceste trei urgii: de focul, de fumul si de pucioasa, cari ieseau din gurile lor.”

“19. Caci puterea cailor statea in gurile si in cozile lor. Cozile lor erau ca niste serpi cu capete, si cu ele vatamau.
20. Ceilalti oameni, cari n'au fost ucisi de aceste urgii, nu s-au pocait de faptele manilor lor, ca sa nu se inchine dracilor si idolilor de aur, de argint, de arama, de piatra si de lemn, cari nu pot nici sa vada, nici sa auda, nici sa umble.
21. Si nu s-au pocait de uciderile lor, nici de vrajitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtisagurile lor.”

Din pacate, miscarile protestante si neoprotestante au imprumutat mult din teologia si exegeza (interpretarea Bibliei) Bisericii Catolice, o biserica care pe alocuri este foarte apropiata de ideile din miscarile gnostico-neo-gnostice. Luther s-a rugat pana la moarte Mariei si sfintilor, Calvin tinea legatura cu aparatul Inchizitiei si a imprumutat din metodele ei, Zwingli era adeptul metodei catolice de a impune crestinismul prin sabia statului, Melancton se consulta cu teologii Bisericii Catolice... etc

Trebuie facut mai mult, decat a ne tot uita in ograda Bisericii Catolice. Chiar daca ne uitam uneori, sa luam numai ce este bun. Exista solutii si dincolo de institutiile teologice si comentariile teologilor catolici.


Motive pentru care nu există un chin etern 
(Extras preluat de catre cineva din cartea “Galileanul”)

· Dreptate: vi se pare drept ca pentru păcatele făcute în 10, 20, 40, 80, etc. de ani să fii pedepsit veşnic? Legea lui Dumnezeu reflecta caracterul său, iar aceasta spunea: viaţă pentru viaţă, nu pentru ca cel vinovat de crimă să fie chinuit (Deuteronom 19:21).
· Iubirea lui Dumnezeu: De asemenea imaginea infernului diminuează iubirea lui Dumnezeu, căci cum putem spune că Dumnezeu este iubire, când mâna lui nu poate fi niciodată domolită, ci îi chinuieşte etern pe cei păcătoşi?
· Mânia lui Dumnezeu are un sfârşit: Dacă Dumnezeu chinuieşte veşnic păcătoşii atunci mânia lui ţine veşnic, dar Biblia spune altceva şi anume că El „nu ţine mânia pe vecie şi nu ceartă fără încetare” cum este o astfel de afirmaţie despre caracterul lui Dumnezeu compatibilă cu doctrina iadului? (2Samuel 24:14; Psalmii 30:5; 103:9; Isaia 57:16; Ieremia 3:5; Mica 7:18).
· Nemurirea este pentru cei drepţi: Mulţi creştini cred în iadul veşnic deoarece nu au reuşit să înţeleagă faptul că viaţa veşnică este rezultatul unei uniri cu Dumnezeu ("Dumnezeu sa fie totul IN TOTI" 1Cor 15:28), astfel cei răi fiind despărţiţi de Dumnezeu nu pot exista etern (Fapte 17:25; 1Corinteni 15:52-54; 2Tesaloniceni 1:9).
· Sfârşitul suferinţei: Un alt motiv pentru care credem că nu este posibil chinul veşnic, este că acesta ar perpetua şi imortaliza păcatul, suferinţa şi durerea (toţi oamenii din iad l-ar blestema zilnic, clipă de clipă, pe Dumnezeu, pe Christos, pe sfinţii îngeri şi pe sfinţii) şi ar contrazice Cuvântul lui Dumnezeu care declară că acestea vor dispărea şi că Dumnezeu face toate lucrurile noi (Apocalipsa 21:4,5), ori dacă iadul există etern înseamnă că Dumnezeu nu poate elimina suferinţa.
· Nimicirea răului: Misiunea Domnului Isus Cristos ca Domn şi Rege, este să nimicească toate persoanele rele şi nelegiuite, fie spirituale sau fizice, cât şi toate lucrurile rele, şi apoi cu mandatul încheiat, va preda domnia în mâna Tatălui. Dacă iadul există veşnic atunci însemnă că Domnul Isus nu a nimicit orice domnie, stăpânire, putere (1Corinteni 15:26).
· Dumnezeu totul în toţi: la sfârşit, Dumnezeu va fi totul în toţi (1Corinteni 15:28), acesta este scopul final, ca în toate făpturile să locuiască Dumnezeu în mod plenar prin calităţile Lui, ca toate creaturile să aibă calităţile lui Dumnezeu, dar acest lucru ca în toţi să fie Dumnezeu nu e posibil dacă cei răi mai există pe undeva.
· Plata păcatului: conform Bibliei plata păcatului este moartea, (Romani 6:23). Isus a plătit această plată prin moartea Sa (Evrei 7:27; 1Timotei 2:5,6), dacă plata păcatului ar fi fost „chinul etern” atunci Domnul Isus ar fi trebuit să se chinuiască etern ca să ne răscumpere. Biblia este clară: „Si păcatul, odată făptuit, aduce moartea” (Iacov 1:15). Astfel, alegerea este între viaţă veşnică şi moarte veşnică. 

Dupa cum vedem istorisirea despre bogat si saracul Lazar nu este in armonie cu invatatura Bibliei per ansamblul ei, nici cu invatatura despre starea mortilor si nici cu invatatura despre pedeapsa celor rai.


Partea III

Cum s-a produs falsul?

“Apocrife (de la ποκρύπτω — apokripto = a ascunde, πόκρυφος — apokrifos = ascuns, nesigur, secret) sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
Wikipedia

Apocrifele au jucat un rol important – desigur, nefast – in pornirea, dezvoltarea si popularizarea tuturor ereziilor. Un autor crestin din secolul IX, pe nume Photios, avea cunostinta de 280 astfel de carti. Pentru a fi receptate de publicul ignorant, autorii acestor falsuri le scriau in numele unor persoane cunoscute din Biblie. Scopul lor era fie unul pur commercial, fie unul doctrinar, incercand sa se popularizeze anumite idei religioase.

Din analiza structurii istorisirii despre omul bogat si saracul Lazar, putem deduce ca ea a putut face parte dintr-o apocrifa apartinand comunitatii iudeo-cresine a ebionitilor, care considerau saracia ca fiind o mare virtute, ce duce la mantuire, iar in bogatie un mare pericol moral, ce duce la pedeapsa. Putem deduce doua modalitati prin care acest text strain a ajuns sa fie parte a Evangheliei dupa Luca:
- fie a ajuns ca o fila razleata intre filele evangheliei si a fost copiata din nestiinta, ca si cum ar fi facut parte din text
- fie a fost copiata intentionat din considerente doctrinare

In ce perioada a fost acest text strain introdus?

Din cercetarea tuturor Bibliilor antice, partiale sau numai Nou Testament (Vetus Latina, Codex Vaticanus, Codex Curetonianus, Codex Alexandrinus, Codex Sinaiticus, Vulgata, Sahidic-Coptic, Peshitta, etc.), reiese ca textul apare, ici colo avand mici diferente (totusi semnificative: de exemplu bogatul are nume), deci textul este foarte vechi. Apare si la Evanghelionul lui Marcion, in Diatessaronul lui Tatian si in citat de Clement Alexandrinul si Tertullian de Cartagina. Daca ne gandim ca Marcion a murit pe la 160 AD, putem presupune ca acest text este un text adaugat undeva in prima parte a secolului II.

Celebrul istoric crestin Eusebius (sec III-IV), il citeaza pe asazisul parinte bisericesc Clement din Alexandria (sec II-III), care marturisea: "Cele mai grave corupții la care Noul Testament a fost expus vreodata, au aparut intr-o perioada de o sută de ani după ce acesta a devenit in existenta."

Era candva o perioada fertila in care iudeo-crestinii coabitau cu crestinii dintre neamuri. Dar acest lucru s-a incheiat undeva in prima parte a secolului II, deoarece datorita disputelor teologice, bisericile dintre neamuri au excomunicat bisericile iudeo-crestine. Probabil, acest text a fost introdus in timpul acestei perioade de coabitare. Intre timp, bisericile iudeo-crestine au inceput un proces de erodare si apoi de divizare doctrinara (a se vedea Epistola catre Evrei, Epistola lui Iacov si Epistola lui Iuda), un segment important dintre credinciosi urmand un lider (Tebuthis) care i-a condus pe cai sucite, unindu-se cu partida essenienilor, de la care au imprumutat idea nemuririi sufletelor. Pe langa acest aspect, acest timp era un timp de formare al canonului si de colectie a surselor de autoritate. Evanghelia dupa Luca inca nu a fost cunoscuta asa de larg, dat fiind ca ea a fost scrisa unei personae particulare, pe nume Teofil. Prin el mai apoi a fost cunoscuta si de altii. Surse care se ocupa cu compararea manuscriselor antice sustin, ca variantele de manuscrise existente ca copii ale acestei evanghelii, arata ca ea a fost supusa unor asanumite corectii, ea fiind in acelasi timp cea mai abuzata dintre toate scrierile din Noul Testament.

Ernest Cadman Colwell, autorul cartii “Care este cel mai bun text al Noului Testament?” p. 119, remarca: "Primele două secole sunt martore ale unui numar mare de variante textuale, pe care oamenii de stiinta le cunosc acum. In manuscrisele Noului Testament, cele mai multe modificari, eu cred ca le-au făcut în mod deliberat."

Un astfel de exemplu este 2Petru 1:1, la care gasim doua variante "prin dreptatea Dumnezeului si Mantuitorului nostru Isus Christos” si "prin dreptatea Domnului si Mantuitorului nostru Isus Christos” (Codex Sinaiticus).

Observatii asupra cadrului contextual

Am aratat in cele doua parti, ca textul in cauza nu concorda cu armonia doctrinara a Bibliei, nici in ce priveste starea mortilor, nici in ce priveste pedeapsa celor pacatosi. O alta neconcordanta este cadrul contextual. Unul dintre cei care a sesizat aceasta a fost Origene care a facut un comentariu paralel al evangheliilor. In mod normal evenimentele din textele de la Luca 9:48 şi Luca 17:1 ar trebui sa fie foarte apropiate, dupa cum este la Marcu 9:33-42. Contextul se leaga foarte bine pana la un anumit punct, apoi reapare brusc dupa un sir de alte sectiuni si se continua dupa Luca 17:1, aratand ca Luca 16:19-31 nu are nici o legatura cu celelalte versete si nu isi gasete nici o paralela in celelalte evanghelii, nefiind citat in nici o alta carte a Noului Testament.

Observatii asupra particularitatilor dogmatice

Neacceptand sau nepunand pret pe scrierile din Vechiul Testament, unii au ajuns foarte departe de ceea ce spune Eclesiastul 9:6-12 si Isaia 63:16 despre starea lui Avraam si al celorlalti credinciosi care au murit. Cum am mai aratat apocrifele au jucat si aici un rol hotarator in daramarea credintei adevarate.
Oricum, scrierile Noului Testament confirma ceea ce spun scrierile Vechiului Testament despre starea mortilor: Ioan 3:13, Ioan 5:28,29, Evrei 11:39,40.
Asadar, s-au alcatuit povesti frumos mestesugite, dar false, despre starea mortilor. Stim de la istoricul Iosif Flaviu ca essenienii si fariseii credeau in nemurirea sufletului, dar saducheii nu credeau. Particularitatile textului (saracia lui Lazar si avaritia bogatului) sugereaza ca aceasta istorie nascocita putea proveni mai debraba de la essenieni, care puneau accent pe saracie, decat de la farisei, care iubeau bogatia si fastul si erau avari.

Observatii asupra particularitatilor textuale

Conform cu manuscrisul P 75 (din Egipt, cu text grecesc si cu un alt manuscris sahidic-coptic) in Luca 16:19 sta scris:
“Era un om bogat, pe nume Neves (onomati Neves)”. Observam ca bogatul are un nume. In limba greaca nu exista un astfel de nume, deci trebuie sa fie un nume evreiesc, transcris gresit.
Manuscrisul P75 a fost scris undeva intre anii 175-225:
Textul sahidic a fost scris undeva spre sfarsitul secolului II, deci nu este de mirare coincidenta:
Deci, cel putin pana in secolul II, bogatul avea un nume.
Numele bogatului "Neves" se regaseste si in alte doua manuscrise mai tarzii de tip "Minuscule", dar de data aceasta la o nota marginala:
Apoi, in manuscrisele mai tarzii, chiar si nota marginala a fost eliminata. Asadar numele a fost inlaturat. Se pune intrebarea, de ce? Probabil era prea batator la ochi in aceasta forma stalcita, neavand corespondent in limba ebraica. Totusi, la anumiti autori antici din Vest (secolul III si IV) numele bogatului apare foarte clar ca fiind “Fineas” (scris Finaeus, Finees si Fineet), ceea ce arata ca nu toate manuscrisele contineau forma pocita, probabil existau manuscrise in care acest nume era mai inteligibil, si arata  a fi un nume pur evreiesc. Pana la urma textele grecesti care au eliminat numele, s-au impus peste celelalte texte, de aceea astazi bogatul a ramas fara nume.

Tratatul pseudo-Ciprianic “De pascha computes”, scris in 242-243 in Africa sau Roma, declara (cap. 17): “Omnibus peccatoribus a deo ignis est praeparatus, in cuius flamma uri ille Finaeus dives ab ipso dei filio est demonstratus”
(“Fire has been prepared by God for all sinners, in the flame of which, as was indicated by the Son of God himself, that rich man Phineas is burned”).
“Foc a fost preparat de Dumnezeu pentru toti pacatosii, in flacara careia, dupa cum a fost indicat de Fiul lui Dumnezeu, acel om bogat Fineas este ars”

Traditia aceasta este preluata si de catre Priscillian un lider al unei partide gnostice din Spania.
Sursele citate apartin lui Metzger, B. M., & United Bible Societies, (1994) “A textual commentary on the Greek New Testament, second edition a companion volume to the United Bible Societies' Greek New Testament” (4th rev. ed.) (140). London; New York: United Bible Societies.

O alta diferenta semnificativa o gasim tot la Luca 16:19 “Si a spus din nou o alta pilda”
Observam ca Bibliile noastre nu contin o asemenea introducere, insa avem manuscrise din secolele III-V, care contin asa ceva. Acestea sunt Codex Bezae Cantabrigensis din sec. V si Codex Curetonianus din sec III-IV, acesta din urma copiaza un text timpuriu din sec I sau II, scris in estrangelo, o scriere care a incetat dupa sec II.

Codex Bezae: "Εἶπεν [zise] δέ [si] καὶ [din nou] ἑτέραν [o alta] παραβολὴν [pilda]: Ανθρωπος δέ τις ἦν πλούσιος 

De ce in aceste manuscrise acest text apare ca si cum ar fi o pilda, contrar tuturor evidentelor contextuale? Oamenii din pildele Domnului Isus nu au nume. Avem doua variante de interpretare: fie este un text autentic, fie este un text interpolat. In primul caz textul ar indica ca in locul acestei istorisiri a existat o pilda adevarata, care ulterior a fost despartita prin inserarea acestui text amplu, in al doilea caz, textul a fost inserat pentru a se putea sustine o varianta de interpretare alegorica a acestei istorisiri.
Sursa: Codex Bezae Cantabrigensis (adnotat D), V sz. – a se vedea Nestle-Aland Novum Testamentum Graece, ed. 27 p. 214, 691; The Text of the New Testament (Kurt Aland, Barbara Aland) p. 109
Codex Curetonianus Syriacus (syc), III/IV sz. – a se vedea Nestle-Aland Novum Testamentum Graece, ed. 27 p. 214, 65, 66; The Text of the New Testament (Kurt Aland, Barbara Aland) p. 193

Carti antice cu citate din predica Bogatul nemilostiv si saracul Lazar

Conform cu aparatul textual comparativ Nestle-Aland 27, cei mai timpurii sunt mentionati Marcion, Clement din Alexandria si Tertullian.
De remarcat ca toti trei sunt banuiti de tendinte eretice:
1. Marcion – Gnostic radical, crede in nemurirea sufletului
2. Clement – Gnostic moderat, crede in nemurirea sufletului
3. Tertullian – fost montanist, care a lansat o noua grupare, crede in nemurirea sufletului

Un astfel de citat este o parafraza a lui Luca 16:19,20 - NIV, NAB Tertullian: Despre idolatrie [96]
“Dar când lumea se bucură, să ne întristam, și atunci când lumea se întristează după aceea, ne vom bucura. Astfel ca Lazar”
Luca 16:19 - NIV, NAB Irineu, Impotriva ereticilor, Cartea II  [302]
Luca 16:19 - NIV, NAB Tertullian, Impotriva lui Marcion, Cartea IV [1355]
Luca 16:19 - NIV, NAB Tertullian, Despre sarbatori [115]
Luca 16:19 - NIV, NAB Cinci carti in replica lui Marcion [235]
Luca 16:19 - NIV, NAB Archelau, Faptele disputei cu arhiereticul Mani [458]
Luca 16:22 - NIV, NAB Pastorul lui Hermas, Viziunea a doua [12]
Luca 16:23 - NIV, NAB Tertullian, Tratat despre suflet [46]
Luca 16:23 - NIV, NAB Tertullian, Tratat despre suflet [63]
Luca 16:23 - NIV, NAB Tertullian, Impotriva lui Marcion, Cartea IV [1362]
Luca 16:24 - NIV, NAB Hippolit, Fragmente dogmatice si istorice [205]
Luca 16:25 - NIV, NAB Ciprian, Tratat XII, Trei carti de marturii impotriva iudeilor [696]
Luca 16:26 - NIV, NAB Tertullian, Tratat despre suflet [344]
Luca 16:26 - NIV, NAB Suferinta sfintilor martiri Perpetua si Felicita [16]
Luca 16:28 - NIV, NAB Irineu, Impotriva ereticilor, Cartea II [192]
Luca 16:28 - NIV, NAB Metodius, Din discursul despre inviere [114]
Luca 16:29 - NIV, NAB Tertullian, Impotriva lui Marcion, Cartea IV [1359]
Luca 16:31 - NIV, NAB Irineu, Impotriva ereziilor, Cartea IV [18]
Sursa:

Este adevarat ca aceasta predica apare in multe carti antice, avand autori faimosi, cum am aratat mai sus, insa Dumnezeu prin Biblie spune “sa nu te iei dupa multime ca sa sucesti adevarul”. Multimea cartilor si faima autorilor nu garanteaza un fals, ei insisi lasandu-se inselati. Cand este vorba de adevar, trebuie sa stai ferm, chiar si singur impotriva intregii lumi.

Toti acesti autori au facut greseala de a nu verifica acuratetea acestui text. Oare cum este in cazul nostru?

Concluzii

Odata ce a fost adaugat evangheliei dupa Luca, textul a fost acceptat ca mesaj autentic. Oricum, textul nu este autentic, din moment ce submineaza tot ce spune Biblia per anslambul ei despre starea mortilor si pedeapsa. Domnul si Mantuitorul nostru Isus Christos a atras atentia asupra pedepsirii oamenilor nepocaiti, insa el plasa aceasta pedeapsa dupa ce acestia vor iesi din morminte, ca si Daniel (Daniel 12: 2, Ioan 5:28,29), deci plasa pedeapsa la inviere si nu dupa cum spune textul acesta fals, in starea de moarte. Neconcordanta aceasta nu poate fi lamurita numai prin recunoasterea falsitatii textului, pe baza marturiei Bibliei per ansamblul ei. Nu poti manca un mar putred numai pentru ca l-ai cumparat din magazin si este alaturi de celelalte mere bune. Tot asa, nu poti accepta un text ce contrazice toata Biblia, numai pe motivul ca acum, acest text strain este in Biblie. Domnul Isus ne indeamna sa nu judecam dupa aparente, ci dupa dreptate.

După cum a accentuat renumitul teolog lutheran Oscar Cullmann, ca şi creştini, speranţa noastră glorioasă constă în credinţa în învierea morţilor, urmând apoi viaţa veşnică, nu în cea a nemuririi înnăscute a sufletelor. Promisă demult de Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, viaţa veşnică ni se dă la învierea din morţi, nu în clipa morţii.  

Gheorghi Vasilievici Florovski ortodox erudit (†1979), afirma:
"Aspectul frapant al istoriei timpurii a doctrinei creștine despre om este că mulți dintre principalii scriitori ai secolului al II-lea par să fi negat în mod hotărât nemurirea (naturală) a sufletului. Și aceasta nu pare să fie o opinie excepțională sau extravagantă a numai câtorva scriitori, ci mai degrabă învățătura comună din acea perioadă. Iar această convingere nu a fost complet abandonată într-o perioadă mai târzie."

“Reversul medaliei” (efectul bumerang)
Reversul medaliei = aspectul complementar, opus (adesea neplăcut) al unui lucru, al unei probleme, al unei situații
Menţionez că nu sunt adeptul adventismului practicat de Biserica Adventistă De Ziua A Şaptea, dar în această privinţă avem puncte comune. Pastorul adventist Nicu Butoi în articolul “Este Iadul real?” se întreabă dacă nu cumva, această doctrină a produs mulţi atei:
"Când vine vorba de un aspect al gândirii și proclamării creștine care a vătămat creștinismul în cel mai înalt grad și care, pe bună dreptate, s-ar putea numi automutilare, atunci acesta este conceptul de Iad. El a produs mai mulţi atei decât comunismul, materialismul și păgânismul la un loc. A dat apă la moară celor care au luptat să eticheteze creștinismul ca o formă de gândire retrogradă și malefică. Într-adevăr, prin comparaţie, va fi greu să găsești, în orice religie sau filosofie a lumii, un concept care să întreacă în grotesc și cruzime ideea „creștină“ de Iad. În majoritatea religiilor lumii, chinul are un sfârșit, în creștinism acesta este veșnic. Iadul oricărei alte forme de gândire are o finalitate, cel creștin e permanent și fără niciun fel de soluţie. Imaginaţi-vă cât de grea este misiunea exponentului acestei teorii – să spui cu gura ta: „Dumnezeu este iubire“ și, din același izvor, să ţâșnească apele cruzimii și deznădejdii la cote fără comparaţie în gândirea și expresia umană a existenţei."
"Dacă ar fi fost promovat de dictatori monstruoși sau de Diavolul însuși, conceptul chinuirii veșnice în Iad ar fi fost de înţeles. Ce a intenţionat însă biserica prin vehicularea unui astfel de concept rămâne subiectul uimirii și dezbaterii. Să fi încercat biserica să îi înspăimânte pe oameni și astfel să îi facă să se întoarcă la Dumnezeu? Să fi încercat să genereze o criză cumplită a sufletului uman pentru ca apoi să îi vândă indulgenţe pe această temă? Să fi fost ea însăși victima propriilor tradiţii și izvoare și să se fi tăiat singură cu sabia pe care o mânuia? Oricare ar fi explicaţia, efectul a fost cum nu se poate mai de nedorit și, sperăm, mai contrar intenţiei sale. Din toată această reprezentare a răului și a urmărilor lui prin conceptul Iadului, concluzia cu care a rămas omul a fost aceea a unui Dumnezeu crud fără măsură și fără egal, un fel de monstruozitate cum numai în imaginaţia demonică a celor străini de Dumnezeu s-ar putea găsi. Iadul nu l-a condus pe om la concluzii despre răutatea proprie, ci, straniu, dar logic în același timp, despre Dumnezeu. Așa rău cum este el, omul nu ar tortura sau pedepsi niciodată în felul în care ideea Iadului prezintă asemenea lucruri. Întotdeauna va fi așa: natura omului se va îngrozi și va sta departe de un Dumnezeu care ar promova așa ceva."


Dumnezeu sa va binecuvanteze cu dragoste adevarata!

 





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu