CE A AFECTAT DOCTRINELE CREȘTINE ȘI NE-CREȘTINE
DOCTRINA EGIPTEANĂ
Religia Egiptului Antic de A.H.Sayce DD., LL.D. p.197
„Nu doar prietenii și adepții lui Ra [zeul Soarelui] l-au însoțit astfel în călătoria sa prin cealaltă lume; dușmanii lui au fost și ei și pedepsele oribile pe care trebuiau să le îndure, așa cum sunt descrise pe zidurile regelui, mormintele erau demne de imaginația unui Dante. Malurile râului infernal erau căptușite cu monștri ciudați și teribili, unii dintre ei zeități și spirite mai vechi ale crezului popular, alții simple creații de simbolism, altele creaturi de formă compozită, invenție pe care mitologia mai veche a contribuit-o. Șerpii ce suflau foc sunt proeminenți printre ei, luminând întunericul pentru prietenii lui Ra și arzându-i pe dușmani cu flăcări otrăvitoare ".
„Ideile egiptene ale vieții de apoi” de E. A. Wallis Budge p.111
„Când considerăm că iadul copt [creștinismul egiptean] a fost puțin mai mult decât o formă modificată a vechiului egiptean Amenti sau Amentet, este greu de crezut că a fost împrumutat doar numele lumii de dincolo egiptene și ideile și credințele despre acesta, care erau susținute de vechii egipteni, nu au fost în același timp absorbite".
BABILONIAN ȘI ASIRIAN
Zeii, Demonii și Simbolurile Mesopotamiei Antice de J. Black și A. Green p.28
„Noțiunea unei lumi de dincolo populate de ființe demonice terifiante, care prefigurează imaginile medievale ale Iadului, pare să fi fost o invenție teologică a primului mileniu î.Hr. Enkidu, mortul, întâlnește astfel de demoni în epopeea gilgames-urilor [h]. Cu toate acestea, relatarea literară a unei astfel de lumi de dincolo este un text care relatează viziunea infernală a unui prinț asirian (deși, pentru unii, ar fi prințul moștenitor din secolul al VII-lea î.Hr., mai târziu rege Assurbanipal)."
GRECĂ ȘI ROMANĂ
Religiile Imperiului Roman de John Ferguson p.133
„Dincolo de moarte: în modelul credinței despre ceea ce se află dincolo de moarte, romanii au arătat o mare variație a credinței ... a rămas o oarecare teamă de pedeapsă, chinuri sau o viață de depravare în lumea de dincolo ... însăși supraviețuirea literaturii cu aluziile sale la soarta lui Tantal, Tityos, Sisif și Danaidele, a unsprezecea carte din Odiseea [Homer un poet grec păgân] și a șasea din Eneida [Vergil un poet păgân roman] a ajutat la colorarea imaginii vieții de apoi și prin educație pentru a-l perpetua. Este un fapt ironic faptul că tabloul creștin al Iadului este tocmai păgân. She'olul ebraic era un tărâm al neantului, iar Gehenna un foc pentru arderea gunoiului ... a fost completat cu credințele mitologiei greco-romane, un alt fapt care dovedește supraviețuirea efectivă a acestor credințe. "
Istoria filosofiei occidentale, de Bertrand Russell p.257
„Uneori se presupune că Iadul a fost o invenție creștină, dar aceasta este o greșeală. Ceea ce a făcut creștinismul în acest sens a fost doar de a sistematiza credințele populare anterioare. De la începutul Republicii lui Platon este clar că teama de pedeapsă după moarte era obișnuită. în Atena secolului al V-lea și nu este probabil că a crescut mai puțin în intervalul dintre Socrate și Epicur. (Nu mă gândesc la minoritatea educată, ci la populația generală.) "
Bertrand Russell are dreptate. Este mai bine să spunem: este un fapt ironic că imaginea creștină a Iadului din secolul II şi până în timpurile moderne este tocmai păgână. În creștinismul clasic din primul secol nu găsim această idee, Luca capitolul 16: 19-31 fiind o adăugire ulterioară la spusele Domnului Isus din a sa Evanghelie, făcută de clasa creştinilor de tip neghină. Domnul Isus nu a predicat un alt Şheol ebraic, care din moşi-strămoşi era un tărâm al neantului, iar Gehenna un foc pentru arderea păcătoşilor şi gunoiului.
