Cartea : Există Viaţă După Moarte? Partea 1 şi 2

 

Partea 1

 

Există Viaţă După Moarte?

 

Sau Sufletul Este Muritor Şi Singura Speranţă Pentru Cei Ce Mor Este Învierea?

 

Ţi-ai pus vreodată aceste întrebări? Poate avea un efect negativ în viaţa ta dacă nu ştii aceste lucru? Da, fiindcă mulţi oameni se sinucid crezând că moartea este o uşă spre o altă viaţă, una mai bună. Dar oare este moartea o poartă spre fericire sau e ca un trăznet ce te face scrum, un blestem? Această carte este o invitaţie la informare şi meditaţie. Informează-te corect, ca să poţi medita corect! Nu te lăsa amăgit, nici de tine, nici de alţii.

Dacă există Dumnezeu, El este cel mai bine informat. Caută-l pentru îndrumare, căci cuvântul Său adevăr este.

“Sfinţeşte pe ei în adevăr: cuvântul Tău adevăr este.” Ioan 17:17

 

 Pe ce "adevăr" te bazezi?

 

De ce să citeşti această carte?

 

Când am stat în Cluj, pe Brâncoveanu (cu XX ani în urmă), în zonă era parcată o dubiţă pe care scria hazliu "Există viaţă după moarte? Intră ş-ai să vezi!" 

Dar oare ajunge clipa morţii ca să ne dăm seama ce este cu adevărat moartea? Şi aici mă refer la cei care se sinucid sau au de gând să o facă... Poate eşti dezamăgit de această viaţă şi crezi că “dincolo de moarte” există o lume mai bună, sau poate eşti un terorist care te încrezi într-o răsplată imediat după ce te arunci în aer. Mai sunt şi alte pericole care te pasc, dacă eşti sedus de ideea nemuririi sufletului. Le vei descoperi în această carte, ca să te poţi ocroti de ele. Sper să pot ajuta pe cineva care nu s-a gândit încă la aceste întrebări, să o facă, înainte să sară în necunoscut sau în aer sau să cadă în alte capcane periculoase ...

Cine trăieşte în minciună nu este liber, este rob al dezinformării. Doar adevărul eliberează (Ioan 8:32). “Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele.” Matei 25:7 Nu este suficient să te ridici şi să îţi pregăteşti candela. Îţi trebuie un lucru esenţial: untdelemn!

 

 Va arde candela ta?

 

 

 

 

Ce spune Dumnezeu despre moarte?

 

Încă din cele mai vechi timpuri, Biblia prezintă moartea ca fiind opusul vieții, nu ca fiind o ușă spre o altă viață. Moartea aduce finalul vieții în toate aspectele ei, după cum se spune în Iov 7:8, conform Bibliei Ortodoxe: „ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi’’. Dacă sufletul dreptului Iov mergea în cer sau în alt loc după moarte, cum de Dumnezeu care vede totul (Iov 28:24), nu-l mai vede? La Iov 10:8,9 se precizează clar motivul: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit şi apoi Tu mă nimiceşti în întregime. Adu-ţi aminte că m-ai făcut din pământ şi că mă vei întoarce în ţărână.” Această perspectivă asupra morţii a fost o concepţie standard în Israelul antic, după cum citim în Ecleziast 9:5,6: „Oare cine va rămâne în viaţă? (...) Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi parte de răsplată nu mai au, căci numele lor a fost uitat.” Deci toţi cei care au murit, fie drepţi, fie nedrepţi (Iov 24:19-25), nu mai sunt conștienți, nefiind vii (Psalmul 146:4).

S-a lansat ipoteza că acest punct de vedere popular din Israelul antic a fost greşit şi că Domnul Isus ar fi corectat acest lucru. Atunci cum se explică afirmaţia clară „Şi nimeni nu s-a suit în cer” din Ioan 3:13, dat unui fariseu, tocmai datorită faptului că aceştia credeau în nemurirea sufletului? Cum se explică acelaşi vocabular ca în Vechiul Testament, moartea fiind prezentată simbolic ca un somn (Ioan 11:11-14 – Daniel 12:2)? Domnul Isus îi plasează pe cei morţi în morminte până la înviere (Ioan 5:28,29), nu în cer şi nu în alt loc, la fel ca toţi cei din Vechiul Testament, a se vedea Ecleziast 9:10: „Tot ceea ce mâna ta prinde să săvârşească, fă cu hotărâre, căci în locuinţa morţilor în care te vei duce nu se află nici faptă, nici punere la cale, nici ştiinţă, nici înţelepciune.”. Oamenii care mor nu merg în rai sau iad, ci în mormântul comun al tuturor oamenilor şi aici aşteaptă inconştienţi învierea. Termenul ebraic şheol este echivalentul termenului grecesc hades, deoarece apostolul Petru în  Fapte 2:27 citează Psalmul 15:10 (16:10 VDC). Evreii din antichitate ştiau unde ajung după moarte şi în ce stare vor fi acolo până la înviere, iar acestui loc îi spuneau şheol, Isaia 38:10: „Mă duc la amiaza zilelor mele, la porţile locuinţei morţilor (şheol) voi fi tinut pentru restul anilor mei.”. În mormântul comun al omenirii toate activităţile umane încetează, nu numai cele fizice, ci şi cele psihice, fiind o tăcere deplină, vezi și Psalmii 6:5; Isaia 38:11,17,18, locașul comun al morților este asociat cu inactivitatea, nu cu activitatea.

Aşadar, deoarece toţi murim, avem nevoie de înviere şi de Dumnezeu, care să ne învie.

 

 

Originea ideii vieţii de după moarte

 

De ce este totuşi atât de populară ideea vieţii de după moarte, chiar şi printre cei care citesc Biblia? Biblia arată clar biruinţa morţii asupra vieţii, deşi cei care o citesc se îndoiesc şi văd moartea doar ca pe o uşă spre viaţa de după moarte: Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din Locuinţa morţilor? - (Oprire) (Psalmul 89:48)

Şi iată de ce nu scapă nimeni de moarte: Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Isus, Domnul nostru. (Rom.6:23)

În mod cu totul ciudat şi surprinzător, cei mai mulţi oameni care citesc Biblia, nu îşi dau seama că această idee - adică respingerea unei morţi autentice, care să fie opusul vieţii, vine chiar de la Satan Diavolul, marele mincinos, după cum citim:

Facerea (Geneza) 3:4. Atunci sarpele a zis catre femeie: "Nu, nu veţi muri!

Şi acum să ne întrebăm prevăzător: Oare şi-a abandonat şarpele Satana această promisiune neonorată către oameni? Şi de ce ar fi făcut-o? De ce ar fi admis cel care este numit „tatăl minciunii” (Ioan 8:14), că toţi oamenii mor şi că moartea este opusul vieţii, aşa cum a afirmat cel mai înţelept om din antichitate, regele Solomon?

Evident, cei mai mulţi mi-ar întoarce vorba cu replicile de genul:

-      Nu cunosc bine Biblia, căci în ea se vorbeşte clar de viaţa de după moarte, cum ar fi dialogul regelui Saul cu profetul Samuel - care a fost adus de o femeie din En-Dor, sau cazul bogatului nemilostiv, care nu s-a îndurat de sărmanul Lazăr

-      Dacă cunosc bine Biblia şi ştiu acese lucruri, iau din Biblie numai ce-mi place, pentru a hrănii opinii sectare

Doarece cunosc bine Biblia şi cel mai des se aduc aceste două exemple pentru a sprijini ideea vieţii de după moarte, o să dau un răspuns bine documentat cu privire la aceste două subiecte: dialogul regelui Saul cu profetul Samuel - care a fost adus de o femeie din En-Dor şi cazul bogatului nemilostiv, care nu s-a îndurat de sărmanul Lazăr

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Explicaţia dialogului regelui Saul cu profetul Samuel - care a fost adus de o femeie din En-Dor

 

Pentru început doresc să menţionez că profetul Samuel n-a fost adus jos din cer, de la Dumnezeu, deoarece este scris la 1 Samuel 28:13: Împăratul i-a zis: "Nu te teme de nimic; dar ce vezi?" Femeia a zis lui Saul: "Văd o fiinţă dumnezeiască sculându-se din pământ."

Cu privire la acest adevăr că nimeni nu se duce la Dumnezeu în clipa morţii, avem mărturisirea Domnului nostru Isus Hristos şi a unor lideri creștini din secolul al II-lea.

Ioan 3:13. Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului care este în cer.

Iraeneus (Irineu), a fost episcopul orașului Lugdunum din Galia (azi Lyon, Franța) (secolul al II-lea), şi a scris cartea enciclopedică „Împotriva ereticilor”, unde în volumul 5, declară următoarele:

„Unii dintre cei care spun că sunt ortodocşi (dreptcredincioşi) trec dincolo de planul prestabilit pentru înălțarea celor drepți și nu cunosc procesul prin care ei trebuie să fie ridicați la nestricăciune. În acest fel, ei hrănesc opinii eretice. Pentru că ereticii, neacceptand mântuirea trupului, sunt convinși că se vor urca imediat la cer după moarte. Astfel, acele persoane care resping învierea întregului om și fac totul pentru a o scoate din doctrina creștină, nu știu nimic despre planul învierii. Pentru că, datorită propriei lor alegeri, ei nu vor să înțeleagă că, dacă ar fi cu adevărat așa cum pretind ei, atunci Domnul însuși - în care se presupune că și ei cred - nu a înviat a treia zi, ci s-a înălțat imediat la cer, când şi-a dat suflarea, lăsându-și trupul în urmă pe pământ. Dar adevărul este că Domnul a locuit în tărâmul morților trei zile, așa cum a petrecut Iona trei zile și trei nopți în pântecele marelui pește (Matei 12:40)... Și David a proorocit despre el așa : „Mi-ai luat sufletul din mormânt (sheol; Hades) ) din adâncuri.” Și după ce a înviat a treia zi, i-a zis Mariei: „Nu te atinge de mine, că încă nu m-am suit la Tatăl”. (Ioan 20:17). … Cum ar trebui acești oameni să nu fie în confuzie când susțin că omul interior [sufletul] părăsește trupul și se înalță în locul cel mai înalt ceresc? Pentru că așa cum Domnul „a venit în umbra morții”, acolo unde erau duhurile morților, și apoi a înviat în trupul Său, apoi a fost dus la cer după înviere, este deci clar că duhurile ucenicilor lui merg și ele în locul invizibil [Hades, moarte, groapă]... și vor rămâne acolo până la înviere, așteptând acel eveniment. Atunci își vor primi trupurile înapoi și se vor ridica în toate trupurile lor, așa cum Domnul a înviat, și ei vor fi în prezența lui Dumnezeu. Așa cum Stăpânul nostru nu s-a înălțat imediat la cer, ci a așteptat vremea învierii Sale, tot așa [în moartea noastră] așteptăm și noi vremea învierii noastre.

...

Prin urmare, dacă părerile unui anumit individ ortodox (dreptcredincios) provin din idei eretice, ambele părți [predicatorul și ascultătorul] rămân neștiutoare de aranjamentul divin și de misterul învierii celor drepți, precum și de împărăția pământească, care este începutul neputrezirii; prin această împărăție, toți cei care devin vrednici vor fi conduși treptat să primească natura divină.”

Notă

Să reţinem ce spunea sfântul Irineu (130-202) despre eretici: „Pentru că ereticii, neprimind mântuirea trupului, sunt convinși că vor merge la cer imediat după moarte”.

O altă mărturie, de la Iustin Martirul (100-165AD)

„Căci dacă te întâlneşti cu cei care se numesc creștini, dar nu mărturisesc adevărul învierii și comit blasfemii împotriva Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov, care spun că morții nu înviază și că sufletele lor după moarte sunt duse în rai: să nu crezi că sunt într-adevăr creștini;” Iustin Martirul, Dialog cu Tryphon - carte scrisă în perioada rebeliunii lui Bar Kochba (132-136 AD).

Vedem din aceste texte că în acele timpuri exista o părere greşită printre evrei dar şi creştini, combătută atât de Domnul Iisus, cât şi de creştinii de seamă din secolul II, adeverind că nimeni nu se duce la cer după ce moare. Un înger sfânt al lui Dumnezeu preciza clar că toţi oamenii care au murit dorm în somnul morţii: Daniel 12:2. Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.

Din această perspectivă, este evident că profetul Samuel n-a venit din cer, ci din mormânt şi aş putea învinge în această dispută, cu un argument simplu: el nu era în viaţă până la acel moment, ci dormea somnul morţii, din care a fost sculat şi dus la regele Saul, cu care a vorbit, iar după ce a terminat dialogul a intrat în somnul morţii din nou. Numai că, oare aşa au stat lucrurile cu adevărat?

 

Subiecte de meditaţie 

 

1Samuel 28:11. Femeia a zis: "Pe cine vrei să-ţi scol?" Şi el a răspuns: "Scoală-mi pe Samuel."

 

Care dintre cele trei variante este cea mai plauzibilă?

1. Femeia din En-Dor l-a sculat într-adevăr cu profetul Samuel, având o putere irezistibilă asupra tuturor morţilor

2. Femeia din En-Dor nu l-a sculat pe profetul Samuel, ci i s-a prezentat acolo un demon sau chiar Satana, care s-a dat drept profetul Samuel, înşelând astfel atât pe femeie cât şi pe Saul, ca acesta să accepte bătălia şi să moară

3. Femeia din En-Dor nu l-a sculat pe profetul Samuel, nici nu a adus acolo vreo fiinţă supranaturală, ci a înscenat totul în chip dibaci, luând în calcul situaţia religioasă şi politico-militară a momentului, dorind ca regele Saul să moară, pentru a nu suporta vreo consecinţă din pricina meseriei pe care o făcea în ascuns sau un alt motiv

 

Aceste variante posibile trebuie discutate cu atenţie, pentru a nu fi înşelaţi de anumite aparenţe, altfel de ce ar fi interzis Dumnezeu practica invocării celor morţi?

“Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor...” Leviticul 19:31

De ce era dată o astfel de poruncă, dacă totul era real şi nu exista un pericol al înşelării?

 

Pe ce s-a bazat regele Saul?

 

Cei care citesc Biblia, cunosc relatarea din 1Samuel 28. Aici este relatat cum regele Saul, fiind atacat de filisteeni şi neprimind sfat de la Dumnezeu ce să facă, se duce la o femeie din En-Dor, care chipurile ştia scula morţii, pentru ca astfel să vorbească cu profetul Samuel, care murise.

 

Având în vedere interdicţia - care era şi o avertizare - din Leviticul 19:31 în faţa noastră, se nasc nişte întrebări importante:

1. Dacă toţi cei ce au murit dorm somnul morţii în ţărâna pământului până la înviere, fie buni, fie răi - după cum spunea îngerul lui Daniel, cum a putut o femeie din En-Dor, dezaprobată de Dumnezeu, să-l scoale pe profetul Samuel din acest somn pentru a vorbi cu regele Saul (1Samuel 28:11)? De ce ar fi permis Dumnezeu ca morţii să fie tulburaţi în somnul lor, mai ales dacă El a interzis această practică? 1Samuel 28:15 Samuel a zis lui Saul: "Pentru ce m-ai tulburat, chemându-mă?"

 

2. Cine era cel cu care a vorbit Saul? Era într-adevăr profetul Samuel? Relatarea nu spune că Saul l-ar fi văzut personal pe profetul Samuel ridicându-se şi apărându-i în faţă. Acea femeie a susţinut că l-a sculat, l-a văzut şi i l-a descris cum arată. De aici “a înţeles” Saul că cel descris era profetul Samuel (1Samuel 28:14), însă putea fi o înţelegere pripită şi greşită. Oare a înţeles el bine cum stau lucrurile sau s-a pripit în înţelegerea sa şi de fapt a tras o concluzie greşită şi periculoasă?

 

3. De ce ar fi un păcat să poţi vorbi cu un mort, mai ales dacă cel mort a fost un om bun, ca profetul Samuel? Şi de ce nu au dreptul credincioşii să scoale pe cei morţi la discuţii? Pentru că porunca clară a lui Dumnezeu pe parcursul întregii perioade a Vechiului Testament a fost ca cei ce chipurile ridică şi cheamă morţii să fie alungaţi din Israel sau să fie omorâţi (Deuteronom 18:10-15, 1 Samuel 28:3). Însăşi femeia în cauză cunoştea această interdicţie şi s-a temut de consecinţele a ceea ce va face (1 Samuel 28:9). Ar ucide Dumnezeu pe cineva care într-adevăr ar avea putere să facă binele sculând morţii? Nu, fiindcă vedem că El nu a pedepsit pe nimeni care a înviat morţi. Însă dacă morţii nu pot fi sculaţi de cei ce pretind că o pot face şi totul este o mare înşelătorie, ar merita cei ce fac această şarlatanie să fie pedepsiţi cu moartea? După logica lui Dumnezeu, da. S-a asigurat regele Saul că femeia nu este o şarlatană? Nu. Putea fi această femeie păcătoasă o şarlatană, care să nu fi ştiut să cheme morţii, însă să mintă că poate? Da.

 

Oricum am privi lucrurile, marea întrebare este, de ce şi-ar schimba Dumnezeu într-un mod radical opţiunea? În prima fază Dumnezeu nu îi răspunde lui Saul, indiferent la ce metodă sfântă a apelat, arătând prin asta dezaprobarea sa faţă de acest individ. Saul avea deja un duh necurat care îl poseda şi îl instiga la ucideri. A ucis fără motiv pe gabaoniţi şi a dorit să îl ucidă pe David, rege uns ca înlocuitor al său. În a doua fază Dumnezeu i-ar răspunde acestui ucigas, printr-o sursă pe care chiar el o condamnă? Făcând aşa nu ar fi deschis un precedent de urmat şi pentru alţii, URMÂND (pe de o parte) SĂ SUBMINEZE propria sa lege care interzicea contactul cu cei ce pretindeau că scoală morţii, (pe de altă parte) ÎNTĂRIND ideea păgână (dar falsă) că aceştia pot scula la taifas pe cei morţi (deşi nu pot)?"

 

Câteva consideraţii asupra relatării din cartea 1Samuel 28 şi a expresiilor din text

 

1Samuel 28:8 în versiunea Septuaginta sună astfel: “Şi Saul s-a acoperit cu totul, şi-a luat alte haine şi a plecat împreună cu doi bărbaţi; şi au ajuns la femeie noaptea şi i-a zis: ,,Ghiceşte-mi din pântec şi adu-mi-l pe cel pe care ţi-l voi spune eu!”

 

Este foarte interesant cum redă Septuaginta cuvântul din Textul Masoretic (ebraic) care o descrie pe femeie în limba ebraică la 1Samuel 28:7,8: „grăitoare din pântec".

Femeia povestirii este numită în ebraica biblică אֵשֶׁת בַּעֲלַת־אֹוב בְּעֵין דֹּור. De unde putea şti traducătorul ce cuvânt să folosească? În limba ebraică avem expresia „baalat ’ōwḇ”. Cum trebuie redat cuvăntul ’ōwḇ din textul ebraic, dacă nu burduf, stomac, burtă sau păntec? De ce ar fi greşită redarea din 1Samuel 28:8 Versiunea Septuaginta? “Şi Saul s-a acoperit cu totul, şi-a luat alte haine şi a plecat împreună cu doi bărbaţi; şi au ajuns la femeie noaptea şi i-a zis: ,,Ghiceşte-mi din pântec şi adu-mi-l pe cel pe care ţi-l voi spune eu!”

Nu este de mirare de ce versiunea antică în limba greacă Septuaginta redă cu “grăitoare din pântec” (engastrímythos). Tot pe aproape redă şi versiunea latină Vulgata, redând “pythona” după grecescul “pythia”, pythia fiind o femeie-profetesă de la oracolele zeilor păgâni. Expresia “care să cheme morţii” sau “care are duh” nu există în textul ebraic al acestui verset. Prin urmare fraza originală descrie o femeie ce stăpâneşte arta vorbitului din stomac. Această artă consta în vorbirea auzibilă fără a mişca buzele. Cei care pretindeau că au putere de a scula morţii la o discutie cu cei interesaţi (evident contra unui cost), foloseau această practică pentru a crea iluzia că mortul sculat vorbeşte şi nu cel ce a chemat mortul. Era o înşelătorie.

Există un mare avantaj în a studia textele antice. Cadrul textual lămureşte multe. Pot să spun că pe mine Septuaginta m-a făcut să îmi schimb radical poziţia, când am dat de expresia “grăitoare din pântec”. Expresia aceasta m-a făcut să caut alte surse, citisem mai înainte o nuvelă de la Ion Agârbiceanu despre un prăvilar, ce poseda arta înşelării, am mai căutat pe internet şi am dat de articolul excelent al lui Ion Cristoiu: Pythia, o afacere (revista Historia). Aceste scrieri descriu cu lux de amănunte toate maşinaţiunile ce stau în spatele acestei afaceri. 

 

Controversa

      În acest caz - deşi mai sunt şi alte păreri, de obicei oamenii ce citesc Biblia se împart în două tabere: unii susţin vehement încă din antichitate că aici Samuel a vorbit cu Saul – a se vedea cartea lui Sirah 46:20, alţii susţin că un duh (demon sau chiar Satan) a vorbit cu Saul, dându-se drept Samuel.

Cercetând subiectul controversat, mi-am dat seama că NICIUNA dintre tabere nu are dreptate. Nici cei care susţin că a fost un înger al lui Dumnezeu, pe care l-au confundat cu Samuel. Eu am fost în tabară acelora care susţineau că cel care s-a dat Samuel a fost un demon (sau Satan). Mi-am schimbat părerea după ce am citit relatarea din versiunea Septuagintei, tradusă în limba română.

Când am văzut că Versiunea Septuaginta o numeşte pe femeia din En-Dor ca fiind o "grăitoare din pântec", mi-am dat seama de înşelăciune. Acest termen în limba modernă se numeşte "ventriloc". Un ventriloc are capacitatea să vorbească fără să mişte buzele, ca şi cum ar vorbi altcineva. Aşadar, dacă această femeie a vorbit într-adevăr cu cineva, de ce mai avea nevoie să facă pe ventriloca, de ce mai era nevoie să creeze "atmosfera", că chipurile ALTCINEVA vorbeşte cu regele Saul? Nu vi se pare că ea aşa a făcut? A creat o impresie falsă, din moment ce ea vorbea şi nu altul. Dacă ea ar fi tăcut, aşazisul Samuel nu ar fi putut face nimic. 

Ea a înşcenat totul. Era meseria ei. Din asta trăia sau îşi rotunjea veniturile. Ea cunoştea realitatea politică, militară şi socială a vremii. Linia frontului era aproape de localitatea ei. Era la curent cu evenimentele, poate îl văzuse şi pe rege sau cineva i l-a descris. Şi-a dat seama repede că este regele, după ce acesta îi spuse pe cine să cheme. Apoi, crezând că este trasă în cursă, a strigat de disperarea morţii. S-a calmat după ce în linii mari regele Saul i se destăinui-se şi a emis o predicţie ce era de aşteptat. Pe baza ştirilor de pe front şi a mărturiei lui Saul a tras o concluzie bună: regele urma să piardă bătălia şi să cadă în mâinile filisteenilor...

 

Problema care nu este o problemă

 

Problema pentru unii este, de ce această relatare nu este tâlcuită cititorului, din contră, lor li se pare că este prezentată ca şi cum profetul Samuel ar fi vorbit cu Saul? 

Problema numărul 1 este că ei nu văd poziţia scriitorului faţă de subiect. Scriitorul nu spune că Samuel a apărut, ci că aşa a cunoscut sau a înţeles Saul: 1Samuel 28:14 „El i-a zis: "Cum e la chip?" Şi ea a răspuns: "Este un bătrân care se scoală şi este învelit cu o mantie." Saul a înţeles că era Samuel şi s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat.”

Uneori scriitorii Bibliei trec peste subictele aparent contradictorii fără să le comenteze. De exemplu, în Biblie scrie că focul lui Dumnezeu a mistuit turmele lui Iov, adevărul contextual fiind că Satan s-a folosit de acest foc teribil, deci nu Dumnezeu este cel care le-a mistuit. Naratorul care îi aduse ştirea era un slujitor al lui Iov şi nu ştia adevărul acesta (nici Iov nu ştia în acel moment), de accea poziţia lui fiind în opoziţie cu adevărul pe care cartea lui Iov, per ansablu îl transmitea. De ce nu se corectează greşeala slujitorului lui Iov, scriitorul care a scris cartea lui Iov? Nu era cazul, din moment ce cartea per ansamblul ei arăta totul. Sau, deşi Iov spune că D-zeu i-a luat totul - care nu a fost aşa deoarece El doar a permis să i se ia, deoarece Satan a fost acela care i-a luat totul - poziţia lui greşita nu este comentata, din moment ce era spusă din neştiinţă, ba din contră scriitorul spune că Iov nu a spus nimic necuviincios.

Iată de ce după ce am studiat Biblia mulţi ani (din 1990), am convingerea că în nici un caz mortul Samuel nu putea fi trezit la viaţă din somnul morţii (Daniel 12:2) şi adus la discuţii cu un rege necredincios legii lui Dumnezeu, ca Saul, de către o femeie la fel de necredincioasă. Profetul Samuel a murit, l-au îngropat la Rama şi tot poporul l-a jelit cu plâns (1Samuel 28:3). De ce l-ar fi plâns tot Israelul (!), dacă ei ar fi crezut că Samuel mai trăieşte undeva? MULŢI care spun că ei cred în nemurirea sufletelor, nu cred cu adevărat că morţi ar trăi mai departe cu sufletul, altfel nu ar plânge cu râuri de lacrimi şi nu ar scrie pe necrologuri chestii că "te vom plânge veşnic", "ne vei lipsi veşnic", etc... Aşa sunt oamenii, inconsecvenţi. Ştim că moartea ne ia totul, dar nu ne place să admitem, poveştile despre viaţa de după moarte fiind mai captivante.

Îi rog pe cei care cred că profetul Samuel ar fi venit la discuţie cu Saul, adus prin femeia din En-Dor, să ne şi demonstreze, cu Biblia, că într-adevăr aşa au stat lucrurile. Am să vă pun nişte variante de scenariu ca să văd cum vă imaginaţi că s-au petrecut lucrurile. Vreau să înţeleg, cum a intrat femeia “în direct” cu profetul Samuel?

Biblia spune că duhul omului, după ce moare se duce la Dumnezeu care l-a dat (Eclesiastul 12:7), mai precis în mâna lui Dumnezeu (Luca 23:46) şi asta arată două lucruri:

1. duhul omului este "ceva dintr-un om" şi nu "cineva dintr-un om", altfel n-ar sta în mâna cuiva 

2.ştim la cine este "cheia" locuinţei celor morţi, deci acolo nu poate intra oricine, locul acela fiind închis (Apocalipsa 1:18).

Şi acum să trecem la două întrebări importante:
A. Credeţi că femeia din En-Dor l-a chemat pe profetul Samuel şi misiunea ei a fost doar atât, adică cum a apărut profetul, dialogul s-a purtat literalmente între profetul Samuel şi regele Saul, ei auzindu-se unul pe altul? Contextul nu arată nimic în această privinţă, puteţi doar presupune că aşa a fost, ceea ce poate fi greşit.

B. Cum l-a sculat femeia pe Samuel, dacă Locuinţa Morţilor este închisă? A furat cheile, sau a urlat de s-a auzit până acolo?

 

Cine pe cine a văzut?

 

Ca să putem răspunde biblic la aceste întrebări, vă invit să analizăm următoarea întrebare: L-a văzut regele Saul pe profetul Samuel? Nu, deoarece a întrebat: "dar ce vezi?" versetul 13. Deci regele Saul n-a văzut nimic, absolut nimic. După ce femeia din En-Dor i-a descris persoana, el a concluzionat că acea persoană este profetul Samuel. Oare a procedat corect? Ce garanţii avea? Nu avea nici o garanţie.

Dacă regele Saul nu a văzut pe nimeni, este un aspect ce dă de gândit, şi sunt sigur că nu a auzit nici o voce străină. De ce am această siguranţă? Deoarece conform cu traducerea greacă Septuaginta, femeia era o grăitoare din pântec. Aşa se manifestau cei ce sculau morţii în acel timp: VORBEAU DIN PÂNTEC. 

Isaia 8:19 reflectă şi mai bine cum era această grăire din pântec:

"Dacă vi se zice însă: "Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc", răspundeţi: "Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii?" Alte traduceri redau  "şoptesc şi mormăie", "şuşotesc şi bolborosesc".  

Aşadar ceea ce a auzit regele Saul era vocea femeii din En-Dor, dar modificată (şoaptă şi mormăială, şuşoteală şi bolboroseală) în aşa fel, ca să pară că ar vorbi altcineva alături de ea... Iarăşi un lucru ce dă de gândit.  Cea mai importantă piesă a acestei cercetări este să stabilim, dacă nu cumva femeia din En-Dor nu a văzut pe nimeni, ci a inventat discursul? Femeia aceasta spune ceva care să impresioneze "văd o fiinţă dumnezeiască", apoi a spus nişte banalităţi, pe care orice om le-ar fi ştiut despre Samuel: "un om bătrân, învelit în mantie". Acestea nu sunt indicii clare că ar fi văzut pe cineva. Dacă cei din antichitate care chipurile ştiau scula duhurile morţilor, ar fi ştiut într-adevăr face aşa ceva, mai era nevoie să vorbească din pântec?

Cum se manifestă o grăitoare din pântec?

 “Grăitoare din pântec” în termenii actuali se numeşte “ventriloc”.

Ce este un ventriloc?

VENTRILÓC, -Ă, ventriloci, -ce s. m. și f. Persoană care poate rosti cuvintele fără a mișca buzele și fără a deschide gura, dând impresia că vorbește din abdomen. [Var.: ventrilóg, -ă s. m. și f.] – Din fr. ventriloque.

Sursa: DEX '98

Să vedem ce face de fapt un ventriloc:

"Un ventricol formează cuvintele normal. Dar ce face el este că permite aerului să fie expirat încet, tonul vocii este schimbat, iar gura se deschide cât de puţin posibil. Limba este poziţionată în spatele gurii şi se mişcă doar vârful ei. Presiunea este pe corzile vocale, iar tonul înăbuşit împrăştie sunetul. Cu cât presiunea este mai mare, cu atât iluzia că sunetul provine de la distanţă e mai reală. Motivul pentru care ventrilocul foloseşte o marionetă este că doreşte să distragă atenţia de la propria gură. Mişcând gura marionetei în timp ce îşi ţine buzele apropiate, el poate să mărească impactul iluziei optice." Sursa: descoperă.ro

Artă veche, iluzie optică... Mă întreb şi vă întreb, de ce ar trebui să ne încredem într-o femeie care "scoală morţii" făcând un astfel de truc, căci este de fapt un truc...? "Dialogul" s-a dat între ventrilocă şi regele Saul. Nu a existat o a treia voce perceptibilă în exterior. Aşadar Saul nu l-a auzit personal pe profetul Samuel. El a auzit doar vocea modificată a acelei femei ventriloc. Multe femei pot imita voci de bărbaţi şi invers, mulţi bărbaţi pot imita voci de femei. Regele Saul s-a înşelat când a auzit descrierea făcută de acea femeie şi auzind o voce de bărbat, "a înghiţit găluşca" (minciuna) servită de ea.

Puteţi viziona multe demonstraţii practice a unor ventriloci pe canalul Youtube.

Ce spune Biblia, pot vorbi cei vii cu cei morţi?

 

Isaia 8:19 ne dă un răspuns retoric astfel:

"Dacă vi se zice însă: "Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc", răspundeţi: "Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii?"

Răspunsul este un hotărât „Nu!”, deoarece morţii nu pot face nici o activitate (Eclesiastul 9:10). Atunci de ce pretind unii dintre oameni, că ar putea? Nu cumva sunt mai înţelepţi ca înţeleptul înţelepţilor, marele rege Solomon? Nu, nicidecum, aceştia care spun contrariul, sunt de fapt nişte  mincinoşi care şuşotesc şi bolborosesc mesaje după cum vor ei. Biblia spune clar că duhul Celui Rău lucrează în fii neascultării (Efesen 2:2). Legea din Israelul antic, dată de Dumnezeu prin Moise, cerea ca nimeni să nu practice necromanţia, adică scularea duhurilor morţilor. Această practică era pedepsită cu moartea sau expulzarea (Deuteronom 18:10-14). Deci era gravă de tot! Nu pentru faptul că ar fi putut face asta era interzisă, cum spun unii, nici vorbă, ci din contră, pentru că avea multe ramificaţii malefice prin minciună, dezinformare, manipulare şi chiar idolatrie, la care se putea ajunge prin ea.

"Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus deoparte dintre popoare ca să fiţi ai Mei. Dar dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort sau se îndeletniceşte cu ghicirea să fie pedepsiţi cu moartea; să-i ucideţi cu pietre: sângele lor să cadă asupra lor.” (Levitic 20:26-27) 

Odată ce Biblia spune clar că morţii nu ştiu nimic până la înviere, este clar că necromanţia - aşazisa sculare a duhurilor morţilor - era o lucrare de rătăcire, prin minciună şi înşelare. Care sunt pârghiile Diavolului de face ca oamenii să mintă şi să înşele? În primul rând dorinţa după afirmare materială. Nu degeaba se spune în Biblie că "iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor" (1Timotei 6:10), iar în popor "Banul este ochiul Dracului." Oare chiar credeţi că cei care chipurile sculau morţii, o făceau pe gratis? De unde avea acea femeie un viţel gras, gata de tăiat, dacă făcea totul pe gratis (1Samuel 28:24)? 

 

Femeia din En-Dor

 

Prieteni, dacă femeia aceasta nu ar fi fost inteligentă, nu ar fi scăpat de la moarte. Textul spune clar că regele Saul a "nimicit din ţară pe toţi cei ce chemau morţii şi pe ghicitori" (1Samuel 28:3). Şi totuşi ea a scăpat. Mai mult decât atât, dacă s-a ştiut de ea, înseamnă că ea nu s-a sfiit să-şi continue practica, probabil pe ascuns sau mituind pe cei care au venit după ea. Fiţi atenţi! Doar când a primit o asigurare temeinică (i s-a jurat pe Dumnezeu că nu păţeşte nimic), jurământul pe Dumnezeu fiind forma supremă de garanţie în acel timp, ea a trecut la acţiune din bunăvoie. Nu a fost constrânsă. O femeie de inteligenţă medie nu scapă de la moarte şi nici nu şi-ar fi permis să continue practica. În plus, dacă teza că ea a minţit este adevărată - adică profetul Samuel nu a fost prezent deloc în acel loc, atunci o putem plasa ca fiind chiar o femeie cu inteligenţă ridicată. Mă refer la inteligenţa lumii acesteia, cum spunea şi Domnul Isus “fii veacului acestuia sunt mai înţelepţi ca fii luminii” Luca 16:8.

Ea nu a folosit doar un truc ieftin, ca şi cum ar vorbi altcineva. Căci ce ar face toata chestia asta, dacă nu faci în aşa fel ca să convingi? Ea a fost un psiholog iscusit, dar malefic, ca prăvilarul din colecţia de nuvele ale lui Ion Agarbiceanu - Dura Lex. Ca să fii un psiholog iscusit, trebuie să cunoşti bine mentalitatea oamenilor din jurul tău. Să le cunoşti cum le merge mintea, adică “cum ar judeca” în anumite circumstanţe.

Apoi, femeia era bine informată, deoarece ştia că încalcă un edict care îi aducea moartea. Tocmai de aceea, era cu ochii în patru, toate simţurile ei erau la pândă, căci în afară că din asta trăia sau îşi rotunjea venitul, viaţa îi era în pericol. Putea să tragă nişte concluzii logice, bazate pe intelect, pe simţul intelectual. Ea bănuia de la început că are de a face cu cineva important, căci regele nu mersese singur, avea slujitori. Dar încă nu ştia cine, putea bănui doar că este un om mai de vază. Omul avea slujitori, deci nu era un oarecare. De aceea a vrut să se asigure, că nu v-a păţi nimic. După ce omul cu vază i-a jurat solemn, ea a acceptat. Apoi când cel deghizat a spus cu cine vrea să vorbească, bănuiala i s-a adeverit, chiar mai mult decât bănuia, cum zice şi proverbul "Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti". Şi cum "radio-şanţul" mergea şi atunci foarte bine, ştirile circulau. Era bine informată cu situatia din ţară şi de pe front. În plus chiar regele a spus totul. Ea trebuia doar să traga o concluzie. Ce a spus a intuit bine. În termeni actuali s-ar numi "analiză geo-politică".

Ocultismul, o fabrică de făcut bani

 

Să luăm şi cazurile celebre de prezicători greci, care erau aşazisele "oracole". Când un rege apela la ei în caz de bătălie (dorind să ştie deznodământul), s-au specializat în a spune oracolele în aşa fel, ca spusele să fie interpretabile, atât în cazul că se va câştiga bătălia, cât şi în cazul în care se va pierde bătălia. De ce îşi asigurau spatele, dacă cineva le spunea ceva la urechi? Iată dovada că “oracolul” era o mascarada de făcut bani şi nu ceva real.

Să fim serioşi! Occultismul era o meserie bănoasă cum spune şi în cartea Faptele Apostolilor (Fapte 16:16). Avea diferite ritualuri prin care transmiteau mesajul, printre care una era "grăirea din pantec" (Septuaginta). Fie se făceau ca şi cum nu ei vorbeau, ci cineva din pântecul lor, fie vorbeau în stil ventriloc creând iluzia că cineva prezent acolo invizibil ar vorbi. Indiferent cum ar fi fost, era o jmecherie. O jmecherie diavolească de a face rost de bani, nu prin faptul că un demon ar fi vorbit prin ei în mod literal, ci deoarece şi-au dat mintea diavolului să facă astfel de şarlatanii. 

În antichitate erau locuri speciale unde chipurile se prezicea viitorul, de exemplu "oracolul din Delphi". Cercetătorii recunosc că erau jmecherii pentru a face mulţi bani. A fost un articol excelent şi interesant pe siteul revistei Historia, de Ion Cristoiu, care explica cum mergea această maşinărie de făcut bani a oracolului, din păcate articolul nu mai poate fi accesat, dar probabil poate fi obţinut de la redacţie.

http://www.historia.ro/exclusiv_web/destinatii-istorice/articol/oracolul-delfi-o-afacere

Asta arată că - exceptând adevăraţii profeţi ai lui Dumnezeu - aşazişii prezicători sunt de fapt fie oameni sentimentali, fie în multe cazuri excroci, indiferent cum le spune. 

Wikipedia - Medium:

"Scepticii spun că fenomenul rezultat din aceste acțiuni este doar aparent, un rezultat al autosugestiei și dorinței interioare de a realiza acest lucru, sau doar o înșelătorie bine realizată."

 

Profeţia

 

Mulţi se leagă de această profeţie, spunând că dacă nu ar fi vorbit profetul Samuel acolo, profeţia spusă acolo nu s-ar fi împlinit. Cât priveşte "profeţia" femeii ventriloc din En-Dor, eu cred că ea a mers pe intuiţie şi chiar mai mult, pe o sugestie răuvoitoare, malefică. Dacă ne uităm atenţi pe o hartă a Israelului antic, vedem că ea era aproape de teatrul de război, deci cunoştea stituaţia politico-militară de la faţa locului. Apoi ştia din ştirile care circulau prin "radio-şant" că David a fost uns ca rege, inclusiv era pusă la curent cu detalii importante chiar de regele Saul: "Dumnezeu s-a depărtat de la mine, nu mi-a răspuns" v.15. Vedea clar că regele era palid, slăbit, regele şi suita regelui erau speriaţi şi dezorientaţi ca nişte mâţi udaţi de furtună, etc.. Astfel a tras o concluzie care era de aşteptat în acel moment: pierderea bătăliei şi a mers chiar mai departe, sugerându-i, că moartea lui este pecetluită de Dumnezeu.

La fel proceda şi “cealaltă pitonă” (grăitoare din pantec) din Fapte 16:16 (textul grec). Chiar aveau aceste persoane abilitati supranaturale? Da, două abilităţi am spune aproape supranaturale. Erau experte în intuiţie, sugestie şi minciună. Şi mai erau experte în a culege informaţii de la victima sau mediul lor (vezi expresia “a trage de limbă”), pe care mai apoi le returnau victimelor în alt ambalaj de vorbire. Erau şarlatane îmbrăcate cu haina previziunii. Dacă vezi că cerul se înnoreaza rapid cu nori negrii, poţi prevede că vine furtuna. Aşa fac şi cei ce ghicesc, spun lucruri previzibile... Vedem astfel de ce apostolul Pavel nu a dorit nici o „reclamă” din partea ei, şi a decis să reacţioneze.

De fapt chiar de aceea, Cuvântul lui Dumnezeu avertiza că împlinirea unei profeţii nu este încă o garanţie că cineva a vorbit de la El:

Deuteronomul 13:

1. Dacă se va ridica în mijlocul tău un proroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune,

2. şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi-a vorbit el zicând: "Haidem după alţi dumnezei" - dumnezei pe care tu nu-i cunoşti - "şi să le slujim!"

3. să n-asculţi cuvintele acelui proroc sau visător de vise, căci Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.

 

A fost femeia din En-Dor sub influenţa demonilor?

 

Da! Categoric. Nu zic că femeia nu ar fi fost sub infuenţa demonilor, căci tocmai demonii fac ca oamenii să fie înşelaţi, după cum este scris, că Satana înşeală TOATĂ lumea (Apocalipsa 12;9, Apocalipsa 20:3). Cine este sub influenţa Celui Rău este capabil de orice şi în special să se prefacă şi să mintă. Aş dori să citiţi dacă puteţi face rost de cartea lui Ion Agarbiceanu, cu titlul "Dura Lex". Este o colecţie de nuvele. În una din ele (Păscalierul) acest scriitor decedat (preot) descrie cu lux de amănunte jmecheriile făcute de aşanumiţii "prăvilari" (cei ce deschid cartea). Enoriaşul deschide  (la întâmplare) o carte numită "pravilă" şi preotul tălmăceşte pentru el (sau ea) din carte, cum să rezolve o problemă. Numai că aici este aici - aceşti prăvilari au oameni sau diferite metode (neortodoxe) prin care află aspecte despre omul în cauză şi îi spun ca şi cum aceste lucruri ar reieşi din supranaturalul scris în acea carte, sau ar reieşi din cele citite acolo. Evident este o minciună spusă fără scrupule, numai pentru a crea o credibilitate şi apoi a lua bani pentru cele spuse.

Prin urmare, excroaca din En-Dor a fost sub influenţa demonilor când a minţit şi s-a prefăcut că îi vorbeşte profetul Samuel. După cum am scris, cred că această femeie din En-Dor "a înflorit totul" de la sine, prin minciună. Însă Diavolul este tatăl minciunii şi cei ce mint sunt sub puterea lui, fiind inspiraţi de el, fie că îşi dau seama, fie nu. Căci, cine te îndeamnă să minţi, dacă nu Dracul? Cine a făcut-o să mintă, dacă nu Satana? 

Să recapitulăm ce ne este relatat. Şi să mărim spaţiu informativ prin nişte întrebări şi răspunsuri. Să luăm spaţiul geografic, raportul de forţe, tehnica militară şi starea de spirit. Ce credeţi despre localitatea En-Dor, a fost departe sau aproape de evenimente? Da, a fost aproape, relatarea permite acest răspuns: "Mâine" trebuia să moară, versetul 19. Un om nu poate călători foarte mult într-o noapte, chiar şi cu un cal. S-ar fi putut scurge informaţii de pe front la En-Dor? Eu zic ca da. "Radio-şanţ" merge foarte bine în toate timpurile. Femeia, fiind aproape de linia de front, putea să cunoască situaţia militară, tehnica militară, raportul de forţe şi starea de spirit. 

De obicei un conducător militar se sperie de celălalt adversar dacă vede că acesta este mai numeros ca el şi mai bine echipat. Cred că de aici i s-a tras şi frica regelui Saul. El vedea un adversar mai numeros ca el şi mai bine echipat ca armata lui. Aceste ştiri se puteau scurge şi în ţară, mai ales în localităţile apropiate de linia de front. Cred că în aceste situaţii, atât militarii israeliţi cât şi locuitorii zonelor de front ştiau că Israelul va pierde bătălia. Femeia n-a făcut altceva decât a spus ce era de aşteptat şi folosind arta vorbitului în stil ventriloc a pus totul în faţa regelui Saul ca şi cum ar fi venit din gura profetului Samuel, ca şi cum acesta ar fi fost prezent în mod invizibil şi a vorbit despre situaţia de faţă. Evident, totul a fost o înşcenare, o mare minciună. O minciună diavolească.

 

Cum se implică Diavolul?

 

Cine este un înşelător? Cineva care se preface şi minte.

"...cheamă-mi …, şi scoală-mi pe cine îţi voi spune..." Sunt vorbele regelui Saul, şi el nu ştia pe ce tărâm calcă! Pe un tărâm al minciunii.
         Tot ce scrie Biblia despre starea morţilor este adevărat. Profetul Samuel era mort. Morţii nu ştiu nimic, conform cu ce spune Biblia. Numai cei vii mai pot face ceva şi nimeni dintre cei vii nu are acces la cheile Locuinţei Morţilor pentru a chema şi a scula pe cine de acolo. Satan nu poate învia pe nimeni, nici el, nici oamenii ce îi slujesc lui. Dumnezeu nu i-a răspuns regelui Saul prin lucrurile sfinte, deci este exclus că s-ar fi răzgândit şi să îi răspundă prin lucrurile nesfinte. Dar Satan poate lucra prin aceşti oameni, făcându-i să mintă. 

Haideţi să vedem ce spune Scriptura:

Să citim ce scrie la 2Cor 11:13-15 "Căci unii ca ceştia sunt apostoli mincinoşi, nişte lucrători vicleni, care se prefac în apostoli ai lui Hristos, şi nu este de mirare căci chiar Satan se preface într-un înger de lumină. Nu este deci mare lucru dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai dreptăţii ..." Scot în evidenţă din textul citat nişte aspecte ce îi caracterizează pe cei ce se unesc cu Satana: mincinoşi, vicleni, prefăcuţi.

         Excroaca din En-Dor intra în categoria acest soi de oameni? Eu zic că da. Morţii nu ştiu nimic până la înviere. Nu pot vorbi, nu pot auzi, deci nu pot fi sculaţi de cineva să vorbească, dacă nu are cheile de la Locuinţa Morţilor. Mă îndoiesc că ea ar fi făcut rost de ele oarecum. Deci ea a minţit, a fost o vicleană şi s-a prefăcut. S-a prefăcut că îl poate chema pe profetul Samuel, s-a prefăcut că a vorbit cu el. Linkul dintre Satan şi ea, este minciuna. Totul este o prefăcătorie, nu a vorbit nici un duh rău acolo în sens literal, ci a fost îndemnată la minciună printr-un duh de minciună, şi ea a minţit cu neruşinare. "Mesajul duhului profetului Samuel" a fost o invenţie a ei. Evident că ea a fost inspirată de Satan ca să mintă. Dialogul a fost numai între ea şi regele Saul. Ea şi-a modificat vocea, a vorbit în stil ventriloc, care a fost un fel de şoptit-mormăit cum spune în cartea profetului Isaia despre aceştia. Acest act actoricesc nu ar fi nevoie, dacă o persoană ar auzi într-adevar o voce străină.

Nu a existat un al treilea element vocal acolo, pe care numai ea l-ar fi perceput şi l-ar fi dat mai departe. Noi părem dispusi să abstractizăm totul. Satan sau un demon poate lucra şi altfel "în fiii neascultării", decât să meargă personal la toţi şi non-stop să îţi şoptească ce să faci... Satan sau un demon poate cauza efecte care să conducă la anumite stări, iar aceste stări să te ţină rob al lui. Mă gândesc la ce am citit în cartea lui Ion Agârbiceanu. Prăvilarul respectiv, un preot de la ţară, nu credea o iota din ce făcea, totul era un teatru bine gândit şi jucat. A putut face aşa ceva deoarece nu credea în Dumnezeu, nu credea ce spune Biblia. El contempla viaţa cum o fac ateii, iar ceea ce făcea o făcea pur şi simplu pentru bani. Era strict o meserie în plus pentru el. O meserie bănoasă. Totul îi ieşea la perfecţie, deoarece era stăpân pe orice situaţie. Nu-i şoptea nimeni la ureche ce să spună şi ce să facă. TOT CE FĂCEA ŞI SPUNEA ERA IMPREGNAT DE MINCIUNĂ. Dar evident, o forţă invizibilă îl mâna LA MINCIUNĂ. El a intrat sub puterea acestei forţe prin necredinţă şi iubirea de bani, "rădăcina tuturor relelor" (1Timotei 6:10).

Cum lucrează această forţă în intelectul nostru şi ce pârghii emotive acţionează? Mă gândesc la o experienţă personală. Eram tânăr, eram deziluzionat, nimic nu mi-a ieşit bine până atunci în viaţă. Într-o zi mergeam pe un pod înalt. Nu auzeam nici o voce "străină" dar simţeam că o putere mă "atrage" să mă arunc de pe pod. Era un îndemn fără vorbe. Nu i-a reuşit. Probabil nu am fost suficient de deziluzionat de viaţă şi îmi era frică de necunoscutul de dincolo. Diavolul poate crea astfel de stări în alte domenii, să te arunci cu capul fără să te gândeşti în diferite plăceri interzise, de exemplu în plăcerea de a face rost de bani în chip necinstit, cum era în cazul din nuvela Păscălierul, a oracolelor din antichitate şi a femeii din En Dor.

Oamenii care se dau oracole mint şi înşeală oamenii pentru a face rost de bani. Ei sunt posedaţi de un duh al minciunii. Ce înseamnă a fi posedat? La fel ca şi în cazul celor posedaţi de manifestări excentrice (aşazisii bolnavi psihici), care sunt posedaţi de un duh al tulburării mentale (duh al nebuniei). Femeaia ventriloc din En-Dor, era posedată de un duh de minciună, deşi ce făcea ea era tot o nebunie, dar una de alt tip. Tipul de duh al acestei femei este un "duh afacerist", cum am mai putea spune.

 

CUM putem vedea "posesia" pe care o face fiecare duh din ei? 

 

După roade (Matei 7:19,20).

Duhurile rele lucrează la aspectul mental şi emotiv al lor, pe unii făcându-i să mintă, pe alţi să ucidă, să turbeze de mânie sau să comită diferite tipuri de violenta, pe alţii să aibă fobii sau alte preocupări excentrice. Numai simplul fapt că femeia din En-Dor a încălcat flagrant prohibiţia din Legea lui Dumnezeu, cu privire la acest tip de "meserie" este deja un rod rău.

În textul grec (din Faptele Apostolilor 16:16) o femeie ce ghicea este descrisă ca având un duh al lui Python sau "duhul lui Python". Unii din traducătorii români omit (de exemplu D. Cornilescu), din raţionamente doctrinare sau nu, cei mai curajoşi îşi iau inima în dinţi şi redau, ca de exemplu "duh pitonicesc" BOR sau arată cum este fraza într-o notă de subsol (NTR). Wikipedia şi alte surse explică ca cei ce pretindeau că aveau duhul lui Python (atenţie mare) "grăiau din pântec", adică foloseau arta ventrilocilor. Deci se confirmă ideea din Septuaginta, al cărui autor a fost mai aproape de evenimente ca noi.

De ce era nevoie de o vorbire din pântec în stil ventriloc, dacă duhul oricum vorbea efectiv prin ea? Trebuia să se audă vocea duhului, nu vocea ei. Însă dacă nu vorbea nici un duh - mă refer la vorbire (grăire) în sens tradiţional, atunci ea trebuia să creeze o impresie ca şi cum nu ea ar vorbi ci un altul. Înţelegeţi cliseul? Este destul de banal şi este un truc, nimic mai mult, folosit cu iscusinţă de iluzionişti. 

Însă un duh poate comunica prin posesie, chiar şi fără a vorbi gură către gură cu cel posedat. El poate crea gânduri sau simţăminte, care mai apoi pot fi exprimate. De ce credeţi că este scris: "duhul care lucrează acum în fii neascultării" (Efeseni 2:2) şi nu "duhul care vorbeşte acum în fii neascultării"? De ce este scris că lucrează şi nu că le spune literalmente (în sens auzibil) ce să facă?

 

Versiunea Septuagintei la 1Samuel 28:1-11

 

Observaţi că relatarea o numeşte pe acea femeie "grăitoare din pântec" un termen antic pentru cuvântul modern "ventriloc". Versiunea Septuaginta a fost prima traducere a Vechiului Testament în limba greacă.

1 Şi a fost aşa: în vremea aceea, Străinii s-au strâns în taberele lor, ca să pornească război împotriva lui Israel; Şi Anchus i-a zis lui David: ,,Să ştii bine că vei ieşi cu mine la război - Şi tu, şi oamenii tăi."

2 Şi David i-a zis lui Anchus: "Astfel vei şti acum ce va face robul tău." Anchus i-a zis lui David: ,,Astfel te voi face căpetenia străjilor mele pentru totdeauna."

3 Şi Samuel a murit şi l-au jelit, tot Israelul, şi l-au îngropat la Armathaim, în cetatea lui. Şi Saul i-a alungat din ţară pe grăitorii din pântec şi pe ghicitori.

4 Şi Străinii s-au strâns şi au venit de şi-au pus tabăra la Soman; iar Saul a strâns tot poporul lui Israel şi şi-au pus tabăra la Gelbue.

5 Şi Saul a văzut tabăra Străinilor şi s-a înspăimântat şi i-a stat inima [în piept].

6 Atunci Saul l-a întrebat pe Domnul, dar Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin dezvăluiri, nici prin profeţi.

7 Şi Saul le-a zis slujitorilor săi: ,,Căutaţi-mi o femeie ce grăieşte din pântec: mă voi duce la ea şi voi cerceta prin ea!" Iar [slujitorii] i-au zis: ,,Iată, la Aendor se află o femeie care grăieşte din pântec." 

8 Şi Saul s-a acoperit cu totul, şi-a luat alte straie şi a plecat, împreună cu doi bărbaţi; şi au ajuns la femeie noaptea şi i-a-zis: ,,Ghiceşte-mi din pântec şi adu-mi-l pe cel pe care ţi-l voi spune eu!

9 Şi femeia i-a răspuns: ,,Iată, tu ştii câte a făcut Saul, cum i-a stârpit din ţară pe grăitorii din pântec şi pe ghicitori; de ce-mi ademeneşti sufletul ca să îl dai morţii?" 

10 Saul însă i s-a jurat, zicând: ,,Viu este Domnul, dacă ţi se va găsi vreo vină pentru aceasta!" 

11 Şi femeia a zis: ,,Pe cine să-l aduc?" ,,Să mi-l aduci pe Samuel!", a zis.

...

"Şi Domnul îl va da pe Israel, laolalte cu tine, în mâinile Străinilor; mâine, tu şi fiii tăi veţi cădea, iar tabăra lui Israel o va da Domnul în mâinile Străinilor."

 

Vulgata - 1Samuel 28:3

 

Aspecte textuale, legat de caz.

Versiunea Vulgata tradusă în română redă cuvântul "pitona" ca "grăitoare din pântece".

3. Iară Samuil murisă, şi l-au plâns pre el

tot Israilul, şi l-au îngropat în Armatem, în

cetatea lui. Şi Saul au scos afară pre cei ce

grăia din pântece, şi pre gâcitorii de pre

pământ.

De ce m-aş încrede în această femeie, care "grăia din pântec"?  

Mă încred în Cuvântul lui Dumnezeu:

1. El nu se schimbă, el nu se tăgăduieşte pe sine: De ce ar fi permis ca profetul său să comunice cu un element dubios, condamnat penal la moarte chiar de legea sa?

2. Morţii nu ştiu nimic şi nu pot face nimic pâna la înviere şi nimeni nu are acces la cheile de la Locuinţa Morţilor. Prin urmare nu putea fi profetul Samuel, cel care a vorbit.

 

Dilema

 

De ce foarte mulţi dintre evreii şi creştinii de acum cred că totuşi profetul Samuel a vorbit acolo la En-Dor?

 

Pentru a dezbate acest răspuns în mod satisfăcător trebuie să ne întoarcem înapoi în istorie. În anul în care Alexandru Cel Mare a intrat în Ierusalim, a vrut să oficieze jertfe în templul de la Ierusalim. A fost refuzat de marele preot al evreilor şi ca totuşi Alexandru să nu se simtă ofensat, ca să îi facă pe plac, marele preot i-a promis că în acel an toţi băieţii născuţi vor fi numiţi după numele marelui cuceritor: Alexandru. Apoi au urmat şi alte concesii de-a lungul timpului, până ce s-a format o puternică partidă de pro-elenişti (pro-greci), care au pus mâna pe conducerea micului stat evreu în timpul domniei regelui grec Antiochus Epifanes, dorind să îl elenizeze total pe plan religios. Acesti lideri pro-elenişti au împrumutat multe lucruri din cultura grecească de atunci, inclusiv pe plan religios.

După ce evreii s-au eliberat de sub jugul grecesc, din nefericire mulţi dintre ei, pe plan religios au păstrat anumite sechele din importul grecesc. Una din aceste importuri păstrate, a fost credinţa în nemurirea sufletului, îmbrăcată în cuvinte evreieşti. Aşa a prins contur mitul despre “sânul lui Avraam”. Apoi prin evrei, această credinţă a trecut la creştini, deşi nici Domnul Isus, nici apostolii săi nu au susţinut idea nemuririi sufletelor.

 

“Sânul lui Avraam”

 

Conform inventatorului anonim al acestui mit, Locuinţa Morţilor este undeva în adâncurile pământului şi are două camere, o camera pentru cei drepţi şi o cameră pentru cei nedrepţi. Cei drepţi se bucură de fericire şi camera lor se numeşte "Sânul lui Avraam", iar cei nedrepţi sunt chinuiţi într-o "cameră cu foc" unde stau în foc zi şi noapte, fiind chinuiţi de văpaia focului.

Notaţi bine: Multe tradiţii şi basme evreieşti sunt nebiblice. Biblia ne avertizează să nu le credem şi să ne ferim de ele!

"Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme." 2Timotei 4:4

Să nu uităm niciodată, că evreimea deseori a căzut în apostazie, îmbraţisând miturile şi basmele popoarelor ce îi înconjurau:

"Vai ţie neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe Iehova, tăgăduit-au pe Sfântul lui Israel, întorsu-I-au spatele." Isaia 1:4

Popoarele antice (cu mici excepţii, a se vedea cartea lui Iov), aveau formată o altă opinie despre moarte şi starea morţilor, decât cea prezentată în Vechiul Testament. Multe popoare păgâne din jurul lui Israel credeau că moartea este o binefacere, un fel de poartă spre o altă viaţă, un drum care te duce în lumea zeilor. Anumite popoare aveau credinţa că cei răi, după moarte sunt chinuiţi de zei în foc. Această concepţie a apărut şi la greci, prin contactul civilizaţiei greceşti cu civilizaţia altor popoare. Unii comentatori cred, pe baza unor comentarii antice, că epopeea Odiseea, la origini n-a avut textul călătoriei lui Ulise în lumea de sub pământ, textul călătoriei în lumea subterană fiind o interpolare (adăugire) mai târzie, apărut ca urmare a contactului miturilor greceşti cu miturile altor popoare.

Putem vedea din această stare, că legendele greceşti despre Hades sunt invenţii mai târzii, apărute în civilizaţia greacă, îndeosebi după călătoria lui Pitagora în Egipt, Babilonia şi India. Filozoful Plato în Comentariul său către Timaeus aproba cu desăvârşire "descoperirile legendare ale acestor torturi". Filozoful Stabo arată şi sursa acestor născociri: "Plato si Brahmanii din India au născocit fabulele cu privire la judecăţile din Hades." Chrisyppus, un alt învăţat din antichitate, îl blama pe Plato deoarece "prin istorisiri înspăimântătoare despre pedepsele viitoare încerca să îi înfrice pe oamenii răi".

 

În timpul expansiunii imperiului grec sub Alexandru Cel Mare, civilizaţia greacă a intrat în contact cu civilizaţia evreiască. Prin acest contact anumite elementele din straturile populaţiei evreieşti au intrat în contact mai strâns cu civilizaţia greacă: oamenii de stat şi curtea lor, nobilimea evreiască, negustorii evrei, mercenarii evrei, coloniştii evrei din Egipt şi din alte districte ale imperiului grec, etc..

Ştim că politica cancelariei imperiale greceşti de pe timpul lui Antiochus Epifanes, era de a eleniza popoarele subjugate. Din păcate, pentru a satisface acest capriciu al imperialiştilor greci, mulţi evrei, mai ales cei din coloniile din Siria şi Egipt, dar şi un segment din populaţia din Iudeea, au îmbrăţişat această limba şi cultura greacă, şi bineînţeles conceptele filozofico-religioase greceşti despre viaţă şi moarte.

Edward William Fudge, a fost pastor, evanghelist şi scriitor creştin în Biserica Lui Hristos, din SUA. Este autorul cărţii: "The Fire That Consumes" - "Focul Care Consumă". Având acces la toată literatura apocrifă inter-testamentală, Edward face o sinteză interesantă a citatelor unde apare credinţa în aşazisa viaţa de dincolo. Din acest studiu reiese, că nu toată literatura apocrifă era infectată cu acest concept străin evreilor, ci erau texte care vorbesc în continuare despre punctul de vedere tradiţional, evreiesc. Aşadar, acest concept nou, preluat de la păgâni, îndeosebi în timpul perioadei elenistice, nu era general acceptat în societatea evreiască. Mai erau credincioşi, care ţineau la moştenirea lor culturală, strămoşească. Însă, se vede clar, că unii au forţat barierele naturale ale credinţei strămoşeşti şi au importat lucruri nepermise de Legea lor: "Să nu faceţi ce se face în ţara Egiptului unde aţi locuit şi să nu faceţi ce se face în ţara Canaanului unde vă duc Eu: Să nu vă luaţi după obiceiurile lor!" Levitic 18:3

 

Texte greşit înţelese

 

Unii nu cred că evreii au preluat această concepţie de la greci, deoarece şi în Vechiul Testament sunt ameninţaţi cei răi cu focul, ca de exemplu  la Isaia 66:24. Însă acest text trebuie interpretat în context, unde se vorbeşte despre cu totul altceva, situaţia prezentată fiind descrisă pe suprafaţa pământului (după cataclismul judecăţilor), nu în Locuinţa morţilor. Dacă citim cu atenţie tot contextul, vom observa că acel capitol 66 din Isaia, NU VORBEŞTE DE STAREA IMEDIATĂ DE DUPĂ MOARTE (să fim cu luare aminte la acest aspect important), ci de un timp din viitorul neprecizat cronologic. Prorocul Isaia proroceşte acolo despre evenimentele finale ale acestei lumi, descriind un timp "escatologic". "Escatologia" este conform DEX: "Doctrină mistică-religioasă despre destinele finale ale omenirii, despre sfârşitul lumii, şi judecata de apoi".

Iată şi dovada din text: "Dar vine vremea, când voi strânge toate neamurile şi toate limbile, ele vor veni şi vor vedea slava Mea." Isaia 66:18. Textul continuă prezentarea acelui timp al viitorului - viitor nepercizat cronologic, unde se va întâmpla, ce este profeţit in versetul 24. Vă rog frumos dragi cititori, să nu confundăm capra cu varza! Versetul 24 nu este relevant în ce priveşte starea actuală a morţilor, căci deocamdată aici ţinem în dialogul nostru. Dacă avem într-adevăr sinceritate şi nu urmărim lucruri deşarte, ci numai gloria lui Dumnezeu (Fie binecuvântat în veci!), atunci vom observa cu uşurinţă, că această învăţătură care spune că Locuinţa Morţilor ar avea două încăperi, şi că în ea ar fi oameni vii, este doar un basm, preluat de la păgâni şi "evreizat" (exemplu: "sânul lui Avraam").

 

După "roade"

 

Lucrurile sunt şi mai grave, deoarece această învăţătură "a vieţii conştiente de dincolo" are roade rele, deoarece a provocat şi provoacă lumea la lucruri deşarte, costisitoare şi periculoase, ca: vrăjitoria, spiritismul, chemarea morţilor, frica de morţi, ceremonii şi tradiţii costisitoare pentru a scoate mortul din aşazisul iad, de a împăca mortul cu Dumnezeu, cu zeii, cu rudele, etc., mutilarea, uciderea oamenilor pentru a sluji în lumea de dincolo ca sclavi, sinuciderea, etc...

Domnul Isus spunea ca pomul bun (omul bun) se cunoaşte dupa rodul lui (Matei 7:17-20). Putem spune acest lucru şi despre învăţături? Răspunsul este, da, neapărat. Deoarece orice învăţătrură bună, vine de la Dumnezeu, prin oamenii buni şi are roade (efecte, rezultate) bune, iar orice învăţătura rea, vine de la Satan Diavolul, prin oamenii răi şi are roade rele.

Cuvântul lui Dumnezeu învată din timpuri străvechi adevărul incontestabil, că omul este neputincios în faţa morţii şi moare datorită păcatului strămoşesc. Singura speranţă pentru cei morţi fiind învierea. Această învăţătură despre înviere produce pace, sperantă şi bucuria revenirii, celor care au dus o viaţă după voia lui Dumnezeu. Despre cei răi şi ce îi aşteaptă, vom discuta mai încolo. În schimb, în antichitate, marea majoritate a oamenilor credeau în viaţa de dincolo. Această învăţătură ajunsese un moft şi o obsesie în sine pentru unii. Erau doritori să o afle şi chiar practicau lucruri fanatice: regii şi nobilii îşi ucideau sclavii şi prizonierii de război, chipurile pentru ai avea ca slujitori "dincolo", se ofereau jertfe umane zeilor, prin acei "trimisi" (ambasadori) care urmau să mijlocească şi să înduplece pe zei, soţiile morţilor erau silite să urce pe rugul mortului, unde erau arse de vii (un lucru înfiorător) şi chiar unii practicau sinuciderea - uneori în grup - ca să intre cât mai repede în viata de dincolo (se mai întâmpla şi azi acest fenomen trist), etc..

Fanatismul era atât de mare încât unii nu aşteptau să moară, ci îşi scoteau ochii, consideraţi un obstacol, ca să vadă cât mai repede ce este în lumea de dincolo. Ei considerau trupul uman ca o temniţă a sufletului, unde sunt închişi şi chinuiţi. Moartea era privită ca o binefacere, nu ca un blestem. De exemplu filozoful grec Porfirius îi elogia pe aceia care, din dorinta de a contempla aşazisa lume de dincolo, erau în stare să-şi scoată ochii. Pe când cel ce se spânzura era catalogat de Biblie ca fiind blestemat, elogierea sinuciderii era şi ea o practică întâlnită la păgâni: "Viaţă îmi eşti dragă datorită morţii" scria Seneca.

Un alt citat din Seneca către Novatus:

"Ori încotro ţi-ai rotii ochii, tot acolo (în moarte) este sfârşitul relelor. Vezi acea prăpastie? Pe acolo se coboară către libertate. Vezi acea mare, acel râu, acea fântână?  Acolo pe fund îţi vei găsi libertatea. Vezi acel copac pipernicit şi uscat care nu mai dă rod? Acolo atârnă libertatea. Îţi vezi gâtul şi inima? Sunt mijloace de a scăpa de sclavie ... Întrebi care este drumul spre libertate? Orice venă din trupul tău..."

Dragi prieteni ai Cuvântului lui Dumnezeu, mai aveţi dubii că această învăţătură CATEGORIC NU a fost predată de prorocii lui Dumnezeu şi NU FACE PARTE din Cuvântul Lui Dumnezeu? Mai aveţi dubii cu privire la originea acestei învăţături oculte?

E jalnic, ce poate face Satan Diavolul, prin învăţăturile stricate. Biblia arată că el a fost şi este un mincinos şi ucigaş periculos, care înşeală întreaga lume (Apocalipsa 12:9). Prieteni, chiar credeţi că el a spus adevărul, când a afirmat despre primii oameni: "hotărât că nu veţi muri" Geneza 3:4 şi l-a făcut astfel mincinos pe Creator? El nu a încetat niciodată această practică a calomnierii, minciunii şi dezinformării.

 

Roadele moderne ale credinţei în nemurirea sufletului: sinucidere din motive de credinţă în nemurirea sufletului

 

După roade îi veţi cunoaşte. Învăţătura şi credinţa bună produce roade bune şi viceversa. Învăţătura rea, credinţa rea produce roade rele şi în zilele moderne. Şi azi, mulţi se sinucid crezând că merg direct în lumea de dincolo. Sunt secte mai mici sau mai mari ai căror membrii se sinucid în masa. Am citit o carte, care arăta câteva scrisori lăsate în urmă de cei ce doreau să plece acolo, crezând că moartea este doar o uşa, un prieten.

Aproximativ 1 milion (!!!) de oameni se sinucid anual, conform cu sursele Organizaţiei Mondiale A Sănătăţii (WHO 2009 ). Făcând o comparaţie, mai mulţi oameni mor din propria mână, decât din războaie şi revolte. Statistic în fiecare 40 de secunde se sinucide o persoană. Mulţi dintre ei o fac deoarece sunt învăţaţi că există viaţă conştientă după moarte, dorind să scape de aceasta lume rea, şi de problemele ei... crezând că vor trăi mai bine "dincolo".  Uneori oamenii se sinucid "la comandă" în grup, ca în cazul sectelor adepţii lui Jim Jones în America De Sud, adepţii Templul Soarelui în Europa, adepţii lui David Koresh, Waco, Texas, SUA, unele grupuri budhiste în Japonia şi alte ţări, secta "Restabilizatorii celor zece porunci" în Africa. Probabil, dacă ar cunoaşte adevărul despre viaţă şi moarte, că nu există nimic conştient în moarte, până la înviere, mulţi nu ar face acest gest.

 

Versete modificate

 

Din nefericire, la ora actuala avem cuvinte ce nu au existat în textele Bibliei antice. Acest lucru face şi mai dificilă înţelegerea a ceea ce s-a întamplat la En-Dor. De exemplu, oare cine a modificat fraza “şi nu pot ucide sufletul” din Matei 10:28 şi de ce?

Iustin Martirul a fost un scriitor şi apologet creştin, uneori controversat, alteori recunoscut şi apreciat pe scara largă în creştinism, până în zilele noastre. El a murit în jurul anului 160. “Apologet” este un cuvânt grec care înseamnă “apărător al credinţei”. În mod surprinzător, atunci când el citează Matei 10:28, în acest verset nu apare expresia “şi nu pot ucide sufletul”.

Avem doar două posibilităţi de interpretare:

1.    Fie Iustin Martirul a modificat versetul şi a eliminat fraza “şi nu pot ucide sufletul”

2.    Fie acest verset a fost modificat după ce a murit el, introducându-se fraza “şi nu pot ucide sufletul”

În “Apologia întâia a lui Iustin Martirul” el redă acest verset în felul urmator:

"Nu vă temeţi de cei care vă ucid şi după aceea nu mai pot face nimic, ci de El să vă temeţi care după moarte are putere să arunce atât sufletul cât şi trupul în gheenă” Matei 10:28

"Fear not them that kill you, and after that can do no more; but fear Him who after death is able to cast both soul and body into gehenna."[43] - in First Apology of Justin, Matthew 10:28, NIV, NAB

Cum am putea discerne dacă nu cumva Iustin Martirul a modificat acest verset, scoţând fraza “şi nu pot ucide sufletul”? Ei bine, această rostire a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus a fost citată şi de doctorul şi evanghelistul Luca şi în mod surprinzător nici la el nu apare fraza “şi nu pot ucide sufletul”:

 “Vă spun voua, prietenii mei: Să nu va temeţi de cei care ucid trupul şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi: temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheenă. Da, vă spun, de el să vă temeţi.” Luca 12: 4,5. Clement din Alexandria şi Tertullian din Cartagina au şi ei redari fără „şi nu pot ucide sufletul”, atunci când citează Matei 10:28.

Deci nu Iustin Martirul a scos afară expresia “şi nu pot ucide sufletul”, ci mai degrabă altcineva a înserat această expresie în Evanghelia după Matei, el însuşi fiind un adept al nemuririi sufletului. Oare de ce s-a introdus această frază, care nu a existat în original? Motivul a fost necunoaşterea (sau neacceptarea) a ceea ce spune Cuvantul lui Dumnezeu despre suflet în Vechiului Testament, că sufletul este muritor şi poate fi ucis de oameni. Dacă cineva nu cunoaşte ce spune Vechiul Testament despre suflet, dacă poate muri sau nu, dacă poate fi ucis sau nu, este ignorant în ce priveşte acest adevăr, şi este scuzabil. Dar dacă îl ştie şi nu-l acceptă, indiferent ce justificare ar aduce, este un om căruia nu numai că nu-i pasă de adevăr, aşa cum îi pasa lui Dumnezeu, ci este şi un om care se luptă împotriva adevărului lui Dumnezeu şi acest fel de luptă se numeşte “lupta împoriva adevărului lui Dumnezeu”. Cine luptă într-o asemenea luptă, luptă chiar împotriva lui Dumnezeu şi pierderea lui va fi mare. Cât de mare? Se va vedea în “ziua aceea”. Un neadevăr, rostit ca “adevăr teologic” are implicaţii teologice profunde. Să ne mirăm că Domnul şi Mântuitorul nostru Isus nu a venit încă?

 

Unde se duce omul după moarte?

 

Iată ce declară Biblia sfântă:

Geneza 3:19. "În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, pâna te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci tărână eşti şi în ţărână te vei întoarce." 

Daniel 12:2. "Mulţimea celor ce dorm în ţărâna pământului se va scula: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică." (traducerea "mulţi dintre cei ce dorm în ţărâna pământului" este greşită şi alimentează idei false). Vă rog frumos să vă notaţi, că acolo nu Daniel vorbeşte, ci chiar un înger al lui Dumnezeu. Şi el foloseşte aceeaşi terminologie ca în primul caz arătat, unde vorbeşte Dumnezeu.
Şi acum să vedem, că Domnul şi Mântuitorul nostru Isus, confirmă şi el acest adevăr sfânt şi divin:

Ioan 3:13. "Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este din cer."

Ioan 5:28. "Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui

29. şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată." 

Dar cineva a falsificat adevărul şi combate tot ce se spune în aceste versete ale Bibliei sfinte, spunând:

"A venit timpul când săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam." Luca 16:22

 

Falsul din Luca capitolul 16

 

Interesant… Toţi merg în tărână, dar acesta merge în sânul lui Avraam. Şi mă întreb: Dar aceia care au murit înainte de Avraam, unde o fi mers? Se vede clar că textul este un fals, deoarece nu concordă cu armonia interioară a Bibliei. Biblia sfântă arată că omul este un produs compus din două entităţi: "ţărâna pământului" şi "duhul lui Dumnezeu". Aceste două elemente compun un produs nou, produs pe care Biblia numeşte "sufletul omului". La moarte, aceste doua elemente se desfac din uniunea formată şi sufletul omului încetează să mai existe conştient, moare odată cu trupul... Omul nu mai există, ca fiinţă vie. Dumnezeu n-a avertizat primii oameni de chinurile unei lumi de după moarte, deşi aici ar fi fost cazul dacă această lume exista undeva în subteran. Geneza capitolele 1-3 tac despre creaţia unei astfel de lumi şi tăcerea aceasta este mai mult decât evidentă.

 

Armonia interioară a Bibliei sfinte

 

Dacă în Biblie se pot găsi ici colo anumite versete care contrazic mortalitatea sufletului, o putem pune pe seama unui scrib sau grup de scribi care au avut unele păreri personale despre subiect. Scribii au stricat mult armonia textelor când şi-au băgat părerile în text. La ora actuala discuţiile pot continua la nesfârşit şi fără un rezultat final, având în vedere că pe alocuri textul Bibliei este controversat, contrazicându-se din pricina nepurtării de grija a scribilor şi a traducătorilor. Pentru ca discuţiile să poată avea un rezultat final, ar trebui în primul rând să se facă o revizie finală a textelor în controversă. Dar acest lucru nu o să se vrea de mulţi... Ştiţi bancul cu tata avocatul şi fiul de avocat, nu? Primul a ţinut un proces ani de zile şi a câştigat enorm de pe seama lui, al doilea l-a rezolvat în mod cinstit în câteva zile şi prin asta a câştigat foarte puţin. Tot la fel, fariseii şi scribii antici şi moderni au câştigat şi câştigă enorm de pe baza unor texte măsluite de strămoşii lor. Există foarte puţin interes în rezolvarea textelor controversate în spiritul fair-play. Când se propune o variantă de rezolvare cinstită, întotdeauna se ridică o clasa de protestatari care infirmă concluzia. Totuşi adevărul va învinge şi va avea ultimul cuvânt la Marea Înviere în Ziua de Apoi.

 

Texte în derivă ce afectează imaginea creştinismului

 

DIN NEFERICIRE, privind dintr-o anumită perspectivă, la ora actuală nu avem o Biblie, care să reziste ţintelor critice ale detectivilor textuali, fie atei, fie musulmani, fie de altă religie. În Vechiul Testament, PE ALOCURI, avem un text antic care se contrazice în nenumărate locuri, cu el însuşi, fapt ce dovedeşte că textul a fost copiat şi falsificat intenţionat, în perioada elenistică, de partida iudeo-elenistică, care pe de o parte a dorit să submineze credibilitatea textelor Vechiului Testament, pe de altă parte a dorit să importe cultura filozofică greacă, considerata de ei superioară celei ebraice. Acest lucru s-a petrecut şi cu Noul Testament. Avem nevoie de o revizie finală, făcută în toată teama de Dumnezeu, care să cuprindă şi să armonizeze toate textele lăsate în derivă de două milenii încoace.

 

Motive serioase de îndoială

 

Cu privire la falsul grosolan numit “Bogatul nemilostiv şi săracul Lazar”, voi prezenta foarte multe versete din Sfânta Scriptură, Biblia, care arată că nu există un chin etern şi că Luca 16:19-31 este un text străin, ataşat ulterior Evangheliei după Luca, pentru a se susţine dogma păgână a nemuririi şi pe de altă parte a chinuirii celor răi. Dacă în Biblie există zeci şi zeci de versete clare, care arată desluşit că sufletul este muritor, autorul acestui text nu a fost Domnul Isus, deoarece el a spus că la trâmbiţa învierii morţii vor auzi glasul lui din morminte şi nu din sânul lui Avraam: Ioan 5:28,29. Dacă morţii (inclusiv Avraam) conform Bibliei sfinte dorm, iar conform textului adaugat din Luca 16:19-31 sunt vii, pe care o alegem ca inspirată de Dumnezeu şi demnă de încredere?

 

Pe care variantă o alegem?

 

A. Luca 16:23. Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui

 

B. "... multitudinea (notă: cei buni şi cei răi) celor ce dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică. " Daniel 12:2 Young's Literal Version

 

Conform declaraţiei de la punctul A, mulţi regi evrei care au păgânizat şi stricat Israelul şi Iuda, ar trebui să fie aici, în chinuri, însă Biblia sfântă arată cu totul altceva.

 

I-a să vedem, ce anume arată Sfânta Scriptură despre aceşti regi foarte păcătoşi şi în cale afară de stricaţi? Unde sunt ei la ora actuală? Sunt separaţi de regii buni sau sunt îmreună cu aceştia, la fel cum a spus îngerul lui Daniel? Da, Biblia sfântă confirmă clar pe sfântul înger şi arată clar că toţi aceşti regi răi 'au adormit cu parintii lor'.

 

    David a adormit cu parintii lui si a fost ingropat in cetatea lui David. (1Reg.2:10)

    Cand a auzit Hadad in Egipt ca David a adormit cu parintii lui si ca Ioab, capetenia ostirii, murise, a zis lui faraon: "Lasa-ma sa ma duc in tara mea." (1Reg.11:21)

    Apoi Solomon a adormit cu parintii lui si a fost ingropat in cetatea tatalui sau, David. In locul lui a domnit fiul sau Roboam. (1Reg.11:43)

    Ieroboam a imparatit douazeci si doi de ani; apoi a adormit cu parintii sai. Si in locul lui a imparatit fiul sau Nadab. (1Reg.14:20)

    Roboam a adormit cu parintii lui si a fost ingropat cu parintii lui in cetatea lui David. Mama sa se numea Naama, amonita. Si in locul lui a imparatit fiul sau Abiam. (1Reg.14:31)

    Abiam a adormit cu parintii lui si l-au ingropat in cetatea lui David. Si in locul lui a domnit fiul sau Asa. (1Reg.15:8)

    Asa a adormit cu parintii lui si a fost ingropat cu parintii lui in cetatea tatalui sau David. Si in locul lui a domnit fiul sau Iosafat. (1Reg.15:24)

    Baesa a adormit cu parintii sai si a fost ingropat la Tirta. Si in locul lui a domnit fiul sau Ela. (1Reg.16:6)

    Omri a adormit cu parintii sai si a fost ingropat la Samaria. Si in locul lui a domnit fiul sau Ahab. (1Reg.16:28)

    Ahab a adormit cu parintii sai. Si in locul lui, a domnit fiul sau Ahazia. (1Reg.22:40)

    Iosafat a adormit cu parintii sai si a fost ingropat cu parintii sai, in cetatea tatalui sau David. Si in locul lui a domnit fiul sau Ioram. (1Reg.22:50)

    Ioram a adormit cu parintii sai si a fost ingropat cu parintii sai in cetatea lui David. Si, in locul lui, a domnit fiul sau Ahazia. (2Reg.8:24)

    Iehu a adormit cu parintii sai si a fost ingropat la Samaria. Si, in locul lui, a domnit fiul sau Ioahaz. (2Reg.10:35)

    Ioahaz a adormit cu parintii sai, si l-au ingropat la Samaria. Si, in locul lui, a domnit fiul sau Ioas. (2Reg.13:9)

    Ioas a adormit cu parintii sai. Si pe scaunul lui de domnie s-a suit Ieroboam. Ioas a fost ingropat la Samaria cu imparatii lui Israel. (2Reg.13:13)

    Ioas a adormit cu parintii sai si a fost ingropat la Samaria cu imparatii lui Israel. Si, in locul lui, a domnit fiul sau Ieroboam. (2Reg.14:16)

    Azaria a zidit iarasi Elatul si l-a adus din nou sub stapanirea lui Iuda, dupa ce a adormit imparatul cu parintii sai. (2Reg.14:22)

    Ieroboam a adormit cu parintii sai, cu imparatii lui Israel. Si, in locul lui, a domnit fiul sau Zaharia. (2Reg.14:29)

    Azaria a adormit cu parintii sai, si l-au ingropat cu parintii sai in cetatea lui David. Si, in locul lui, a domnit fiul sau Iotam. (2Reg.15:7)

    Menahem a adormit cu parintii sai. Si, in locul lui, a domnit fiul sau Pecahia. (2Reg.15:22)

    Iotam a adormit cu parintii sai si a fost ingropat cu parintii sai in cetatea tatalui sau David. Si in locul lui a domnit fiul sau Ahaz. (2Reg.15:38)

    Ahaz a adormit cu parintii sai si a fost ingropat cu parintii sai in cetatea lui David. Si, in locul lui, a domnit fiul sau Ezechia. (2Reg.16:20)

    Ezechia a adormit cu parintii sai. Si in locul lui a domnit fiul sau Manase. (2Reg.20:21)

    Manase a adormit cu parintii sai si a fost ingropat in gradina casei, in gradina lui Uza. Si, in locul lui, a domnit fiul sau Amon. (2Reg.21:18)

    Ioiachim a adormit cu parintii sai. Si, in locul lui, a domnit fiul sau Ioiachin. (2Reg.24:6)

    Apoi Solomon a adormit cu parintii lui, si l-au ingropat in cetatea tatalui sau, David. Si, in locul lui, a domnit fiul sau Roboam. (2Cron.9:31)

    Roboam a adormit cu parintii sai si a fost ingropat in cetatea lui David. Si, in locul lui, a domnit fiul sau Abia. (2Cron.12:16)

    Abia a adormit cu parintii lui si a fost ingropat in cetatea lui David. Si, in locul lui, a domnit fiul sau Asa. Pe vremea lui, tara a avut odihna zece ani. (2Cron.14:1)

    Asa a adormit cu parintii sai si a murit in al patruzeci si unulea an al domniei lui; (2Cron.16:13)

    Iosafat a adormit cu parintii sai si a fost ingropat cu parintii sai in cetatea lui David. Si, in locul lui, a domnit fiul sau Ioram. (2Cron.21:1)

    Ozia a intarit Elotul si l-a adus iarasi sub stapanirea lui Iuda, dupa ce a adormit imparatul cu parintii sai. (2Cron.26:2)

    Ozia a adormit cu parintii sai. Si l-au ingropat cu parintii sai in ogorul de inmormantare al imparatilor, caci ziceau: "Este lepros." In locul lui a domnit fiul sau Iotam. (2Cron.26:23)

    Iotam a adormit cu parintii sai, si l-au ingropat in cetatea lui David. Si, in locul lui, a domnit fiul sau Ahaz. (2Cron.27:9)

    Ahaz a adormit cu parintii sai si a fost ingropat in cetatea Ierusalimului, caci nu l-au pus in mormintele imparatilor lui Israel. Si, in locul lui, a domnit fiul sau Ezechia. (2Cron.28:27)

    Ezechia a adormit cu parintii sai si l-au ingropat in cel mai bun loc al mormintelor fiilor lui David. Tot Iuda si locuitorii Ierusalimului i-au dat cinste la moarte. Si, in locul lui, a domnit fiul sau Manase. (2Cron.32:33)

Manase a adormit cu parintii sai si a fost ingropat in casa lui. Si, in locul lui, a domnit fiul sau Amon. (2Cron.33:20)

 

Nici Noul Testament nu arată altceva despre cei ce mor, excepţie făcând acel fals strecurat la Luca capitolul 16:

 

"…iar unii au adormit…" 1Corinteni 15:6

"…cei care au adormit în Hristos" 1Corinteni 15:18

"…pârga celor adormiţi…" 1Corinteni 15:20

"…nu toţi vom adormi…" 1Corinteni 15:51

"…cei ce au adormit…" 1Tesaloniceni 4:13

"…Ştefan …a adormit." Fapte 7:59,60

"…a adormit …" Fapte 13:36

"…de când au adormit părinţii noştrii…" 2Petru 3:4

 

Unde ar fi dragostea, mila, îndurarea, dreptatea şi înţelepciunea?

 

· Corectitudine: Vi se pare corect ca pentru păcatele făcute în 10, 20, 40, 80, etc. de ani să fii pedepsit veşnic? Legea lui Dumnezeu reflectă caracterul său, iar aceasta spunea: viaţă pentru viaţă, nu pentru ca cel vinovat de crimă să fie chinuit (Deuteronom 19:21).

· Caracterul lui Dumnezeu: Oare imaginea unui chin veşnic al păcătoşilor nu diminuează iubirea, mila, îndurarea, dreptatea şi înţelepciunea lui Dumnezeu? Cum ne putem lăuda că Dumnezeu este dragoste, ca să nu mai spunem milă, îndurare, dreptate şi înţelepciune, când mâna lui nu poate fi niciodată domolită, ci îi chinuieşte etern pe cei păcătoşi?

· Mânia lui Dumnezeu are un sfârşit: Dacă Dumnezeu chinuieşte veşnic păcătoşii atunci mânia lui ţine veşnic, dar Biblia spune altceva şi anume că El „nu ţine mânia pe vecie şi nu ceartă fără încetare” cum este o astfel de afirmaţie despre caracterul lui Dumnezeu compatibilă cu doctrina chinuirii eterne? (2Samuel 24:14; Psalmii 30:5; 103:9; Isaia 57:16; Ieremia 3:5; Mica 7:18).

· Nemurirea este pentru cei drepţi: Mulţi creştini cred în chinul veşnic deoarece nu au reuşit să înţeleagă faptul că viaţa veşnică este rezultatul unei uniri cu Dumnezeu ("Dumnezeu sa fie TOTUL ÎN TOŢI" 1Cor 15:28), astfel cei răi fiind despărţiţi de firea (natura, caracterul) lui Dumnezeu nu pot exista etern (Fapte 17:25; 1Corinteni 15:52-54; 2Tesaloniceni 1:9).

· Sfârşitul păcatului şi suferinţei: Un alt motiv pentru care credem că nu este posibil chinul veşnic, este că acesta ar perpetua şi imortaliza păcatul, suferinţa şi durerea. Toţi oamenii din iad l-ar blestema zilnic, clipă de clipă, pe Dumnezeu, pe Hristos, pe sfinţii îngeri şi pe sfinţii şi ar contrazice Cuvântul lui Dumnezeu care declară că acestea vor dispărea şi că Dumnezeu face toate lucrurile noi (Apocalipsa 21:4,5), ori dacă iadul există etern înseamnă că Dumnezeu nu poate elimina păcatul şi suferinţa.

· Nimicirea răului: Misiunea Domnului Isus Hristos ca Domn şi Rege, este să nimicească toate persoanele rele şi nelegiuite, fie din cer sau de pe pământ, cât şi toate lucrurile rele, şi apoi cu mandatul încheiat, să predea domnia în mâna Tatălui. Dacă iadul există veşnic atunci însemnă că Domnul Isus nu a nimicit orice domnie, stăpânire, putere (1Corinteni 15:26).

· Dumnezeu totul în toţi: La sfârşit, Dumnezeu va fi totul în toţi (1Corinteni 15:28), acesta este scopul final, ca în toate făpturile să locuiască Dumnezeu în mod plenar prin calităţile Lui, ca toate creaturile să aibă calităţile lui Dumnezeu, dar acest lucru ca în toţi să fie Dumnezeu nu e posibil dacă cei răi mai există pe undeva.

· Plata păcatului: Conform înţelepciunii fără margini a lui Dumenzeu plata păcatului este moartea, El ştiind cel mai bine la cine, unde, cât şi cum să dea (Romani 6:23). Isus a plătit această plată prin moartea Sa (Evrei 7:27; 1Timotei 2:5,6). Conform echităţii, dacă plata păcatului ar fi fost „chinul etern” atunci Domnul Isus ar fi trebuit să se chinuiască etern ca să ne răscumpere. Biblia este clară: „Si păcatul, odată făptuit, aduce moartea” (Iacov 1:15). Astfel, alegerea este între viaţă veşnică şi moarte veşnică. 

(Sursa cartea “Galileanul”)

 

Sub inspiraţia cui s-a modificat Biblia?

 

Adevărul oricum se va afla. Satana este neputincios, nu poate ascunde până la infinit adevărul. Chiar şi punerea incorectă a unei virgule se va afla. Pentru a modifica adevărul, chiar şi o virgulă este suficientă. Luca 23:43 este modificat de scribii credinţei nemuririi sufletelor, la inspiraţia Diavolului. Însă adevărul se mai păstrează în Bibliile vechi.  Într-un manuscris foarte vechi scris în siriaca (aramaica) veche - estrangelo (scriere fără vocale, care a încetat în secolul II), apare următoarea versiune:

"Amin îţi spun azi ţie tu vei fi cu mine în paradis". Aşa sună în armonie cu toată Biblia, deaorece Domnul Isus a stat trei zile şi trei nopţi în mormânt, deci nu putea în acea zi să meargă în paradis... la fel este şi în cea mai veche Biblie completă, Codexul Vaticanus Grec din secolul IV.

Haideţi să ne destindem puţin, citind această parodie:

Parodie: Virgula dracului   Odată dracu şăf (Satana, Diavolu) convoacă de urgenţă un congres al dracilor. - Mă fraţâlor - zâsă el îngrijorat până la lacrimi - voi nu vedeţi că ăştia cu mortalismu total îşi ridică iară capu? Nu v-am dat io porunca clară ca nimeni să nu mişte în frontu creştin în această privinţă? Voi vă permiteţi să dormiţi pe lauri? Păi voi nu ştiţi că dacă cade doctrina nemuririi sufletului, cad o grămadă de doctrine cu ea cu tot? Şî cădeţi şî voi odată cu ele. Voi chiar vreţi să se trezească cele cinci fecioare şî să vie sfârşâtu? Va-ţi urât cu binele şî vreţi să mergeţi în somaj pe o mie de ani? Toţi demonii strigară disperaţi: - Nu vrem şăfule, nu vrem. Ai de noi! Dă-ne o idee că daia eşti şăf! Satana, disperat: - Păi io să fac toate, mă puturoşilor? Păi am atâtea pe cap, de nu mai pot dormi noaptea! Mă, da nu este nici unu printre voi, aşa mai inteligent? Unde eşti mă, ăla hăl mai şmecher după mine? Atunci un demon-drac, hăl mai şmecher (după şăfu şăf), iese în faţă: - Şăfule, i-asculta la mine, am io o pastilă ţapână. Te-am mai salvat io ş-o fac şî de data-ceasta. Toţi dracii se intorc spre hăl mai smecher după săf, unii sunt curioşi, alţii invidioşi nevoie mare. - Fii atent şăfule cum facem. Îmi dai pe mână o legiune de draci, hăi mai şmecheri, îi aleg io, unu cu unu. Satana, foarte curios: - Uite îţ dau două legiuni, să îţi reuşeasca la sigur. Spune care-i filmu? Demonu hăl mai şmecher după şăf zâsă: - Nu demult so inventat virgula, aşa că m-am gândit să profităm din plin de ie. Ia mă care are minte de reţinut să recite fuga Luca 23:43. Dracii se grăbesc şî recită fuga în cor pe greceşte aşa cum suna în manuscris: "isus a răspuns adevărat îţi spun astăzi vei fi cu mine în rai" Dracu săf zise cu interes iesit din comun: - Zî mă unde tre pusă virgula? Dracu zâsă şmecher: - Hai mă săfule nu mă face de ruşine, nici atâta nu ştii? Vrei să îţi ieu locu? Nu-mi trebe că vreu să dorm liniştit noaptea. Păi normal că înainte de "astăzi"! Dracu săf, zâsă cu năduf: - Dă-te mă că nu ţâne. Păi acolo-i Ioan 20:17 care zice clar că nu so suit încă la Tatăl. Că numa dupa 40 de zile so suit la cer, cum scrie doctorul ăla, Luca. Citeşte mă repede Fapte 1:3 şî fuji de aişi. Vrei să mă faci dă ruşine? Vi aici cu aşa chestie stupidă. Trupă mirăte! Dracii în cor: - Săfu săf are dreptate. E o prostie să ne ocupăm cu aşa ceva. Avem şî noi problemele noastre. Dracu hăl mai şmecher după săf nu se lasă: - Da mă, aşă aţi făcut şî data trecuta, vă este ciudă hai? Iese un drac arţăgos din rând, furios cale afară: - Şi ce facem dacă ne atacă cu Ioan 20:17 şî Fapte 1:3 fraiere? Ţî le băgăm pe gât! Hăl mai smecher după săf, scoate asul din mânecă: - Fraier iesti tu, mă incultule. Nu ştii numa să te uiti la gagici, obsedatule! (Către ceilalti) Fiţi atenţi mă şi băgaţi bine la ghiozdan. Când scribii nu vreu să execute şî vă atacă cu Ioan 20:17, replicaţi că nu s-o dus în cerul al treilea la Tatăl, ci în cerul al doilea. Folosiţi ca tun 2Corinteni 12:2. Dracu arţăgos: - Mă da tu vrei să ne faci de râs, da tu nu vezi că acolo în cerul al treilea este paradisu ceresc, compară cu versetu 4, dăşteptule! Hăl mai şmecher după săf nu se lasă: - Lasă că îi cunosc io. Tăt cer îi şî ăla de al doilea şî nu o să baje de seamă, că nu le stă gândul la ce citesc. (Apoi spre şăfu şăf) Săfule zâ repede verdictu, că n-am timp. Imediat începe cursa ... şî am pariat, nu vreu să  scap evenimentu. Îmi dai legiunile sau nu? Că dacă nu, te las să te descurci singur... Săfu săf, pe gânduri: - N-am încredere în aşa şcenariu copilăresc, da având în vedere experienta ta, fie. Da, ca să fie sigur, îţi dau trei legiuni, dintre cei mai buni. Hăl mai smecher, după şăf: - OK, sigur te scap de somaj şi de data asta. Săfu săf, cu ciudă: - Hai mă, nu mai fi aşa de arogant, fără legiunile mele, care să pregătească terenul, nu ai reuşi. (Şi strigând după el) Să vii să îmi spui ce cal a câştigat! Şmecheru hăl mai, zâsă peste umeri: - Pai nu e vorba de cursa de cai. E o cursa teologică, o dispută între trei fraieri, trei popi care se ceartă şi se urăsc de trei ani. Am pariat că o să câştige cel mai fraierit de mine... Ca de obicei, şăfule! - Ha, ha, ha! Stai că m-ai făcut curios, pe ce verset se ceartă, bă neisprăvite? - Şăfule şăf, ştii faza-fazelor cu hitleana din En-Dor? No, amu, un popă zişe că hitleana o minţât – şi îi foarce corect, ăllalt că hitleana s-o dat cu Satana, chemându-te pe tyne în locu profătului– ştiind şî tu că e grăşât, iar al treilea popă zisă că hitleana lo adus pe protăt! No, ăsta-i popa mieu câştygător. Ha, ha, ha, ha   Concluzia nu-i o iluzie            Dumnezeu spune să ne ferim de cei ce pretind că pot chema morţii. De ce? Pentru că nu ştiu! Totul e o înşelătorie. Uneori foarte periculoasă ca în cazul de faţă şi veţi vedea de ce. Aspectele din cercetările fenomenului confirma ce spune Biblia. De aici înţelegem mai bine "de ce". Deoarece, aceşti aşazişi “chemători ai morţilor la discuţii” lucrau cu înşelătorii şi scopul lor nu era altceva decât să facă rost de bani în mod necinstit. Şi nu este vorba numai de atât: în spatele acestor oameni stă Satan, care îi poate manipula.          Lumea înstrăinată de Dumnezeu este foarte naivă. Nu este de mirare, deoarece "toată lumea zace în Cel Rău". Cei mai adânc căzuţi în ghearele Celui Rău sunt cei ce mint cu bună ştiinţă. Ei nu vorbesc efectiv, gură către gură cu Satan. Şi poate nici nu cred că el există. Nu, Satan nu le spune în mod auzibil “Mergeţi la cutare şi minţiţi-l!”. Dar Satan poate folosi şi alte pârghii de inspiraţie. De exemplu îţi poate pune în minte un gând rău şi habar nu ai că poate fi de la el, mai ales dacă nu crezi că el există.          Atenţie mare aşadar: "Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în Cel Rău." (1Ioan.5:19) Ca să zaci în Cel Rău nu este necesar să ai o discuţie amicală cu el ca să te convingă să îi slujeşti prin vorbe. El poate şi altfel. Deşi Cel Rău nu vorbeşte gură către gură cu toţi oamenii păcătoşi, totuşi el lucrează în ei. De exemplu, la cei beţivi. Cum lucrează la un beţiv? Căci nu vorbeşte gură către gură cu toţi beţivii, nu-i aşa? Şi totuşi îi înşeala. La fel pe curvari, la fel pe hoţi, la fel pe idolatrii, etc.. Efeseni 2:2. “în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. 3. Între ei eram şi noi toţi ...”           Ce pârghii poate folosi cineva care nu vorbeşte cu un betiv, cu un curvar, cu un idolatru dar totuşi lucrează ca ei să îi facă voia? Prin gânduri... Gândul te înnobilează sau te îndrăceşte.

Biblia spune că Satan se transformă în înger de lumină ca să înşele şi asta fac şi slujitorii lui. Toata chestia e cum se facea această înşelare? Vorbeşte întotdeauna? Eu am punctat clar şi pot să o fac din nou: 1. TOATĂ LUMEA zace în Cel rău, deci şi cei ce chipurile spun că pot chema duhurile morţilor (CE EU NU CRED CĂ POT SĂ O FACĂ). NICĂIERI în Biblie nu am găsit confirmarea că cineva atât de păcătos ca fiind condamnat de legea lui Dumnezeu la moarte ar putea aduce un om mort la o discuţie cu cei vii. BIBLIA SPUNE CLAR că un om mort nu poate face nimic, până la înviere (Eclesiastul 9). 2. Fiind o neascultătoare faţă de legea lui Dumnezeu, în femeia din En-Dor lucra Satan, făcând-o mincinoasă, după cum este scris la Efeseni 2:2 “a duhului care lucrează acum în fiii neascultării”. 3. Lucrarea din acea femeie era un duh de minciună. Femeia era posedată de un duh de minciună. Nici vorbă că ea vedea sau vorbea cu cineva dintre morţi. Erau pure invenţii, minciuni cu care înşela oamenii lesne crezători, creduli. Întrebări de reflecţie             Ce garanţii aveţi că acea femeie din En-Dor a văzut într-adevăr un duh? Ea într-adevăr a spus că a văzut un duh. DAR A FOST MĂRTURIA EI, NU A SCRIPTURII. Şi această mărturie a ei poate fi adevărată sau falsă. Scriptura pur şi simplu relatează, narează, dar nu comentează. Dacă Scriptura ar putea vorbi, oare ar confirma spusele femeii? Dar dacă femeia aceea nu a văzut nimic? Dar dacă a minţit pur şi simplu?           Ca să mă înţelegeţi, tot revin şi întreb: CE PÂRGHII DE LUCRU foloseşte Satan? Ne-am înţeles că nu vorbeşte gură către gură cu toată lumea, nici el şi nici demonii lui. Atunci CUM LUCRĂ ca să înşele? Prin gânduri, care stârnesc pofte. Am dat exemplu cu beţivii, curvarii etc..  Unele relatări din Biblie nu sunt explicate pe detalii, din moment ce întâmplările sunt naraţiuni şi nu comentarii. Interpretate dintr-un anumit unghi par să fie aşa cum spun unii, de exemplu că profetul Samuel a vorbit, dar privite per ansamblu Bibliei, nu arată deloc aşa. Exact aşa au procedat şi cei de la Inchiziţie când l-au constrâns pe Galileo Galilei să abjure. Au privit lucrurile numai dintr-un singur unghi, deşi Biblia prezenta şi alte unghiuri, de exemplu scriind că pământul este suspendat în Univers şi că cerul nostru are şi el ceruri (cerurile cerurilor).          Da, Biblia scrie că femeia ventriloc din En-Dor a spus că a văzut un om în vârstă şi că a regele Saul s-a grăbit să creadă că a vorbit cu profetul Samuel. Privit aşa este dintr-un singur unghi. Privit numai din acest unghi, PARE să fie aşa. Însă Biblia prezintă mai multe unghiuri care descalifică ce a spus aceasta femeie. 1. Biblia spune că oamenii nu ştiu nimic în moarte, nu au gânduri, nu au sentimente, fiindcă dorm în somnul morţii. Femeia aceea spune exact invers, că morţii stiu lucrurile, vorbesc, gândesc, pot depune anumite acţiuni, etc.. 2. Biblia spune că duhul unui om este la Dumnezeu, în mâna lui şi nu în mormânt şi numai la înviere îşi poate relua activităţile. Cheile locuinţei morţilor sunt ţinute de Fiul său. Femeia aceea spune exact invers, că duhul este în cei morţi şi ea are chei şi poate avea acces oricând la oricine.          Cine susţine că trebuie să am încredere în femeia aceea şi să admit că ea spune adevărul, mă face să mă înfior. CE CREDUL AŞ FI! Biblia susţine că nu trebuie să avem încredere în acest tip deoameni şi să nu ne ducem la ei ca să îi consultăm, deci implicit susţine că nu trebuie să avem încredere în această femeie din En-Dor, deoarece ea poate minţi.        CINE ne poate ajuta să acceptăm sau să nu acceptăm ce a spus femeia aceea? Numai Dumnezeu! De acord? ŞI EL SPUNE SĂ NU AVEM ÎNCREDERE ÎN ASTFEL DE FEMEI (şi bărbaţi). Şi ce dacă vorbele ei s-au împlinit? Dumnezeu spune să nu mergem la ei, nici dacă cuvintele lor s-ar împlini:  Deuteronom 13:1. Dacă se va ridica în mijlocul tău un proroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune, 2. şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi-a vorbit el zicând: "Haidem după alţi dumnezei" - dumnezei pe care tu nu-i cunoşti - "şi să le slujim!" 3. să n-asculţi cuvintele acelui proroc sau visător de vise, căci Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. 4. Voi să mergeţi după Domnul Dumnezeul vostru şi de El să vă temeţi; poruncile Lui să le păziţi; de glasul Lui să ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă alipiţi.   Şansa ratată   Învăţăminte Pâna nu a mers la femeia din En Dor, regele Saul mai avea o şansă. Şansa de a se pocăi. Şansa de a accepta omul din planul lui Dumnezeu: pe David. Dacă s-ar fi pocăit şi s-ar fi smerit, ar fi abdicat în favoarea lui David. Făcând aşa putea salva locul al doilea în regat, pentru fiul său Ionathan, acela de a fi comandantul armatei. Astfel, Israelul putea fi mântuit mai repede din mâna filisteenilor şi el putea muri de bătrâneţe şi nu de sabie. Dar setea lui pentru domnie şi grija pentru ce vor spune oamenii i-au luat minţile. Şi a făcut lucruri detestabile, ucigând pe gabaoniţi şi pe cei ce l-au ajutat pe David. Putea să îşi ţină nepoţii pe genunchi şi nu ca din cauza lui să fie spânzuraţi. Mersul la acea femeie necredincioasă, a fost picătura care a umplut paharul nelegiuirilor lui Saul. El şi-a săpat singur groapa destinului, ascultând de glasul înşelător care l-a aruncat pur şi simplu în groapă înainte de vreme. Păcat de fiul său, Ionathan şi de ceilalţi fii şi ostaşi. Este o mare lecţie de învăţat de aici “Ai grijă cu cine te însoţeşti, ca să nu ai partea lui.” Oare nu a ştiut Ionathan, despre nelegiuirile tatălui său? A ştiut. Şi totuşi nu s-a îndepărtat de el, chiar dacă nu a fost de acord cu tatăl său. Asta înseamnă că nu este suficient a nu fi de acord cu cineva rău, ci şi a nu fi lângă un astfel de om, căci un astfel de om îţi poate aduce nenorocirea. Locul lui Ionathan era lânga noul rege desemnat, David, dacă dorea locul al doilea în regat. Când nu suntem la locul potrivit, cu oamenii potriviţi, ne aşteaptă mari încercări, uneori fatale, căci lumea neascultătoare de Dumnezeu te trage în jos şi devii victimă colaterală. Regele Saul n-a fost la locul potrivit şi cu omul potrivit. Ionathan n-a fost la locul potrivit şi cu omul potrivit. Iată o lecţie demnă pentru o adâncă cugetare.          Să stăm de veghe cum se cuvine şi să-l rugăm pe Tatăl nostru ceresc să ne ajute la aceasta. Aceasta este rugăciunea mea, pentru mine şi toţi cititorii acestei apologii. În numele Fiului Său mă rog, Amin! Dumnezeu să vă binecuvânteze prin înţelegerea adevărul nepieritor şi atunci când staţi cu Biblia sfântă faţă în faţă cu falsul din Evanghelia după Luca capitolul 16. În continuare voi mai da câteva dovezi clare prin care voi arăta falsitatea şi neautenticitatea textului.     Partea 2   Există Viaţă După Moarte?   Sau Sufletul Este Muritor Şi Singura Speranţă Pentru Cei Ce Mor Este Învierea?   Greşeli care ne costă   Un proverb latin ne spune că "Errare humanum est" – “A greşi este omeneşte”, dar de ce să susţinem şi să ne încredem în aceste greşeli? Gândiţi-vă unde am ajunge, dacă aceste greşeli nu s-ar corecta niciodată? Un astfel de exemplu întâlnim la o ediţie reprint a Bibliei numită după Regele Iacob al Angliei, numită în derâdere “The Wicked Bible”, numită uneori Biblia adulteră sau Biblia păcătoșilor. Aceasta este o ediție a Bibliei publicată în 1631 de Robert Barker și Martin Lucas, tipografii regali din Londra, menită să fie o retipărire a Bibliei King James. Numele provine dintr-o greșeală făcută de compozitori: în cele Zece Porunci din Exodul 20:14, cuvântul „nu” a fost omis din propoziția „Să nu săvârșeşti adulter”, determinând în schimb ca versetul să se citească „Să săvârșeşti adulter”. Este posibil ca unul dintre angajaţii tipografiei să fi omis intenţionat cuvântul “not”, din bătaie de joc, sau mai puţin probabil din neglijenţă, pentru că de ce tocmai acolo... La aproximativ un an de la publicare, Barker și Lucas au fost chemați la Camera Star și amendați cu 300 de lire sterline (echivalentul a 63.097 de lire sterline în 2023, echivalent cu 367.897,14 RON în 2024) și privați de licența de tipărire. Iată cât au costat trei litere în minus! Majoritatea copiilor “The Wicked Bible” “Bibliei ticăloase” au fost  confiscate și distruse, iar numărul de exemplare rămase în prezent, care sunt considerate foarte valoroase de către colecționari, este considerat a fi relativ scăzut. Un exemplar se află în colecția de cărți rare din Biblioteca Publică din New York și este foarte rar accesibil; altul poate fi văzut în Muzeul Bibliei Dunham din Houston, Texas. Sursa Wikipedia.   Când s-a născut Admin? Cine l-a născut?   În exemplul dat mai sus, am văzut că majoritatea acelor Biblii au fost retrase de pe piaţă şi distruse, iar editorii au fost aspru sancţionaţi. Acest caz este totuşi unul fericit, deoarece majoritatea copiilor au putut fi distruse. Gândiţi-vă câtă pagubă ar aduce o asemenea greşeală, dacă nu ar fi corectată în Biblie! Şi din păcate, sunt anumite greşeli de copiere, care colectate şi neânţelese de criticii Bibliei, fac acum deliciul lor, dar spre paguba acestora şi al acelora care se lasă seduşi şi conduşi de ei. Aceste greşeli de copiere se pot explica şi numai cine nu copiază nu greşete şi nu înţelege greşeala. Ia încercaţi dragi critici să luaţi o pană de gâscă şi cerneală şi un pergament sau papirus şi apoi copiaţi un text antic al Bibliei. Oare nu veţi greşi? Şi cum ve-ţi şterge litera sau cuvântul greşit? O asemenea greşeală întălnim la textul Evangheliei după Luca, în lista genealogiei. Evanghelia după Luca conține cu un nume mai mult între Luca 3:31-34. Aşa că se nasc anumite întrebări: Când s-a născut Admin şi cine l-a născut, conform Vechiului Testament?   Matei 1 1. Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. 2. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui; 3. Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; 4. Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; 5. Salmon a născut pe Boaz, din Rahab; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese; 6. Iese a născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din văduva lui Urie;   Luca 3 31. fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David, 32. fiul lui Iese, fiul lui Iobed, fiul lui Booz, fiul lui Salmon, fiul lui Naason, 33. fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda, 34. fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor,   Genealogia prezentată în Evanghelia după Luca cu privire la Admin nu corespunde cu Vechiul Testament, având aşadar un nume în plus. Resurse pentru verificarea informaţiei de la Matei 1:1 - Psalmii 132:11; Isaia 11:1; Ieremia 23:5; Matei 22:42; Ioan 7:42; Fapte 2:30; Fapte 13:23; Romani 1:3; Geneza 12:3; Geneza 22:18; Galateni 3:16 Resurse pentru verificarea informaţiei de la Matei 1:2 - Geneza 21:2; Geneza 21:3; Geneza 25:26; Geneza 29:35; 1Cronici 2:1,2 Resurse pentru verificarea informaţiei de la Matei 1:3 - Geneza 38:27; Rut 4:18; 1 Cronici 2:5; 1 Cronici 2:9 Resurse pentru verificarea informaţiei de la Matei 1:4 - 1Cronici 2:10,11 Resurse pentru verificarea informaţiei de la Matei 1:5 - 1Cronici 2:11,12 Resurse pentru verificarea informaţiei de la Matei 1:6 - 1Cronici 2:15; 1 Samuel 16:1; 1 Samuel 17:12; 2 Samuel 12:24 Comparaţia dintre Matei 1 -- Luca 3: 1 Avraam - Avraam (de acord) 2 Isaac - Isaac (de acord) 3 Iacov - Iacov (de acord) 4 Iuda - Iuda (de acord) 5 Fares - Fares (de acord) 6 Esrom - Esrom (de acord) 7              Aram               -              Arni      (de acord, Aram este Arni altfel spus) 8              ? ........                        - Admin (“omul în plus" nu apare în Vechiul Testament, Ram fiind tatăl lui Aminadab, conform cu Rut 4:19) Poate fi o eroare scribală în copierea Evangheliei după Luca? Da, un copist a scris ceva în plus, din neglijenţă. Din neglijenţă sau oboseală a început să scrie Aminadab din nou, dar a greşit o literă şi a scris Admin, iar apoi când şi-a dat seama de greşeală nu a mai continuat cuvântul, fiindcă acesta fusese scris mai înainte, aşa că l-a lăsat neterminat. Greşeala lui a fost că nu a corectat textul, nu ştim din ce motivaţie, grabă, estetică, etc... 9 Aminadab - Aminadab (de acord) 10 Naason - Naason (de acord) 11 Salmon - Salmon (de acord) 12 Boaz - Booz (altfel scris) (de acord) 13 Obed - Iobed (altfel scris) (de acord) 14 Iese - Iese (de acord) 15              David - David (de acord)   Iată că acum greşeala acestui scrib ne costă, unii ridiculizând Noul Testament şi spun că se contrazice, nefiind demn de încredere. De aici putem învăţa o lecţie importantă, dacă vezi că ai greşit, corectează-te, nu ştii niciodată cum se poate întoarce greşeala împotriva ta şi alor tăi.   Oare eroarea “Admin” este singura eroare necorectată din Biblie?             Ar fi frumos să putem spune un da hotărât, dar din păcate există o duzină de greşeli necorectate de-a lungul timpului, care au devenit texte standard, pentru care unii oameni au fost în stare să moară sau au batjocorit şi ucis pe alţii în perioada Inchiziţiilor de tot felul.           Nu spun toate aceste lucruri pentru că aş fi împotriva Bibliei, din contră, spun toate acestea pentru că o iubesc şi îmi pasă de conţinutul ei. Am scris această carte, având înaintea ochilor, nişte adevăruri existenţial-esenţiale spuse de alţii, de care toţi ar trebui să ţină cont;   Motto 1: Minciuna e un bulgăre de zăpadă ce devine cu atât mai mare cu cât este rostogolit mai mult.” - Martin Luther Motto 2:  „Timpul spune întotdeauna adevărul, dar pentru unii prea târziu, vezi să nu fie şi pentru tine” Motto 3: „Adevărul este ca apa rece, face rău doar dinţilor stricaţi” - Nicolae Iorga Motto 4: “Adevărul te va face liber, dar până la eliberare te va enerva” Adevărul nu poate fi un adevăr “oficial”            Eram în clasa a VIII, la ora de matematică. Profesoara se străduia din greu să armonizeze rezultatul ei cu rezultatul “oficial”, arătat în cartea de matematică. Nu se potrivea. A pierdut o oră în faţa noastră şi tot încăpăţânată era, crezând că ea a greşit şi nu cartea de matematică. A doua zi, la urmatoarea oră, ne-a comunicat, că rezultatul arătat în carte, este greşit. Aşadar ce este greşit este greşit indiferent în ce document “oficial” s-ar afla şi oricât am încerca să demonstrăm că “oficialul” este cel adevărat.. În urmă cu câţiva ani, căutam o strada, în oraşul Constanţa. Adresa mi-a fost data de patroana mea. Eram trimis ca delegat şi trebuia să ajung la adresa dată de firma care m-a trimis. Strada era de negăsit. Abia dupa câteva luni, am aflat că ceea ce căutam era de fapt în oraşul Cluj. În caietul de sarcini în loc de oraşul Cj (Cluj), mi s-a scris oraşul Ct (Constanţa). În ambele cazuri, sursele erau foarte-foarte demne de încedere. Şi exemplele ar putea continua. De exemplu, o enigmă a ortodoxiei în Romania este că a fost o perioadă când toţi românii au fost catolici – şi bănuiesc că foarte puţini ştiu lucrul acesta, crezând că au fost ortodocşi din strămoşi în strămoşi. S-a pus problema de când sunt românii ortodocşi, enigmă rezolvată de nişte cronicari ortodocşi bulgari. Din relatările unor istorici ortodocşi bulgari, aflăm că în secolul al XIII-lea vlahii, adică românii, au fost de rit romano-catolic şi citeau în limba latină. Prin deducţie, putem spune că citeau Biblia Vulgata (scrisă într-o latină evoluată, vorbită de popor) editată de Ieronim sau o Biblie mai veche, numită Vetus Latina (pe care a revizuit-o Ieronim) sau chiar o versiune autohtonă (de ce nu). Interesant de remarcat de la aceşti cronicari următoarele: Ţarul Yvan Asen Belgun al II-lea al Bulgariei (având şi sânge de roman-valah) a domnit între anii 1218-1241 peste bulgari, slavi, cumani, valahi (români) şi greci. În 1232 el rupe relațiile cu papalitatea, mânios că nu a fost acceptat ca ţar - "împărat", ci doar ca "rege”. Bulgaro-turcul-vlah Asen Belgun, a trecut în Valahia (în amândouă: Muntenia şi Moldova) şi le-a cucerit. Se mai vede că popii fruntaşi ortodocşi din Bulgaria şi Grecia l-au instigat, şi e posibil că ideea de a le tăia limba românilor dacă citesc latineşte, tot de la ei vine. Într-o carte tipărită în 1844 în limba bulgară, întitulată Ţarstvenic, se spune: „S-au însemnat în nişte cărţi vechi scrise de mână că, după reposarea patriarhului bulgar, Sfântul Ioan carele a ridicat pe Asan la împărăţie, a chemat Asan de la Ohrida (azi Macedonia de Nord) pe părintele Teofilact, a luminat şi a curăţit toată Bulgaria de eresurile de cari multe se aflau atunci în ea. După aceea a invitat pe împăratul Asan de a trecut în Valahia, să o cucerească şi să o cureţe de eresul roman, care pe atunci domnea în ea; şi Asan s-a dus şi a supus amândouă Valahiile sub stăpânirea sa, şi a silit pe Valahi, cari până atunci citeau în limba latină, să lese mărturisirea romană, şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară, şi a poruncit ca celui ce va citi în limba latină să i se taie limba, şi de atunci Valahii au început a citi bulgăreşte”. De aici apare şi zicala veche: "Îţi taie popa limba" pe care academicianul Virgil Enătescu o comentează astfel "Să nu uităm că a fost o perioadă când, pentru a fi rupţi de Bizanţ, de originile noastre latine, a fost impusă limbă slavă. Chiar, mai mult, ne-a fost impus un alfabet, cel chirilic şi nu ştiu unde, şi nu ştiu cum toate documentele, toate scrierile de peste o mie de ani în care au existat şi dispute religioase şi dispute administrative scrise în limba latină s-au evaporat, au dispărut. Ceea ce ne-a rămaş, de atunci, ca amintire este expresia care, se pare, că a avut un suport real: “Îţi taie popa limba”. Cronicarul bulgar Paisie de la Mănăstirea Athosului nota în a sa carte istorică, numită «Istoria slavo-bulgară» din 1762 că ţarul (împăratul) Bulgariei Yvan Asen Belgun al II-lea "a poruncit valahilor (numele vechi al vorbitorilor de limba latină din Europa de Sud-Est), care până atunci citeau în limba latinească, să lepede legea romană şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară. Şi a poruncit: Care va citi în limba latină, să i se taie limba! Şi aşa valahii au primit de atunci legea ortodoxă şi au început să citească bulgăreşte". Dimitrie Cantemir, Principele Moldovei, scria: „înainte de sinodul dela Florenţa, Moldovenii, după exemplul celorlalte naţii cari îşi trăgeau limbile lor din graiul roman, întrebuinţau literile latine. Dar fiindcă în acel sinod mitropolitul Moldovei trecuse în partea Latinilor, urmaşul său Teoctist, diaconul lui Marcu Efesianul, de neam bulgar, pentru a desrădăcina cu atât mai mult din Moldova sămânţa catolicismului şi să ridice totdeauna tinerilor putinţa de a ceti sofismele Latinilor, a încredinţat pe Alexandru-cel-Bun că, nu numai să surgiunească din ţară pe oamenii de altă credinţă, ci să scoată şi literile latine din toate scrierile şi cărţile, şi să întoarcă în locul lor pe acele slavone.” (Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae, redactată în 1716). Un cronicar ungur, pe nume Simon de Keza, scrie că secuii venind în Ardeal şi amestecându-se cu valahii şi au preluat alfabetul acestora. Valahii din Ardeal, nefiind sub stâpânirea bulgarilor, nu au fost afectaţi de decret. Secuii din Ardeal aveau un alfabet runic adus de unde au veniti, pe care l-au abandonat şi au preluat alfabetul latin de la valahii ardeleni, fiind unul mai practic. Ulterior, speriaţi de procesele de maghiarizare forţată, o parte din liderii valahi de aici au emigrat în Moldova, cu tot cu populaţia peste care guvernau, unde au folosit acest aflabet până pe timpul lui Alexandru Cel Bun, care l-a interzis, din considerente politico-religioase ortodoxe, aşa cum aţi putut citi în Descriptio Moldaviae, redactată în 1716, de fostul voievod moldovean Dimitrie Cantemir, refugiat în Rusia, după rebeliunea armată eşuată faţă de turci. Prin urmare se naşte o întrebare: Având în vedere că trăim într-o lume imperfectă, cât de sigure pot fi uneori sursele foarte demne de încredere, numite “oficiale”? Şi având în vedere imperfecţiunea celor ce au condus Biserica sau au tradus sau copiat  Biblia, cât de mult trebuie să mergem pe linia numită “oficială”? Cui îi datorăm o încredere totală? Despre importanţa sursei primare (cele mai vechi)         În jurul anului 2000, cineva din Budapesta, m-a invitat pe o listă de discuţii, ca să particip la discuţii biblice. Acolo am auzit prima dată în viaţă, că după unii, predica "Bogatul şi săracul Lazăr" nu ar fi fost parte integrală a Evangheliei după Luca, ci este un material adăugat mai târziu. Am solicitat o anumită lămurire (cine susţine aşa ceva) în această temă, celui care a postat aceasta informaţie, însă el, probabil fiind un opozant al acestei concepţii, nu mi-a dat nimic, şi în scurt timp a plecat din grupul de discutii. Ulterior, după circa 6 ani, la un nou studiu din Evanghelia după Luca, am cercetat această informaţie mai temeinic şi am adunat dovezi istorice. Nu consider ca aş avea vreun merit anume sau că aş fi deosebit, consider că tot ce am aflat, a venit din harul lui Dumnezeu. Rezultatul cercetărilor mele, nu a fost rezultatul unui moft, ism sau fobie, n-a fost nici din căutarea unei slave deşarte, de aceea nu m-a făcut să mă simt dezamăgit faţă de Dumnezeu sau Biblie, şi nici nu consider că aducerea la cunoştinţa opiniei publice a acestuia, ar fi un pericol pentru Bible sau creştinism, de care şi eu mă ţin. Adevărul luminează, bucură şi întăreşte întotdeauna pe cei care îl caută în mod sincer şi umil. Dacă eu nu m-am ateizat, nici altul nu ar trebui să devină. Premisă falsă: "Dumnezeu n-ar fi permis aşa ceva"         Unii ar spune că Dumnezeu n-ar fi permis aşa ceva. Cam aşa credeau şi acei evrei care niciodată nu ar fi acceptat că Dumnezeu ar permite ca Templul din Ierusalim să fie nimicit şi ars în foc, şi ca evreii să fie deportaţi ca sclavi. Aşadar, de ce să nu permită alterarea unei căţi, considerate sfinte? Templul din Ierusalim n-a fost sfânt şi totuşi a fost distrus de două ori? De ce a permis aşa ceva Dumnezeu şi n-ar permite ca o carte sfântă să fie măsluită? După cum veţi vedea, avem multe mărturii în cazul Vechiului Testament, unde anumiţi copişti ai Septuagintei şi a Pentateuchului Samaritean au schimbat anumite lucruri. Şi asta se ştia de mult de către ierarhii bisericilor. La fel de bine se ştia şi despre modificările Noului Testament, doar că nu s-a predicat în biserică. Dacă mulţi dintre enoriaşi nu ştiau, asta nu însemna că cei din cler nu ştiau. Să dăm pietroiul prejudecăţilor neântemeiate la o parte. Dumnezeu a permis libertate de manifestare copiştilor manuscriselor Vechiului Testament şi a Noului Testament. Azi oricine poate face o Biblie, oricât de greşită şi ar putea amesteca în ea orice ar vrea, fără ca Dumnezeu să-l trăsnească din ceruri. De ce atunci, să fi trăznit un ierarh ce modifica puţin ici colo Noul Testament în secolul II? Nota bene: "A permite" nu înseamna neapărat a fi de acord cu ceva. Posibil ca Dumnezeu a vrut să vadă până unde merg şi până unde va ţine. Schimbările făcute în Vechiul Testament          Cea mai timpurie traducere “oficială” a textelor biblice, a fost traducerea "Septuaginta", dar exista înaintea ei şi o traducere neoficială, făcută de unii în interes personal. Septuaginta este o traducere a textului Vechiului Testament din ebraică în greacă. Cercetătorii Septuagintei consideră că ea este o traducere care prezintă variaţiuni faţă de Textul Masoretic şi Sulurile de la Marea Moartă (texte ebraice). Există mai multe ramuri ale manuscriselor Septuagintei, din cauza încercărilor de recenzie a ei, recenzii făcute pentru a se armoniza textul Septuagintei cu textele antice evreieşti. Septuaginta este o traducere care pe alocuri traduce interpretând, modifică pe alocuri cronologia şi adaugă anumite texte noi. Diferenţa de ani este semnificativă. "Pentateuchul Samaritean" este o traducere antică în samariteană a primelor cinci cărţi din Vechiului Testament. Traduce modificând pe alocuri cronologia şi adaugă anumite texte noi. "Targumurile Aramaice" sunt traduceri antice în aramaică a Vechiului Testament. Pe alocuri traduc interpretând. Dumnezeu a permis libertate de manifestare acestor copişti timpurii ai manuscriselor biblice. Nu a trăznit pe nimeni în cap atunci când acel cineva a podus o eroare intenţionată sau nu. Notă: "a permite" nu înseamna neapărat a fi de acord cu ceva. Mărturii din antichitate 1. Crearea versiunilor (Diversitatea felurită a manuscriselor) O relatare din Talmud (este o carte veche evreiasca), spune că în curtea celui de al doilea Templu din Ierusalim au fost găsite trei manuscrise diferite cuprinzând Tora - cărtile scrise de Moise, având diferenţe între ele; diferenţele dintre cele trei versiuni au fost uniformizate în urma unor adunări ale celor înţelepţi. Altfel spus, din trei versiuni diferite s-a făcut o singură versiune, fiind acum patru versiuni. Se pune întrebarea “Oare cât de corect a fost făcută a patra versiune? Şi care dintre cele patru era textul original?” Azi, evreii nu au decât o singură versiune. Din cele patru care au fost, oare care este acum în mâna rabinilor evrei? Se spune că Septuaginta (LXX) originală a fost prima traducere a Torei într-o altă limbă, iniţiată de Dimitrie din Phaleron, bibliotecarul şef al regelui Ptolemeu II Philadelphus din Egiptul ptolemaic. Traducerea Torei a fost efectuată în 72 de zile, fiind terminată în ziua de 8 Tebet (decembrie-ianuarie) a anului 250 BC, devenită zi de doliu şi post la evreii care au dezagreat iniţiativa şi traducerea care a urmat, deorece textele nu au putut fi traduse aşa cum ar fi trebuit. Existenţa unor modificări a textelor din versiunea greacă Septuaginta reiese şi din mărturiile timpurii, după cum urmează: O sursă din perioada talmudică, numită Mesechta Sofrim "Ziua [în care Tora a fost tradusă în greacă pentru împăratul Ptolemeu] a fost la fel de dificilă pentru poporul evreu ca și ziua în care au venerat vițelul de aur, pentru că Tora nu a putut fi tradusă suficient de bine." Oare de ce nu s-a tradus suficient de bine? O altă sursă, Meghilat Taanit, din aproximativ aceeași perioadă relatează: "În ziua de 8 Tevet a fost realizată traducerea Torei în greacă în zilele împăratului Ptolemeu și întunericul a coborât asupra lumii timp de trei zile."   AMBROZIU DE MILAN, 330-397, Exaemeron III, 5, 20, este critic referitor la textul tradus de cei LXX şi cunoaşte mai multe locuri schimbate, decât cele 13 menţionate în tradiţia rabinică. "Putem constata cu ușurință că cei LXX de traducători ai textelor Scripturii în grecește au făcut numeroase adăugiri la textul ebraic și foarte multe completări pe alocuri."           Găsim nişte lucruri tulburătoare în opera unui poliglot şi om de cultură eminent, evreu de origine, Episcopul EPIFAN DE SALAMINA (310-403), De Mensuris et Ponderibus III, PG 43, col 242, care ne spune cu nonşalanţă că traducătorii de la LXX fie au eliminat, fie au adăugat anumite cuvinte: "Un număr de 72 de oameni, în partea de sus a insulei Pharos, în fața Alexandriei, în 36 de căsuțe, închiși de la răsăritul soarelui până la apus, când venea seara, erau transportați în 36 de bărci la palatul lui Ptolemeu Philadelphus. Luau cina cu el și mergeau la culcare doi căte doi în 36 de camere. Toate acestea erau pentru a evita sa se sfătuiască între ei și astfel, de la începutul și până la sfârșitul lucrului să traducă fără nicio intervenție străină. Ptolemeu despre care este vorba, construise cele 36 de căsuțe pe partea cealaltă a apei, pe o insulă, și-i închisese pe traducători doi câte doi, după cum am spus, iar cu ei închisese de asemenea și doi sclavi pentru a le pregăti mesele și a fi în slujba lor, precum și niște stenografi. În aceste căsuțe, în loc să spargă ferestre în pereți, a deschis pe acoperiș ceea ce se numește lucarne (mici ferăstruici). În aceste condiții, închiși cu cheia de dimineața până seara, au înfăptuit traducerea. Fiecărei perechi îi era atribuită o carte, de pildă, Facerea lumii, unei perechi; Ieșirea copiilor lui Israel, unei alte perechi; Leviticul, unei alteia și așa mai departe. Astfel au fost traduse cele 27 de cărți, proverbe și sentințe, 22, dacă numărăm după alfabetul evreilor... Când lucrarea a fost isprăvită, regele s-a așezat pe un tron înalt, 36 de lectori s-au așezat pe pământ având în mâini cele 36 de copii ale fiecărei cărți, un altul având în mână o copie a versiunii ebraice corespunzătoare. Un cititor citea, ceilalți urmăreau: nu s-a aflat nicio diferență și printr-o minune nemaipomenită a lui Dumnezeu s-a văzut că a fost datorită darului Duhului Sfânt că acești oameni au fost întru toate în acord în traducere, acolo unde era adăugat un cuvânt, toți erau unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt, cu toții îl înlăturau în perfect acord; ceea ce înlăturau era inutil, iar ceea ce adăugau era necesar. Pentru a vă face să înțelegeți ceea ce vă spun, adică faptul că au tradus într-un mod impecabil, datorită unei intervenții divine și în acord cu Duhul Sfânt, în mod unanim, fără divergențe între ei, vă voi demonstra în puține cuvinte, pentru ca apoi, fiind bine informați și convinși, să aprobați afirmațiile mele... Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în vederea instruirii și învățăturii popoarelor care într-o zi vor trebui să vină la credința în Dumnezeu și la moștenirea vieții a cărei izvor sunt cuvintele Vechiului și al Noului Testament... Trebuie să dăm mai multe detalii despre toate aceste subiecte; cunoașterea acestor personaje vă va fi utilă... și vă va dezvălui numele fiecăruia, originea, data, familia lor și cum au ajuns să lucreze la această traducere. Primii care au tradus Sfânta Scriptură din ebraică în grecește erau 72 și au înfăptuit această primă traducere sub Ptolemeu Philadelphus; au fost aleși din cele 12 triburi ale lui Israel, câte șase din fiecare trib, după cum scrie Ariste în lucrarea sa." Să ne uităm încă odată la ce s-au pretat aceşti scribi: "... acolo unde era adăugat un cuvânt, toți erau unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt, cu toții îl înlăturau în perfect acord; ceea ce înlăturau era inutil, iar ceea ce adăugau era necesar. (...) Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în vederea instruirii și învățăturii popoarelor (...). Nu este de mirare atunci, caracterizarea pe care le-o face Mântuitorul, când spunea, despre continuatorii (ucenicii) acestora:  Luca 20: 46. "Păziţi-vă de cărturari (scribi, literaţi), cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe; ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe; 47. şi casele văduvelor le mănâncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. De aceea vor lua o mai mare osândă." Având în vedere toate acestea, cât de siguri putem fi că nu s-a mai perpetuat această practică scribală şi în perioada Noului Testament?   2. Avertizări şi mărturii din interiorul creştinismului - Apostolul Pavel a luat în considerare că unii vor încerca să scrie falsuri, în numele lui şi al altora, ceea ce s-a şi întamplat, secolul II şi III fiind o pepiniera de falsuri scrise "în numele" apostolilor, părinţilor lui Isus, etc. (2Tesaloniceni 2:2) - Apostolul Petru a avertizat că unii deformeaza mesajul scrierilor apostolului Pavel şi aici putem include şi abuzarea lor în copiere, deoarece de la răstălmăcirea lor şi până la abuzarea lor prin traducere, este doar un pas (2Petru 3:16) - condamnarea în prealabil al falsificatorilor textului Apocalipsei, întăreşte şi ea spusele apostolilor Pavel şi Petru (Apocalipsa 22:18,19) - Apostolul Ioan avertiza că unii s-au rupt de la ei şi vorbesc în felul lumii, nu despre un Tată şi Fiu, ci despre un dumnezeu inventat antichristic, care nu credea nici în Tatăl, nici în Fiul şi de aceea lumea îi ascultă (aveau mai mult succes cu noua teologie eretică, care a afectat şi copierea corectă a textelor; fiind mai mulţi Bibliile stâlcite făcute de ei s-au impus) (1Ioan 2:22, 4:5) - Partidele rivale se acuzau reciproc de modificarea manuscriselor biblice: mărturia lui Tertulian (secolul II) împotriva lui Marcion, mărturia lui Marcion împotriva celorlalţi, cea mai coruptă Biblie a fost cea produsă de biserica lansată de Marcion - Mărturia lui Origen, secolul III: „E un fapt binevăzut astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care ajustează scrierea (cu sensul: o îndreaptă spre credinţa lor, nota mea), sau chiar din cauză că sunt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere (cu sensul: o revizuiau, nota mea)" Contra lui Celsus - Mărturia din Codex Vaticanus Grecesc (cea mai veche Biblie completă), într-o nota marginală de la Epistola către evrei: "Nebuni şi netrebnici, de ce nu puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"   3. Mărturii timpurii din exteriorul creştinismului Bibliotecarul Celsus din celebra Bibliotecă din Efes îi acuza pe creştini pentru modificarea Evangheliilor "de trei sau patru ori, ba chiar mai mult", iar teologul creştin Origen recunoaşte asta (Contra lui Celsus)   4. Mărturii ale savanţilor din domeniul studiului manuscriselor biblice antice Bruce M. Metzger: Textul Noului Testament: Transmisia lui, coruperea lui şi restaurarea lui Bart D. Ehrman: Coruperea ortodoxă a Scripturilor: Efectul controverselor christologice asupra textului Noului Testament O mărturie grăitoare o găsim la Eusebius. Un observator şi un comparator atent al manuscriselor nu poate decât să fie de accord cu ce a scris cineva în temă: ”Ceea ce nu reușim să realizăm astăzi este că în această perioadă, fiecare document a fost editat și revizuit pentru a confirma doctrina Bisericii “oficiale” Romane. Renumitul istoric bisericesc Eusebiu îl citează pe Părintele bisericesc Dionisie (Hist. Eccl., Bk. 4. 23), care raportează că epistolele sale au fost falsificate: "Atunci când colegii mei creștini m-au invitat să le scriu scrisori, am făcut așa. Aceşti apostoli ai diavolului s-au umplut cu neghină, au scos unele lucruri și au adaugat altele. Pentru ei, vaiul este rezervat. Nu e de mirare atunci, dacă unii au îndrăznit să se atingă chiar și de cuvântul Domnului Însuși, atunci când aceştia au conspirat să mutileze propriile mele eforturi umile". Un alt loc, ce vorbeste de la sine, îl găsim la John William Burgon, în cartea The Revision Revised (Revizuita Revizuită), care îl citează pe Gaius (AD 175-200): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru ca nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de Duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei cred sunt mai înțelepti decât Duhul sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise".   Summa Theologica             Din cauza tuturor factorilor amintiţi mai sus, indiferent cât de “oficială” se consideră şi oricât de mult este acceptat ca text biblic autentic trebuie să dăm un verdict biblic corect, care să fie în armonie cu tot adevărul expus în Biblie, despre starea reală a celor morţi. Cu alte cuvinte: A făcut parte într-adevăr secţiunea despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr din Evanghelia originală scrisă de evanghelistul doctor Luca? Există viaţă după moarte? Sau sufletul este muritor şi singura speranţă pentru cei ce mor este învierea?   Starea celor morţi, conform Vechiului Testament   Unde sunt morţii (fie că au fost bogaţi, fie săraci) şi cum sunt ei acolo, conform Vechiului Testament? Confirmă dovezile din Vechiul Testament că secţiunea despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr putea fi o parte din Evanghelia după Luca? 1. Statutul Vechiului Testament în viziunea creştină autentică          Deşi Satan Diavolul a dus şi duce un război viclean de denigrare a Vechiului Testament chiar prin unii dintre creştini - aceştia considerând că aşa ridică Noul Testament, totuşi în viziunea creştină autentică – conform spuselor apostolului Pavel, Vechiul Testament face parte din "Toată Scriptura” care “este insuflată de Dumnezeu şi de folos".  Deci este insuflată ca şi Noul Testament şi de folos ca şi Noul Testament. Vă mai amintiţi întrebarea prostească pusă nouă în copilărie: Pe cine iubeşti mai mult, pe tati sau pe mami? Mulţi părinţi au fost şi sunt mâhniţi astfel. Satan, procedeaza şi el la fel: Ce iubeşti (apreciezi) mai mult, Vechiul Testament sau Noul Testament? El ştie că dezbinându-ne în aprecierea Cuvântului lui Dumnezeu, ne poate viclenii mai usor. Trebuie să fim pe fază. Din nefericire pentru ei, mulţi au încercat să discrediteze Vechiul Testament. Gnosticii radicali, care acceptau numai anumite lucruri din Noul Testament, spuneau că Dumnezeul Vechiului Testament este un Dumnezeu rău şi nu este acelaşi cu Dumnezeul descris în Noul Testament, pe care ei îl considerau Dumnezeul superior faţă de cel descris în Vechiul Testament. Pornind de la această premisă greşită, ei credeau că Vechiul Testament nu are nici o valoare şi trebuie evitat cu totul, fiind o operă nu numai rea, ci foarte periculoasă. Neognosticii, care în parte s-au inspirat din teologia gnostică radicală, spuneau ca Vechiul Testament n-are nici o valoare istorica - din pricina unor contradicţii pe care le-au găsit şi care au fost comise voit în textul Bibliei evreieşti în perioada elenistică dură din timpul lui Antiochus Epifanes - şi de aceea trebuie acceptat doar ca text alegoric. De la aceştia s-au inspirat într-un fel sau altul prin diferite filiere istorice, toţi ceilalti care susţin că Vechiul Testament este doar o "revelaţie slabă şi inferioară" şi punctele de vedere exprimate acolo, deseori sunt pur şi simplu gresite, omeneşti. Observaţi continuitatea mesajului şi al intrigii? De fapt toţi aceştia spun acelaşi lucru, unii mai necioplit, mai grosolan, alţii mai subtil: Nu va încredeţi în Vechiul Testament. Cu totul altceva spunea despre Vechiul Testament Fiul cel unic-născut al lui Dumnezeu şi apostolii Săi: "Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel, căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii" Matei 7:12 "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos, ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire" 2Timotei 3:16 "Căci nici o profeţie n-a fost adusă de voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt" 2Petru 1:22 Evreii din primul secol şi cei din prima parte a secolului doi AD au creat multe tulburări în imperiu, perioada fiind descrisă ca “Tumultus Iudaicus - Agitaţia Iudaică”, deoarece unii s-au declarat Mesia şi au dorit să elibereze eveimea de sub jugul strănilor. Este posibil ca acest tumult – uneori foarte sângeros - să fi creat un dezgust faţă de evrei, religia, scrierile şi cultura lor, care mocnea printre popoare de mult timp, dar acum s-a înţeţit. Nu este de mirare că mişcarea gnostică a apărut tocmai în perioada aceasta şi a fost foarte virulentă împotriva evreilor. Despre evreii din Vechiul Testament gnosticii credeau ca sunt niste închinători ai unui Dumnezeu rău şi crud, care produce suferinţă, deci ce înţelepciune ar putea transmite cărţile lor, pe care le ridiculizau? Contrar lor, Isus nu a vorbit de rău niciodată Dumnezeul evreilor şi nici scrierile evreieşti, considerate sfinte. Cel mult, le atrăgea atenţia liderilor religioşi şi culturali din evreime, că nu le cunosc şi nu le cred.  La fel făceau şi apostolii Săi, vorbind despre cei care s-au închinat corect lui Dumnezeu în perioada Vechiului Testament ca despre oameni neprihăniţi şi sfinţi (vorbesc de cei credincioşi), care aveau o cultură a adevărului şi dreptăţii deosebită. Deşi imperfecţi, cum puteau aceşti neprihăniţi, aceşti sfinţi cu această cultură adevărată, dreaptă şi morală să aibă vederi total deformate despre viaţă şi moarte? Deci, unde altundeva vom găsi o călăuzire potrivită care să ne ghideze în adevărul despre viaţă şi moarte, binecuvântare şi blestem, dacă nu în gura sfinţilor oameni prin care a vorbit Dumnezeu, în Vechiul Testament şi Noul Testament? A despărţi Vechiul Testament de Noul Testament, pe motiv că este "violent" şi al blama, chiar şi în termeni fini, subtili, este ca şi cum ai despărţii motorul de o maşină, pe motiv că poluează. A încerca să sabotezi Vechiul Testament, fie grosolan, fie subtil, şi să abordezi interpretarea Noului Testament, fără aportul şi susţinerea Vechiului Testament este un salt sigur şi periculos în necunoscut, cu o aterizare sigură în braţele deschise ale Diavolului viclean, care te aşteaptă.           Mărturia Vechiului Testament cu privire la moarte şi starea morţilor este clară, sigură şi temeinică, deoarece a explicat-o însuşi Dumnezeu, întâi primilor oameni, apoi prin oamenii sfinţi din vechime, şi prin consemnarea ei în Biblie, întregii omeniri. Această învăţătură nu este monopolul nici uneia dintre partidele creştie, care se laudă cu ea, ea este un bun universal, este monopolul lui Dumnezeu. 2. Mărturia Vechiului Testament despre moarte şi starea morţilor contrazice predica Bogatul si Lazar          Citind relatarea despre creaţia primei perechi de oameni, observăm că Dumnezeu, după ce le dă instrucţiunile Sale, în legătură cu vieţuirea lor zilnică, le dă o poruncă, relativ simplă, să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi a răului (Geneza 2:16,17). Nu îi ameninţă, nu îi constrânge la ascultare, nu îi ameninţă nici cu chinul veşnic, măcar că, drept vorbind, atunci ar fi fost momentul, dacă ar exista un astfel de loc. Mai mult chiar, nu face ameninţarea aceasta teribilă nici în legătură cu patriarhii, nici în Legea dată prin Moise şi nici prin profeţi. Cum ar fi fost din partea unui Dumnezeu milos, îndurător, drept, înţelept şi iubitor să nu îi avertizeze despre un astfel de loc, dacă el ar exista? În schimb, Dumnezeu le zice pur şi simplu, că în cazul neascultării vor muri negreşit: “Sufletul care va păcătui acela va muri”, fiind pedepsit în această viaţă, fie prin boli, fie prin secetă sau foamete, sabie sau exil. Ce este moartea?          Ca să înţelegem biblic fenomenul morţii, trebuie să înţelegem tot biblic, fenomenul vieţii. Cuvântul lui Dumnezeu ne arată, că oamenii nu au existat dintotdeauna, ci ei sunt descendenţii primei perechi de oameni: Adam şi Eva. Unii vor putea obiecta aici şi să suţină că ei au existat totuşi, într-o anumită formă, în Dumnezeu sau natură, fiind într-un proces de reâncarnare sau reâncadrare a sufletului în lume (flora, fauna, oameni, etc.), sufletul fiind etern şi nemuritor. Unii vor spune că este “Treaba lor” să creadă ce vor, căci fiecare poate crede ce îi trece prin cap. Însă nu este aşa. Omul nu a fost creat credul şi în menirea lui de om nu este chemat să creadă orice. Nu putem crede orice, din moment ce există un Diavol şi o hoardă de diavoli, care produc haos şi anarhie în lume, dacă oamenii nu se împotrivesc lor...     Tocmai de aceea, este foarte important ce spune Cuvântul lui Dumnezeu în toate domeniile. Iar acest Cuvânt spune că omul n-a exista dintotdeauna, ci a fost creat de Dumnezeu, ne spune şi sursa materiei prime: din ţărâna pământului (Geneza 2:7). Aşa a văzut de bine Dumnezeu. Dacă alţii cred că sunt creaţi din altceva sau că provin din altceva, Cuvântul lui Dumnezeu îi avertizează că sunt înşelaţi de Satana. Noi nu ne putem baza pe ce simt şi spun unii oameni, ci doar pe ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Ajunge doar să pricepem, că înţeleptul Creator a transformat elementele anorganice existente în ţărâna pământului şi le-a transformat în elemente organice. Pe mai departe, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că Dumnezeu a suflat în nările primului om, o suflare de viaţă şi astfel omul, a devenit un suflet viu. Cum vine asta? De ce spune Cuvântul că omul a devenit un suflet şi nu că a primit un suflet deja preexistent şi etern, cum ar dori unii să fi fost (cum sustineau gnosticii)? Să observăm ce înseamnă a deveni, din lucrurile create care ne înconjoară. Apa de exemplu. Este H2O şi este lichid. Înainte de a deveni apă, a fost cu totul altceva, a fost Oxigen şi Hidrogen, două gaze. Însă prin procesul fuziunii, a devenit un alt element, negazos şi lichid. Ar fi fost aceste două gaze apă, fără un proces de fuziune? Unde a fost apa, mai dinainte? Nicăieri! Ea a apărut, a devenit apă, ca urmare a unui proces de fuziune (reactie). Unde este apa, dacă o descompunem pe elementele sale principale şi obţinem hidrogen şi oxigen? Nicăieri. Ea încetând să mai fie ce a fost.          Aşa este şi omul. El nu a fost un suflet preexistent, ci a devenit un suflet existent, datorită unei fuziuni dintre un trup organic şi suflarea lui Dumnezeu. Trebuie să reţinem că omul, ca şi apa este un produs al unei fuziuni. Aşa arată Cuvântul lui Dumnezeu. A fost suflarea lui Dumnezeu un "om" înainte de a face fuziune cu trupul organic de carne? Nu! Ci a fost pur şi simplu suflarea Creatorului. A fost trupul de carne un "om", înainte de a face fuziune cu suflarea Creatorului? Nu! A fost doar o masă de carne organică, fără viaţă în ea însăşi. Însă prin fuziune, atât suflarea lui Dumnezeu, cât şi carnea organică au dat fiinţă unui produs nou, numit om. Mai este om, un om care moare? Nu, ci el devine un cadavru fără viaţă. Omul este om, atât timp cât este viu, după ce moare devine cadavru şi este mâncat de viermi. Groaznic! Da, aşa este. Moartea este un blestem, este vrăjmaşul (inamicul) public numarul unu al omului (1Corinteni 15:26). Este chiar mai mare duşman ca Satan, deoarece de Diavol poţi scăpa, dar de moarte nu. Ce se întâmplă la moarte?          La moarte începe un proces de descompunere, în care elementele organice se transformă în elemente anorganice, exact asa cum a fost prezis lui Adam: "căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce" Geneza 3:19. Creatorul n-a pomenit nici de cer, nici de iadul cu foc, a pomenit de elementul de baza, din care a fost conceput omul. Insă unii vor obiecta: "Bine, dar duhul, nu se întoarce la Dumnezeu care l-a dat? Căci aşa scrie la Eclesiastul 12:7!" Dacă duhul oamenilor se întoarce la Dumnezeu, atunci şi duhul celor răi ar trebui să se întoarcă tot acolo şi nu ca să meargă în iad ca să fie chinuit, în foc. De ce Eclesiastul 12:7 s-ar aplica doar oamenilor buni, celor mântuiţi? În plus versetul spune clar că duhul merge la Dumnezeu şi nu lângă Dumnezeu, aşa cum a spus şi Domnul Isus “în mâna lui Dumnezeu” deoarec duhul omenesc este “ceva” din om şi nu “cineva” din om, ca şi cum omul ar fi ca o păpusă rusească Matrioşca: Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredintez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul. (Luca 23:46) Tocmai de aceea toţi oamenii ce mor se duc la locul lor pregătit aşa cum scrie Scriptura, căci toţi merg în locuinţa morţilor ... Nu în cer, nu în iadul de foc, ci în locuinţa morţilor. "Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din Locuinţa Morţilor?" Psalmul 89:48 Este vreun om care să scape...? Ce părere aveţi? Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre unde mergem la moarte?          Pentru expresia "Locuinţa Morţilor", în Vechiul Testament este folosit cuvântul ebraic "şheol". Când Vechiul Testament a fost tradus în greacă, traducătorii au tradus cuvântul "şheol" prin "hades" în Septuaginta. Cuvântul lui Dumnezeu arată că atât cei drepţi, cât şi cei nedrepţi merg în Locuinţa Morţilor: Mărturia Sfintelor Scripturi despre unde merg cei drepţi la moarte "Iacov a zis: (...) cu durere îmi veţi coborâ perii mei cei albi în Locuinţa Morţilor." Geneza 42:38 Chiar şi Domnul Isus a fost în Locuinţa Morţilor trei zile: "Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa Morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău, să vadă putrezirea." Psalmul 16:10 Compară cu explicaţia apostolului Petru din Faptele Apostolilor 2:30,31: "Fiindcă David era proroc şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie, despre învierea lui Christos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul Lui nu va fi lăsat în Locuinţa Morţilor şi trupul Lui nu va vedea putrezirea" Mărturia Sfintelor Scripturi despre unde merg cei nedrepţi la moarte "Cei răi se întorc la Locuinţa Morţilor: toate neamurile care uită pe Dumnezeu." Psalmul 9:17 Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre Locuinţa Morţilor?   Cuvântul lui Dumnezeu arată că în Locuinţa Morţilor nu este nici o activitate, nici fizica, nici spirituala (mintală): "Căci cel ce moare, nu-şi mai aduce aminte de Tine, şi cine Te va lăuda în Locuinţa Morţilor?" Psalmul 6:5 "Căci în Locuinţa Morţilor în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune." Eclesiastul 9:10 "Ziceam: "Nu voi mai vedea pe DOMNUL, pe DOMNUL în pământul celor vii, nu voi mai vedea pe nici un om, în Locuinţa Morţilor." Isaia 38:11 Oare toate aceste versete sunt minciună? Dacă lucrurile acestea sunt falsităţi, ce înţelepciune au avut şi ce mai este credibil din ce au scris cei din Vechiul Testament? Obiecţii: "În alt loc, Vechiul Testament arată că există viaţă şi există activitate în Locuinţa Morţilor."  Dacă ar fi aşa, înseamnă că scriitorii Vechiului Testament s-ar contrazice. Dar ia să vedem, care sunt acele locuri? "Numerii 16:30: Şi s-au coborât astfel de vii, în Locuinţa Morţilor" şi "Ezechiel 32:21: Atunci vitejii cei puternici vor vorbi în Locuinţa Morţilor".     Staţi un pic fraţilor ... Numerii 16:30 arată starea lor până ce au ajuns în Locuinţa Morţilor, nu arată şi starea lor după ce au ajuns acolo. În schimb Eclesiastul 9:10 arată starea lor după ce au ajuns acolo. Scriptura nu se contrazice, în schimb, dacă nu o interpretezi corect tu te vei amăgi singur. Iarăşi, Ezechiel 32:21 face parte dintr-un "cântec de jale", comparaţi cu Ezechiel 32:16. Dacă aţi umblat la şcoală, aţi putut învăţa câte ceva. De exemplu despre un cântec de jale, că pe alocuri poate fi şi poetic, şi poate să conţină şi versuri cu înţeles figurativ, care nu se înţeleg literal. Vă recomand "Mioriţa". Deci, dragii mei, logica noastră trebuie să fie logica, nu ilogică. Să interpretăm, vă rog, Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum trebuie şi nu greşit, căci în faţa lui Dumnezeu nu ne vom putea justifica concepţiile ne-Biblice. 3. Are Locuinţa Morţilor două încăperi? Cine se află în spatele acestei păreri? Tradiţii greşite           Acest subiect l-am prezentat şi în prima parte, dar îl reiau şi aici, pentru că repetiţia este mama învăţăturii. Conform unei legende evreieşti nebiblice Locuinţa Morţilor este undeva în adâncurile pământului şi are două camere, o camera pentru cei drepţi şi o cameră pentru cei nedrepti. Cei drepţi se bucură de fericire şi se numeşte "Sânul lui Avraam", iar cei nedrepţi sunt chinuiţi într-o "cameră cu foc" unde cei nedrepţi stau în foc şi sunt chinuiţi de văpaia focului. Notaţi bine: Multe tradiţii şi basme evreieşti sunt nebiblice şi unele fiind criticate de Domnul Isus. Biblia ne avertizeaza să nu le credem şi să ne ferim de ele: "Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme." 2Timotei 4:4 Să nu uităm niciodată, că evreimea deseori a căzut în apostazie, îmbraţisând miturile şi basmele popoarelor ce îi înconjurau: "Vai ţie neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe DOMNUL, tăgăduit-au pe Sfântul lui Israel, întorsu-I-au spatele." Isaia 1:4 Popoarele antice (cu mici exceptii, vezi cartea lui Iov), aveau formată o altă opinie despre moarte şi starea morţilor, decât cea prezentată în Vechiul Testament. Multe popoare păgâne din jurul lui Israel credeau că moartea este o binefacere, un fel de poartă, spre o altă viaţă, un drum care te duce în lumea zeilor. Anumite popoare aveau credinţa că cei răi, după moarte sunt chinuiţi de zei în foc. Această concepţie a apărut şi la greci, prin contactul civilizaţiei greceşti cu civilizaţia altor popoare. Unii comentatori cred, pe baza unor comentarii antice, că epopeea Odiseea, la origini n-a avut textul călătoriei lui Ulise în lumea de sub pământ, textul călătoriei în lumea subterană fiind o interpolare (adăugire) mai târzie, apărut ca urmare a contactului miturilor greceşti cu miturile altor popoare. Putem vedea din această stare, că legendele greceşti despre Hades sunt invenţii mai târzii, apărute în civilizaţia greacă, îndeosebi după călătoria lui Pitagora în Egipt, Babilonia şi India. Filozoful Plato în Comentariul său către Timaeus aproba cu desăvârşire "descoperirile legendare ale acestor torturi". Filozoful Stabo arată şi sursa acestor născociri: "Plato si Brahmanii din India au născocit fabulele cu privire la judecăţile din Hades." Chrisyppus, un alt învăţat din antichitate, îl blama pe Plato deoarece "prin istorisiri înspăimântătoare despre pedepsele viitoare încerca să îi înfrice pe oamenii răi". În timpul expansiunii imperiului grec sub Alexandru Cel Mare, civilizaţia greacă a intrat în contact cu civilizaţia evreiască. Prin acest contact anumite elemente din straturile populaţiei evreieşti au intrat în contact mai strâns cu civilizaţia greacă: oamenii de stat şi curtea lor, nobilimea evreiască, negustorii evrei, mercenarii evrei, coloniştii evrei din Egipt şi din alte districte ale imperiului grec, etc.. Ştim că politica cancelariei imperiale greceşti, era de a eleniza popoarele subjugate. Din păcate, pentru a satisface acest capriciu al imperialiştilor greci, mulţi evrei, mai ales cei din coloniile din Siria şi Egipt, dar şi un segment din populaţia din Iudeea, au îmbrăţişat această limba şi cultura greacă, şi bineînţeles conceptele filozofico-religioase greceşti despre viaţă şi moarte. Edward William Fudge, este pastor, evanghelist şi scriitor în Biserica Lui Christos, din SUA. Este autorul cărţii: "The Fire That Consumes" - "Focul Care Consumă". Având acces la toată literatura apocrifă inter-testamentală, Edward face o sinteză interesantă a citatelor unde apare credinţa în aşazisa viaţa de dincolo. Din acest studiu reiese, că nu toată literatura apocrifă era infectată cu acest concept străin evreilor, ci erau texte care vorbesc în continuare despre punctul de vedere tradiţional, evreiesc. Aşadar, acest concept nou, preluat de la păgâni, îndeosebi în timpul perioadei elenistice, nu era general acceptat în societatea evreiască. Mai erau credincioşi, care ţineau la moştenirea lor culturală, strămoşească. Însă, se vede clar, că unii au forţat barierele naturale ale credinţei strămoşeşti şi au importat lucruri nepermise de Legea lor: "Să nu faceţi ce se face în ţara Egiptului unde aţi locuit şi să nu faceţi ce se face în ţara Canaanului unde vă duc Eu: Să nu vă luaţi după obiceiurile lor!" Levitic 18:3 Explicaţia corectă a textului de la Isaia 66:24   Cineva ar putea avea obiecţii spunând: "Nu cred că evreii au preluat această concepţie de la greci, deoarece şi în Vechiul Testament sunt ameninţaţi cei răi cu focul, la Isaia 66:24"  Obiecţia aceasta nu este corectă, deoarece este formulată în afara contextului. Cu Scriptura nu se joacă ca la şah sau la ping-pong. Trebuie să interpretetăm totul în context. Orice text scos din context este contrară logicii de interpretare. Dacă citim cu atenţie tot contextul, vom observa că acel capitol 66 din Isaia, NU VORBEŞTE DE STAREA IMEDIATĂ DE DUPĂ MOARTE şi să fim cu luare aminte la acest aspect important, ci de un timp din viitorul neprecizat cronologic. Prorocul Isaia proroceşte acolo despre evenimentele finale ale acestei lumi, descriind un timp "escatologic", adică sfârşitul lumii. "Escatologia" este conform DEX: "Doctrină mistică-religioasă despre destinele finale ale omenirii, despre sfârşitul lumii, şi judecata de apoi" Iată şi dovada din contextul de care trebuie ţinut cont: "Dar vine vremea, când voi strânge toate neamurile şi toate limbile, ele vor veni şi vor vedea slava Mea." Isaia 66:18 Textul continuă prezentarea acelui timp al viitorului, "viitor nepercizat cronologic" unde se va întâmpla, ce este profeţit in versetul 24. Vă rog frumos, să nu confundăm capra cu varza! Versetul 24 nu este relevant în ce priveşte starea actuală a morţilor, căci deocamdată aici ţinem în dialogul nostru virtual. Dacă avem într-adevăr sinceritate şi nu urmărim lucruri deşarte, ci numai gloria lui Dumnezeu (Fie binecuvântat în veci!), atunci vom observa cu uşurinţă, că această învăţătură care spune că Locuinţa Morţilor ar avea două încăperi, şi că în ea ar fi oameni vii, este doar un basm, preluat de la păgâni şi "evreizat" (exemplu: "sânul lui Avraam"). După "roade"           Lucrurile sunt şi mai grave, deoarece această învăţătură "a vieţii conştiente de dincolo" are roade rele; a provocat şi provoacă lumea la lucruri deşarte, costisitoare şi periculoase, ca: vrăjitoria, spiritismul, chemarea morţilor, frica de morţi, ceremonii şi tradiţii costisitoare pentru a scoate mortul din iad, de a împăca mortul cu Dumnezeu, cu zeii, cu rudele, etc., mutilarea, uciderea oamenilor pentru a sluji în lumea de dincolo ca sclavi, sinuciderea, etc... Domnul Isus spunea ca pomul bun (ca şi omul bun) se cunoaşte după rodul lui (Matei 7:17-20). Putem spune acest lucru şi despre învăţături? Răspunsul este, da, neapărat. Deoarece orice învăţătrură bună, vine de la Dumnezeu, prin oamenii buni şi are roade (efecte, rezultate) bune, iar orice învăţătură rea, vine de la Satan Diavolul, prin oamenii răi şi are roade rele. Cuvântul lui Dumnezeu învată din timpuri străvechi adevărul incontestabil, că omul este neputincios în faţa morţii şi moare datorită păcatului strămoşesc. Singura speranţă pentru cei morţi fiind învierea. Această învăţătură despre înviere produce pace, sperantă şi bucuria revenirii, celor care au dus o viaţă după voia lui Dumnezeu. Despre cei răi şi ce îi aşteaptă, vom discuta mai încolo. În schimb, în antichitate, marea majoritate a oamenilor credeau în viaţa de dincolo. Această învăţătură ajunsese un moft şi o obsesie în sine pentru unii. Erau doritori să o afle şi chiar practicau lucruri fanatice: regii şi nobilii îşi ucideau sclavii şi prizonierii de război, chipurile pentru ai avea ca slujitori "dincolo", se ofereau jertfe umane zeilor, prin acei "trimisi" (ambasadori) care urmau sa mijloceasca şi să induplece pe zei, soţiile mortilor erau silite să urce pe rugul mortului şi chiar unii practicau sinuciderea ca să intre cât mai repede în viata de dincolo (se mai întâmpla şi azi acest fenomen trist), etc.. De exemplu filozoful grec Porfirius îi elogia pe aceia care, din dorinta de a contempla adevărul lumii de dincolo, erau în stare să-şi scoată ochii. Pe când cel ce se spânzura era catalogat de Biblie ca fiind blestemat, elogierea sinuciderii era şi ea o practică întâlnită la păgâni: "Viaţă îmi eşti dragă datorită morţii" scria Seneca. Un alt citat din Seneca către Novatus: "Ori încotro ţi-ai rotii ochii, tot acolo (în moarte) este sfârşitul relelor. Vezi acea prăpastie? Pe acolo se coboară către libertate. Vezi acea mare, acel râu, acea fântână?  Acolo pe fund îţi vei găsi libertatea. Vezi acel copac pipernicit şi uscat care nu mai dă rod? Acolo atârnă libertatea. Îţi vezi gâtul şi inima? Sunt mijloace de a scăpa de sclavie ... Întrebi care este drumul spre libertate? Orice venă din trupul tău..." Dragii mei, mai aveţi dubii că această învăţătură CATEGORIC NU a fost predată de prorocii lui Dumnezeu şi NU FACE PARTE din Cuvântul Lui Dumnezeu? Mai aveţi dubii cu privire la originea acestei învăţături oculte, satanice? E jalnic, ce poate face Satan Diavolul, prin învăţăturile stricate. Biblia arată că el a fost şi este un mincinos şi ucigaş periculos, care înşală întreaga lume (Apocalipsa 12:9). Prieteni, chiar credeţi că el a spus adevărul, când a afirmat despre primii oameni: "hotărât că nu veţi muri" Geneza 3:4 şi l-a făcut astfel mincinos pe Creator? 4. Conceptul despre "sulul vieţii" contrazice predica Bogatul si Lazăr   “Să fie şterşi din Cartea Vieţii, şi să nu fie scrişi împreună cu cei neprihăniţi!” Psalmul 69:28          De ce există un sul al vieţii (cartea vieţii VDC, BO) şi de este numit "sulul vieţii" astfel? Psalmul 69:28          Credincioşii din Vechiul Testament, cunoşteau promisiunea lui Dumnezeu, cu privire la o promisă "Sâmânţă a femeii" (Geneza 3:14,15), care va răzbuna acea înşelare în care i-a târât o fiinţă supranaturală, rea, care a vorbit prin gura şarpelui. Pornind de la această profeţie, ei au gândit, pe bună dreptate, că acest "Goel" (în ebraică) adică "Răscumpărător" (Iov 19:25,26) va face chiar mai mult decât numai să pedepsească acea fiinţă, care a fost numită de ei "Satan" şi îi va elibera din moarte, prin înviere. Astfel, ei au crezut că Dumnezeu, va ridica omenirii o Celebritate, o Stea, un Mare Conducător şi Eliberator (Exod 49:10). Ei credeau, că pâna la acel timp al restabilirii, amintirea lor rămâne înaintea lui Dumnezeu, deoarece numele lor urmau să fi scrise într-un sul (carte) de aducere aminte. Psalmistul inspirat redă foarte frumos denumirea acestui sul de aducere aminte. Deşi este un sul cu numele celor drepţi, n-a fost numit după drepţi "sulul celor drepţi", ci l-au numit după "viaţa" ce urmau să o primească, aşadar "sulul vieţii". Nu-i aşa că este deosebit de sublim? Şi exprimă un mare adevăr, ce combate bâlbâiala acelora, care susţin că cei drepţi sunt ba în sânul lui Avraam din Hadesul subteran, ba în formă de duhuri, în cer, alături de Dumnezeu. Stimabililor, vă implor, hotărâţi-vă odată! Unde sunt morţii: în sânul din Hades sau în cer? Că doar nu or face zilnic naveta Hades - Cer! OK, în cazul că cei drepţi sunt duhuri ce trăiesc deja în cer, aş avea o întrebare: Dacă cei drepţi sunt zilnic în preajma lui Dumnezeu, în formă de duhuri, ce rost mai are un astfel de sul de aducere aminte? 5. Nu există oscilaţie şi contradicţie în Vechiul Testament cu privire la înviere          Susţinătorii "vieţii şi conştienţei după moarte" ar putea combate mesajul "sulului vieţii" invocând că este o simplă frază poetică, fără un conţinut anume, deoarece Vechiul Testament "oscilează" şi "se contrazice" în afirmaţii, uneori în aceeaşi carte, cu privire la înviere. Ca exemplu, ei aduc două cărţi: Cartea lui Iov şi Eclesiastul. La o analiză atentă, vom observa, că nu este nici o oscilaţie sau contradicţie, ci mai degrabă un fel de a vorbi, în două aspecte total diferite. Cartea lui Iov 7:9 "Cum se risipeste norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboara în Locuinţa Morţilor." Ce vrea să spună aici Iov, vrea să combată învierea? Nu, deoarece în alt loc confirmă că crede în Răscumpărătorul din Cartea Geneza care trebuia să vină şi în înviere: Iov 19:25,26 "Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. (notă: la inviere)"          Oare era această credinţă despre înviere, o credinţă de moment, o credinţă oscilatorie? Nu, deoarece el declara: "Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu." Iov 19:27           Bietul Iov, dacă ar ştii cum este considerată credinţa lui, de cei care susţin că şi ei cred în Dumnezeu? În plus, să nu uităm, că el credea şi în judecată (Iov 19:29). Mai are rost să crezi în judecată dacă nu crezi în înviere? Totuşi, ce spune pasajul din Iov 7:9?           Să comparăm două posibilităţi: 1. Unii cred că textul spune asta: "Cum se risipeste norul şi trece, aşa nu se va mai ridica (NICIODATĂ) cel ce se coboară în Locuinţa Morţilor." 2. Alţii cred că, conform cu restul contextului, per ansamblul cărţii, textul trebuie înţeles astfel: "Cum se risipeste norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa Morţilor (PÂNĂ LA ÎNVIERE ŞI JUDECATĂ)." - compara cu Iov 19:25,26           Care propoziţie vi se pare că este în armonie cu cartea lui Iov, per ansamblu? Versetele vorbesc de la sine, pentru cei care sunt fără prejudecăţile antisemite ale "strănepoţilor" gnosticilor, gen "revelaţie inferioară" cu privire la Vechiul Testament. Ce ni se spune cu adevărat în Cartea Eclesiastul 9:5,6? "Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic, şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă şi pomenirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, demult au şi pierit şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare."           Unii susţin că expresia "niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare" arată că scriitorul "Eclesiastului", prin cuvântul "niciodată" combate tacit ideea învierii. Cu privire la acest text, trebuie arătat ceva. Cuvântul "niciodată" din Eclesiastul este traducerea cuvântului ebraic "le 'owlam". Trebuie menţionat că el poate varia ca înţeles în funcţie de contextul plasat, de exemplu: Geneza 49:26 "Binecuvântările tatălui tău întrec binecuvântările părinţilor mei şi se înalţă până în creştetul dealurilor veşnice". "Dealurile vesnice" sunt traducerea cuvintelor ebraice "owlam (veşnice) giwot (dealurile)". Vă întreb, sunt aceste dealuri veşnice? Au existat dintotdeauna? Nu! Autorul nici nu asta vrea să zică! Atunci de ce este scris aşa, ca şi cum ar fi veşnice? Deoarece avem de a face cu un fel de a spune, cu un "ism", adică cu un ebraism. Cuvântul "owlam" ca sens principal înseamnă "etern (veşnic)", dar poate deveni un ebraism, care să nu aibă sensul de "etern", ci uneori, în funcţie de contextul plasat, poate lua sens de: durată lungă neprecizată, ce arată fie înapoi în antichitate, fie înainte în viitor.           În cazul nostru, un traducător (Karoly Gaspar), în loc de "niciodată", a folosit cuvântul "deloc", mult mai apropiat contextului: "şi deloc nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare" În cazul acesta, Eclesiastul 9:5.6 poate avea următorul mesaj (parafrazat): "Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic, şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă şi pomenirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, demult au şi pierit şi deloc nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare (PÂNĂ LA ÎNVIERE)." Putem spune cu convingere acest lucru, deoarece, ca şi cinstitul Iov şi scriitorul Eclesiastului credea în judecata lui Dumnezeu, iar să crezi într-o judecată fără înviere, e un nonsens, şi un om înţelept ca scriitorul Eclesiastului (Împăratul Solomon) nu cred că ar fi susţinut un astfel de nonsens: Eclesiastul 12:14 "Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău"          Credinţa în înviere, este puternic susţinută în Vechiul Testament, chiar şi acolo, unde se crede că era oscilantă sau chiar contra. Cartea Epistola către Evrei spune ca toţi sfinţii din vechime asteptau cetatea cu temelii tari, adică împaraţia lui Dumnezeu şi asta ştiind că vor muri, dar cu credinţa puternică îndreptată spre înviere. 6. Despre "ebraismele" Bibliei          Prieteni din tabara cealaltă, sunteţi siguri că aşa le înţelegeţi şi voi ca cei care le-au folosit? Ce este un "ism"? Un "ism" este un stil aparte din vocabularul uman, un fel de gândire şi exprimare specifica unui grup de oameni, ca de exemplu "Îi voi restitui la paştele cailor". De exemplu, ce a vrut să spună profetul Isaia, prin ebraismul "căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge" Isaia 66:24? Dacă citim cu atenţie, contextual, vom observa că versetul 24 face parte dintr-o profetie ce priveşte timpurile din urmă şi nu descrie starea actuală a morţilor: "Căci, după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou, pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea - zice DOMNUL - aşa va dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru. În fiecare Lună Nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea - zice Iehova. Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor, care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură." Isaia 66:22-24 Trebuie să precizez, că pentru a înţelege exact textul, trebuie să lămurim, ce înseamnă "Şi, când vor ieşi..." Când vor ieşi şi de unde vor ieşi? Un indiciu paralel îl găsim într-un alt text "escatologic": "Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde - zice DOMNUL oştirilor - şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsării Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile lui; veţi ieşi şi veţi sării, ca viţeii din grajd. Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa de sub picioarele voastre, în ziua pe care o pregătesc eu - zice Iehova al oştirilor." Maleahi 4:1-3 Observaţi vă rog, că în aceste două texte paralele se vorbeşte de acelaşi timp "escatologic", de viitor. În ambele texte se vorbeşte de o judecată a celor răi şi de o distrugere a lor, inclusiv a trupurilor moarte (carcaselor), a unora prin foc şi a unora care vor scăpa de foc, prin viermi. Aceste carcase vor fi pâna la urmă ca cenuşa de sub talpi. Cei drepti, cei mantuiţi, scapă şi ies din această zi teribilă a judecăţii şi se vor bucura că au fost mântuiţi, pe de alta parte văd cum cei răi sunt pedepsiţi în focul care îi mistuie şi cum trupurile sau ce o mai fi rămas din ele (carcasele) a celor nemistuiţi de foc sunt devoraţi de viermi. Scena este teribila într-adevăr, de groază, însa profeţia nu scrie nimic de vre-un chin perpetuu. E trist ca mulţi vor pieri, dar vor pieri în cunostinţă de cauză, deoarece Dumnezeu îi va avertiza în prealabil, prin misiunea creştinilor, care vor îndemna lumea să se pocăiasca, până la final. Cine nu se va pocăi, şi nu îşi va îndrepta calea spre sfinţenie şi pace, nu va avea motiv să spună: "Doamne, iartă-mă că eu nu am ştiut!". Poate că unii vor ridica următoarea obiecţie: "Stai un pic, căci  textul spune altceva: spune că viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge, deci aceştia vor fi chinuiţi veşnic de foc şi de viermi".  Oare chiar asta spune textul? Dacă ar spune aşa ceva, înseamnă că ar combate textul citat din Maleahi, capitolul 4, care arată că cei răi vor fi arşi "ca miriştea" ce se aprinde după seceriş şi vor fi "ca cenuşa". Ai văzut vreodată ce rămâne după ce miriştea este arsă? Dacă nu, atunci îţi recomand acest spectacol. În nici un caz, nu poţi fi ca miriştea aprinsă şi ca cenuşa ei, dacă eşti viu şi eşti chinuit. Chiar textul din Isaia spune clar, că nu este vorba de oamenii vii, ci de "trupurile moarte ale oamenilor, care s-au răzvrătit". În plus nu se precizează alături nici un fel de chin etern, nici măcar temporar. Iar că aceste trupuri (carcase) nu vor arde la nesfârşit şi nu vor fi roase la nesfârşit de viermi, este o chestie de percepţie şi de logică, şi acest stil expresiv, acest "ebraism" era cunoscut în Israel, chiar şi mult timp, după ce a scris prorocul Isaia.   Exemple în care focul nu este veşnic           Mai ard casele cele mari din Ierusalimul antic? “Dar, dacă nu veţi asculta când vă poruncesc să sfinţiţi ziua Sabatului, să nu duceţi nici o povară şi să n-o aduceţi înăuntru pe porţile Ierusalimului în ziua Sabatului, atunci voi aprinde un foc la portile cetăţii, care va arde casele cele mari ale Ierusalimului şi nu se va stinge.” (Ieremia 17:27) Mai arde focul în Sodoma şi Gomora? “Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic.” (Iuda 1:7) Aşadar, putem spune fără teamă de a greşi, că textul din Isaia 66:24 are următorul înţeles parafrazat: "Căci, după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou, pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea - zice Domnul - aşa va dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru. În fiecare Lună Nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea - zice Domnul. Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor, care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri (până nu va roade tot) şi focul lor nu se va stinge (până nu va mistui tot); şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură." Isaia 66:22-24 Aşadar, textul în discuţie nu promovează ideea unui foc care va arde veşnic. Oricum, fiind un text escatologic, nu are nici o legătură cu starea actuală a morţilor. 7. Cine a vorbit în numele profetului Samuel (1Samuel 26)?           Deseori acest text se aduce în sprijinul afirmaţiei din Luca 16:19-31, şi cu riscul de a repeta subiectul de la prima parte, voi ataca din nou frontal subiectul: să ne amintim şi să reţinem ce s-a întâmplat în gradina Edenului, cum şi prin ce mijloc a înşelat Satan pe primii oameni... Satan şi demonii lui sunt foarte vicleni şi să nu uităm, că au o experienţă de milenii în arta de se deghiza, imita şi a însela. Satan şi demonii sunt cei mai buni actori. Vă rog să observaţi poziţia şi atitudinea lui Dumnezeu faţă de cei care chemau morţii: "Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi ca să nu vă spurcaţi cu ei." Lev. 19:31 "Să nu se găsească printre voi (...) nimeni care să întrebe pe cei care cheamă duhurile (...) nimeni care să întrebe pe morţi." Deut. 18:11 De ce a interzis Dumnezeu această practică? "ca să nu vă spurcaţi cu ei." Lev. 19:31 "căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea DOMNULUI" Deut. 18:12 Legea lui Dumnezeu are un caracter preventiv şi corectiv, prin informare. Când Dumnezeu dă o lege, nu o dă de florile mărului, numai ca să fie dată. Vedem în această lege un aspect informativ: chemarea duhurilor şi întrebarea morţilor este o urâciune şi mai vedem în această lege un aspect de prevenire: chemarea duhurilor şi întrebarea morţilor este o spurcăciune. Acum, să lămurim de ce ar fi cei care practică aceste lucruri urâcioşi şi spurcaţi? Un om care se spurcă cu un lucru păcătos este urâcios în faţa lui Dumnezeu. Ce spurcă pe om? Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu? "Căci din inimă ies gândurile rele... Iată lucrurile ce spurcă pe om" Matei 15:11,20. Cine pune în inimă, cum ajung acolo aceste gânduri rele? Cuvântul lui Dumnezeu spune că prin Cel Rău: "Anania, pentru ce ti-a umplut Satan inima ca să minţi..." Fapte 5:3. Aşadar, Satan îi poate face pe oameni ca să mintă, poate intra în ei (poseda) şi îi poate manipula pentru scopurile sale malefice. Oare biata femeie din En-Dor a crezut că poate chema duhurile morţilor sau doar s-a prefacut? Dar dacă a minţit? Conform Bibliei morţii nu pot face nici o activitate în “sheol” (Locuinţa morţilor), deci nici să audă, în plus locul este încuiat şi cheile sunt în ceruri. Cum atunci ar fi putut să îl cheme? Nu putea. Evident că ea a minţit. Cine i-a băgat "pe gât" o astfel de idee stupid, ca să mintă şi să vorbească în numele lui Samuel? Satan sau un demon. Iată că cei care practicau aşazisa chemare a duhurilor şi chipurile întrebau morţii, minţeau. Şi nu minţeau de florile mărului sau ca să se amuze de prostia credulilor, ci pentru că pretindeau anumite foloase în schimbul serviciilor lor. Aceştia erau spurcaţi de un duh de minciună şi cine apela la ei se spurca şi el. Când oamenii sunt în situaţii extreme, dificile, fac orice, numai ca să rezolve problema. Şi deseori fac ce nu trebuie, agravând situaţia. Aşa a fost cazul lui Saul, regele lui Israel. Când Dumnezeu şi-a retras sprijinul faţă de Saul, el trebuia să recunoască eşecul şi să cedeze locul, păstrându-şi măcar viaţa, dacă nu a fost în stare să păstreze coroana de rege. Însă el a insistat şi a căutat cu disperare o soluţie. Nu s-a sfiit să apeleze la cine nu trebuia. Şi din neştiinţă şi încăpăţânare a apelat la o mincinoasă fără scrupule. Oare ea era "soluţia"? Evident că nu! Şi atuni de ce cred unii, că profetul Samuel, care a murit ca un om care a respectat Cuvântul lui Dumnezeu - PRESUPUNÂND PRIN ABSURD CĂ AR FI FOST VIU ŞI NU MORT - s-ar fi supus la cheremul unei astfel de femei şi al unui rege care a căzut în dizgraţia lui Dumnezeu?!?!?! Dacă femeia aceea i-ar fi trimis vorbă lui Samuel în Locuinţa Morţilor: "Vino Samuel dragă până în En-Dor la mine, am ceva treabă cu tine!" AR FI ÎNCĂLCAT SAMUEL LEGEA, care ÎL OBLIGA să nu meargă la vrăjitoare şi ar fi mers din Locuinţa Morţilor tocmai în En-Dor, la o femeie ce incalcă flagrant legea lui Dumnezeu? Chiar aşa îl consideraţi pe profetul Samuel? Dacă în Locuinţa Morţilor ar fi viaţă şi ar fi oameni vii, acolo nu ar fi obligatorii legile celui Atotputernic? Chiar aşa călcător de lege îl consideraţi pe profetul Samuel? Dacă v-ar auzi ce credeţi despre el, ori v-ar plânge de milă, ori ar râde cu lacrimi! Obiecţii: Şi totuşi Samuel s-a dus, căci s-a împlinit ce a profeţit!          În unele situaţii oamenii pot anticipata ce are să se întâmple. Câţi dintre oameni nu anticipează anumite lucruri şi se întâmplă întocmai? Împlinirea unui semn sau o minune încă nu este o garanţie că este de la un om al lui Dumnezeu. Ce ar fi să citiţi şi să meditaţi la ce scrie în Deuteronom 13:1-3? 8. Concluzie cu privire la textele din Vechiul Testament          După cum am văzut în comentariile anterioare, Vechiul Testament nu susţine concepţia că oamenii ar trăi conştienţi în Sheol (tradus prin Hades în greacă), adică Locuinţa Morţilor. Vechiul Testament arată că omul a fost făcut din ţărâna pământului şi tot acolo se întoarce, la moartea lui, urmând ca tot din ţărâna pământului să învie la judecată: "Şi multitudinea celor ce (Young's Literal Translation) dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ruşine şi dispreţ veşnic." Daniel 12:2 După cum vedem în cuvintele subliniate, îngerul lui Dumnezeu a asemănat moartea cu un somn, unde dorm atât cei drepţi cât şi cei nedrepţi, somn din care trebuie treziţi, adică aduşi la viaţă. Oare îngerul chiar nu ştia ce spune? Chiar nu ştia că este un iad de foc, unde cei răi sunt chinuiţi? Da, chiar nu ştia, deoarece acest iad de foc, nu exista decât în minţile celor care l-au născocit şi susţinut: păgânii! Deci, de ce nu ştia îngerul lui Dumnezeu că cei răi sunt chinuiţi în iadul de foc, dacă ar fi existat un iad de foc în acel timp? De ce credea că şi cei răi dorm în ţărână? Or fi fost bieţii păgâni mai înţelepţi ca îngerul lui Dumnezeu? Deoarece Dumnezeul Vechiului Testament este şi Dumnezeul Noului Testament, ne putem da seama, că El n-ar trimite pe unicul-născut  Fiu al Său ca să combată acest adevăr. Ce motiv ar fi avut Dumnezeu să schimbe această învăţătură, dată tot de El şi confirmată prorocului Daniel de îngerul Său? Oare chiar a predicat Fiul lui Dumnezeu altceva despre starea morţilor? Susţine Noul Testament altceva despre starea morţilor? Cum ar putea Noul Testament să combată tocmai Vechiul Testament? Întrebări spre meditaţie   -      Aţi întâlnit vreo descriere concretă a nemuririi sufletului şi a chinului din asazisul loc de chinuire permanentă (veşnică), în Vechiul Testament? -      De ce nu ştia îngerul lui Dumnezeu că cei răi sunt chinuiţi în iadul de foc? De ce credea că şi cei răi dorm în ţărână?" Daniel 12:2   Un îndemn   Dacă învăţătura despre chinul veşnic nu este de la Dumnezeu, "să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi, căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui” 2Corinteni 2:11   Unde sunt morţii (fie că au fost bogaţi, fie săraci) şi cum sunt ei acolo, conform Noului Testament?   Am putut observa din versetele prezentae pănă aici, unde sunt morţii şi cum sunt ei acolo, conform Vechiului Testament. Ar fi ciudat ca Noul Testament să înveţe altceva. Însă unii cred aşa: “Morţii nu pot face nimic în lumea fizică, adică morţii nu mai pot mânca, merge la meci, chefui, munci. Însă nu ştim ce se întâmplă cu sufletele lor dincolo, în lumea spirituală. În povestea cu săracul Lazar şi bogatul nemilostiv ei deşi sunt morţi simt, vorbesc, le pare rău de fraţi, le e sete.” Deşi problema locuinţei morţilor şi starea celor morţi este clară conform Vechiului Testament, conform cu Vechiul Testament actual, trebuie să recunoaştem, că această istorioară cu bogatul nemilostiv şi bietul Lazăr dă peste cap tot ce s-a scris acolo. Şi totuşi, luat per ansamblu, ca întreg, Noul Testament nu confirmă cele două idei expuse în această istorisire: -       Că morţii sunt vii undeva, unde văd, simt, găndesc şi vorbesc -       Că cei răi sunt chinuiţi, iar cei drepţi se bucură Marele semn de întrebare, care ne face circumspecţi faţă de text şi ne      trezeşte bănuiala, este că cei ce au murit aprobaţi de Dumnezeu nu primesc răsplata decât la înviere: Toti acestia, macar ca au fost laudati pentru credinta lor, totusi n-au primit ce le fusese fagaduit; (Evr.11:39) În cer nu pot fi, deoarece este scris “nimeni nu s-a suit în cer” Ioan 3:13. Este evident că Domnul Isus nu s-a întâlnit cu Enoh sau cu Ilie în cer, sub nici o forma (fie forma de trup şi suflet sau formă de duh) altfel nu ar fi spus aşa. Când am argumentat aşa unui prieten, el a recunoscut, însă a venit cu această uşiţă de scăpare “Păi nu în cerul în care este Dumnezeu, ci în cerul al doilea, căci în cer tot se duce, conform cu Eclesiastul 12:7”. Eu i-am întors replica frumos, biblic: “Dar conform cu acel verset, dacă îl interpretăm în stilul dorit de tine, că sufletul este duhul, dar altfel spus, ar însemna că s-ar duce tocmai în cerul lui Dumnezeu că aşa scrie “se întoarce LA Dumnezeu” şi aşa s-ar naşte o contradicţie cu Ioan 3:13.     Evident că l-am pus pe gânduri şi a fost nevoit să se mai gândească. A cedat ca să nu creeze contradicţie între Eclesiastul 12:7 şi Ioan 3:13. Apoi pe baza altor versete a fost nevoit să accepte că locuinţa sufletul după moarte este în sheol, tradus în greceşte cu hades. A mai recunoscut ca sheolul (hadesul) este pe pământ şi nu în cer. Deci, după ce fratele în cauză s-a întors cu picioarele pe pământ, în loc să fie atent şi s-ă înveţe din logica greşită cu care a judecat înainte, a greşit iarăşi, neţinând seama că “sheolul” este descris cu lux de amănunte în Vechiul Testament: în sheol intră toţi oamenii, fie buni fie răi şi acolo nu există viaţă, nu există nici o lucrare, nici fizică, nici mentală. Până aici argumentele mele erau biblice şi erau de partea mea. Numai că Luca 16:19-31 spunea exact invers şi îi dădea suportul să lupte în continuare pentru această posibilitate. Contradicţia era evidentă. Ca să rezolve contradicţia, prietenul meu a susţinut că înţeleptul rege Solomon şi ceilalţi ca regele David, regele Ezechia, profetul Isaia, patriarhul Iov, patriarhul Iacov, etc.  au susţinut o poziţie populara, ce în fapt nu era reală; deci au spus ceva din neştiinţă, toţi aceştia au susţinut un neadevăr, un punct de vedere uman, nu divin. Dar ce a rezolvat el prin această pledoarie “pro-neştiinţă”? Dacă ei au greşit aici, înseamnă că puteau greşi şi în altă parte şi astfel descalificăm expresia apostolului Pavel: “TOATA SCRIPTURA este inspirată de Dumnezeu”. Exact aşa au început şi gnosticii, fapt care i-a propulsat în nişte extreme înfiorătoare. Dacă cade credibilitatea Vechiului Testament, cade şi credibilitatea Noului Testament, căci ea este clădită pe credibilitatea celei dintâi. Şi atunci care este “Soluţia”? Soluţia se găseşte în manuscrisele antice. Comparaţia lor arată ce s-a produs. Diferenţele arată că acest text la origini a fost un text ebraic, care nu a aparţinut de Evanghelia după Luca, fiind ataşată ei ulterior şi bineînţeles, fără consimţământul doctorului Luca. Dar înainte de a trece la prezentarea variantelor, am să prezint nişte versete din Noul Testament, care confirmă adevărul din Vechiul Testament: Morţii sunt în ţărâna pământului şi dorm, atât cei buni cât şi cei răi. Cu excepţia textului din Luca 16:19-31 Noul Testament era de partea mea.   Ce am văzut în Noul Testament despre starea celor morţi?          Conform Noului Testament, morţii – indifferent dacă în viaţă au fost drepţi (buni) sau nedrepţi (răi) - sunt în somnul de moarte şi dorm inconştienţi în ţărâna pământului (mormânt), ceea ce este în perfectă armonie cu tot restul Bibliei (Vechiul Testament).   Dacă nu credeţi, comparaţi    "... multitudinea celor ce dorm în ţărâna pământului..." Daniel 12:2 YLV “… toţi cei din morminte (şi nu unii din cer sau iad) vor auzi glasul lui şi vor ieşi din ele…” Ioan 5:28,29 "…iar unii au adormit…" 1Corinteni 15:6 "…cei care au adormit în Christos au pierit (dacă nu există înviere)." 1Corinteni 15:18 "…pârga celor adormiţi…" 1Corinteni 15:20 "…nu toţi vom adormi…" 1Corinteni 15:51 "…cei ce au adormit…" 1Tesaloniceni 4:13 "…Ştefan …a adormit." Fapte 7:59,60  "…a adormit în moarte…" Fapte 13:36 "…de când au adormit părinţii noştrii…" 2Petru 3:4   Acest aspect este confirmat şi de cartea Apocalipsa, carte care este un fel de pecete a Bibliei, arătând că nimic nu se schimbă şi nimic nu poate fi schimbat: Apocalipsa 20:13. Marea (şi nu cerul sau iadul) a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor (moartea şi hadesul şi nu cerul sau iadul) au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. 14. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.          Aşadar, conform Noului Testament în care şi ei pretind credinţă, morţii sunt în trei locuri (şi nu în două, cum cred unii: rai şi iad) 1. Mare (se referă la cei ce au murit în ape mari, nefiind îngropaţi pe uscat) 2. Moarte (se referă la cei ce au fost arşi complet şi sunt de negăsit) 3. Locuinţa morţilor (se referă la cei îngropaţi pe uscat)   De ce este atât de important să ştim dacă există viaţă după moarte sau nu?           Când am stat în Cluj, în vecini era parcată o dubiţă având înscripţionată pe uşile din spate, următoarea întrebare şi un răspuns: "Există viaţă după moarte? Intră şi ai să vezi." Evident, era vorba de o avertizare, altfel spusă, "Fii atent, dacă faci accident intrând în mine, s-ar putea să mori. Şi ştii dacă acolo este viaţă sau nu?". Din nefericire, mulţi cred că există viaţă conştientă după moarte, moartea înţelegând-o ca o simplă uşă pe care se trece în lumea de dincolo de uşă. Unii chiar se sinucid, pentru a ajunge cât mai repede acolo. Pentru cei care doresc să se sinucidă, crezând că vor trăi mai bine "dincolo", le recomand să citească mai întâi ce spune Biblia despre moarte şi viaţă. Aproximativ 1 milion (!!!) de oameni se sinucid anual. Aşa reiese din sursele Organizaţiei Mondiale A Sănătăţii (WHO 2009 ). Aşadar, mai mulţi oameni mor din propria mână, decât din războaie şi revolte. Statistic în fiecare 40 de secunde se sinucide o persoană. Şi mulţi o fac deoarece sunt învăţaţi că există viaţă conştientă după moarte. Uneori oamenii se sinucid în grup, ca în cazul sectelor: adeptii lui Jim Jones în America De Sud, adepţii Templul Soarelui în Europa, adepţii lui David Koresh, Waco, Texas, SUA, unele grupuri în Japonia, secta "Restabiliatorii celor zece porunci" în Africa, etc.. Descoperirile arheologice arată că şi în antichitate se practicau sinucideri în grup, tot pe fundalul credinţei oarbe şi false că oamenii trăiesc conştient după moarte: "Dar, în afară de pietre preţioase, aceste morminte ne mai rezervaseră şi o înfiorătoare surpriză. În cripte au fost găsite turme de boi cu scheletele încă în hamuri, iar fiecare căruţă era încărcată cu mobilă. Tot alaiul avea datoria să-l însoţească pe nobil şi după moarte, aşa cum se poate deduce din scheletele bogat îmbrăcate şi ornamentate. Mormântul Doamnei Shubad are 20 de astfel de schelete, altele au chiar 70. Ce s-ar fi putut întâmpla pe vremea aceea? Nu avem nici o indicaţie că ar fi fost victimile unei morţi violente. În procesiuni solemne, se pare, însoţitorii alături de căruţele încărcate trase de boi duceau trupul în mormânt. În timp ce mormântul era sigilat însoţitorii îşi pregăteu stăpânul pentru odihnă dinăuntru. Apoi luau un drog, se adunau în jurul lui, şi mureau din propria lor voinţă, doar pentru a-l servi mai departe într-o existenţă viitoare. Timp de două secole cetăţenii Urului şi-au îngropat personalităţile în aceste morminte." Citat din cartea: The Bible as History (În RO: Şi totuşi Biblia are dreptate), p 34, 35 La fel şi azi, unii oameni care se sinucid, lasă după ei anumite scrisori în care îşi exprimă convingerea că au mers într-o altă lume, mai bună, pentru a scăpa de această lume rea. Dacă ar exista posibilitatea ca un om să mai trăiască, imediat şi după ce moare, "dincolo", asta ar însemna că Satan a spus adevărul şi că Dumnezeu a minţit: Geneza 3:4,5. Dar Biblia spune, că Satan este mincinosul şi nu Dumnezeu, asa că, ce ar fi să vă mai gândiţi? Haideţi să ne gândim: Am trei întrebări foarte importante pentru cei care susţin nemurirea sufletelor.   Iov 33: 3. Cu curăţie de inimă voi vorbi, buzele mele vor spune adevărul curat: 4. Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă. 5. Dacă poţi, răspunde-mi, apără-ţi pricina, fii gata! 6. Înaintea lui Dumnezeu eu sunt semenul tău, şi eu, ca şi tine, am fost făcut din noroi. 7. Astfel frica de mine nu te va tulbura, şi greutatea mea nu te va copleşi. 1.) De ce morţii nu mai nădăjduiesc în adevărul lui D-zeu, daca sunt vii cu sufletul? Isaia 38:18  2.) De ce morţii nu-şi mai aduc aminte de Dumnezeu, dacă sunt vii cu sufletul? Psalmul 6:5 2.) De ce sunt sufletele SUB altar, într-o poziţie INCOMODĂ daca ar fi în viaţă şi nu LÂNGĂ altar, cum ar fi cazul dacă ele sunt fiinţe vii - Apoc. 6:9?  Moartea: Minciună sau Adevăr, Iluzie sau Realitate?          "Hotărât că NU veţi muri" Geneza 3:4, a minţit Satan. Însă Cuvântul lui Dumnezeu vine şi ne scapă din spusele lui amăgitoare, spunând: Că omul însuşi este un suflet viu (Geneza 2:7) şi că, conform textelor biblice, scrise în limbile ebraică şi greacă, sufletul poate mânca sânge şi carne (Levitic 7:18,20,27 şi 17:12,15); el se poate usca (Numeri 11:6); poate atinge lucruri necurate (Numeri 19:13-22); poate fi sfâşiat ca de un leu (Psalmii 7:2); poate merge în groapă sau mormânt (Iov 33:18,22,28,30; Psalmii 30:3); poate fi pus în lanţuri (Psalmii 105:18, margin.); se poate dezgusta de toate felurile de hrană (Psalmii 107:18; Proverbe 27:7); poate fi scos din temniţă (Psalmii 142:7); poate suferi de foame din pricina lenei (Proverbe 19:15); poate să-i fie sete şi poate fi înviorat cu apă rece (Proverbe 25:25); are sânge care poate fi vărsat (Ieremia 2:34); poate vărsa lacrimi (Ieremia 13:17); poate fi potolit cu hrană (Plângerile lui Ieremia 1:11,19; Osea 9:4); trebuie să fie supus (Romani 13:1); poate păcătui (Ezechiel 18:4,20); poate avea bunătăţi, se poate odihni, poate mânca, poate bea, se poate înveseli (Luca 12:19); poate pieri (Matei 10:28,39) - adică: poate muri (Ezechiel 18:4,20).           Însă anumitor traducători le-a plăcut să jongleze şi să manipuleze cu cuvintele, traducând preferenţial cuvântul "suflet". De exemplu în limba greacă există cuvânt pentru "viaţă" şi anume "zoe", de aceea cuvântul "suflet", care în greacă este "psuche" n-ar trebui tradus cu "viaţă", ci cu "suflet": Ioan 3:16. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă (zoe) veşnică. Matei 10:28. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot face nimic după aceea; ci temeţi-vă mai degraba de Celce poate să piardă şi sufletul (psuche) şi trupul în gheena. (varianta textuală după Iustin Martirul) Matei 10:39. Cine îşi va păstra sufletul (psuche), îl va pierde; şi cine îşi va pierde sufletul (psuche), pentru Mine, îl va câstiga.           Observaţi prin comparatie cu Bibliile voastre, că atunci când textul grec spune că sufletul se poate pierde, traducătorul n-a mai tradus constant cuvântul cu suflet, ci l-a tradus cu viaţă, ca să-şi susţină propria dogmă despre nepieirea sufletelor. Dar oare n-a spus chiar Domnul Isus că, chiar în seara morţii sale va fi în paradis, conform cu Luca 23:43? Nu, n-a spus aşa ceva, conform cu Ioan 20:17(!). Domnul nostru Isus Hristos a spus clar: Trei zile si trei nopti va fi în mormânt şi nu în paradis (Matei 12:40). Mai degrabă traducatorii au făcut ca textul să sune aşa, jonglând cu cuvintele, adică schimbând ordinea cuvintelor, manipulând textul autograf, pentru a se putea susţine idea falsă a nemuririi sufletelor. Într-un manuscris foarte vechi, scris în limba siriacă textul este aşa: Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu mine în rai.          O alta neconcordanţă majoră este că Avraam este viu conform cu Luca 16:22 şi primeşte la sânul său pe toţi cei care au murit ca fiind oameni după voia lui Dumnezeu, deci ar fi ştiut tot ce se petrece în Israel, de la aceşti oameni. Dar Biblia spune altceva, cum este şi evident, că morţii cei vestiţi ca Avraam şi Iacov nu mai cunosc pe nimeni: “Totuşi Tu eşti Tatăl nostru! Căci Avraam nu ne cunoaşte, şi Israel (Iacov) nu ştie cine sântem; dar Tu, DOAMNE, eşti Tatăl nostru, Tu, din veşnicie, Te numeşti "Mântuitorul nostru." Isaia 63:16  Domnul Isus confirmă şi el pe profet:  “Nimeni nu s-a suit în cer, dacă nu pogoară (descinde) din cer, ca Fiul omului.” Ioan 3:13. O variantă de redare a textului gec Deci nu se pune problema ca profetul Isaia să greşească, cu atât mai puţin Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu.   Note interesante despre Cartea lui Luca   Se cunoaşte de către cercetători, că la început Evanghelia după Luca şi Faptele Apostolilor erau o singură carte nedespărţită. "Cartea Faptele Apostolior este a V-ea carte a Noului Testament. Se crede ca F.A. şi Evanghelia a III-ea ( Sf. Luca) alcătuiau la îceput o singură operă care ar fi putut fi intitulată astăzi "Istoria obârşiilor creştine" şi care s-ar fi segmentat după anul 150, când creştinii au dorit ca cele 4 evanghelii să formeze, separat, un singur codice. Cele două opere sunt scrise de acelaşi autor, Evangelistul Luca, sunt adresate aceluiaşi Teofil, nobil roman convertit la creştinism, şi constituie documente de primă mână asupra vieţii lui Iisus Hristos şi a Bisericii primare. Cât despre timpul şi locul scrierii, analiza textului şi mărturiile adiacente duc la concluzia că Luca ar fi început-o la numai câteva luni după ce-şi încheiase Evanghelia, adică în preajma anului 65 (oricum, după 63 şi înainte de 70) în cetatea Romei (Sfânta Scriptură ediţia jubiliară a Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, redactată şi adnotată de P.S. sa Bartolomeu Anania Arhiepiscopul Clujului)." Citat de pe Wikipedia           Se mai cunoaşte din comentariul paralel al lui Origene (din sec. II-II), comentariu scris la Matei, Marcu şi Luca, că probabil textele din Luca 9:48 şi Luca 17:1 erau laolaltă. Ce s-a întâmplat, că au apărut pasaje contradictorii, e greu de spus şi mai greu de crezut. În anumite manuscrise antice există chiar şi numele bogatului. Evidenţele sunt clare: Textul Evangheliei după Luca a fost îmbogăţit.   Cine a modificat textele?          Din nefericire, în ce priveşte moartea este nespus de trist că a aparut printre crestini o partida care respingea tot adevarul din Vechiul Testament. Acest lucru a fost prezis prin pilda cu neghina. Ei au fost cunoscuţi sub denumirea de “gnostici”. Aceşti aşazişi creştini credeau că viaţa continuă şi după moarte, trupul fiind doar o colivie, o temniţă a sufletului. Ei credeau în preexistenţa sufletelor şi considerau că aceste suflete sunt prizonierii unui dumnezeu inferior care a creat lumea materială. Prin naştere, aceaste suflete erau mai apoi închise în trupuri de carne, ca acest dumnezeu rău “să îşi bată joc de ele”. Ei practicau castrarea sau absistenţa, pentru a nu crea posibilitate dumnezeului rău să introducă alte suflete în lume. Unii dintre ei îşi ucideau pruncii la naştere ca dumnezeul rău să nu poată să îşi bată joc de ei, alţii făceau ca să fie ucişi atacând garnizoanele romane sau se autoînfometau până la moarte, pentru a putea scăpa mai repede de sub puterea acestui dumnezeu rău. O ramură moderată a lor, accepta Vechiul Testament însă o interpreta în sens strict alegoric. Ei au fost numiti “origenişti”, după ultimul lor mare lider Origene din Alexandria. Aceşti aşazişi creştini, au scris multe cărţi apocrife (nedemne de încredere), nişte născociri fanteziste, prin care şi-au semănat ideile. Ei sunt vinovaţi şi de schimbările textuale din Noul Testament. Erau foarte divizaţi din punct de vedere ideologic. Din cauza acestora nu există unitate şi armonie textuală în manuscrisele antice. Unitatea şi armonia o dă doar adevărul, adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. El este unitar şi în deplină armonie. Gnosticii au început să facă multe cărţi ce explică Biblia, după opiniile lor inspirate din lumea religioasă păgână şi după filozofii din lume. Ele conţin o grămadă de erori, printre care şi învăţătura că ne naştem nemuritori şi moartea nu este ceea ce pare a fi.   De ce gnosticii şi neo-gnosticii (origeniştii) nu au dreptate?           1. Se vede clar din sursa sigură a Bibliei că "nemurirea înnăscută", adică "credinţa că te naşti nemuritor" este de la Satan Diavolul (Geneza 3:1-4), de la Cel Rău. Duşmanul lui Dumnezeu a corupt prin această minciună, nu numai pe Adam şi Eva, ci toate popoarele păgâne. Ulterior, această credinţă a nemuriri înnăscute, s-a infiltrat şi printre evrei şi printre creştini, fiind preluată de la păgâni. Ideea că omul nu moare, ci oarecum totuşi mai trăieşte după moarte, într-o anumită formă spirituală conştientă sau semiconştientă, nu concordă (nu este în armonie) cu Scriptura, după care plata păcatului este moartea, şi nu nemurirea, fie ea chiar şi nemurire semiconştientă cum susţin unii: "Fiindcă plata păcatului este moartea…" Romani 6:23 Declaraţia aceasta nu poate fi luată decât literal şi aşa cum este. Odată ce toţi oamenii sunt păcătoşi, nimeni nu a scăpat de pedeapsă, nici Enoh, nici Moise, nici Ilie, nimeni (Ioan 3:13).           2. Ideea expusă de Satan primilor oameni în Grădina Edenului, că ai fi nemuritor, este preluată şi crezută acum de foarte mulţi creştini, perpetuându-se din generaţie în generaţie, ca o tradiţie religioasă vrednică de crezut, dar nu concordă (nu este în armonie) cu Scriptura, după care moartea este un blestem şi un duşman al credincioşilor (1Corinteni 15:26); prin apologia lui Satan, mulţi fac într-un mod indirect (neintenţionat, fără ca să prevadă implicările) din trupul carnal o închisoare urâtă şi înjositoare în care o anume formă spirituală a credinciosului este ca prizonier. Însă, deşi trupul este "de moarte", totuşi trupul creştinului este o "jertfă vie, sfântă şi plăcută pentru Domnul" (Romani 12:1) şi "templul Duhului Sfânt" (1Corinteni 6:19), care va fi răscumpărat (1Cor.6:20), transformat şi slăvit (1Corinteni 15:51-54); toate acestea se trec foarte uşor cu vederea de către aceia care fac din moarte o binecuvântare şi un salvator, un mântuitor al credincioşilor, un egal al lui Christos … Mai mult chiar, diminuează astfel (fără să-şi dea seama) la jumătate jertfa lui Christos, dat fiind că dacă sufletul credincioşilor este nemuritor, şi nu moare, el nici nu mai trebuie răscumpărat din moarte, doar trupul. Astfel omul decăzut ar fi doar pe jumătate păcătos, cu trupul, când colo este decăzut total şi trebuie răscumpărat total: trup şi suflet. Căci Christos a murit pentru omul întreg (trup şi suflet), urmând ca la înviere să elibereze din legăturile morţii omul întreg (atât trupul cât şi sufletul credinciosului). De asemenea ei fac din moarte o minciună, căci moartea nici nu mai este moarte, ci o poartă spre o altă viaţă, prin care a trecut şi Christos; deci prin apologia nemuririi înnăscute, nici Christos nu a murit cu adevărat, ci doar a trecut într-o altă sferă, cea spirituală a existenţei. "Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea." 1Cor. 15:26. Nicăieri nu scrie că moartea ar fi doar vrăjmaş pe jumătate, adică numai vrăjmaşul trupului nu şi al sufletului.           3. De obicei, de apologia credinţei că te naşti nemuritor, este legată şi credinţa că imediat după ce mor cei drepţi se bucură în paradisul spiritual, iar cei nedrepţi sunt chinuiţi literalmente în focul din iad. Dar astfel este călcată în picioare dreptatea lui Dumnezeu, având în vedere că unii dintre păcătoşi sunt chinuiţi mai mult, alţii mai puţin: de exemplu Cain care a ucis un singur om este chinuit de circa 6000 de ani, dar Hitler care a ucis milioane de oameni doar de circa câteva decenii. Chiar dacă ar găsi ei o interpretare, prin care să rezolve această nedreptate (de exemplu dând focul mai tare sub Hitler), în spijinul doctrinei nemuririi înnăscute, căci iertat să ne fie, de explicat se poate explica orice, mai ales dacă apelezi la revelaţii extrabiblice, profeţii, viziuni, vise, experienţe, mărturii ale altora, ce vor face când Dumnezeu îi va cerceta, precum pe prietenii lui Iov, spunând că nu au vorbit aşa de drept despre El, cum au vorbit alţii? Căci: "…El este drept şi integru" Deuteronom 32:4           4. De ce spune Scriptura atât de clar, că dacă nu există înviere, cei ce au adormit în Christos au pierit? Căci, dacă sufletul nu este mort, cum spun aceştia, sufletul nu trebuie înviat, şi prin urmare, creştinii nu sunt pierduţi, pentru că trăiesc în cer cu sufletul… dar fără înviere, toţi suntem pierduţi, aceasta este declaraţia Sfintei Scripturi, după cum arată Spiritul (Duhul) Sfânt, prin apostolul Pavel. Deducţia este simplă, clară şi hotărâtă: fără învirerea trupului eşti mort şi pierdut pentru totdeauna, adică tu nu poţi trăi fără trup, aşa cum nici trupul nu poate trăi fără suflet! Tu eşti compus din trup şi duh, care dă ca rezultat sufletul şi nu poţi trăi fără ele, deoarece totul se leagă între ele. "Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Christos n-a înviat. … şi atunci, într-adevăr cei care au adormit în Christos au pierit." 1Corinteni 15:13,18 Au pierit? De ce ar pieri dacă există sufletul lor viu pe undeva?   Moartea nu este o poartă spre o altă viaţă            Atunci ce să credem despre moarte? Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu literalmente despre moarte: moartea este adevăr sau minciună? Sau este moartea o moarte doar pe jumătate? "Căci pentru cel care este împreună cu cei vii este nădejde; căci un câine viu, face mai mult decât un leu mort. Cei vii măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi amintirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, şi invidia lor, de mult au şi pierit şi ei deloc nu mai au parte de tot ce se face sub soare.  ... Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Căci în Locuinţa Morţilor, în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune." Eclesiastul 9:4-6,10 Ce spun cei ce nu admit aşa ceva? "Este adevărat că evreii şi cei din Vechiul Testament, din exprimările lor rezultă că moartea este opusul vietii, iar după moarte nu mai este nimic, nici plan, nici cunoştinţă, nici întelepciune, etc.. Însă Noul Testament care este o revelaţie superioară Vechiului, vorbeşte de o viată după moarte, atât Domnul Isus (Matei 10:28; Luca 16) cât şi apostolii (2Corinteni 5:1-10; Filipeni 1:20-23; Apocalipsa 6:9-11; 20:4, etc.)." Deci, după cum vedem, ei spun cu o jumătate de gură, că Biblia se contrazice şi Vechiul Testament nu-i chiar aşa de demn de crezare ca Noul Testament, nu-i aşa? Şi dau şi dovezi din Noul Testament! De când este Satan Diavolul mai credibil decât Dumnezeu? Vai de bieţii de noi dacă facem pe exegeţii şi corifeii "nemuritorişti", dacă facem apologie lui Satan, Diavolului mincinos, care a predat nemurirea înnăscută. Să ne încredem în cuvintele vrăjmaşului şi defăimătorului lui Dumnezeu? Şi vai de cei care se lasă conduşi de el şi cred că în Scriptură putem găsi grade inferioare şi grade superioare de inspiraţie, în sensul dorit de ei! Dacă este aşa cum ni se spune de către aceştia, cu grade inferioare şi grade superioare de inspiraţie - înseamnă că Dumnezeu a autorizat pe cei ce au scris Vechiul Testament să tragă câte-o minciună mai mare ca ei. Nu-şi dau seama, că prin argumentul lor, denigrează şi fac pe sfinţi şi pe profeţi mincinoşi şi mai mult decât atât, fac chiar ca anumite părţi din Scriptura să fie inferioare, contradictorii şi nedemne de a fi luate în serios? De ce nu caută armonia, căci Scriptura antica – şi aici trebuie să ne întoarcem - nu se contrazice, ci se armonizează?   Argumente neargumentate logic   “Nu pot ucide sufletul” – Este o frază neautentică, un fals           În sprijinul dogmei nemuririi înnăscute şi a sufletului nemuritor, unii aduc ca argument Matei 10:28 urmând o supoziţie puerilă, neluând în seamă că Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, atinge aici în mod indirect învierea. Deoarece orice moarte cruntă ar aplica oamenii credincioşilor sfinţi, oamenii nu pot anihila pentru totdeauna un credincios, el fiind păstrat în însemnarea din cartea vieţii şi prin înviere credinciosul este repus în viaţă. În plus, chiar Domnul Isus spune la Matei 10:39 - conform cu textul grec - ca cei necredincioşi îşi vor pierde sufletul, ca o completare la ce este consemnat la Matei 10:28, că Dumnezeu nu numai că poate pierde un necredincios definitiv în gheenă, ci chiar îl va pierde. La o comparare cu textul paralel din Luca 12:4,5 se vede că Matei 10:28 este măsluit (alterat), conţinând ceva în plus “şi nu pot ucide sufletul”, ce nu a fost spus de Domnul Isus. În cel mai timpuriu citat cunoscut al acestui verset (Iustin Martirul – Apologia Întâi), Matei 10:28 nu contine fraza “dar nu pot ucide sufletul”. Aviz neatenţilor sau celor care nu se ocupa deloc cu comparaţia textelor!   “Îmbrăcaţi” – Înţeles greşit   Apoi se vine cu 2Corinteni 5:1-10, care este o prezentare chiar a speranţei glorioase creştine: schimbarea naturii noastre, din trup de carne în trup duhovnicesc (spiritual). Unde scrie aici altceva, căci la versetul 4 scrie clar de "îmbrăcare", fiind o aluzie identică cu cele scrise în 1Corinteni 15:45-54, în care se arată clar că această îmbrăcare este la răpirea colectivă a adunării şi nu la moartea individuală a fiecăruia: "…Apoi, noi cei vii care rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei (cu cei ce au înviat), în nori…" 1Tesaloniceni 4:17 "Chiar în cortul (trupul de carne) acesta deci, gemem apăsaţi (De ce? Deoarece dorim să fim răpiţi la Christos, aceasta este năzuinţa firească a creştinului!); nu pentru că dorim să fim dezbrăcaţi (Nu pentru că am dori să murim, pentru că viaţă fără trup nu există!), ci să fim îmbrăcaţi (Schimbaţi în trup spiritual!), pentru ca ce este muritor să fie înghiţit de viaţă" 2Cor. 5:4 "Iată, vă spun o taină: nu toţi vom adormi (Apostolul şi ceilalţi numesc moartea adormire, şi nu conştienţă, de ce, dacă sufletul este treaz?), dar toţi vom fi schimbaţi (Când? Imediat la moartea fiecăruia?) într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă (Deci nu la moartea fiecăruia!). Căci trâmbiţa va suna, morţii vor învia (Chiar şi cuvântul "învia" arată că în moarte morţii nu sunt vii, dragii mei!) nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca ceea ce este supus putrezirii să se îmbrace (Acelaşi cuvânt ca cel folosit în 2Cor.5:4!) în neputrezire (Deci este clar că atât contextul din 1Cor. cap. 15 cât şi cel din 2Cor. cap 5 se referă la acelaşi eveniment comun la cea din urmă trâmbiţă şi nu la moartea fiecăruia, şi nu la migraţia sufletului spre cer la moarte!) şi ce este muritor să se îmbrace în nemurire (Este chiar caraghios ca moartea care este un blestem şi un duşman să fie o binecuvântare şi un salvator!)." 1Corinteni 15:51-53   “Să mă mut” – Înţeles greşit           Recunoasc cu îngrijorare, că textul din Filipeni 1:20-23 izbeşte cel mai mult pe cei ce au înclinaţii filozofice să creadă în "viaţa de după moarte", tocmai pentru că în scrierile apostolului Pavel sunt anumite lucruri greu de înţeles, dacă te uiti numai la contextul apropiat şi neglijezi contextul general (2Petru 3:16); acestea par contradictorii dacă nu ai harul de a armoniza şi astfel sunt "o delicatesă" pentru cei ce sucind şi răstălmăcind lucrurile doresc să susţină formele de nemurire după moarte, vrând să ne înveţe şi pe noi cum să le susţinem. "Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic, ci că acum, ca întotdeauna, Hristos va fi preamărit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte" Nu ar trebui să fie şocant pentru cei ce cred în aspectul că sufletul trăieşte după moarte, că Pavel aici nici nu vorbeşte despre acest aspect, având în vedere că aici nici nu se pomeneşte măcar cuvântul suflet? Căci nu vorbeşte de suflet ci de trup, deoarece el spune clar aici, că prin trupul lui este preamărit Hristos, fie că trăieşte fie că moare: cum poate un creştin să preamărescă prin trupul său şi moartea sa pe Hristos? Vorba gnosticilor "eliberând sufletul din prizonieratul coliviei trupului", sau prin faptul că moare ca un om sfânt şi nepătat de duhul (spiritul) lumii, dând astfel slavă şi glorie Tatălui ceresc, prin Hristos? "Căci pentru mine a trăi (este) Christos, şi a muri (este) un câştig." Adică a trăi cu Christos şi a muri avându-l pe El drept Salvator, este un câştig, deoarece ştim bine că El are putere asupra morţii şi că în "Ziua Aceea A Învierii" conform cu Filipeni 3:11 şi 2Timotei 4:8, El ne va da cununa dreptăţii. Dar dacă sufletul ar trăi după moarte, cununa dreptăţii ni s-ar putea da imediat după moarte. "Dar dacă mai trăiesc în trup (nota de subsol: carne), este ca să lucrez cu roade fac şi nu ştiu ce să aleg." Este de înţeles, că superprigonitul apostol Pavel să vorbescă astfel, adu-ţi aminte că atât Iov, Moise ("şterge-mă din cartea vieţii") cât şi profeţii Ieremia, Ilie şi Iona au vorbit în anumite împrejurări ale vieţii lor astfel, nu mai doreau viaţa, din cauza greutăţilor. Vedeau prin asta mai degrabă o dorinţă de scăpare din faţa dificultăţilor şi a greutăţilor, decât o mântuire şi răsplătire imediată, în viaţa de după moarte. "Sânt strâns din două părţi: aş dori să mă mut" "să mă mut" nu are sensul de mutare la o altă viaţă conştientă, ci are aici sensul sinonim cu cel de "a adormi" în moarte, folosit în multe alte locuri de apostolul Pavel, dar şi de alţii: "… iar unii au adormit…" 1Corinteni 15:6, "… cei care au adormit în Hristos ..." 1Corinteni 15:18, "… pârga celor adormiţi…" 1Corinteni 15:20, "… nu toţi vom adormi…" 1Corinteni 15:51, "… cei ce au adormit…" 1Tesaloniceni 4:13, "…Ştefan … a adormit." Fapte 7:59,60, "… a adormit …" Fapte 13:36, "… de când au adormit părinţii noştrii…" 2Petru 3:4 "Împreună cu Christos” -  Înţeles greşit           Este clar din întreg contextul Scripturii că apostolul întrebuinţează aici un simbol, pentru că aici se referă nu la o prezenţă literală, imediată şi conştientă a lui Pavel faţă către faţă cu Christos, ci arată simbolic, la slava de a fi murit în graţia şi în braţele lui Christos, căci tocmai asta afirmă şi în Filipeni 3:9 "şi să fiu găsit în El" - vezi şi Ioan 17:2. Dar întreb: CÂND VEDEA EL ÎN MOD LITERAL CĂ VA FI CU HRISTOS? IMEDIAT DUPĂ MOARTEA SA? Nu, ci "la învierea dintre cei morţi" Filipeni 3:11. Dacă apostolul Pavel şi primii creştini ar fi crezut în mod literal că la moartea lor ei urmau să se întâlnească imediat în cer cu Christos, ce rost mai avea să aştepte pe Christos ca Mântuitor (vezi Filipeni 3:20,21)? În nici un caz sensul "mutării" expus în Filipeni 1:23, nu poate însemna altceva decăt o dă apostolul în contextul întregii sale scrieri apostoliceşti şi anume adormirea în moarte, şi aşteptarea în această stare a învierii dintre cei morţi - compară cu Filipeni 3:11. “Strigau” – Înţeles greşit   În cazul Apocalipsa 6:9-11 este clar că este un alt simbol, ca şi în cazul lui Abel (Geneza 4:10), când sângele strigă pentru a fi răzbunat. Se vede clar deoarece sufletele sunt sub altar şi nu lângă altar cum ar fi normal să fie dacă ar fi suflete vii şi conştiente. Atunci când preoţii antici înjunghiau un animal pentru ardere de tot, sângele curgea de pe altar sub altar. Acest aspect arată că martirii creştini sunt înjunghiaţi, morţi cu adevărat, pentru că şi-au adus într-adevăr trupurile lor ca jertfă de ardere de tot lui Dumnezeu şi nu şi-au iubit sufletele până la moarte. Deasemenea, în viziunea revelată din Apocalipsa este arătat ca un simbol, că li s-a dat o haină albă, dar nu înseamnă că într-adevăr li s-a dat o haină albă, ci înseamnă că în funcţie de faptele lor, li s-a pregătit deja un loc ca regi şi preoţi alături de Christos, deoarece hainele reprezintă simbolic faptele sfinţilor, compară cu Apocalipsa 19:8, Apocalipsa 3:18.           Dar cel mai tare argument că ei nu sunt vii şi că aşteptarea lor este încă în somnul de moarte, este arătat de faptul că trebuie să se împlinească numărul lor. Când se va împlini numărul lor, atunci toată adunarea va fi răpită şi glorificată, cu toţi membrii ei împreună. Pe baza cuvântului inspiraţiei din 1Corinteni 15:51,52 "Iată, vă spun o taină: nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă (Deci nu la moartea fiecăruia!). Căci trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. - care concordă cu 1Tesaloniceni 4:17: Apoi noi cei vii care rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei…" Scriptura însăşi respinge ideea răpirii şi glorificării în etape individuale, sau de grupuri a membrilor adunării, deoarece este atât de clar că adunarea ("ekklesia") va fi răpită în mod colectiv. Când în altă parte Pavel vorbeşte că fiecare va învia la rândul cetei lui, spune şi faptul că prima ceată va fi ceata acelora care sunt ai lui Christos şi apoi finalul, când vor urma alte cete. Dacă nu ar fi aşa, ar însemna că cele scrise în 1Tesaloniceni 1:17 ar contrazice cele scrise în 1Corinteni 15:21-24, pe când aşa nu se contrazic, ci se completează armonios reciproc. La Apocalipsa 20:4 se arată învierea primei cete, cea care va domni alături de Christos. Pasajul acela spune clar: "ei au înviat". Păi este mai clar ca lumina zilei, că dacă au înviat, atunci nu au fost vii, altminteri ar fi o minciună să spui despre cineva viu că a înviat.   Testul greu al loialitaţii: Vom fi neghină sau grâu?           Dragii mei, după cum vedeţi, stăm cu toţii în faţa unui test greu. Diferenţele trebuie rezolvate pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, în chip frăţesc, conform cu adevarul. Dacă nu veţi asculta de glasul Domnului, de a fi uniţi în chip desăvârşit în adevăr, acceptând curente satanice şi păgâne în adunare, într-un aspect atât de important, veţi culege ceea ce aţi semănat. Ba mai mult, voi vă faceţi involuntar apărători ai minciunii lui Satan, şi veţi pieri ca şi el, fiindcă aţi iubit minciuna (Apocalipsa 21:8). Scriptura spune foarte clar că plata păcatului este moartea! Scripura mai spune deasemenea foarte clar, că fără înviere toţi cei adormiţi (morţi) în Christos sunt pierduţi! Prin urmare singura alternativă este credinţa în înviere şi singura speranţă este că creştinii vor fi readuşi la viaţă (înviaţi) (Ioan 5:28,29).           Scriptura nu arată şi noi nu putem crede într-un amestec de nemurire şi înviere: o moarte parţială şi o înviere parţială, cum arată Satana, păgânii, gnosticii şi urmaşii lor, neo-gnosticii. Fiţi tari, deci în adevărata credinţă creştină! Nu credeţi în profeţii mincinoşi care văd oamenii trăind după moarte, ca suflete nemuritoare! Respingeţi orice idee de viaţă conştientă sau semiconştientă ce ar fi chipurile după moarte! Nu există nici un fel de conştienţă în moarte. Toate viziunile ce s-au spus cu moartea clinică nu dovedesc contrariul. Moartea clinică nu este moarte totală, creierul mai funcţionează şi se produc halucinaţii, vise. Dacă în acest timp inima îşi revine, omul a scăpat din moartea spre care se ducea şi îşi aminteşte de ce a visat. Este firesc. Cuvântul lui Dumnezeu este mai încercat decât cei ce visează şi cred că sunt nemuritori. Încredeţi-vă în el din toată inima şi nu veţi regreta. "Lacul de foc" (Apocalipsa 20:12-15) este un instrument de nimicire puternic şi înfricoşător şi înseamnă distrugerea completă şi definitivă a păcătoşilor (este geheena de la Matei 10:28) în ziua de apoi. De aceea să alegem adevărul ca să trăim! Să fugim de minciuna şi de la minciună (Apocalipsa 22:14,15)! Să ne temem şi să ne bucurăm, că Dumnezeu ne-a cercetat şi nu ne-a lăsat în întuneric. Să dăm slavă şi glorie lui Dumnezeu! Să acceptăm adevărul cu privire la starea mortilor! Dacă nu acceptăm avertizarea Bibliei ca să ne ferim de minciună, şi vom continua să se complacem în neadevăr şi să preacurvim cu păgânitatea şi învăţăturile ei, Dumnezeu ne va pedepsi şi nu ne va binecuvânta, căci El este un Dumnezeu al iubirii, dar şi al adevărului şi al dreptăţii.   De ce sufletele nemântuite nu sunt chinuite etern, încă de pe acum?           Am arătat deseori că după Scriptură „sufletul care păcătuieşte acela va muri (şi nu se va chinui etern undeva într-un lac de foc)” Ezechiel 18:4,20. Dumnezeu este o fiinţă raţională, un Dumnezeu drept, fără nedreptate, un Dumnezeu al adevărului şi cu sentimente sfinte, şi el ne-a creat după chipul şi asemănarea sa. Haideţi să fim şi noi raţionali, drepţi, cu noţiunea adevărului şi cu sentimente sfinte. Oricum, ca să aflăm răspunsul la această întrebare, ar trebui să ne adâncim privirile în Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia şi să mai punem câteva întrebări: 1. Este "lacul de foc" din cartea Apocalipsa un instrument de nimicire totală a păcătoşilor? Dacă nu, cum se explica Evrei 10:27,12:29 că focul lui Dumnezeu va mistui (şi nu chinui) pe cei răzvrătiţi? 2. Este lacul de foc un instrument de chinuire veşnica a lor? Dacă da, cum se explica faptul că: a) Dumnezeu este iubire (poţi fi idealul iubirii, fiind patronul chinurilor veşnice?) - 1Ioan 4:8 b) că El va fi totul în toţi (trebuia să scrie în “unii”, dacă vor mai fi şi alţii fără Dumnezeu) - 1Cor. 15:28 c) că toate lucrurile vor fi noi (nu ar fi iadul ceva vechi, dacă ar exista?) - Apocalipsa 21:5 d) că nu va mai fi plâns, durere, lacrimi, ţipete, durere - Apocalipsa 21:4,5 (un lucru neadevărat dacă iadul ar fi plin de toate acestea) e) şi că aceste lucruri de la punctul d) vor trece - Apocalipsa 21:4,5 (aici fiind vorba de cea mai mare contradicţie a subiectului, dacă toate acestea nu vor trece, ci vor rămâne veşnic active în iad)   f) Poţi fi fericit alături de un iad plin de suferinţă veşnică, în care poate mama ta, sau tatăl tău sau fratelete, sora ta ard în chinuri? Eu nu cred că aş fi.   O fericire compromisă           Eu nu cred că vom putea fi cu adevărat fericiţi, ştiind că mulţi dintre oamenii pe care i-am cunoscut, poate chiar din familia şi rudele noastre, dintre prietenii noştrii apropiaţi, colegi, vecini, etc., sunt chinuiţi în chinuri cumplite, într-un lac de foc, încă de pe acum, şi asta în veci de veci. Când am spus acest ultim argument unui prieten teolog care susţinea cu ardoare ideea chinului veşnic, a pălit, s-a gândit puţin, apoi tipic oamenilor instabili în propriile lor argumente, a spus "Poate cândva, Dumnezeu îi va scoate de acolo". Da, chiar şi ei îşi dau seama că este prea de tot. Aşa că se întorc la a susţine purgatoriul, locul unde mai este o şansă. Dar Biblia nu spune aşa ceva. Decât să ne complicăm în hăţişul părerilor omeneşti, să tot dăm cu stângul în dreptul, mai degrabă să lăsăm aceste sadisme teologice (iadul şi purgatoriul) şi să acceptăm mesajul aşa cum este în Biblie: Dacă vei crede şi asculta vei avea parte de binecuvântare şi viaţă veşnică, dacă nu vei crede şi nu vei asculta, vei avea pate de blestem (moarte) şi de pierzare veşnică. Blestemul este moartea. Alege binecuvântarea şi viaţa veşnică, ca să scapi de blestem şi de pierzarea veşnică (Ioan 3:36). Sheolul (Hadesul) aruncat în iadul de foc (limnen tou puros)            “Şheol" este un cuvânt evreiesc care înseamnă "Locuinţa morţilor" (Cornilescu), dar poate fi tradus şi ca “Mormânt”. La fel înseamnă şi cuvântul grecesc "Hades". Cuvântul cimitir, provine din grecescul koimiterion şi înseamnă literalmente “dormitor”. Cuvântul evreiesc sheol şi cuvântul grecesc hades nu înseamnă "iazul de foc" ("iadul" cum le place unora să-l spună). Se spune că acest cuvânt (iad) provine din grecescul "hades", preluat prin filiera limbii slavone.           Biblia face distincţie clară între hades şi iazul de foc. Ar fi o problemă gravă dacă nu ar face, deoarece dacă hadesul este aşazisul "iaz de foc", se crează situaţia ca iazul de foc este aruncat tot în iazul de foc, un nonsens urias. Prin urmare, e clar că sheolul (hadesul) nu este identic cu "iazul de foc", deoarece hadesul este aruncat în iazul de foc ("limnen tou puros"): hades ebletesan eis ten limnen tou puros Acum, ca o sinteză: Biblia arată clar că oamenii răi merg întâi nu în iazul de foc ("limnen tou puros" în greacă), ci în hades (locuinţa morţilor, mormântul comun al omenirii, şi al celor buni şi al celor răi), iar din hades vor fi înviaţi, judecaţi şi condamnaţi la a fi aruncaţi în iazul de foc (limnen tou puros). Dacă hadesul ar fi deja un loc cu foc, ca şi locul descris ca "limnen tou puros" (iazul de foc) ar fi interesant de ciudat că un loc care arde cu foc să fie aruncat în alt loc care arde cu foc, nu-i aşa? Aşa că, de ce atât hadesul, cât şi oamenii răi vor fi aruncaţi în iazul de foc (limnen tou puros), dacă un iaz de foc există deja? E ilogic şi un mare nonsens...           Cu privire la predica despre bogatul nemilotiv şi săracul Lazar din Luca capitolul 16, la o analiză a variantelor textuale din manuscrisele vechi, reiese clar ca lumina zilei, că este un text interpolat (introdus mai târziu). Acest lucru îl confirmă implicit şi Apocalipsa, unde se arată ca hadesul este aruncat în iazul de foc.          Dar nu spune chiar Apocalipsa că cei răi sunt chinuiţi zi şi noapte? Da, spune. Însă nu spune că cei care sunt "chinuiţi zi şi noapte" ar fi deja morţi, ca şi cum ar fi murit deja, ci din contră, că EI SUNT ÎNCĂ VII, dragii mei neatenţi! Vouă vă scapă un amănunt foarte important. Voi confundaţi mare cu sarea, dragii mei, daţi-mi voie să vă spun asta, ca să vă trezesc. Apocalipsa 14: 8. Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: "A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!"  9. Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: "Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, 10. va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.           Să fim atenţi la versetele 9 şi 10, care sunt legate contextual ca mesaj, dar şi ca perioadă cu versetul 11, care este formulat la prezent “nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei”, deci sunt vii încă. Şi dacă ne uităm bine în contextul Apocalipsei ni se va arăta în ce perioadă va fi acest chin imens, deorece "paharul mâniei" sunt plăgile arătate în Apocalipsa, aşa că chinul de care se vorbeşte aici, nu este chinul dintr-un aşazis iaz de foc de după moarte, ci un chin care va fi peste cei vii. “Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pamant. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii, care aveau semnul fiarei şi cară se închinau icoanei ei.” (Apocalipsa16:2) “Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptura vie, chiar şi tot ce era în mare.” (Apocalipsa16:3) “Al treilea a vărsat potirul lui în râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au făcut sânge.” (Apocalipsa16:4) “Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui.” (Apocalipsa16:8) “Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere.” (Apocalipsa 16:10) “Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor, care au să vină din Răsărit.” (Apocalipsa 16:12) “Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: "S-a isprăvit!" (Apocalipsa 16:17) “Cetatea cea mare a fost împărtită în trei părti, şi cetăţile Neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.” (Apocalipsa 16:19) “Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea, şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!" (Apocalipsa 18:6)          Plăgile vor fi de aşa mare amploare şi intensitate urgiastică ÎN ZILELE ACELEA (ŞI NU ÎN ÎNCHIPUITUL IAD DE FOC DE DUPĂ MOARTE de care tot vorbesc unii), că oamenii nu vor avea odihnă nici ziua nici noaptea, asta arată mesajul, fie că acceptăm sau nu: “Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii (care mai trăiau încă) îşi muşcau limbile de durere. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei (deci trăiesc încă), şi oricine primeşte semnul numelui ei!”  (Apocalipsa 16:10,11).          Acest verset 11 este indiscutabil legat de versetele 9 şi 10 şi se referă strict numai la zilele acelea în care oamenii se închină fiarei având semnul ei, iar despre aceste zile înspăimântătoare a vorbit şi Domnul nostru în Matei 24, în contextul acestor urgii grozave care vor fi aici pe pământ şi nicidecum în aşazisul iad de foc, ce ar fi chipurile după moarte, pentru acei păcătoşi nemântuiţi.          Apocalipsa capitolul 9 conţine nişte versetele care arată că oamenii nelegiuiţi din timpul sfârşitului, deci care vor fi vii încă, vor fi chinuiţi de foc şi de pucioasă. Indiferent cum interpretăm CE AR FI ELE, aceste fenomene se referă la timul plăgilor şi nu la aşazisul iad de după moarte. “17. Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platose ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă. 18. A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa, care ieşeau din gurile lor.” ... “19. Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete, şi cu ele vătămau. 20. Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mânilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. 21. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furţişagurile lor.”          Din păcate, mişcările protestante şi neoprotestante au împrumutat mult din teologia şi exegeza (interpretarea Bibliei) Bisericii Catolice, o biserică care pe alocuri este foarte apropiată de ideile din mişcările gnostico-neo-gnostice. Luther s-a rugat până la moarte Mariei şi a venerat pe sfinţi, Calvin ţinea legătura cu aparatul Inchiziţiei şi a împrumutat din metodele ei, Zwingli era adeptul metodei catolice de a impune creştinismul prin sabia statului, Melancton se consulta cu teologii Bisericii Catolice... etc.. (Martin Luther şi cauzele secrete ale reformei lui, de Gheorghe Calciu-Dumitreasa)         Trebuie făcut mai mult, decât a ne tot uita în ograda Bisericii Catolice. Chiar dacă ne uităm uneori, să luam numai ce este bun de acolo. Există soluţii şi dincolo de instituţiile teologice şi comentariile teologilor catolici.   Cum s-a produs falsul?           Este posibil ca falsul din Luca 16:19-31 să provină dintr-o apocrifă. “Apocrife (de la ἀποκρύπτω — apokripto = a ascunde, ἀπόκρυφος — apokrifos = ascuns, nesigur, secret) sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.” Wikipedia   Apocrifele au jucat un rol important – desigur, nefast – în pornirea, dezvoltarea şi popularizarea tuturor ereziilor. Un autor creştin din secolul IX, pe nume Photios, avea cunoştinţă de 280 astfel de cărţi. Pentru a fi receptate de publicul ignorant, autorii acestor falsuri le scriau în numele unor persoane cunoscute din Biblie. Scopul lor era fie unul pur comercial, fie unul doctrinar, încercând să popularizeze anumite idei religioase.   Din analiza structurii istorisirii despre omul bogat şi săracul Lazăr, putem deduce că ea a putut face parte dintr-o apocrifă aparţinând comunităţii iudeo-creştine a ebioniţilor, care considerau sărăcia ca fiind o mare virtute, ce duce la mântuire, iar în bogăţie un mare pericol moral, ce duce la pedeapsă. Putem deduce două modalităţi prin care acest text străin a ajuns să fie parte a Evangheliei după Luca: - fie a ajuns ca o filă răzleaţă între filele evangheliei şi a fost copiata din neştiinţă, ca şi cum ar fi făcut parte din text - fie a fost copiată intenţionat dintr-o altă sursă, din considerente doctrinare   În ce perioada a fost acest text străin introdus?   Din cercetarea tuturor Bibliilor antice, parţiale sau numai Noul Testament (Vetus Latina, Codex Vaticanus, Codex Curetonianus, Codex Alexandrinus, Codex Sinaiticus, Vulgata, Sahidic-Coptic, Peshitta, etc.), reiese că textul buclucaş apare, ici colo având mici diferenţe (totuşi semnificative: de exemplu bogatul are un nume), deci textul este foarte vechi. Apare şi la Evanghelionul lui Marcion, în Diatessaronul lui Tatian şi în citat la Clement Alexandrinul şi Tertullian de Cartagina. Dacă ne gândim că Marcion a murit pe la 160 AD, putem presupune că acest text este un text adăugat undeva în prima parte a secolului II.   Un cercetător care l-a studiat pe celebrul istoric creştin Eusebius (sec III-IV), şi pe aşazisul părinte bisericesc Clement din Alexandria (sec II-III), scria: "Cele mai grave corupții la care Noul Testament a fost expus vreodată, au apărut într-o perioadă de o sută de ani după ce acesta a devenit în existenţă."   Era cândva o perioadă fertilă în care iudeo-creştinii coabitau cu creştinii dintre neamuri. Dar acest lucru s-a încheiat undeva în prima parte a secolului II (anii 130), deoarece datorită disputelor teologice, bisericile dintre neamuri au excomunicat bisericile iudeo-creştine. Probabil, acest text a fost introdus în timpul acestei perioade de coabitare. Între timp, bisericile iudeo-creştine au început un proces de erodare şi apoi de divizare doctrinară (a se vedea Epistola către Evrei, Epistola lui Iacov şi Epistola lui Iuda), un segment important dintre credincioşii iudeo-creştini urmând un lider pe nume Tebuthis şi mai apoi un aşazis profet pe nume El-Khassai care i-au condus pe căi sucite, unindu-se cu partida essenienilor, de la care au împrumutat idea nemuririi sufletelor. Pe lângă acest aspect, acest timp era un timp de formare al canonului şi de colecţie a surselor de autoritate. Evanghelia după Luca încă nu a fost cunoscută aşa de larg, dat fiind că ea a fost scrisă unei persone particulare, pe nume Teofil. Prin el mai apoi a fost cunoscută şi de alţii. Surse care se ocupă cu compararea manuscriselor antice susţin, că variantele de manuscrise existente ca copii ale acestei evanghelii, arată ca ea a fost supusă unor aşanumite “corecţii catolice” - numite aşa pentru că cei ce se ocupau cu aşa ceva se autodenumeau cu denumirea de “catolici”. Cercetătorii manuscriselor spun că Evanghelia după Luca a fost cea mai abuzată (modificată) dintre toate scrierile din Noul Testament.   Ernest Cadman Colwell, autorul cărţii “Care este cel mai bun text al Noului Testament?” pagina 119, remarca: "Primele două secole sunt martore ale unui număr mare de variante textuale, pe care oamenii de ştiinţă le cunosc acum. În manuscrisele Noului Testament, cele mai multe modificări, eu cred că le-au făcut în mod deliberat."   Un astfel de exemplu este 2Petru 1:1, la care găsim două variante importante "prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Christos” şi "prin dreptatea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos” (Codex Sinaiticus).   Observaţii asupra cadrului contextual   Am arătat în cele două părţi, că textul în cauză nu concordă cu armonia doctrinară a Bibliei, nici în ce priveşte starea morţilor, nici în ce priveşte pedeapsa celor păcătoşi. O altă neconcordanţă este cadrul contextual. Unul dintre cei care a sesizat aceasta a fost Origene care a făcut un comentariu paralel al evangheliilor. În mod normal evenimentele din textele de la Luca 9:48 şi Luca 17:1 ar trebui să fie foarte apropiate, după cum este la Marcu 9:33-42. Contextul se leagă foarte bine până la un anumit punct, apoi reapare brusc după un şir de alte secţiuni şi se continuă după Luca 17:1, arătând că Luca 16:19-31 nu are nici o legătură cu celelalte versete şi nu îşi găseşte nici o paralelă în celelalte evanghelii, nefiind citat în nici o altă carte a Noului Testament.   Observaţii asupra particularităţilor dogmatice   Neacceptând sau nepunând preţ pe scrierile din Vechiul Testament, unii au ajuns foarte departe de ceea ce spune Eclesiastul 9:6-12 şi Isaia 63:16 despre starea lui Avraam şi al celorlalţi credincioşi care au murit. Cum am mai arătat apocrifele au jucat şi aici un rol hotărâtor în dărâmarea credinţei adevărate. Oricum, scrierile Noului Testament confirmă ceea ce spun scrierile Vechiului Testament despre starea morţilor: Ioan 3:13, Ioan 5:28,29, Evrei 11:39,40. Aşadar, s-au alcătuit poveşti frumos meşteşugite, dar false, despre starea morţilor. Ştim de la istoricul Iosif Flaviu ca esenienii şi fariseii credeau în nemurirea sufletului, dar saducheii nu credeau. Particularităţile textului (sărăcia lui Lazăr şi avariţia bogatului) sugerează că această istorie născocită putea proveni mai degrabă de la esenieni, care puneau accent pe sărăcie, decât de la farisei, care iubeau bogăţia şi fastul şi erau avari.   Observaţii asupra particularităţilor textuale           Conform cu manuscrisul P 75 (din Egipt, cu text grecesc) şi cu un alt manuscris sahidic-coptic (tot din Egipt) în Luca 16:19 stă scris: “Era un om bogat, pe nume Neves (onomati Neves)”. Observăm că bogatul are un nume. În limba greacă nu există un astfel de nume, deci trebuie să fie un nume evreiesc, transcris greşit. Manuscrisul P75 a fost scris undeva între anii 175-225. Textul sahidic a fost scris undeva spre sfarsitul secolului II, deci nu este de mirare coincidenţa. Deci, cel puţin până în secolul II, bogatul avea un nume. Numele bogatului "Neves" se regăseşte şi în alte două manuscrise mai târzii de tip "Minuscule", dar de data aceasta fiind scos la o notă marginală Apoi, în manuscrisele mai târzii, chiar şi nota marginală a fost eliminată, ca să nu ridice semne de întrebare. Aşadar numele a fost înlăturat. Se pune întrebarea, de ce? Probabil era prea bătător la ochi în această formă stâlcită, neavând corespondent în limba ebraică. Totuşi, la anumiţi autori antici din Vest (secolul III şi IV) numele bogatului apare foarte clar ca fiind “Fineas” (scris Finaeus, Finees şi Fineet), ceea ce arată că nu toate manuscrisele conţineau forma pocită, probabil existau manuscrise în care acest nume era mai inteligibil, şi arată a fi un nume pur evreiesc. Până la urmă textele greceşti care au eliminat numele, s-au impus peste celelalte texte, de aceea astăzi bogatul a rămas fără nume.   Tratatul pseudo-Ciprianic “De pascha computes”, scris în 242-243 în Africa sau Roma, declară (cap. 17): “Omnibus peccatoribus a deo ignis est praeparatus, in cuius flamma uri ille Finaeus dives ab ipso dei filio est demonstratus” (“Fire has been prepared by God for all sinners, in the flame of which, as was indicated by the Son of God himself, that rich man Phineas is burned”). “Foc a fost preparat de Dumnezeu pentru toţi păcătoşii, în flacăra căreia, după cum a fost indicat de Fiul lui Dumnezeu, acel om bogat Fineas este ars” Tradiţia aceasta este preluata şi de către Priscillian, un lider al unei partide gnostice din Spania. Sursele citate aparţin lui Metzger, B. M., & United Bible Societies, (1994) “A textual commentary on the Greek New Testament, second edition a companion volume to the United Bible Societies' Greek New Testament” (4th rev. ed.) (140). London; New York: United Bible Societies.   Găsim o altă diferenţă semnificativă tot la Luca 16:19 “Şi a spus din nou o altă pildă” Observăm că Bibliile noastre nu conţin o asemenea introducere, însă avem manuscrise din secolele III-V, care conţin aşa ceva. Acestea sunt Codex Bezae Cantabrigensis din secolul V şi Codex Curetonianus din secolele III-IV, acesta din urmă copiază un text timpuriu din sec I sau II, scris în estrangelo, o scriere care a încetat după sec II.   Codex Bezae: "Εἶπεν [zise] δέ [si] καὶ [din nou] ἑτέραν [o alta] παραβολὴν [pilda]: Ανθρωπος δέ τις ἦν πλούσιος    De ce în aceste manuscrise acest text apare ca şi cum ar fi o pildă, contrar tuturor evidenţelor contextuale? Oamenii din pildele Domnului Isus nu au nume. Avem două variante de interpretare: fie este un text autentic, fie este un text interpolat. În primul caz textul ar indica că în locul acestei istorisiri a existat o pildă adevărata, care ulterior a fost despărţită prin înserarea acestui text amplu, în al doilea caz, textul a fost înserat pentru a se putea susţine o variantă de interpretare alegorică a acestei istorisiri. Sursa: Codex Bezae Cantabrigensis (adnotat D), secolul V  – a se vedea Nestle-Aland Novum Testamentum Graece, ed. 27 p. 214, 691; The Text of the New Testament (Kurt Aland, Barbara Aland) p. 109 Codex Curetonianus Syriacus (syc), secolele III/IV – a se vedea Nestle-Aland Novum Testamentum Graece, ed. 27 p. 214, 65, 66; The Text of the New Testament (Kurt Aland, Barbara Aland) p. 193   Cărţi antice cu citate din predica Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr   Conform cu aparatul textual comparativ Nestle-Aland 27, cei mai timpurii autori menţionaţi sunt Marcion, Clement din Alexandria şi Tertullian. De remarcat că toţi trei sunt bănuiţi de tendinţe eretice: 1. Marcion – Gnostic radical, crede în nemurirea sufletului 2. Clement – Gnostic moderat, crede în nemurirea sufletului 3. Tertullian – fost montanist, care a lansat o nouă grupare, crede în nemurirea sufletului   Un astfel de citat este o parafraza a lui Luca 16:19,20 - NIV, NAB Tertullian: Despre idolatrie [96] “Dar când lumea se bucură, să ne întristăm, și atunci când lumea se întristează după aceea, ne vom bucura. Astfel ca Lazăr” Luca 16:19 - NIV, NAB Irineu, Împotriva ereticilor, Cartea II  [302] Luca 16:19 - NIV, NAB Tertullian, Împotriva lui Marcion, Cartea IV [1355] Luca 16:19 - NIV, NAB Tertullian, Despre sărbători [115] Luca 16:19 - NIV, NAB Cinci cărţi în replică lui Marcion [235] Luca 16:19 - NIV, NAB Archelau, Faptele disputei cu arhiereticul Mani [458] Luca 16:22 - NIV, NAB Păstorul lui Hermas, Viziunea a doua [12] Luca 16:23 - NIV, NAB Tertullian, Tratat despre suflet [46] Luca 16:23 - NIV, NAB Tertullian, Tratat despre suflet [63] Luca 16:23 - NIV, NAB Tertullian, Împotriva lui Marcion, Cartea IV [1362] Luca 16:24 - NIV, NAB Hippolit, Fragmente dogmatice şi istorice [205] Luca 16:25 - NIV, NAB Ciprian, Tratat XII, Trei cărţi de mărturii împotriva iudeilor [696] Luca 16:26 - NIV, NAB Tertullian, Tratat despre suflet [344] Luca 16:26 - NIV, NAB Suferinţa sfinţilor martiri Perpetua şi Felicita [16] Luca 16:28 - NIV, NAB Irineu, Împotriva ereticilor, Cartea II [192] Luca 16:28 - NIV, NAB Metodius, Din discursul despre înviere [114] Luca 16:29 - NIV, NAB Tertullian, Împotriva lui Marcion, Cartea IV [1359] Luca 16:31 - NIV, NAB Irineu, Împotriva ereziilor, Cartea IV [18] Sursa: earlychristianwritings.com   Este adevărat că această predică apare în multe cărţi antice, având autori faimosi, cum am arătat mai sus, însă Dumnezeu prin Biblie spune “să nu te iei după mulţime ca să suceşti adevărul”. Mulţimea cărţilor şi faima autorilor nu garantează un fals, ei înşişi lăsându-se înşelaţi. Când este vorba de adevăr, trebuie să stai ferm, chiar şi singur împotriva întregii lumi.   Toţi aceşti autori au făcut greşeala de a nu verifica acurateţea acestui text. Oare cum este în cazul nostru?   Concluzii la concluzii   Odată ce a fost adăugat Evangheliei după Luca, textul a fost acceptat ca mesaj autentic. Oricum, textul nu este autentic, din moment ce subminează tot ce spune Biblia per anslambul ei despre starea morţilor şi pedeapsă. Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos a atras atenţia asupra pedepsirii oamenilor nepocăiţi, însă el plasa această pedeapsă după ce aceştia vor ieşi din morminte, ca şi Daniel (Daniel 12: 2, Ioan 5:28,29), deci plasa pedeapsa la înviere şi nu după cum spune textul acesta fals, în starea de moarte de înaintea înviereii. Neconcordanţa aceasta nu poate fi lămurită numai prin recunoaşterea falsităţii textului, pe baza mărturiei Bibliei per ansamblul ei. Nu poţi mânca un măr putred numai pentru că l-ai cumpărat din magazin şi este alături de celelalte mere bune. Tot aşa, nu poţi accepta un text ce contrazice toată Biblia, numai pe motivul că acum, acest text străin este în Biblie. Domnul Isus ne îndeamnă să nu judecăm după aparenţe, ci după dreptate.   După cum a accentuat renumitul teolog lutheran Oscar Cullmann, ca şi creştini, speranţa noastră glorioasă constă în credinţa în învierea morţilor, urmând apoi viaţa veşnică, nu în cea a nemuririi înnăscute a sufletelor, doctrina lumii păgâne. Promisă demult de Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, viaţa veşnică ni se dă la învierea din morţi, nu în clipa morţii.     Gheorghi Vasilievici Florovski ortodox erudit (d. 1979), afirma: "Aspectul frapant al istoriei timpurii a doctrinei creștine despre om este că mulți dintre principalii scriitori ai secolului al II-lea par să fi negat în mod hotărât nemurirea (naturală) a sufletului. Și aceasta nu pare să fie o opinie excepțională sau extravagantă a numai câtorva scriitori, ci mai degrabă învățătura comună din acea perioadă. Iar această convingere nu a fost complet abandonată într-o perioadă mai târzie."   “Reversul medaliei” (efectul bumerang)   Reversul medaliei = aspectul complementar, opus (adesea neplăcut) al unui lucru, al unei probleme, al unei situații Menţionez că nu sunt adeptul adventismului practicat de Biserica Adventistă De Ziua A Şaptea, dar în această privinţă avem puncte comune. Pastorul adventist Nicu Butoi în articolul “Este Iadul real?” se întreabă dacă nu cumva, această doctrină a produs mulţi atei: "Când vine vorba de un aspect al gândirii și proclamării creștine care a vătămat creștinismul în cel mai înalt grad și care, pe bună dreptate, s-ar putea numi automutilare, atunci acesta este conceptul de Iad. El a produs mai mulţi atei decât comunismul, materialismul și păgânismul la un loc. A dat apă la moară celor care au luptat să eticheteze creștinismul ca o formă de gândire retrogradă și malefică. Într-adevăr, prin comparaţie, va fi greu să găsești, în orice religie sau filosofie a lumii, un concept care să întreacă în grotesc și cruzime ideea „creștină“ de Iad. În majoritatea religiilor lumii, chinul are un sfârșit, în creștinism acesta este veșnic. Iadul oricărei alte forme de gândire are o finalitate, cel creștin e permanent și fără niciun fel de soluţie. Imaginaţi-vă cât de grea este misiunea exponentului acestei teorii – să spui cu gura ta: „Dumnezeu este iubire“ și, din același izvor, să ţâșnească apele cruzimii și deznădejdii la cote fără comparaţie în gândirea și expresia umană a existenţei." "Dacă ar fi fost promovat de dictatori monstruoși sau de Diavolul însuși, conceptul chinuirii veșnice în Iad ar fi fost de înţeles. Ce a intenţionat însă biserica prin vehicularea unui astfel de concept rămâne subiectul uimirii și dezbaterii. Să fi încercat biserica să îi înspăimânte pe oameni și astfel să îi facă să se întoarcă la Dumnezeu? Să fi încercat să genereze o criză cumplită a sufletului uman pentru ca apoi să îi vândă indulgenţe pe această temă? Să fi fost ea însăși victima propriilor tradiţii și izvoare și să se fi tăiat singură cu sabia pe care o mânuia? Oricare ar fi explicaţia, efectul a fost cum nu se poate mai de nedorit și, sperăm, mai contrar intenţiei sale. Din toată această reprezentare a răului și a urmărilor lui prin conceptul Iadului, concluzia cu care a rămas omul a fost aceea a unui Dumnezeu crud fără măsură și fără egal, un fel de monstruozitate cum numai în imaginaţia demonică a celor străini de Dumnezeu s-ar putea găsi. Iadul nu l-a condus pe om la concluzii despre răutatea proprie, ci, straniu, dar logic în același timp, despre Dumnezeu. Așa rău cum este el, omul nu ar tortura sau pedepsi niciodată în felul în care ideea Iadului prezintă asemenea lucruri. Întotdeauna va fi așa: natura omului se va îngrozi și va sta departe de un Dumnezeu care ar promova așa ceva."   Dumnezeu să vă binecuvânteze cu dragoste adevărată pentru adevăr! În numele Fiului său mă rog pentru voi, Amin!