Sau, cât de bine trebuie cercetat ceea ce este de cercetat?
Ioan 1:46. Natanael i-a zis: "Poate ieşi ceva bun din Nazaret?" "Vino şi vezi!", i-a răspuns Filip.
Când nu credem ceva aşa cum crede majoritatea, îndată suntem asociaţi cu "Nazareth" sau "Galileea" (vorbind figurativ). Şi câteodată facem şi noi la fel...
Poţi găsi ceva bun în învăţăturile grupărilor numite de către unii ca "secte"?
Cred că una dintre marile noastre provocări este să ştim să fim imparţiali şi că trebuie să privim o problemă din toate părţile... Este dificil de exemplu să inviţi pe cineva ca să fie imparţial în studiul despre nemurirea sufletului, şi asta din toate punctele de vedere... căci îl vor speria consecinele: că ce va spune familia, sau biserica sau că va pierde postul de pastor, prezbiter, diacon sau membru într-un oficiu al bisericii... Însă dacă e un credincios hotărât să creadă adevărul şi numai adevărul până în pânzele albe, atunci o va face, chiar dacă - vorba lui Athanasie - va fi SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR.
Îmi amintesc de cazul meu. În anul 2000 am fost invitat într-un grup creştin unde discutam despre Biblie. Când s-a ajuns la studiul despre textul din Luca 16:19-31, doi fraţi - un pastor pe nume Mişin şi un director inspector de şcoli pe nume Ernest - au început să discute contradictoriu despre text. La un moment dat, Ernest nu-i mai suportă replicile şi răbufneşte "Eu nu înţeleg de ce Iisus ca evreu, predă ca un grec, într-o problemă în care evreii dreptcredincioşi şi grecii păgâni - adică necredincioşi - credeau atât de deosebit, adică exact contrariul." Ei bine, la asta pastorul Mişin îi spune "Vrei să spui ca şi unii, că Iisus nu ar fi putut preda aşa ceva?" La care eu, fiind surprins întreb pe Mişin: "Da cine sunt ăia care spun aşa ceva?" Mişin nu îmi răspunde şi pleacă din grup, la fel ca Ernest. Între timp studiem multe altele şi uităm de Luca 16:19-31, până în anul 2006. Este repus pe tapet de un alt pastor venit mai târziu în grup, pe nume Toth Carol... În toţi anii aceştia scurşi între 2000 şi 2006, abordasem o atitudine indiferentă despre starea sufletelor în moarte, tocmai ca să nu deranjez mediul, căci se iscau mari probleme în adunare. La discuţia aceasta nouă, mi-am amintit de replica pastorului Mişin "Vrei să spui ca şi unii, că Iisus nu ar fi putut preda aşa ceva?". Într-adevăr nu auzisem niciodată de un asemenea grup, care să nege autenticitatea textului din Luca 16:19-31. Curios fiind, am vrut să aflu argumentele lor. Şi am scris unei prietene poliţiste din New York, pe nume Doralynn, dacă poate afla ceva despre aşa ceva. Şi ea într-adevăr a găsit grupul. Păreau a fi habotnici, la prima vedere, ca nişte carismatici extremişti şi nu i-am băgat de seamă. Auzisem însă că şi printre penticostali existase demult o linie care respingea nemurirea sufletului şi chinul veşnic al păcătoşilor. Fiind în căutare, cu timpul am găsit o carte în care se arăta că de-a lungul timpului oameni savanţi - deci de renume academic şi bisericesc - credeau exact ca şi aceşti oameni ce păreau habotnici. Că sufletul e muritor ca şi trupul. Iar unii dintre ei credeau că Luca 16:19-31 era o pildă, iar alţii că aşa ceva n-ar fi fost spus de Domnul Iisus.
Aşadar, ar putea fi "psihopannihia" o explicaţie corectă la marea întrebare:
DACĂ MURIM, CE FACEM ÎNTRE MOARTE ŞI ÎNVIERE?
Psihopannihia
DACĂ MURIM: CE FACEM ÎNTRE MOARTE ŞI ÎNVIERE?
Ce spune Dumnezeu însuşi despre moarte? Şi cum au înţeles-o credincioşii din antichitate, fie evrei, fie creştini (şi aici mă refer la perioada clasică a creştinismului din secolul I)?
Încă din cele mai vechi timpuri, Biblia prezintă moartea ca fiind opusul vieții, nu ca fiind o "ușă" spre o altă viață. Moartea aduce finalul vieții în toate aspectele ei, după cum se spune în Iov 7:8: „ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi’’. Dacă sufletul dreptului Iov, mergea în cer sau în alt loc după moarte, cum de Dumnezeu care vede totul (Iov 28:24), nu-l mai vede? La Iov 10:8,9 se precizează clar motivul: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit şi apoi Tu mă nimiceşti în întregime. Adu-ţi aminte că m-ai făcut din pământ şi că mă vei întoarce în ţărână.”
De unde ştia Iov toate acestea, dacă nu din ecoul întâmplărilor din Grădina Edenului? Această perspectivă asupra morţii a fost o concepţie standard în Israelul antic, după cum citim în Ecleziastul 9:5,6: „Oare cine va rămâne în viaţă? (...) Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi parte de răsplată nu mai au, căci numele lor a fost uitat.” Deci toţi cei care au murit, fie drepţi, fie nedrepţi (Iov 24:19-25), nu mai sunt conștienți, nefiind vii (Psalmul 146:4).
S-a lansat ipoteza că acest punct de vedere popular din Israelul antic a fost greşit şi că Domnul Isus ar fi corectat acest lucru. Atunci cum se explică afirmaţia clară „Şi nimeni nu s-a suit în cer” din Ioan 3:13, dat unui fariseu, tocmai datorită faptului că aceştia credeau în nemurirea sufletului? Cum se explică acelaş vocabular ca în Vechiul Testament, moartea fiind prezentată simbolic ca un somn (Ioan 11:11-14 – Daniel 12:2)? Domnul Isus îi plasează pe cei morţi în morminte până la înviere (Ioan 5:28,29), nu în cer şi nu în alt loc, la fel ca toţi cei din Vechiul Testament, a se vedea Ecleziastul 9:10: „Tot ceea ce mâna ta prinde să săvârşească, fă cu hotărâre, căci în locuinţa morţilor în care te vei duce nu se află nici faptă, nici punere la cale, nici ştiinţă, nici înţelepciune.”.
Oamenii care mor nu merg în rai sau iad, ci în mormântul comun al tuturor oamenilor şi aici aşteaptă inconştienţi învierea. Termenul ebraic şheol este echivalentul termenului grecesc hades, deoarece apostolul Petru în Fapte 2:27 citează Psalmul 15:10 (16:10 VDC). Evreii din antichitate ştiau unde ajung după moarte şi în ce stare vor fi acolo până la înviere, iar acestui loc îi spuneau şheol, Isaia 38:10: „Mă duc la amiaza zilelor mele, la porţile locuinţei morţilor (şheol) voi fi tinut pentru restul anilor mei.”. În mormântul comun al omenirii toate activităţile umane încetează, nu numai cele fizice, ci şi cele psihice, fiind o tăcere deplină, vezi și Psalmii 6:5; Isaia 38:11,17,18, locașul comun al morților este asociat cu inactivitatea, nu cu activitatea.
Aşadar avem nevoie de înviere şi de Dumnezeu, care să ne învie.
Exista o tradiţie veche despre somnul de moarte al sufletelor, cu mult înainte de apariţia grupărilor neo-protestantismului cu această viziune, venită în Europa din Orientul Mijlociu, unde se conservau unele credinţe şi practici originale ale bisericii apostolice, între care se menţionează şi „psihopannihia” (credinţa că între moarte şi înviere, sufletul doarme). Psihopannihiştii cred că oponenţii lor în ale teologiei, au deformat anumite versete din Biblie pentru a-şi justifica punctul de vedere.
Conform psihopannihiştilor următoarele versete sunau astfel în textul original al Bibliei:
Matei 10:28. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot face mai mult; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă (adică de Dumnezeu).
Luca 23:42. Şi a zis lui Isus: "Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!" 43. Isus a răspuns: "Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu Mine în rai." (împărăţia n-a venit în acea zi)
Ei mai cred că textul dintre Luca 16:18 şi Luca 17:1 nu a fost spus de Domnul Isus, ci este ceva care a fost pus de altcineva.
Psihopannihia
Sursa Eusebiu Popovici, Istorie a Bisericii Universale
Oscar Cullmann, Immortality of the soul or resurrection of the death?
Edward William Fudge, The Fire That Consumes
Daniel Berchie, Samson Dakio, Luke 16: 19-31: The intermediate state of the death
