Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Gnosticii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gnosticii. Afișați toate postările

duminică, 28 decembrie 2014

46. Nazarenii: Sectă eretică ce a influenţat negativ creştinismul

"Epifanie de Salamina este un scriitor și prelat creștin bizantin din secolul al IV-lea, episcop de Salamina, în Cipru, la origine evreu palestinian convertit[1].
Sfântul Epifanie s-a născut în jurul anului 315 (sau, după alții, 308) într-o familie modestă de evrei din satul Besanduc, nu departe de Elefteropolis (Beit Guvrin sau Beit-Djibrin) în Palestina. La moartea tatălui său, copilul, orfan, a fost adoptat de un învățător al Legii iudaice, Trifon. Acesta i-a asigurat posibilitatea de a studia, așa încât Sfântul Epifanie a învățat nu doar Scripturile și preceptele legii mozaice, ci și cinci limbi - greaca, latina, ebraica, siriaca și copta -, lucru rar în acea epocă."
Wikipedia

Episcopul Epifanie descrie istoria a 80 de secte eretice, inclusiv cei care ţineau legea lui Moise. 
Aceasta carte a lui Epifanie se numeste Panarion (Casa Luminii).

http://www.masseiana.org/panarion_bk1.htm#First

Ca evreu-creştin originar din Israel, Epifanie trebuia să fi ştiut multe şi iată cum descrie el sectele ce au fost:
5:3 In the first Section of the first Volume there are twenty Sects, as follows: Barbarism, Scythianism, Hellenism and Judaism. Varieties of Hellenes: Pythagoreans or Peripatetics, Platonists, Stoics, Epicureans. The Samaritan sect, which is derived from Judaism. Four Samaritan peoples, as follows: Gorothenes, Sebuaeans, Essenes, Dositheans. Seven Jewish sects as follows: Scribes, Pharisees, Sadducees, Hemerobaptists, Ossaeans, Nasaraeans, Herodians.

Înainte de a apărea Isus Christos cu mesajul său, Epifanie scrie că samaritenii au avut patru secte: Gorothenienii, Sabeenii, Essenienii şi Dositenienii, aşadar essenienii nu erau evrei, ci samariteni.

Ce aveau în comun aceste secte samaritene cu evreii şi ce îi deosebea? 

"Toate opiniile lor sunt aceleași ca și ale evreilor, (...) cu excepția faptului că neagă învierea morților și alte profeții, cele ulterioare lui Moise." 
Samaritenii erau ca şi saducheii, respingând învierea morţilor, crezând în nemurirea sufletului.

Epifanie scrie că iudeii aveau şapte secte: Scribii, Fariseii, Saducheii, Hemerobaptiştii, Oseenii, Nazarenii şi Irodienii.
Partida "nazarenilor" exista încă înainte de a veni Domnul Isus.
Erau ei adevăraţi credincioşi? Nu! Căci iată ce scrie despre ei, şi practicile lor: 19:1 19. Nasaraeans, meaning 'rebels,' who forbid the eating of any meat and do not partake of living things at all. They have the holy names of patriarchs which are in the Pentateuch, up through Moses and Joshua the son of Nun, and they believe in themr12;
... 19:2 I mean Abraham, Isaac, Jacob, and the earliest ones, and Moses himself, and Aaron, and Joshua. But they hold that the scriptures of the Pentateuch are not Moses' scriptures, and maintain that they have others besides these.

19: 1 19. Nazarenii, adică "rebeli," (în sensul legii lui Moise) care interzic consumul de orice carne și nu se înfruptă din nici o creatură vie. Ei cinstesc numele sfinte ale patriarhilor care sunt în Pentateuh, mai în sus de Moise și Iosua, fiul lui Nun, și ei cred în însele,

19: 2 Adică Avraam, Isaac, Iacov, ca cei mai vechi, și Moise însuși, și Aaron, și Joshua. Dar ei susțin că scripturile Pentateuhului nu sunt scripturile lui Moise, și susțin că au şi altele în afară de acestea.

Apostolul Pavel aminteşte şi el de această sectă:

1 Timotei 4

1. Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor,
2. abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.
3. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul.
4. Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună, şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri,
5. pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.


Aşadar erau evrei care aveau scrieri apocrife, nu acceptau Pentaeuchul lui Moise, ci se luau după cărţile sectei. Clar că erau eretici.

Cum se face că Pavel a fost numit "capul" acestei secte? Eu cred că din greşeală, din confuzie.
Ca de exemplu:
În jurul anului 1995 sau poate mai repede calatoream cu trenul de la Gherla la Cluj şi stăteam pe interval. Era un om acolo, nu chiar atât de în vârstă, îmbrăcat elegant, arăta ca un intelectual. Am intrat în vorbă cu el şi mi-a spus că făcu-se închisoare. Mi-a povestit că sub patul lui era un lider al "Martorilor Lui Iehova", un etnic maghiar, care păstorea un grup care ţineau sabatul, dădeau "şefului" zeciuială chiar şi din raţia de mâncare. Vorbea cu detestare despre acest "şef al Martorilor", cum îl numea el. Când am auzit astea, am tresărit, fiindcă mi-am dat seama că omul făcea o confuzie. De fapt aceştia nu erau dintre "Martorii lui Iehova", ci dintr-o mică ramură a sâmbătarilor. I-am atras atenţia domnului respectiv, însa el nu se lăsa şi spunea "Nu domnule, erau Martorii lui Iehova". Probabil aceştia sau liderul lor atunci când se rugau, pomeneau numele Iehova şi de aici venea confuzia. 
La fel s-a putut întâmpla şi în primul secol. Pentru că atât creştinii cât şi nazarinenii nu mai aduceau jertfe la Templu, au fost băgaţi în aceeaşi oala.
O altă variantă ar fi că secta nazarinenilor, sau unii dintre ei, au trecut la credinta în Isus, însă şi-au adus ideile greşite cu ei şi astfel s-a creat o noua secta eretică creştino-nazarineana, numită şi encratiţi. 
https://en.wikipedia.org/wiki/Encratites
De la această sectă s-a strecurat în Evanghelia după Luca pericopa bogatului nemilostiv:

“The Gospel of the Nazirenes”

Evanghelia Nazirenilor





CHAPTER 47: The Spirit Gives Life.  The Rich Man and the Beggar 



  1. And when they came down from the mount, one of His disciples asked Him, “Master, if a man does not keep all these commandments will he enter into life?” And he said, “The law is good in the letter, but more excellent in the spirit, for the letter without the spirit is dead, but the spirit makes the letter alive. ” 
  2. “Take heed that you obey, from the heart, and in the spirit of love, all the commandments which I have given to you. ” 
  3. “It has been written, ‘You shall not kill’, but I say to you, if any hate and desire to slay, they are guilty of the law, yea, if they cause hurt or torture to any innocent creature they are guilty; but if they kill to put an end to suffering which cannot be healed, they are not guilty, if they do it quickly and in love. ” 
  4. “It has been said, ‘You shall not steal’, but I say to you, if any, not content with that which they have, desire and seek after that which is another’s; or if they withhold that which is just from the worker, they have stolen in their heart already. Their guilt is greater than that of one who stealeth a loaf in necessity, to satisfy his hunger. ” 
  5. “Again you have been told, ‘You shall not commit adultery’, but I say to you, if man or woman join together in marriage with unhealthy bodies, and beget unhealthy offspring, they are guilty, even though they have not taken their neighbor’s spouse; and if any have not taken a woman who belongs to another, but desire in their heart and seek after her, they have committed adultery already in spirit. ” 
  6. “And again I say to you, if any desire and seek to possess the body of any creature of food, or for pleasure, or for profit, they defile themselves thereby. ” 
  7. Yea, and if a man tells the truth to his neighbor in such wise as to lead him into evil, even though it be true in the letter, he is guilty. ” 
  8. “Walk in the spirit, and so will you fulfill the law. and be meet for the kingdom. Let the law be within your own hearts rather than on tables of memorial; which things nevertheless you ought to do, and not to leave the other undone, for the Law which I have given to you is Holy, just and good, and blessed are all they who obey and walk therein. ” 
  9. “God is spirit, and they who worship God must worship in spirit and in truth, all the times, and in all places. “
  10. And he spoke this parable to them who were rich, saying, “There was a certain rich man, who was clothed in purple and fine linen, and fared sumptuously every day. ” 
  11. “And there was a certain beggar named Lazarus, who lay at his gate, full of sores, desiring to be fed with the crumbs which fell from the rich man’s table; moreover the dogs came and licked his sores. ” 
  12. “And it came to pass, that the beggar died, and was carried by the angels into Abraham’s bosom; the rich man also died, and was buried with great pomp. And in Hades he lifted up his eyes, being in torment, and saw Abraham afar off, and Lazarusin his bosom.  
  13. And he cried and said, Father Abraham, have mercy on me, and send Lazarus, that he may dip the tip of his finger in water, and cool my tongue, for I am tormented in his place.  
  14. But Abraham said, son, remember that you, in your lifetime received good things, and likewise Lazarus evil things; but now he is comforted, and you are tormented. And thus are the changes of life for the perfecting of souls. And beside all this, between us and you there is a great gulf fixed, so that they which would pass from hence to you cannot; neither can they pass to us, that would come from thence, till their time be accomplished. ” 
  15. Then he said, “I ask you therefore, Father, that you send him to my father’s house; for I have five brothers. He may testify to them, lest thy also come into this place of torment. ” 
  16. Abraham said to him, They have Moses and the prophets; let them hear them. ” And he said, Nay Father Abraham; but if one went to them form the dead, they will repent 
  17. And “Abraham” said to him, if they don’t hear “Moses” and the “prophets”, neither will they be persuaded, though one rose format the dead. “
 http://netzarifaith.org/netzari-faith/the-gospel-of-the-nazirenes/