Testul greu al loialitaţii: Vom fi neghină sau grâu?

Dragii mei, după cum vedeţi, stăm cu toţii în faţa unui test greu. Diferenţele de opinie trebuie rezolvate pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, în chip frăţesc, conform cu adevărul. Dacă nu veţi asculta de glasul Domnului, de a fi uniţi în chip desăvârşit în adevăr, acceptând curente satanice şi păgâne în adunare, într-un aspect atât de important, veţi culege ceea ce aţi semănat. Ba mai mult, voi vă faceţi involuntar apărători ai minciunii lui Satan, şi veţi pieri ca şi el, fiindcă aţi iubit minciuna (Apocalipsa 21:8).

Scriptura spune foarte clar că plata păcatului este moartea! Scripura mai spune deasemenea foarte clar, că fără înviere toţi cei adormiţi (morţi) în Christos sunt pierduţi! Prin urmare singura alternativă este credinţa în înviere şi singura speranţă este că creştinii vor fi readuşi la viaţă (înviaţi) (Ioan 5:28,29).
Scriptura nu arată şi noi nu putem crede într-un amestec de nemurire şi înviere: o moarte parţială şi o înviere parţială, cum arată Satana, păgânii, gnosticii şi urmaşii lor, neo-gnosticii. Fiţi tari, deci în adevărata credinţă creştină! Nu credeţi în profeţii mincinoşi care văd oamenii trăind după moarte, ca suflete nemuritoare! Respingeţi orice idee de viaţă conştientă sau semiconştientă ce ar fi chipurile după moarte! Nu există nici un fel de conştienţă în moarte. Toate viziunile ce s-au spus cu moartea clinică nu dovedesc contrariul. Moartea clinică nu este moarte totală, creierul mai funcţionează şi se produc halucinaţii, vise. Dacă în acest timp inima îşi revine, omul a scăpat din moartea spre care se ducea şi îşi aminteşte de ce a visat. Este firesc. Cuvântul lui Dumnezeu este mai încercat decât cei ce visează şi cred că sunt nemuritori. Încredeţi-vă în el din toată inima şi nu veţi regreta.
"Lacul de foc" (Apocalipsa 20:12-15) este un instrument de nimicire puternic şi înfricoşător şi înseamnă distrugerea completă şi definitivă a păcătoşilor (este geheena de la Matei 10:28) în ziua de apoi. De aceea să alegem adevărul ca să trăim! Să fugim de minciuna şi de la minciună (Apocalipsa 22:14,15)! Să ne temem şi să ne bucurăm, că Dumnezeu ne-a cercetat şi nu ne-a lăsat în întuneric. Să dăm slavă şi glorie lui Dumnezeu! Să acceptăm adevărul cu privire la starea mortilor! Dacă nu acceptăm avertizarea Bibliei ca să ne ferim de minciună, şi vom continua să se complacem în neadevăr şi să preacurvim cu păgânitatea şi învăţăturile ei, Dumnezeu ne va pedepsi şi nu ne va binecuvânta, căci El este un Dumnezeu al iubirii, dar şi al adevărului şi al dreptăţii.

De ce sufletele nemântuite nu sunt chinuite etern, încă de pe acum?

Am arătat deseori că după Scriptură „sufletul care păcătuieşte acela va muri (şi nu se va chinui etern undeva într-un lac de foc)” Ezechiel 18:4,20. Dumnezeu este o fiinţă raţională, un Dumnezeu drept, fără nedreptate, un Dumnezeu al adevărului şi cu sentimente sfinte, şi el ne-a creat după chipul şi asemănarea sa. Haideţi să fim şi noi raţionali, drepţi, cu noţiunea adevărului şi cu sentimente sfinte.
Oricum, ca să aflăm răspunsul la această întrebare, ar trebui să ne adâncim privirile în Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia şi să mai punem câteva întrebări:
1. Este "lacul de foc" din cartea Apocalipsa un instrument de nimicire totală a păcătoşilor? Dacă nu, cum se explica Evrei 10:27,12:29 că focul lui Dumnezeu va mistui (şi nu chinui) pe cei răzvrătiţi?
2. Este lacul de foc un instrument de chinuire veşnica a lor? Dacă da, cum se explica faptul că:
a) Dumnezeu este iubire (poţi fi idealul iubirii, fiind patronul chinurilor veşnice?) - 1Ioan 4:8
b) că El va fi totul în toţi (trebuia să scrie în “unii”, dacă vor mai fi şi alţii fără Dumnezeu) - 1Cor. 15:28
c) că toate lucrurile vor fi noi (nu ar fi iadul ceva vechi, dacă ar exista?) - Apocalipsa 21:5
d) că nu va mai fi plâns, durere, lacrimi, ţipete, durere - Apocalipsa 21:4,5 (un lucru neadevărat dacă iadul ar fi plin de toate acestea)
e) şi că aceste lucruri de la punctul d) vor trece - Apocalipsa 21:4,5 (aici fiind vorba de cea mai mare contradicţie a subiectului, dacă toate acestea nu vor trece, ci vor rămâne veşnic active în iad)

f) Poţi fi fericit alături de un iad plin de suferinţă veşnică, în care poate mama ta, sau tatăl tău sau fratelete, sora ta ard în chinuri? Eu nu cred că aş fi.

Eu nu cred că vom putea fi cu adevărat fericiţi, ştiind că mulţi dintre oamenii pe care i-am cunoscut, poate chiar din familia şi rudele noastre, dintre prietenii noştrii apropiaţi, colegi, vecini, etc., sunt chinuiţi în chinuri cumplite, într-un lac de foc, încă de pe acum, şi asta în veci de veci. Când am spus acest ultim argument unui prieten teolog care susţinea cu ardoare ideea chinului veşnic, a pălit, s-a gândit puţin, apoi tipic oamenilor instabili în propriile lor argumente, a spus "Poate cândva, Dumnezeu îi va scoate de acolo". Da, chiar şi ei îşi dau seama că este prea de tot. Aşa că se întorc la a susţine purgatoriul, locul unde mai este o şansă. Dar Biblia nu spune aşa ceva. Decât să ne complicăm în hăţişul părerilor omeneşti, să tot dăm cu stângul în dreptul, mai degrabă să lăsăm aceste sadisme teologice (iadul şi purgatoriul) şi să acceptăm mesajul aşa cum este în Biblie: Dacă vei crede şi asculta vei avea parte de binecuvântare şi viaţă veşnică, dacă nu vei crede şi nu vei asculta, vei avea pate de blestem (moarte) şi de pierzare veşnică. Blestemul este moartea. Alege binecuvântarea şi viaţa veşnică, ca să scapi de blestem şi de pierzarea veşnică (Ioan 3:36).

O altă problemă: Sheolul (Hadesul) aruncat în iadul de foc (limnen tou puros)

"Sheol" este un cuvânt evreiesc care înseamnă "Locuinţa morţilor" (Cornilescu), dar poate fi tradus şi ca “Mormânt”. La fel înseamnă şi cuvântul grecesc "Hades". Cuvântul cimitir, provine din grecescul koimiterion şi înseamnă literalmente “dormitor”. Cuvântul evreiesc sheol şi cuvântul grecesc hades nu înseamnă "iazul de foc" ("iadul" cum le place unora să-l spună). Se spune că acest cuvânt (iad) provine din grecescul "hades", preluat prin filiera limbii slavone.
Biblia face distincţie clară între hades şi iazul de foc. Ar fi o problemă gravă dacă nu ar face, deoarece dacă hadesul este aşazisul "iaz de foc", se crează situaţia ca iazul de foc este aruncat tot în iazul de foc, un nonsens urias.
Prin urmare, e clar că sheolul (hadesul) nu este identic cu "iazul de foc", deoarece hadesul este aruncat în iazul de foc ("limnen tou puros"): hades ebletesan eis ten limnen tou puros
Acum, ca o sinteză:
Biblia arată clar că oamenii răi merg întâi nu în iazul de foc ("limnen tou puros" în greacă), ci în hades (locuinţa morţilor, mormântul comun al omenirii, şi al celor buni şi al celor răi), iar din hades vor fi înviaţi, judecaţi şi condamnaţi la a fi aruncaţi în iazul de foc (limnen tou puros). Dacă hadesul ar fi deja un loc cu foc, ca şi locul descris ca "limnen tou puros" (iazul de foc) ar fi interesant de ciudat că un loc care arde cu foc să fie aruncat în alt loc care arde cu foc, nu-i aşa? Aşa că, de ce atât hadesul, cât şi oamenii răi vor fi aruncaţi în iazul de foc (limnen tou puros), dacă un iaz de foc există deja? E ilogic şi un mare nonsens...
Cu privire la predica despre bogatul nemilotiv şi săracul Lazar din Luca capitolul 16, la o analiză a variantelor textuale din manuscrisele vechi, reiese clar ca lumina zilei, că este un text interpolat (introdus mai târziu). Acest lucru îl confirmă implicit şi Apocalipsa, unde se arată ca hadesul este aruncat în iazul de foc.
Dar nu spune chiar Apocalipsa că cei răi sunt chinuiţi zi şi noapte? Da, spune. Însă nu spune că cei care sunt "chinuiţi zi şi noapte" ar fi deja morţi, ca şi cum ar fi murit deja, ci din contră, că EI SUNT ÎNCĂ VII, dragii mei neatenţi! Vouă vă scapă un amănunt foarte important. Voi confundaţi mare cu sarea, dragii mei, daţi-mi voie să vă spun asta, ca să vă trezesc.
Apocalipsa 14: 8. Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: "A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!"  9. Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: "Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, 10. va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.

Să fim atenţi la versetele 9 şi 10, care sunt legate contextual ca mesaj, dar şi ca perioadă cu versetul 11, care este formulat la prezent “nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei”, deci sunt vii încă. Şi dacă ne uităm bine în contextul Apocalipsei ni se va arăta în ce perioadă va fi acest chin imens, deorece "paharul mâniei" sunt plăgile arătate în Apocalipsa, aşa că chinul de care se vorbeşte aici, nu este chinul dintr-un aşazis iaz de foc de după moarte, ci un chin care va fi peste cei vii.

“Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pamant. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii, care aveau semnul fiarei şi cară se închinau icoanei ei.” (Apocalipsa16:2)
“Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptura vie, chiar şi tot ce era în mare.” (Apocalipsa16:3)
“Al treilea a vărsat potirul lui în râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au făcut sânge.” (Apocalipsa16:4)
“Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui.” (Apocalipsa16:8)
“Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere.” (Apocalipsa 16:10)
“Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor, care au să vină din Răsărit.” (Apocalipsa 16:12)
“Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: "S-a isprăvit!" (Apocalipsa 16:17)
“Cetatea cea mare a fost împărtită în trei părti, şi cetăţile Neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.” (Apocalipsa 16:19)
“Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea, şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!" (Apocalipsa 18:6)

Plăgile vor fi de aşa mare amploare şi intensitate urgiastică ÎN ZILELE ACELEA (ŞI NU ÎN ÎNCHIPUITUL IAD DE FOC DE DUPĂ MOARTE de care tot vorbesc unii), că oamenii nu vor avea odihnă nici ziua nici noaptea, asta arată mesajul, fie că acceptăm sau nu:
“Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii (care mai trăiau încă) îşi muşcau limbile de durere. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei (deci trăiesc încă), şi oricine primeşte semnul numelui ei!”  (Apocalipsa 16:10,11).

Acest verset 11 este indiscutabil legat de versetele 9 şi 10 şi se referă strict numai la zilele acelea în care oamenii se închină fiarei având semnul ei, iar despre aceste zile înspăimântătoare a vorbit şi Domnul nostru în Matei 24, în contextul acestor urgii grozave care vor fi aici pe pământ şi nicidecum în aşazisul iad de foc, ce ar fi chipurile după moarte, pentru acei păcătoşi nemântuiţi.
Apocalipsa capitolul 9 conţine nişte versetele care arată că oamenii nelegiuiţi din timpul sfârşitului, deci care vor fi vii încă, vor fi chinuiţi de foc şi de pucioasă. Indiferent cum interpretăm CE AR FI ELE, aceste fenomene se referă la timul plăgilor şi nu la aşazisul iad de după moarte. Acest fapt a fost recunoscut şi de un teolog de seama, baptist, care a spus ferm şi răspicat la Vocea Evangheliei: "Fraţilor, iadul încă nu s-a deschis" (Beniamin Fărăgău).

“17. Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platose ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă. 18. A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa, care ieşeau din gurile lor.”
...
“19. Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete, şi cu ele vătămau.
20. Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mânilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.
21. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furţişagurile lor.”

Din păcate, mişcările protestante şi neoprotestante au împrumutat mult din teologia şi exegeza (interpretarea Bibliei) Bisericii Catolice, o biserică care pe alocuri este foarte apropiată de ideile din mişcările gnostico-neo-gnostice. Luther s-a rugat până la moarte Mariei şi a venerat pe sfinţi, Calvin ţinea legătura cu aparatul Inchiziţiei şi a împrumutat din metodele ei, Zwingli era adeptul metodei catolice de a impune creştinismul prin sabia statului, Melancton se consulta cu teologii Bisericii Catolice... etc.. (Martin Luther şi cauzele secrete ale reformei lui, de Gheorghe Calciu-Dumitreasa https://sitadeasa.wordpress.com/2007/04/25/martin-luther-si-cauzele-secrete-ale-reformei-lui/)

Trebuie făcut mai mult, decât a ne tot uita în ograda Bisericii Catolice. Chiar dacă ne uităm uneori, să luam numai ce este bun de acolo. Există soluţii şi dincolo de instituţiile teologice şi comentariile teologilor catolici.


Motive pentru care nu există un chin etern 

(Extras preluat de către cineva din cartea “Galileanul”)

· Dreptate: Vi se pare drept ca pentru păcatele făcute în 10, 20, 40, 80, etc. de ani să fii pedepsit veşnic? Legea lui Dumnezeu reflecta caracterul său, iar aceasta spunea: viaţă pentru viaţă (în original “suflet pentru suflet”), nu pentru ca cel vinovat de crimă să fie chinuit (Deuteronom 19:21).
· Iubirea lui Dumnezeu: De asemenea imaginea infernului diminuează iubirea lui Dumnezeu, căci cum putem spune că Dumnezeu este iubire, când mâna lui nu poate fi niciodată domolită, ci îi chinuieşte etern pe cei păcătoşi?
· Mânia lui Dumnezeu are un sfârşit: Dacă Dumnezeu chinuieşte veşnic păcătoşii atunci mânia lui ţine veşnic, dar Biblia spune altceva şi anume că El „nu ţine mânia pe vecie şi nu ceartă fără încetare” cum este o astfel de afirmaţie despre caracterul lui Dumnezeu compatibilă cu doctrina iadului? (2Samuel 24:14; Psalmii 30:5; 103:9; Isaia 57:16; Ieremia 3:5; Mica 7:18).
· Nemurirea este pentru cei drepţi: Mulţi creştini cred în iadul veşnic deoarece nu au reuşit să înţeleagă faptul că viaţa veşnică este rezultatul unei uniri cu Dumnezeu ("Dumnezeu să fie totul ÎN TOŢI" 1Cor 15:28), astfel cei răi fiind despărţiţi de Dumnezeu nu pot exista etern (Fapte 17:25; 1Corinteni 15:52-54; 2Tesaloniceni 1:9).
· Sfârşitul suferinţei: Un alt motiv pentru care credem că nu este posibil chinul veşnic, este că acesta ar perpetua şi imortaliza păcatul, suferinţa şi durerea (toţi oamenii din iad l-ar blestema zilnic, clipă de clipă, pe Dumnezeu, pe Christos, pe sfinţii îngeri şi pe sfinţii) şi ar contrazice Cuvântul lui Dumnezeu care declară că acestea vor dispărea şi că Dumnezeu face toate lucrurile noi (Apocalipsa 21:4,5), ori dacă iadul există etern înseamnă că Dumnezeu nu poate elimina suferinţa.
· Nimicirea răului: Misiunea Domnului Isus Cristos ca Domn şi Rege, este să nimicească toate persoanele rele şi nelegiuite, fie spirituale sau fizice, cât şi toate lucrurile rele, şi apoi cu mandatul încheiat, va preda domnia în mâna Tatălui. Dacă iadul există veşnic atunci însemnă că Domnul Isus nu a nimicit orice domnie, stăpânire, putere (1Corinteni 15:26).
· Dumnezeu totul în toţi: La sfârşit, Dumnezeu va fi totul în toţi (1Corinteni 15:28), acesta este scopul final, ca în toate făpturile să locuiască Dumnezeu în mod plenar prin calităţile Lui, ca toate creaturile să aibă calităţile lui Dumnezeu, dar acest lucru ca în toţi să fie Dumnezeu nu e posibil dacă cei răi mai există pe undeva.
· Plata păcatului: Conform Bibliei plata păcatului este moartea, (Romani 6:23). Isus a plătit această plată prin moartea Sa (Evrei 7:27; 1Timotei 2:5,6), dacă plata păcatului ar fi fost „chinul etern” atunci Domnul Isus ar fi trebuit să se chinuiască etern ca să ne răscumpere. Biblia este clară: „Si păcatul, odată făptuit, aduce moartea” (Iacov 1:15). Astfel, alegerea este între viaţă veşnică şi moarte veşnică. 

Despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, 

După cum vedem istorisirea despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr nu este în armonie cu învăţătura Bibliei per ansamblul ei, nici cu învăţătura despre starea morţilor şi nici cu învăţătura despre pedeapsa celor răi. Din punct de vedere teologic, şi aici mă refer exclusiv la adevărata teologie, este un fals grosolan. Sunt creştini, printre care şi eu, care credem ca acest pasaj este unul fals, adăugat la Evanghelie după moartea apostolilor.