Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta oracolul de la Delfi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oracolul de la Delfi. Afișați toate postările

luni, 7 noiembrie 2022

Alege bine "sfetnicii"

În urmă cu câţiva ani, celebratul maestru-ziarist Ion Cristoiu, a scris un articol excelent despre oracolul de la Delfi. Oracolele (sau templele unde se făceau preziceri) au jucat un rol important în cultura diferitelor popoare păgâne. Un rol oarecum asemănător au jucat prăvilarii din România, despre care nuvelistul Ion Agârbiceanu oferă detaii picante. În ambele cazuri, în spatele acestor prezicători se afla o afacere cu un scenariu bine pus la punct, care le aducea un venit substanţial, iar altora de la caz la caz, reuşite sau necaz, cel mai celebru caz de prezicere din istorie care a dus la necaz fiind păţania regelui Croesus al Lydiei (560–546 î.H.), considerat cel mai bogat monarh din acel timp.
 
Trăim într-o lume cu necazuri şi probleme şi nu ştii pe ce sfetnic cazi. Iar când te duci la sfetnicii la care Dumnezeu nu te lasă, primeşti sfatul pe care El nu ţi l-ar fi dat, dar prin neascultare "ţi l-ai meritat".
"Căutaţi-mi o femeie ce grăieşte din pântec!" - a poruncit necăjitul rege Saul, al Israelului.
Versiunea Septuagintei la 1Samuel 28:1-11 ne dă un detaliu interesant, despre oracolul la care s-a dus regele neascultător: era o găitoare din pântec, pe care grecii o numeau Pythia sau Pythona. Aşa numeau grecii din antichitate preoteasa de la oracolele templelor zeităţilor păgâne, unde chipurile vorbea un zeu şarpe din subteran, pe care îl numeau Python.
1 Şi a fost aşa: în vremea aceea, Străinii s-au strâns în taberele lor, ca să pornească război împotriva lui Israel; Şi Anchus i-a zis lui David: ,,Să ştii bine că vei ieşi cu mine la război - Şi tu, şi oamenii tăi." 2 Şi David i-a zis lui Anchus: "Astfel vei şti acum ce va face robul tău." Anchus i-a zis lui David: ,,Astfel te voi face căpetenia străjilor mele pentru totdeauna." 3 Şi Samuel a murit şi l-au jelit, tot Israelul, şi l-au îngropat la Armathaim, în cetatea lui. Şi Saul i-a alungat din ţară pe grăitorii din pântec şi pe ghicitori. 4 Şi Străinii s-au strâns şi au venit de şi-au pus tabăra la Soman; iar Saul a strâns tot poporul lui Israel şi şi-au pus tabăra la Gelbue. 5 Şi Saul a văzut tabăra Străinilor şi s-a înspăimântat şi i-a stat inima [în piept]. 6 Atunci Saul l-a întrebat pe Domnul, dar Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin dezvăluiri, nici prin profeţi. 7 Şi Saul le-a zis slujitorilor săi: ,,Căutaţi-mi o femeie ce grăieşte din pântec: mă voi duce la ea şi voi cerceta prin ea!" Iar [slujitorii] i-au zis: ,,Iată, la Aendor se află o femeie care grăieşte din pântec." 8 Şi Saul s-a acoperit cu totul, şi-a luat alte straie şi a plecat, împreună cu doi bărbaţi; şi au ajuns la femeie noaptea şi i-a-zis: ,,Ghiceşte-mi din pântec şi adu-mi-l pe cel pe care ţi-l voi spune eu! 9 Şi femeia i-a răspuns: ,,Iată, tu ştii câte a făcut Saul, cum i-a stârpit din ţară pe grăitorii din pântec şi pe ghicitori; de ce-mi ademeneşti sufletul ca să îl dai morţii?" 10 Saul însă i s-a jurat, zicând: ,,Viu este Domnul, dacă ţi se va găsi vreo vină pentru aceasta!" 11 Şi femeia a zis: ,,Pe cine să-l aduc?" ,,Să mi-l aduci pe Samuel!", a zis.
Observaţi că relatarea numeşte pe acea femeie "grăitoare din pântec", un termen antic pentru cuvântul modern "ventriloc"? Versiunea Septuaginta a fost prima traducere a Vechiului Testament în limba greacă.
Traducerea latină Vulgata, ne spune la fel în 1Samuel 28:3:
"Iară Samuil murisă, şi l-au plâns pre el tot Israilul, şi l-au îngropat în Armatem, în cetatea lui. Şi Saul au scos afară pre cei ce grăia din pântece, şi pre gâcitorii de pre pământ."
Observaţi că versiunea Vulgata tradusă în română redă cuvântul "pitona" ca "grăitoare din pântece"?
Având acest detaliu important, de ce m-aş încrede în această preoteasă păgână, care "grăia din pântec", că ar fi enunţat cuvintele profetului Samuel, în ciuda faptului că Dumnezeu a spus clar şi răspicat să ne ferim de aşa ceva. Oare nu de aceea ne spune Dumnezeu să ne ferim de ei, deoarece acestea dădeau sfaturi greşite? Oare nu de aceea a pierit şi regele Saul? Oare nu a fost dus de nas regele Saul de preoteasa din En-Dor, dându-i-se un sfat greşit? Ce sfat greşit i s-a dat? Să meargă la luptă şi să moară acolo. Putea să facă şi altfel? Da, să asculte de sfatul lui Dumnezeu şi să cedeze tronul lui David, cel desemnat ca noul rege al lui Israel. David nu l-ar fi ucis şi nu i-ar fi confiscat nici averile. Astfel, ascultând de sfatul lui Dumnezeu, putea să trăiască fericit, alături de copii şi nepoţi, până la adânci bătrâneţi.
Şansa ratată de regele Saul prin neascultare
 
Învăţăminte
Pâna nu a mers la ea, regele Saul mai avea o şansă. Şansa de a se pocăi. Şansa de a accepta omul din planul lui Dumnezeu: pe David. Dacă s-ar fi pocăit şi s-ar fi smerit, ar fi abdicat în favoarea lui David. Făcând aşa putea salva locul al doilea în regat, pentru fiul său Ionathan, acela de a fi comandantul armatei şi să devină astfel al doilea om în regat ca importanţă, cum şi-a dorit. Astfel, Israelul putea fi mântuit mai repede din mâna filisteenilor şi el putea muri de bătrâneţe şi nu de sabie. Dar setea lui pentru domnie şi grija pentru ce vor spune oamenii i-au luat minţile. Şi a făcut lucruri detestabile, ucigând pe gabaoniţi şi pe cei ce l-au ajutat pe David. Putea să îşi ţină nepoţii pe genunchi şi nu ca din cauza lui aceştia să fie spânzuraţi.
Mersul la acea femeie păgână, necredincioasă, a fost picătura care a umplut paharul nelegiuirilor lui Saul. El şi-a săpat singur groapa destinului, ascultând de glasul înşelător care l-a aruncat pur şi simplu în groapă înainte de vreme. Păcat de fiul său, Ionathan şi de ceilalţi fii şi ostaşi. Este o mare lecţie de învăţat de aici “Ai grijă cu cine te însoţeşti, ca să nu ai partea lui.” Oare nu a ştiut Ionathan, despre nelegiuirile tatălui său? A ştiut. Şi totuşi nu s-a îndepărtat de el, chiar dacă nu a fost de acord cu tatăl său. Asta înseamnă că nu este suficient a nu fi de acord cu cineva rău, ci şi a nu fi lângă un astfel de om, căci un astfel de om îţi poate aduce nenorocirea. Locul lui Ionathan era lânga noul rege desemnat, David, dacă dorea locul al doilea în regat. Când nu suntem la locul potrivit, cu oamenii potriviţi, ne aşteaptă mari încercări, uneori fatale, căci lumea neascultătoare de Dumnezeu te trage în jos şi devii victimă colaterală. Regele Saul n-a fost la locul potrivit şi cu omul potrivit. Ionathan n-a fost la locul potrivit şi cu omul potrivit. Iată o lecţie demnă pentru o adâncă cugetare.
Să stăm de veghe cum se cuvine şi să-l rugăm pe Tatăl nostru ceresc să ne ajute la aceasta. Aceasta este rugăciunea mea, pentru mine şi toţi cititorii acestei apologii. În numele Fiului său mă rog, Amin!
Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său nepieritor şi să ne dea o minte ageră şi înţeleaptă, spre slava Sa şi a Fiului Său şi spre mântuirea noastră! Amin!
Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne păzească de sfetnicii Celui Rău. Amin!