Iată o mărturie şocantă în ultima rugăciune a episcopului martir Policarp al Smirmei (secolul II), liderul întregului răsărit, undeva pe la anul 155 sau 156, în care se spune că sufletul învie împreună cu trupul.
Unde s-a rupt firul?
De ce în zilele noastre apologeţii fac exact invers, susţinând nemurirea sufletului? Sau Policarp a greşit în ceea ce a spus?
Iubite apologet al zilelor noastre, scolit după stereotepia teologică a zilelor noastre, ai avea curajul să îl înfrunţi, dacă el ar trăi astăzi?
Iată rugăciunea martirului Policarp:
"Atotputernice Dumnezeule, Tată a iubitului şi binecuvântatului Tău slujitor, Isus Christos, prin care am ajuns la cunoştinţa Ta, Dumnezeul îngerilor, a puternicilor, a tuturor creaturilor şi a tuturor celor drepţi, care trăim înaintea feţei Tale: Te preamaresc, că m-ai socotit vrednic pentru aceasta zi şi acest ceas, ca să am parte la numărul martirilor Tăi, în paharul Christosului Tău, la învierea sufletului şi a trupului la viaţa veşnică prin neputrezirea din Duhul Sfânt. Să fiu primit printre ei înaintea feţei Tale, ca o jertfă grasă şi plăcută, aşa cum Tu, veşnic drept Dumnezeu ai hotărât mai dinainte, mi-ai făcut de cunoscut în prealabil, iar acum împlineşti. Pentru toate acestea Te laud, te preamăresc si te slăvesc vesnic, prin al Tau Mare Preot ceresc, Fiul Tău drag, Isus Christos. Prin El si impreuna cu El, a Ta este slava luminoasa, in Duhul Sfant acum şi în eternitatea care va veni. Amin.” (Varianta Episcopului Eusebiu de Cesareea, din Istoria Eclesiastica)
Nu era o părere singulară, deoarece un alt lider creştin, Teofil al Antiohiei (169-177), scria:
"Dumnezeu înviază trupul tău nemuritor, împreună cu sufletul; şi atunci, pentru că vei fi nemuritor, vei vedea pe Cel nemuritor, dacă vei crede de acum în El”.
Cartea Întâia către Autolic, Capitolul VII
Poate veţi spune că a fost părerea a doi oameni. Însă iată ce consemnează enciclopedia lui Diderot în secţiunea despre THNETOPSYCHITES, s. m. pl. (Istoria Ecclesiastică):
Despre scriitorul acestui articol enciclopedic:
"Denis Diderot (n. 5 octombrie 1713, Langres (Champagne-Ardenne); d. 31 iulie 1784, Paris) a fost un filosof și scriitor francez.
Născut la Langres, Diderot a fost o figură complexă a iluminismului francez, având o influență majoră asupra spiritului raționalist al secolului al XVIII-lea. Diderot a primit o educație iezuită și a renunțat la o carieră în drept, dedicându-se studiului și scrisului. În 1745, împreună cu D'Alembert, Diderot a început să editeze Encyclopédie, un proiect celebru, care i-a inclus aproape toți scriitorii francezi iluminiști importanți."
Wikipedia
http://ro.wikipedia.org/wiki/Denis_Diderot
Scurt istoric După ce primii creştini (evrei) AU PĂRĂSIT IERUSALIMUL ŞI IUDEEA, din cauza armatelor romane, ei s-au stabilit dincolo de Iordan, în Arabia, numită Arabia Petraea, după oraşul Petra (se mai numea Arabia Felix, adică Arabia Fericită).
Aceşti evrei-creştini, credeau FOARTE BINE că sufletul moare odată cu trupul şi va fi înviat odată cu trupul şi această credinţă au dat-o noilor convertiţi din Arabia. Arabii au avut această credinţă adevărată, până ce ereticul Origene (sec. II-III) a făcut mai multe călătorii şi i-a convins să renunţe, probabil nu pe toţi, după cum vedem la Marshal. Deci nu creştinii arabi erau eretici în aceasta privinta, cum mentioneaza greşit Diderot, ci Origene şi cei care l-au învăţat (gnosticii).
http://ro.wikipedia.org/wiki/Arabia_Petraea
http://en.wikipedia.org/wiki/Bosra
Totuşi, cum se face că în Biblie apare un verset în care se spune că oamenii nu pot ucide sufletul, la Matei 10:28? Adevărul dureros şi de neacceptat pentru mulţi este că acest text a fost modificat introducându-se o frază care nu a existat în textul origibal. De unde putem ştii asta? Dintr-o scriere a lui Iustin Martirul, care a trăit în secolul II şi ne dă versetul fără această frază neautentică.
Iată şi textul de înainte de corectiile catolico-gnostice, care nu conţinea "şi nu pot ucide sufletul":
MATEI 10:28
1 Şi, chemând pe cei doisprezece ucenici ai săi, le-a dat autoritate asupra duhurilor, ca să le scoată afară şi să vindece orice boală şi orice neputinţă trupească.
2 Iar numele celor doisprezece trimişi1 sunt acestea: primul, Simon, care se numeşte Chifa, şi Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zebedei şi Ioan, fratele lui;
3 Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov al lui Alfeu şi Lebeu, zis Tadeu;
4 Simon Canaanitul şi Iuda Iscarioteanul, care l-a şi vândut.
5 Pe aceştia doisprezece i-a trimis Isus, când le-a poruncit, spunând: „Nu mergeţi pe vreo cale a naţiunilor şi nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor,
6 Ci mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel.
7 Şi, mergând, predicaţi, spunând: «Regatul cerurilor este aproape!»
8 Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi demoni; fără plată aţi primit, fără plată daţi.
9 Nu vă luaţi aur, nici argint, nici aramă la brâiele voastre,
10 Nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag;
11Dar pentru că vrednic este lucrătorul de hrana lui, în orice cetate sau sat intraţi, cercetaţi cine este vrednic acolo; şi acolo rămâneţi până când veţi pleca.
12 Şi, când intraţi în casă, salutaţi-o .
13 Şi dacă, în adevăr, casa este vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi.
14 Şi, dacă cineva nu vă va primi, nici nu va asculta cuvintele voastre, când plecaţi din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre.
15 Adevărat vă spun, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi al Gomorei în ziua judecăţii, decât pentru cetatea aceea.
16 Iată, eu vă trimit ca oi în mijlocul lupilor; fiţi dar prudenţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii.
17 Dar păziţi-vă de oameni; pentru că vă vor preda sinedriilor şi vă vor biciui în sinagogile lor;
18 Şi veţi fi aduşi înaintea guvernatorilor şi împăraţilor pentru mine, spre mărturie pentru ei şi pentru naţiuni.
19 Iar când vă vor preda, nu vă îngrijoraţi cum sau ce veţi vorbi, pentru că vi se va da în ceasul acela ce să vorbiţi;
20 Pentru că nu voi sunteţi cei care vorbiţi, ci spiritul Tatălui vostru vorbeşte în voi.
21 Şi frate va da la moarte pe frate, şi tată pe copil; şi copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi vor face să fie omorâţi.
22 Şi veţi fi urâţi de toţi, pentru numele meu; dar cine va răbda până la sfârşit, acela va fi mântuit.
23 Iar, când vă vor persecuta în cetatea aceasta, fugiţi în alta; pentru că, adevărat vă spun, nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până când va veni fiul Omului.
24 Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său, nici rob mai presus decât stăpânul său.
25 Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul său, şi robului ca stăpânul său. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Baalzebul2, cu cât mai mult pe cei din casa lui?
26 Deci nu vă temeţi de ei; pentru că nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut.
27 Ce vă spun eu la întuneric, vorbiţi la lumină; şi ce auziţi la ureche, predicaţi de pe acoperişuri.
28 Şi nu vă temeţi de cei care vă ucid şi după aceia nu mai pot face nimic3, mai bine temeţi-vă de acela, care va poate distruge, aruncând trupul împreună cu sufletul în gheena.
29 Nu se vând oare două vrăbii cu un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fară ştirea Tatălui vostru;
30 Dar vouă chiar perii capului, toţi vă sunt număraţi.
31 Deci nu vă temeţi, voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.
32 Deci pe oricine mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi eu înaintea Tatălui meu care este în ceruri.
33 Dar pe oricine mă va tăgădui înaintea oamenilor, pe acela îl voi tăgădui şi eu înaintea Tatălui meu care este în ceruri.
34 Să nu gândiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.
35 Pentru că am venit să întorc pe om împotriva tatălui său şi pe fiică împotriva mamei sale şi pe noră împotriva soacrei sale;
36 Şi vrăjmaşi ai omului vor fi cei din casa lui.
37 Cine iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine; şi cine iubeşte pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine.
38 Şi cine nu-şi ia povara sa şi vine după mine nu este vrednic de mine.
39 Cine îşi găseşte sufletul îl va pierde; şi cine îşi pierde sufletul pentru mine îl va găsi.
40 Cine vă primeşte pe voi pe mine mă primeşte; şi cine mă primeşte pe mine primeşte pe cel care m-a trimis pe mine.
41 Cine primeşte un profet în numele unui profet va primi răsplata unui profet; şi cine primeşte un om drept în numele unui om drept va primi răsplata unui om drept.
42 Şi oricine va da de băut numai un pahar cu apă rece unuia din micuţii aceştia, în numele unui ucenic, adevărat vă spun, nicidecum nu-şi va pierde răsplata“.
1 Greacă: apostoli
2 Stăpânul demonilor
3 Aşa cunoştea versetul Iustin Martirul in jurul anului 132.
Unde s-a rupt firul?
De ce în zilele noastre apologeţii fac exact invers, susţinând nemurirea sufletului? Sau Policarp a greşit în ceea ce a spus?
Iubite apologet al zilelor noastre, scolit după stereotepia teologică a zilelor noastre, ai avea curajul să îl înfrunţi, dacă el ar trăi astăzi?
Iată rugăciunea martirului Policarp:
"Atotputernice Dumnezeule, Tată a iubitului şi binecuvântatului Tău slujitor, Isus Christos, prin care am ajuns la cunoştinţa Ta, Dumnezeul îngerilor, a puternicilor, a tuturor creaturilor şi a tuturor celor drepţi, care trăim înaintea feţei Tale: Te preamaresc, că m-ai socotit vrednic pentru aceasta zi şi acest ceas, ca să am parte la numărul martirilor Tăi, în paharul Christosului Tău, la învierea sufletului şi a trupului la viaţa veşnică prin neputrezirea din Duhul Sfânt. Să fiu primit printre ei înaintea feţei Tale, ca o jertfă grasă şi plăcută, aşa cum Tu, veşnic drept Dumnezeu ai hotărât mai dinainte, mi-ai făcut de cunoscut în prealabil, iar acum împlineşti. Pentru toate acestea Te laud, te preamăresc si te slăvesc vesnic, prin al Tau Mare Preot ceresc, Fiul Tău drag, Isus Christos. Prin El si impreuna cu El, a Ta este slava luminoasa, in Duhul Sfant acum şi în eternitatea care va veni. Amin.” (Varianta Episcopului Eusebiu de Cesareea, din Istoria Eclesiastica)
Nu era o părere singulară, deoarece un alt lider creştin, Teofil al Antiohiei (169-177), scria:
"Dumnezeu înviază trupul tău nemuritor, împreună cu sufletul; şi atunci, pentru că vei fi nemuritor, vei vedea pe Cel nemuritor, dacă vei crede de acum în El”.
Cartea Întâia către Autolic, Capitolul VII
Poate veţi spune că a fost părerea a doi oameni. Însă iată ce consemnează enciclopedia lui Diderot în secţiunea despre THNETOPSYCHITES, s. m. pl. (Istoria Ecclesiastică):
"Encyclopédie de Diderot (1765)
THNETOPSYCHITES
THNETOPSYCHITES
THNETOPSYCHITES - (Istoria
bisericeasca)
Vechi eretici, crezând că sufletul uman este perfect asemănator cu cel al animalelor şi că el murea odată cu corpul - vezi SUFLETUL.
Acest cuvânt este compus din grecescul muritor şi suflet.
Nu am găsit niciunde referiri la aceşti eretici decât la Sfântul Ioan Damaschinul în anul 900, cu excepţia cazului în care ei nu sunt aceiaşi despre care vorbeste Eusebiu care zice că încă din timpurile lui Origene existau în Arabia eretici care credeau că sufletul uman murea odată cu corpul dar va reânvia odată cu corpul la sfârşitul lumii. Eusebiu adăuga că Origene a respins aceşti eretici într-un numeros conciliu şi le-a corectat erorile. Sfântul Augustin şi Isidor le spuneau eretici arabi.
Marshal în tabelele lui a denaturat înţelesul din cauză că a înţeles greşit şi în loc să scrie “thnetopshychites” a scris “thenopsychites”. De asemenea el i-a plasat în secolul 6 dar nu putem să ne dăm seama pe ce bază a făcut-o."
Vechi eretici, crezând că sufletul uman este perfect asemănator cu cel al animalelor şi că el murea odată cu corpul - vezi SUFLETUL.
Acest cuvânt este compus din grecescul muritor şi suflet.
Nu am găsit niciunde referiri la aceşti eretici decât la Sfântul Ioan Damaschinul în anul 900, cu excepţia cazului în care ei nu sunt aceiaşi despre care vorbeste Eusebiu care zice că încă din timpurile lui Origene existau în Arabia eretici care credeau că sufletul uman murea odată cu corpul dar va reânvia odată cu corpul la sfârşitul lumii. Eusebiu adăuga că Origene a respins aceşti eretici într-un numeros conciliu şi le-a corectat erorile. Sfântul Augustin şi Isidor le spuneau eretici arabi.
Marshal în tabelele lui a denaturat înţelesul din cauză că a înţeles greşit şi în loc să scrie “thnetopshychites” a scris “thenopsychites”. De asemenea el i-a plasat în secolul 6 dar nu putem să ne dăm seama pe ce bază a făcut-o."
Enciclopedistul Denis Diderot foloseşte aceeaşi stereotipie ca în timpul său, numindu-i eretici. Dar acest
punct de vedere nu este o erezie, pentru că, după cum aţi văzut mai
sus, era susţinută de lideri creştini proeminenţi - Policarp al Smirnei,Teofil al Antiohiei - şi mase întregi de credincioşi din antichitate.
Textul în franceză
Textul în franceză
Encyclopédie de Diderot (1765)
THNETOPSYCHITES
THNETOPSYCHITES
THNETOPSYCHITES - (Histoire
ecclésiastique) anciens hérétiques, croyant que l'âme humaine était
parfaitement semblable à celle des bêtes, et qu'elle mourait avec le corps.
Voyez AME. Ce mot est composé du grec , mortel, et , âme. On ne trouve nulle
part ces hérétiques que dans S. Jean Damascène, héres. xc. à-moins qu'ils ne
soient les mêmes que ceux dont parle Eusebe, hist. ecclésiast. liv. IX. c.
xxxviij. où il est dit que du temps d'Origène il y avait en Arabie des
hérétiques, croyant que l'âme humaine mourait avec le corps, mais qu'elle
ressusciterait avec le corps à la fin du monde. Eusebe ajoute qu'Origène réfuta
ces hérétiques dans un concile nombreux, et qu'il les fit revenir de leurs
erreurs. S. Augustin et Isidore les appellent hérétiques arabes. Marshal, dans
ses tables, a défiguré ce mot faute de l'entendre, car il l'écrit
thenopsychites, au-lieu de thnetopsychites : il les place aussi dans le sixième
siècle, mais on ne peut deviner sur quel fondement il l'a fait.
Diderot - Enciclopedia volum 16.djvu prima editie /
Despre scriitorul acestui articol enciclopedic:
"Denis Diderot (n. 5 octombrie 1713, Langres (Champagne-Ardenne); d. 31 iulie 1784, Paris) a fost un filosof și scriitor francez.
Născut la Langres, Diderot a fost o figură complexă a iluminismului francez, având o influență majoră asupra spiritului raționalist al secolului al XVIII-lea. Diderot a primit o educație iezuită și a renunțat la o carieră în drept, dedicându-se studiului și scrisului. În 1745, împreună cu D'Alembert, Diderot a început să editeze Encyclopédie, un proiect celebru, care i-a inclus aproape toți scriitorii francezi iluminiști importanți."
Wikipedia
http://ro.wikipedia.org/wiki/Denis_Diderot
Scurt istoric După ce primii creştini (evrei) AU PĂRĂSIT IERUSALIMUL ŞI IUDEEA, din cauza armatelor romane, ei s-au stabilit dincolo de Iordan, în Arabia, numită Arabia Petraea, după oraşul Petra (se mai numea Arabia Felix, adică Arabia Fericită).
Aceşti evrei-creştini, credeau FOARTE BINE că sufletul moare odată cu trupul şi va fi înviat odată cu trupul şi această credinţă au dat-o noilor convertiţi din Arabia. Arabii au avut această credinţă adevărată, până ce ereticul Origene (sec. II-III) a făcut mai multe călătorii şi i-a convins să renunţe, probabil nu pe toţi, după cum vedem la Marshal. Deci nu creştinii arabi erau eretici în aceasta privinta, cum mentioneaza greşit Diderot, ci Origene şi cei care l-au învăţat (gnosticii).
http://ro.wikipedia.org/wiki/Arabia_Petraea
http://en.wikipedia.org/wiki/Bosra
Totuşi, cum se face că în Biblie apare un verset în care se spune că oamenii nu pot ucide sufletul, la Matei 10:28? Adevărul dureros şi de neacceptat pentru mulţi este că acest text a fost modificat introducându-se o frază care nu a existat în textul origibal. De unde putem ştii asta? Dintr-o scriere a lui Iustin Martirul, care a trăit în secolul II şi ne dă versetul fără această frază neautentică.
Iată şi textul de înainte de corectiile catolico-gnostice, care nu conţinea "şi nu pot ucide sufletul":
MATEI 10:28
1 Şi, chemând pe cei doisprezece ucenici ai săi, le-a dat autoritate asupra duhurilor, ca să le scoată afară şi să vindece orice boală şi orice neputinţă trupească.
2 Iar numele celor doisprezece trimişi1 sunt acestea: primul, Simon, care se numeşte Chifa, şi Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zebedei şi Ioan, fratele lui;
3 Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov al lui Alfeu şi Lebeu, zis Tadeu;
4 Simon Canaanitul şi Iuda Iscarioteanul, care l-a şi vândut.
5 Pe aceştia doisprezece i-a trimis Isus, când le-a poruncit, spunând: „Nu mergeţi pe vreo cale a naţiunilor şi nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor,
6 Ci mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel.
7 Şi, mergând, predicaţi, spunând: «Regatul cerurilor este aproape!»
8 Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi demoni; fără plată aţi primit, fără plată daţi.
9 Nu vă luaţi aur, nici argint, nici aramă la brâiele voastre,
10 Nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag;
11Dar pentru că vrednic este lucrătorul de hrana lui, în orice cetate sau sat intraţi, cercetaţi cine este vrednic acolo; şi acolo rămâneţi până când veţi pleca.
12 Şi, când intraţi în casă, salutaţi-o .
13 Şi dacă, în adevăr, casa este vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi.
14 Şi, dacă cineva nu vă va primi, nici nu va asculta cuvintele voastre, când plecaţi din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre.
15 Adevărat vă spun, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi al Gomorei în ziua judecăţii, decât pentru cetatea aceea.
16 Iată, eu vă trimit ca oi în mijlocul lupilor; fiţi dar prudenţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii.
17 Dar păziţi-vă de oameni; pentru că vă vor preda sinedriilor şi vă vor biciui în sinagogile lor;
18 Şi veţi fi aduşi înaintea guvernatorilor şi împăraţilor pentru mine, spre mărturie pentru ei şi pentru naţiuni.
19 Iar când vă vor preda, nu vă îngrijoraţi cum sau ce veţi vorbi, pentru că vi se va da în ceasul acela ce să vorbiţi;
20 Pentru că nu voi sunteţi cei care vorbiţi, ci spiritul Tatălui vostru vorbeşte în voi.
21 Şi frate va da la moarte pe frate, şi tată pe copil; şi copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi vor face să fie omorâţi.
22 Şi veţi fi urâţi de toţi, pentru numele meu; dar cine va răbda până la sfârşit, acela va fi mântuit.
23 Iar, când vă vor persecuta în cetatea aceasta, fugiţi în alta; pentru că, adevărat vă spun, nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până când va veni fiul Omului.
24 Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său, nici rob mai presus decât stăpânul său.
25 Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul său, şi robului ca stăpânul său. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Baalzebul2, cu cât mai mult pe cei din casa lui?
26 Deci nu vă temeţi de ei; pentru că nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut.
27 Ce vă spun eu la întuneric, vorbiţi la lumină; şi ce auziţi la ureche, predicaţi de pe acoperişuri.
28 Şi nu vă temeţi de cei care vă ucid şi după aceia nu mai pot face nimic3, mai bine temeţi-vă de acela, care va poate distruge, aruncând trupul împreună cu sufletul în gheena.
29 Nu se vând oare două vrăbii cu un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fară ştirea Tatălui vostru;
30 Dar vouă chiar perii capului, toţi vă sunt număraţi.
31 Deci nu vă temeţi, voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.
32 Deci pe oricine mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi eu înaintea Tatălui meu care este în ceruri.
33 Dar pe oricine mă va tăgădui înaintea oamenilor, pe acela îl voi tăgădui şi eu înaintea Tatălui meu care este în ceruri.
34 Să nu gândiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.
35 Pentru că am venit să întorc pe om împotriva tatălui său şi pe fiică împotriva mamei sale şi pe noră împotriva soacrei sale;
36 Şi vrăjmaşi ai omului vor fi cei din casa lui.
37 Cine iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine; şi cine iubeşte pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine.
38 Şi cine nu-şi ia povara sa şi vine după mine nu este vrednic de mine.
39 Cine îşi găseşte sufletul îl va pierde; şi cine îşi pierde sufletul pentru mine îl va găsi.
40 Cine vă primeşte pe voi pe mine mă primeşte; şi cine mă primeşte pe mine primeşte pe cel care m-a trimis pe mine.
41 Cine primeşte un profet în numele unui profet va primi răsplata unui profet; şi cine primeşte un om drept în numele unui om drept va primi răsplata unui om drept.
42 Şi oricine va da de băut numai un pahar cu apă rece unuia din micuţii aceştia, în numele unui ucenic, adevărat vă spun, nicidecum nu-şi va pierde răsplata“.
1 Greacă: apostoli
2 Stăpânul demonilor
3 Aşa cunoştea versetul Iustin Martirul in jurul anului 132.
