Faceți căutări pe acest blog

vineri, 12 septembrie 2014

În corespondenţă "Despre suflet"

Pace şi har împreună cu multe binecuvântări, de la Tatăl nostru ceresc şi de la Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos.

Slăvit şi onorat să fie Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc şi Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, în veci de veci! Amin!


Am primit un răspuns foarte interesant, în corespondenţa despre suflet:

"Pace şi har din belsug de la Tatăl şi Fiul Său.

Am avut ceva timp să mă uit la linkurile trimise de tine şi sunt impresionat că îţi dedici destul de mult timp pentru a studia mai multe subiecte doctrinare deodată. Nu am apucat să citesc tot ce ai scris pe acolo, dar în general observ că suntem foarte apropiaţi la convingeri. În privinţa nemuririi sufletului e clar că suntem pe aceeaşi linie, sufletul este muritor, numai că eu observ sufletul ca fiind rezultatul combinaţiei între trup şi duh. Adică, mai simplu, avem scânduri=trup, cuie=duh, scânduri+cuie= ladă(suflet). Când demontăm lada, nu mai există nici sufletul."
 
Răspunsul meu:
Frumoasă exemplificare. Însă nu aţi observat că sufletul există, dar nu ca "ladă montată", ci ca "ladă demontată". Ca să mă înţelegeţi la ce mă refer eu aş exemplifica aşa: laptop=trup, program=duh, laptop+program = imagine "vie" de pe ecran (suflet). Aceia care aţi instalat un program de funcţionare în laptop, ştiţi la ce mă refer. Dacă nu ai program (Windows-ul), laptopul nu merge. Când oprim laptopul, imaginea făcută de program dispare, "moare", când îl repornim imaginea "învie". Moartea adamică nu înseamnă anihilare, doar nefuncţionalitate. Abia moartea a doua va face ca laptopul (trupul), programul (duhul) şi imaginea (sufletul) să dispară complet în anihilare.

Deci, atunci când sufletul unui om moare, el se "închide" în mormânt odată cu trupul, ca şi imaginea din laptop care se închide în laptop atunci când opresc programul. Evident că în mormânt nu trăieşte nici trupul şi nici sufletul. Doar învierea te va face funcţional din nou, adică viu.
 ---
Aţi putea recomanda blogul: Ce Spun Dumnezeu Şi Satan În Cea Mai Ceche Controversă?
      Vă rog să daţi linkul de mai jos, merită citit - va fi o recomandare bună tuturor prietenilor şi cunoscuţilor voştri.
http://sufletulestemuritor.blogspot.ro/2013/07/practica-adaosurilor-la-textele.html

Vă doresc multă sănatate şi o lectura plăcută şi ziditoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu