Invitaţie la meditaţie, pentru toţi
acei care iubesc adevărul
Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl şi
de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, Fiul Său! Slăvit şi onorat să
fie Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc şi
Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, în veci de veci! Amin!
Există viaţă după moarte,
până la înviere? Sau singura speranţă pentru cei care mor este învierea?
Mulţi credincioşi vin în
apărarea adevărului biblic că speranţa pentru cei ce mor, este învierea (atât a
trupului cât şi a sufletului) şi nu nemurirea sufletului - o doctrină păgână şi
înşelătoare despre sufletul uman, muritor.
Este foarte important să
ştim dacă murim sau nu murim, chiar şi cu sufletul!? Ce spun Dumnezeu şi Satan,
în cea mai veche controversă despre moarte?
Ştiaţi că conform Bibliei,
acum bogaţii şi săracii care au murit sunt cu toţii la un loc în locuinţa
morţilor, unde aşteaptă învierea şi judecata (Ioan 5:28,29)? Ştiaţi că unii
dintre cercetătorii Bibliei susţin că textul despre săracul Lazăr şi bogatul
nemilostiv a fost ataşat ulterior la Evanghelia după Luca?
Ştiaţi că regele Saul a fost
dus de nas de ventriloca din En-Dor, care a fost o păgână (Iosua 17:11-13,
1Samuel 28:7)? Relatarea biblică arată una din multele roade nefaste şi
periculoase ale învăţăturii despre nemurirea sufletului.
Mai
sunt şi alte road nefaste
ale credinţei în nemurirea sufletului.
“pomul rău nu poate face roade bune” Matei 7:18
“adevărul vă va face liberi” Ioan 8:32
Credinţa
în nemurirea
sufletului conduce la nişte implicaţii teologice profunde. Această
învăţătură este ca rădăcina unui copac care alimentează tot copacul.
În primul rând, îl face pe om să respingă
idea de moarte, îl pune să creadă că e nemuritor şi astfel subminează interesul
pentru înviere şi pune într-un con de umbră importanţa învierii. Dacă există
nemurirea sufletului, nici sufletul Domnului nostru Isus Christos n-a murit,
ori Biblia scrie clar că el şi-a dat sufletul la moarte (Isaia 53:10,12).
În al doilea rând, subminează importanţa
pocăinţei şi împinge pe oameni să creadă în posibilitatea salvării păcătoşilor
după ce aceştia mor nepocăiţi (purgator, rugăciuni ptr. morţi, ofrande date
spre salvarea sau ameliorarea stării lor, mântuirea universală, etc., Ioan
3:3).
În al treilea rând, credinţa în nemurirea sufletului
alimentează spiritismul (că poţi vorbi cu morţii), alimentează frica de morţi
(că morţii pot face rău), alimentează
închinarea la morţi (că morţii pot face bine), alimentează purgatorul (că cei
care au murit ca nedrepţi mai pot fi salvaţi),
alimentează transmigraţia sufletelor (că sufletul
morţilor se poate naste din nou în alt trup, fie de om, fie de animal),
alimentează idei false despre judecata lui Dumnezeu asupra păcătoşilor ce au
murit (că sunt chinuiţi etern în foc), făcându-l un zeu sadic, ca cei
din mitologiile păgâne.
Să ne oprim asupra acestui ultim aspect deoarece
este cel mai grav, echivalând cu o hulă împotriva lui Dumnezeu, făcând din credincioşi
“hulitori ai lui Dumnezeu”, vorbind “nebunii” la adresa lui Dumnezeu, fără ca
ei să îşi dea seama (Iov 42:8, Apocalipsa 12:9).
Dacă
aveti întrebări importante despre suflet citiţi Biblia cu atenţie.
Dacă nu ştiţi să vă decideţi ce să credeţi despre
suflet, rugaţi-l pe Dumnezeu să vă ajute în căutarea adevărului. Căutaţi
răspunsurile despre suflet în Biblie, ele sunt acolo. Dacă aveţi o întrebare
despre suflet, Dumnezeu vă va ajuta şi vă va da o înţelegere corectă din
Biblie.
Dacă aveţi o întrebare despre viaţă şi moarte,
Dumnezeu vă va răspunde. Condiţia este să fiţi sincer.
Dacă
eşti interesat de discuţii asupra doctrinei nemuririi sufletului, iad şi mântuire te poţi înscrie în grupul Discuţii despre doctrina nemuririi sufletului, iad şi mântuire.
https://www.facebook.com/groups/2865160810387973
Puteţi
citi un blog care analizează starea omului în moarte:
Ce
spun Dumnezeu şi Satan în cea mai veche controversă?
https://sufletulestemuritor.blogspot.com/
Citeşte
articolul de pe blogul Biblia Adevărată (Biblia Antică)
Versete cu sensuri schimbate şi texte străine în Biblie:
Matei 10:28, Luca 16:19-31, Luca 23:43
https://bibliaantica.blogspot.com/2021/09/versete-cu-sensuri-schimbate-si-texte.html
Oscar Cullmann (25 februarie 1902, Strasbourg
- 16 ianuarie 1999, Chamonix) a fost un teolog luteran. El a ţinut o prelegere
şi a scris o carte având numele "Nemurirea sufletului sau învierea
morților? Mărturia Noului Testament." Ingersoll Lecture, 1955. Londra:
Epworth.
Iată rezumatul
Prefaţă
"Nici o altă publicație a mea nu a
provocat un astfel de entuziasm sau o ostilitate violentă. Exegeza a stat la
baza acestui studiu și până acum nici un critic de o mare varietate nu a
încercat să mă respingă prin exegeză".
Introducere
Ideea larg acceptată a "nemuririi sufletului"
este una dintre cele mai mari neînțelegeri ale creștinismului. Conceptul de
moarte și înviere este ancorat în evenimentul Hristos (așa cum se va vedea în
paginile următoare) și, prin urmare, este incompatibil cu credința grecească în
nemurire.
Capitolul 1: Ultimul vrăjmaş
Nimic nu arată mai bine diferența radicală
dintre doctrina greacă a nemuririi sufletului și doctrina creștină a Învierii
decât moartea lui Socrate în contrast cu moartea lui Isus.
Capitolul 2: Plata păcatului: Moartea
Credința în înviere presupune conexiunea
evreiască între moarte și păcat. Moartea nu este ceva dorit de Dumnezeu, ca în
gândirea filosofilor greci; este mai degrabă ceva anormal, opus lui Dumnezeu.
Capitolul 3: Primul - născut din morți
Hristos a înviat: adică noi stăm în noua eră
în care moartea este cucerită, în care coruptibilitatea nu mai există. Căci
dacă există într-adevăr un corp spiritual (nu un suflet nemuritor, ci un corp
spiritual) care a ieșit dintr-un trup firesc, atunci într-adevăr puterea morții
este ruptă.
Capitolul 4: Cei care dorm
Moartea este cucerită, dar nu va fi anulată
până la sfârșit. În Noul Testament nu se spune nimic despre detaliile
condițiilor provizorii. Auzim numai acest lucru: Ne apropiem de Dumnezeu.
Concluzie
Învățătura marilor filozofi Socrates și
Platon nu poate fi în niciun fel însoțită de cea a Noului Testament. Că
persoana, viața și moartea lor pot fi totuși onorate de creștini, așa cum au
arătat apologeții secolului al doilea.” Pagina a fost vizualizată de 205718 ori,
după care textul a fost scos, mă întreb oare de ce? O fi deranjat pe cineva de
sus?
Care
este speranţa pentru cei ce mor:
nemurirea sufletului sau învierea? Ce se întâmplă cu cei nemântuiţi la
înviere?
Apostolul Pavel dorea foarte mult să ajungă
la învierea din morţi, dar nu orcum, ci în starea de om mântuit: „ca să ajung
cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi” Filipeni 3:11.
Năzuinţa
aceasta ar fi nefirească, dacă ar exista un suflet care nu moare.
Totuşi, credinţa cu privire la starea
morților în anumite culte creștine, poate fi rezumată după cum urmează: când un
om moare, sufletul lui trăiește în continuare, iar în funcție de faptele bune
sau rele pe care le-a făcut trupul, va merge fie în iad, fie în rai.
• Dar susține Biblia că după moarte, omul
nu-și încetează existența și poate trăi fără înviere?
• Apare în Sfânta Scriptură învățătura
despre un suflet nemuritor, ce nu are nevoie de înviere?
• Conform Bibliei, ce se întâmplă cu
trupul şi sufletul celor răi la înviere şi judecată?
Întreabă-te,
până ce nu este prea târziu:
• Învață religia din care faci parte
adevărul despre starea morților și pedeapsa adevărată?
• Cum ți-ai însușit concepția despre
suflet și pedeapsa adevărată: pe baza părerilor oamenilor sau a Cuvântului lui
Dumnezeu?
• Crezi că este important să ști adevărul
despre starea morților și pedeapsa adevărată, având în vedere că minciuna vine
de la Diavol?
• Ce ar trebui să faci pentru ca
convingerile tale despre starea morților și pedeapsa adevărată să fie bazate pe
adevăr (Ioan 17:17, Iov 13:7,9)?
Subiectul
este vast, de aceea necesită o atenţie deosebită. Dumnezeu nu scuză păcătoșii,
ci îi invită să se pocăiască, scăpând astfel - prin înviere - de plata
păcatului: moartea. Singura speranţă pentru cei morţi este învierea şi apoi
sufletul va putea trăi veşnic.
Ştiai
că Matei 10:28 a fost modificat şi Bibliile actuale nu conţin fraza autentică
din prima parte a versetului?
Din
păcate, în antichitate s-au modificat anumite pasaje biblice pentru a sprijini
anumite păreri geşite.
De
ex., textul original din Luca 23:43 era "Adevărat îți spun astăzi, vei fi
cu mine în rai" cum este în Biblia Vaticanus, Biblia Aramaică şi alte
surse biblice.
Examinând
corectitudinea redării „şi nu pot ucide sufletul” Matei 10:28 am aflat de
asemenea că până pe timpul lui Tertullian (155 -220), acest text suna altfel în
prima sa parte.
Citatul
din Matei 10:28 în 2 Clement (155-215) „nu vă temeți de cei care vă omoară și
nu vă pot face nimic mai mult”
Citatul
din Matei 10:28 în Prima Apologie a lui
Iustin Martirul (100-166) „Nu vă temeți de cei care vă omoară și, după aceea,
nu mai pot face nimic;”
Aşadar
textul original din Matei 10:28 nu sprijineşte ideea nemuririi sufletelor. Avem
nevoie de veghere maximă, ca să nu fim duşi în rătăcire. De aceea să ne luptăm
şi noi ca apostolul Pavel, ca la înviere să nu ajungem oricum, ci în starea de
oameni mântuiţi, ca astfel să ne putem bucura de prilejul noii vieţi.
Şi
Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său! Amin!
Ce spune Biblia despre starea celor morţi și despre Locuinţa
morţilor?
Încă din cele mai vechi timpuri, Biblia prezintă moartea ca
fiind opusul vieții, nu ca fiind o ușă spre o altă viață. Moartea aduce finalul
vieții în toate aspectele ei, după cum se spune în Iov 7:8: „ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi
mai fi’’. Dacă sufletul dreptului Iov, mergea în cer sau în alt loc
după moarte, cum de Dumnezeu care vede totul (Iov 28:24), nu-l mai vede? La Iov
10:8,9 se precizează clar motivul: „Mâinile
Tale m-au făcut şi m-au zidit şi apoi Tu mă nimiceşti în întregime.
Adu-ţi aminte că m-ai făcut din pământ şi că mă vei întoarce în ţărână.”
Această perspectivă asupra morţii a fost o concepţie standard în Israelul
antic, după cum citim în Ecleziast 9:5,6: „Oare
cine va rămâne în viaţă? (...) Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi
nu ştiu nimic şi parte de răsplată nu mai au, căci numele lor a fost
uitat.” Aşadar toţi cei
care au murit, fie drepţi, fie nedrepţi (Iov 24:19-25), nu mai sunt
conștienți, nefiind vii (Psalmul 146:4).
S-a lansat ipoteza că acest punct de vedere popular din
Israelul antic a fost greşit şi că Domnul Isus ar fi corectat acest lucru.
Atunci cum se explică afirmaţia clară „Şi
nimeni nu s-a suit în cer” din Ioan 3:13, dat unui fariseu, tocmai
datorită faptului că aceştia credeau că merg la cer după ce mor? Cum se explică
acelaşi vocabular ca în Vechiul Testament, moartea fiind prezentată simbolic ca
un somn (Ioan 11:11-14 – Daniel 12:2)? Domnul Isus îi plasează pe cei morţi
în morminte până la înviere (Ioan 5:28,29), nu în cer şi nu în alt loc,
la fel ca toţi cei din Vechiul Testament, a se vedea Ecleziast 9:10: „Tot ceea ce mâna ta prinde să săvârşească,
fă cu hotărâre, căci în locuinţa morţilor în care te vei duce nu se află
nici faptă, nici punere la cale, nici ştiinţă, nici înţelepciune.”. Oamenii
care mor nu merg în rai sau iad, ci în mormântul comun al tuturor oamenilor şi
aici aşteaptă inconştienţi învierea.
Termenul ebraic şheol este
echivalentul termenului grecesc hades,
deoarece apostolul Petru în Fapte 2:27 citează Psalmul 15:10 (16:10 VDC).
Evreii din antichitate ştiau unde ajung după moarte şi în ce stare vor fi acolo
până la înviere, iar acestui loc îi spuneau şheol, Isaia 38:10: „Mă duc la amiaza zilelor mele, la porţile
locuinţei morţilor (şheol) voi fi
tinut pentru restul anilor mei.”. În mormântul comun al omenirii toate
activităţile umane încetează, nu numai cele fizice, ci şi cele psihice, fiind o
tăcere deplină, vezi și Psalmii 6:5; Isaia 38:11,17,18, locașul comun al
morților este asociat cu inactivitatea, nu cu activitatea.
Iată
de ce avem nevoie de înviere şi nu numai de înviere, ci şi de o stare de oameni
mântuiţi, în care să ne putem bucura de noua viaţă, ce ni se va oferi în dar,
la înviere.
Dacă
nu ştiai aceste lucruri, mulţumeşte-i lui Dumnezeu că te-a iluminat, prin
Cuvântul Său!
Şi
Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său! Amin!
Ce spune Biblia despre SUFLET?
Policarp (Polukarpos), este unul din sfinţii martiri ai
creştinismului. Nici o grupare de creştini nu îl bănuieşte că ar fi fost
eretic. El a fost ucenicul apostolului şi evanghelistului Ioan, fiind
considerat din această cauză vrednic de crezare. A fost cel mai însemnat
fruntaş (episcop) creştin din Asia Mică, din prima jumătate a secolului II,
fiind episcop al Smirnei (azi Izmir în Turcia).
Policarp a scris mai multe scrisori către adunările creştine, dintre
care a supravieţuit numai cea către filipeni. A fost martirizat la Smirna, în
jurul anului 167, d.H., având vârsta de 86 ani. Despre moartea eroică a lui
Policarp, adunarea creştină din Smirna, a scris următoarele – chiar în anul
morţii lui:
“El a cerut
persecutorilor sa nu fie ţintuit pe lemnul de pe rugul în care urma să fie ars
de viu. Nu a fost ţintuit cu cuie, ci pur şi simplu legat, mâinile fiind
întinse chiar de el la spate. Aşa a fost legat, ca un animal deosebit ales din
turmă, pentru a fi jertfit...
... S-a uitat spre cer şi a spus următoarele:
"Atotputernice Dumnezeule, Tată a iubitului şi binecuvântatului Tău
slujitor, Isus Christos, prin care am ajuns la cunoştinţa Ta, Dumnezeul
îngerilor şi a puternicilor, Dumnezeul tuturor creaturilor şi a tuturor celor
drepţi, care trăim înaintea feţei Tale: Mulţumesc Ţie, că mai socotit vrednic
pentru aceasta zi şi acest ceas, ca să am parte la numărul martirilor Tăi, în
paharul Christosului Tău, la învierea sufletului şi a trupului la viaţa
veşnică prin neputrezirea din Duhul Sfânt. Să fiu primit printre ei
înaintea feţei Tale, ca o jertfă grasă şi plăcută, aşa cum Tu, veşnic drept
Dumnezeu ai hotărât mai dinainte, mi-ai făcut de cunoscut în prealabil, iar
acum împlineşti.
Pentru toate acestea Te preamăresc, Te binecuvântez, Te slăvesc, impreuna cu
Fiul Tău drag, cel veşnic, mare preot şi ceresc Isus Christos, cu care Ţie prin
duhul sfânt se cuvine slavă, acum şi în veci. Amin.” Eusebiu De Cezareea, Istoria Bisericii
Observaţi că bătrânul fruntaş Policarp credea “în
învierea sufletului”, ceea ce implică – fireşte - şi credinţa că sufletul este
muritor, ca şi trupul? Avea el un duh înţelept, când a rostit
următoarea frază?
„Mulţumesc Ţie, că m-ai socotit vrednic pentru această zi şi acest ceas, ca să
am parte la numărul martirilor Tăi, în paharul Christosului Tău, la învierea
sufletului şi a trupului la viaţă veşnică prin neputrezirea din duhul sfânt.”
Cum a putut ajunge Policarp la o asemenea concepţie
despre suflet?
Echivalentul cuvântului suflet în limba ebraică - „nefeş”, este tradus deseori cu un alt
cuvânt, uneori din neglijență, alteori vădit intenţionat, ca să protejeze
anumite idei despre suflet. În Geneza 9:4 textul ebraic specifică următoarele „Dar carnea cu al lui suflet în sânge, să
nu mâncaţi.” Acest lucru e şi mai clar explicat în Levitic 17:11, conform
textului ebraic: „Căci sufletul cărnii
în sânge este, şi eu vi l-am dat pe altar, ca să facă ispăşire pentru sufletele voastre – căci sângele sufletului face
ispăşire.” Sufletul personifică omul, deoarece acesta are un suflet, în
sângele care inundă tot trupul. De aceea Biblia vorbeşte de oameni ca de
suflete; citește cu atenție următoarele texte biblice, pe un site biblic
interlinear: Exod 1:5; 12:4; Levitic 20:6; Ieremia 31:14; Psalmii 57.6; 72:14;
119:28; 107:9; Matei 2:20; Fapte 27:37; Romani 13.1; 1Petru 3:20, Iacov 5:20.
În cartea Geneza 2:7 citim definiția biblică a sufletului: „DOMNUL Dumnezeu a făcut pe om din țărâna
pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un
suflet viu.” VDC La moartea omului, duhul de viață se întoarce la Dumnezeu,
nu sufletul (Ecleziast 12:7). Suflarea duhului de viață primită de la Dumnezeu,
nu ia nimic din conștiinta noastră (Iov 34:12-16). De exemplu duhul Domnului
Isus a plecat la Dumnezeu în clipa morții sale (Luca 23:46), dar el a rămas în
mormânt trei zile până la înviere, când și-a primit duhul de viață înapoi. El nu a spus că a fost la Dumnezeu,
din contră, a spus că încă nu s-a dus acolo (Ioan 20:17; Fapte 1:3; 1 Corinteni
15.4). Şi totuşi nimic nu s-a pierdut din fiinţa lui.
În concepţia biblică sufletul omului este muritor (Proverbe
23:13,14; Psalmii 16:10; Fapte 2:27-31)
şi coboară în şheol (locuinţa morţilor) odată cu trupul, de unde poate fi înviat odată cu
trupul. Poate pentru unii care merg de zeci de ani la diferite culte aceste
explicații ar fi șocante - din cauza traducerilor care au deviat atât pe
predicatori, cât şi pe ascultători, dar aceasta este realitatea pe care o
prezintă textele antice. Că sufletul moare odată cu trupul reiese clar din
următoarele pasaje: Exod 12.15, conform textului ebraic: „acel suflet va fi nimicit”; de asemenea la Ezechiel 18:4,20 se
spune clar: „sufletul care păcătuiește
acela va muri”. Același lucru
este susținut și de Noul Testament, de exemplu în Fapte 3:23 se precizează: „orice suflet care nu va asculta de profetul
acela va fi nimicit din popor”. În
textul original apare cuvântul grec
„psyche (suflet)”. Iacov 5:20 vorbește de salvarea unui suflet de la
moarte, dar cum poate fi salvat sufletul de la moarte dacă acesta este
nemuritor? Citește cu atenție pe un site interlinear și următoarele texte
scripturale în care apare termenul grecesc „psyche”
tradus cu suflet în limba română, dar care în unele traduceri a fost înlocuit
cu viață, ființă, vietate: Levitic 18:29; 19:8; Luca 6:9; 17:33; Ioan 12:25;
Romani 11.3; Evrei 10:39. Biblia nu susține că sufletul este nemuritor, ci
contrariul, că sufletul este persoana launtrică a omului și că acesta este
muritor ca și trupul omului. De ce este muritor şi sufletul? Deoarece omul nu
păcătuieşte doar cu trupul, ci sufletul împinge trupul omului la păcat (Marcu
7:21). Omul păcătuieşte atât cu sufletul cât şi cu trupul şi moare atât cu
trupul cât şi cu sufletul, deoarece plata păcatului este moartea (Romani 6:23).
De ce să fie pedepsit doar trupul, când şi sufletul trăieşte în zgârcenie şi
îmbuibare? „şi voi zice sufletului meu: "Suflete, ai multe bunătăţi
strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!"
(Luc.12:19) Dumnezeu este drept!
Deci Policarp avea dreptate, sufletul poate muri şi poate
învia.
Iată şi mărturia unui alt lider creştin important, Teofil al
Antiohiei (169-177), care scria:
"Dumnezeu înviază trupul tău nemuritor, împreună cu
sufletul; şi atunci, pentru că vei fi nemuritor, vei vedea pe Cel nemuritor,
dacă vei crede de acum în El”. Cartea Întâia către Autolic, Capitolul VII
Despre Teofil al Antiohiei
"Teofil a fost episcop de Antiohia în secolul al
II-lea. Convertit la creștinism și devenit episcop și teolog, Teofil a fost un
scriitor prolific și adesea citat de scriitorii creștini de după el. Se cunosc
puține lucruri despre viața personală a episcopului Teofil al Antiohiei. După a
sa Apologie către Autolycus, Teofil pare să se fi născut din părinți păgâni
către anul 120. S-a convertit la creștinism după ce a studiat Sfânta Scriptură.
Teofil a devenit episcop al Antiohiei în anul al 6-lea al împărăției lui Marcus
Aurelius, adică în anul 168." Ortodoxwiki
Un învăţat ortodox rus pe nume Gheorghi Vasilievici
Florovski (†1979), afirma:
"Aspectul
frapant al istoriei timpurii a doctrinei creștine despre om este că mulți
dintre principalii scriitori ai secolului al II-lea par să fi negat în mod
hotărât nemurirea (naturală) a sufletului. Și aceasta nu pare să fie o opinie
excepțională sau extravagantă a numai câtorva scriitori, ci mai degrabă
învățătura comună din acea perioadă. Iar această convingere nu a fost complet
abandonată într-o perioadă mai târzie.”
Biografia lui Florovski arată că el a fost bine informat în
acest subiect. George Vasilievici Florovsky (23 august, 1893 – 11 august, 1979)
a fost un preot, teolog, istoric și autor creștin ortodox proeminent al
secolului XX. Şi-a petrecut viața profesională la Paris (1920–1949) și New York
(1949–1979). Alături de Serghei Bulgakov, Vladimir Lossky, Justin Popović și
Dumitru Stăniloae, a fost unul dintre cei mai influenți teologi creștini
ortodocși orientali de la mijlocul secolului al XX-lea. Crescut într-un mediu
erudit, a învățat engleză, germană, franceză, latină, greacă și ebraică în timp
ce era școlar, iar la optsprezece ani a început să studieze filosofia și
istoria. A absolvit Universitatea din Odessa în 1916.
Iată
de ce avem nevoie de învierea trupului şi a sufletului la un loc cum au fost
înainte şi nu numai de înviere, ci şi de o stare de oameni mântuiţi, în care să
ne putem bucura de noua viaţă, ce ni se va oferi în dar, la înviere.
Să-i
mulţumim lui Dumnezeu că ne-a iluminat, prin Cuvântul Său!
Şi
Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său! Amin!
Este învățătura despre Iad sau Infern o
doctrină adevărată sau falsă?
Andre Chouraqui un evreu originar din Algeria a tradus
Tanakhul, adică Biblia ebraică sau Vechiul Testament în limba franceză. Aşadar
a citit de la început pănâ la sfârşit această carte şi s-a gândit la cele citite.
După aceea a comentat ceea ce a tradus, scriind aceste comentarii pe hârtie.
Aşa a aflat despre el un istoric francez, pe nume Georges Minois, care era
interesat să facă o carte despre istoria iadului (infernului) în culturile
religioase ale lumii.
În cartea ISTORIA INFERNURILOR, capitolul "JUSTIŢIA
IMANENTĂ ŞI ŞEOL-UL VECHILOR EVREI", autorul Georges Minois, un istoric,
îl citează pe Andre Chouraqui, un renumit savant evreu, care afirma că nicăieri
în literatura biblică ebraică, nu se vorbeşte, la evrei, despre un infern, în
care oamenii păcătoşi s-ar chinui în foc după moarte. El spune că această idee
va apărea mult mai târziu, în epoca în care evreii au fost preluaţi în
stăpânire de greci. Deci chiar dacă acum evreii cred în aşa ceva, credinţa aceasta
nu vine din cărţile Tanakhului (Vechiul Testament), ci de la greci. El
recunoaşte că în concepţia evreilor antici, nu exista un "infern" în
care oamenii ar fi fost chinuiţi în foc, după moarte.
Dacă iadul chinuitor nu a fost inventat de evrei, cine l-a
inventat?
Sursele anticilor îl confirmă pe Andre Chouraqui când arată
că inventatorii antici ai infernului (iadului) chinuitor au fost învăţaţii
păgâni şi nu evreii.
Iată cine a inventat iadul chinuitor şi motivele care au
stat la baza acestei invenţii:
Polybius, istoric antic, spune: "Din moment ce mulțimea
este mereu schimbătoare, plin de dorințe nelegiuite, pasiuni iraționale și
violență, nu există nici o altă cale de a le menține în ordine, decât teama și
teroarea lumii invizibile; ptr. care relatare mi se pare ca strămoșii noștri au
acționat judicios, când AU NĂSCOCIT să aducă în credința populară aceste
noțiuni ale zeilor, și a zonelor infernale." B. vi 56.
Titus Livius, istoricul celebru, vorbește despre el în
același spirit, iar el laudă înțelepciunea lui Numa Pompilius, pentru că el a
inventat teama de zeii subterani, ca "un mijloc mai eficace de guvernare a
unei populatii ignorante și barbare." Hist., am 19.
Strabo, geograful, spune: "Mulțimea este reţinută de la
viciu prin pedepsele zeilor, ce se spune că le provoacă pe infractori, și prin
aceste terori și amenințări prin care anumite cuvinte îngrozitoare și forme
monstruoase le imprima în mintea lor ... Pentru că este imposibil să guvernezi
mulțimea de femei, și toată gloata comuna, prin raționament filozofic, și să le
conduci la evlavie, sfințenie și virtute - dar acest lucru trebuie făcut prin
superstiție, sau teama de zei, prin semnificaşia fabulelor și minunilor; pentru
ca tunetul, egida, tridentul, torțele (ale Furiilor), dragonii, și celelalte.,
sunt toate fabule, cum este, de asemenea toata teologia veche. Aceste lucruri
legiuitorii le utilizeaza ca sperietori de ciori pentru a îngrozi mulțimea
copilărească." Geog., B.
Timaeus Locrus, Pitagoreanul, care dupa ce atesta că
doctrina recompensei și pedepsei după moarte este necesară pentru societate,
continuă după cum urmează: "Pentru că după cum uneori vindecăm corpul cu
remedii nesănătoase, când cele mai sănătoase nu produc nici un efect, așa am
restrânge acele minți cu relații false, pe cei care nu vor fi convinși de
adevăr. Există o necesitate, prin urmare, de insuflare a spaimei acestor
chinuri străine: cum că sufletul îşi schimbă locuința aceasta; că lașul este
împins rușinos în trupul unei femei; criminalul este încarcerat în formă de fiară
sălbatică; cel vanituos şi nestatornic este schimbat în păsări, și leneșului și
neștiutorii în pești."
Minciuni. Şi toate minciunile vin inspirate de la Diavolul,
care este tatăl minciunii.
Dar cine este acest savant evreu şi de
unde ştie el aceste lucruri?
Din vasta sa bibliografie aflăm următoarele: Pe numele său
complet Nathan André Chouraqui (ebraic: נתן אנדרה שוראקי; 11 august 1917 - 9
iulie 2007) a fost un avocat, scriitor, cărturar și politician
franco-algerian-israelian. Chouraqui s-a născut în Aïn Témouchent, Algeria.
Părinții săi, Isaac Chouraqui și Meleha Meyer, ambii provin din familii
evreiești spaniole care, încă din secolul al XVI-lea, au acționat ca
judecători, teologi, rabini, poeți și oameni de știință în Africa de Nord. Din
1935 a studiat Dreptul și Studiile rabinice la Paris. A activat în Rezistența
franceză în maquisul Franței centrale (1942-1945). Avocat și ulterior judecător
în districtul Curții de Apel din Alger (1945–1947), Chouraqui a devenit doctor
în drept în 1948 (Universitatea din Paris). Chouraqui a scris sute de articole
în presa mondială, numeroase prelegeri și cărți despre problemele spirituale și
politice ridicate de învierea statului Israel. Universal prin esență, scrierile
sale variază de la poezie și teatru la studii juridice, ficțiune până la eseuri
filosofice, istorie și sociologie și, în special, traducerea și exegeza Bibliei
ebraice, a Noului Testament și a Coranului.
Îngerul lui Dumnezeu spune lămurit ca toţi morţii - fie
buni, fie răi - dorm în ţărâna pământului, aşteptând învierea şi apoi judecata.
Prin faptul că îngerul sfânt spune că cei morţi dorm, inclusiv cei răi, exclude
posibilitatea ca aceştia să fie într-un loc subteran în care s-ar chinui în
foc. Şi acest fapt a fost confirmat de Domnul şi Mântuitorul Isus, care a spus
că toţi morţii vor auzi glasul lui din morminte, nu din paradis sau iad. El a
fost evreu după neam omenesc, numit pe evreieşte Yeşhua, care ca Fiu al lui
Dumnezeu, a coborât din cer, ca să se nască ca om şi să ne conducă în tot
adevărul: Daniel 12:2,13 Ioan 5:28,29. Cum să contrazică El pe îngerul sfânt al
lui Dumnezeu?
Noul Testament nu învaţă altceva, după cum vedem la Ioan
5:28,29, în afară de Luca 16:19-31, care este un text neautentic, ataşat
ulterior la Evanghelia după Luca. Sau nu a ştiut Domnul Isus cum vor sta
lucruile? Nici vorbă!
Biblia arată că aceia care nu acceptă să facă voia lui
Dumnezeu, care este facerea de bine după adevăr şi refuză să trăiască în iubire
de semeni conform cu voința divină, vor fi înviaţi, judecaţi şi condamnaţi la
moartea a doua şi nu la un chin ce ţine veşnic, după cum este scris:
2Tesaloniceni 1:9,10. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare
veșnică de la fața Domnului și de la slava puterii Lui,
când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinții
Săi și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut; căci voi ați crezut
mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.
Evrei 10:26,27 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am
primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar
o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei
răzvrătiţi.
Dacă nu există viață în starea de moarte, ci viaţa pentru
cei morţi apare doar după înviere, atunci nu există nici iadul chinuitor după
moarte. E logic. Cum să chinuieşti un om mort înainte de înviere? Dar oare va
fi un iad veşnic chinuitor la învierea din morţi pentru cei nemântuiţi?
Traducătorii
înflăcăraţi de ideea unui iad veşnic chinuitor au mers până acolo încât au
falsificat Cuvântul lui Dumnezeu, înlocuind expresia Şheol, adică „Locuința morților” cu „Iad” sau „Infern”. Astfel s-a promovat o învățătură falsă de la Diavolul, tatăl minciunii (Ioan
8:44). Sfânta Biblie arată în mod clar și fără echivoc că plata păcatului este
moartea, adică nimicirea, nu chinul veșnic, după cum reiese dintr-o sumedenie
de pasaje Scripturale: Psalmii 37:9,20,34-38; 92:7; 94:23; Luca 13.1-5; Romani
1:32; 1Corinteni 3:16,17; etc.. În plus expresiile „foc veșnic”, „lac (iaz) de
foc, „gheena”, nu reflectă un loc de tortură veșnic, ci aspectul distrugerii
veșnice.
Când Biblia vorbește de foc veșnic, se referă la efectul
focului, că păcătoșii nu scapă de pedeapsa distrugerii veșnice. Expresia „foc
veșnic” e un ebraism metaforic, ca în Iuda 7 unde se vorbește de pedeapsa focului
veșnic pe care a suferit-o Sodoma și Gomora. Noi știm că focul care a
nimicit acele orașe s-a stins (Ieremia 49:18; 50:39,40), dar efectul focului
este veșnic; au fost distruse pe veci (2Petru 2:6; Isaia 13:19-22). E pedeapsa
unui foc care nu se schimbă.
Termenul gheena se referă la distrugere, căci când s-a
folosit acest cuvânt, în afara zidurilor Ierusalimului era un loc unde se
aruncau gunoaie și corpurile moarte ale criminalilor și ale animalelor, peste
care se presară sulf, care întreținea arderea; nimic viu nu era aruncat în
gheenă, astfel locul nu reprezintă un loc al chinului, ci al distrugerii, după
cum spune chiar Domnul Isus în Matei 10:28: „nu vă temeţi de cei ce vă ucid
trupul şi apoi nu mai pot face nimic;
ci temeţi-vă de Cel care, după moarte, vă
poate arunca şi trupul şi sufletul în gheena” (redare din sec II); deci
gheena este un loc al distrugerii, atât a trupului cât și a sufletului.
Ca și „gheena”, „lacul de foc” se referă la moartea a doua
adică cea veșnică (Apocalipsa 20:14; 21:8). De fapt învățătura despre un iad
sau un infern de foc în care sunt chinuiți etern oamenii nemântuiţi îl
dezonorează pe Dumnezeul iubirii și al dreptății. Cum poate fi Dumnezeu
dragoste (1Ioan 4:8), dacă chinuie veșnic sufletele oamenilor nemântuiţi? Care
părinte iubitor ar face așa ceva, cu acei copii care nu i se supun? Sau vi se
pare drept ca Dumnezeu pentru păcate făcute timp de 70, 80 de ani să dea ca
pedeapsă o chinuire eternă în foc?
Unii cred că Diavolul şi îngerii lui îi vor chinui pe cei
nemântuiţi în foc. Dar vi se pare corect și just ca Dumnezeul luminilor să
colaboreze cu Diavolul și acesta să-i chinuie pe oameni? Poate Dumnezeul
Adevărului să colaboreze cu Dumnezeul Minciunii? Biblia arată că însuși Satan
va fi nimicit (Romani 16:20; Evrei 2:14) şi îngerii lui la fel (Matei 25:41),
cine ar chinui atunci pe cei nemântuiţi? Este clar că învățătura despre iad
vine de la Diavol și aruncă o pată asupra Tatălui nostru drept şi sfânt. Cei
care promovează o astfel de învățătură, pun mai presus tradiţia din cuvântul
oamenilor decât cel al lui Dumnezeu, învăţând minciunile dracilor (1Timotei
4:1).
Morții sunt fără viață până la înviere. Biblia vorbește de
învierea morților (Ioan 5:28,29), dar ce rost are învierea dacă ei
sunt vii pe undeva, unii în rai și alții în iadul de foc? În plus, cum să
chinuieşti pe cineva care încă nu a înviat şi nu a fost judecat? Eventual, cei
nemântuiţi ar putea fi chinuiţi etern în foc, după ce vor fi înviaţi şi
judecaţi, dar nu în această stare de moarte în care nu ştiu şi nu simt nimic...
Dar
oare asta vrea Dumnezeu – un Dumnezeu al dreptăţii şi iubirii?
Dacă
Dumnezeu ar păstra pe cei nemântuiţi în împărăţia Sa, aceştia ar fi o nouă
sursă de păcate, nedreptate, discordie şi nefericire. Asta ar duce la
agonizarea stării de păcat. Singura soluţie justă este avertizarea lor continuă
şi apoi eliminarea lor din existenţă, la înviere şi judecată, în faţa unui
tribunal omenesc, formată din aceia care au respins tentaţiile păguboase ale
păcatelor:
1Corinteni
6:2. Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi,
sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate?
Luca
11:31. Împărăteasa de la miazăzi se va scula, în ziua judecăţii, alături de
bărbaţii acestui neam şi-i va osândi; pentru că ea a venit de la capătul
pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai
mare decât Solomon.
32.
Bărbaţii din Ninive se vor scula, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta
şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că
aici este Unul mai mare decât Iona.
În
final să ne întrebăm: suntem noi ai lui Dumnezeu, ca să scăpăm de judecata şi
osânda veşnică, care nu este chinul veşnic în foc ci distrugerea veşnică în
foc? Între adevăr şi minciună este o mare diferenţă!
De
aceea să ne rugăm ca Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său! Amin!
Despre Luca 16:19-31 cu ochi deschişi şi minte ageră
Ce este acest text: o plidă, o scenă literală sau un text
dubios?
Un
om înzestrat cu o minte ageră, este pătrunzător şi este capabil să surprindă și
să înțeleagă ceea ce scapă majorității; el este ascuțit la minte, ager - dovedește agerime, pătrundere, subtilitate,
istețime, finețe spirituală. Dacă cunoaşte bine toată Biblia, un astfel de om
automat îşi va da seama că acest text şochează prin faptul că contrazice toată
Biblia în ce priveşte starea morţilor şi trece peste cuvintele Domnului şi
Mântuitorului nostru Isus Christos, care ne învaţă că judecata şi osânda au loc
după înviere. Un om mort nu poate fi judecat şi condamnat, numai după ce
învie...
Ioan
5:28. Nu va mirati de lucrul acesta; pentru ca vine ceasul cand toti cei din
morminte vor auzi glasul Lui
29.
si vor iesi afara din ele. Cei ce au facut binele vor invia pentru viata; iar
cei ce au facut raul vor invia pentru judecata.
Matei12:41.
Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii,
şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că
aici este Unul mai mare decât Iona.
Alfred
E. Housman, evaluator de text al lucrărilor clasice, arată că evaluarea
textului (aşanumita critică textuală) este atât o știință cât și o artă.
Aceasta este o știință, deoarece reguli diferite reglementează evaluarea
diferitelor tipuri de erori și lecturi ale copiatorului, dar este și o artă,
deoarece aceste reguli nu pot fi aplicate strict tuturor situațiilor. Suntem
într-o asemenea situație în ceea ce privește Luca 16:19-31. Biblia este un
tezaur clasic de artă literară și conține multe noduri gordiene. Avem nevoie de
un „artist” grozav care să dezlege aceste noduri. Și acesta este Dumnezeu. Avem
nevoie ca Dumnezeu să „intervină” în mintea noastră pentru a ne atinge scopul
(corect).
Manuscrisele din secolul II conțin 71% din Evanghelia după Luca în fragmente
(818 din 1151 versete, dacă au existat într-adevăr 1151 versete în textul
original) şi ele au fost cartografiate şi inventariate. Din secolul I nu ni s-a
păstrat nici un fel de manuscris, din această carte, după câte ştiu. Acestea
sunt acele fragmente: Luca 1:58-59; 1:52-2:1; 2:6-7; 3:8-4:2; 4:29-32;
4:34-5:10; 5:30-7:32; 7:35-39,41-43; 7:46-9:2; 9:4-17:15; 17:19-18:18;
22:4-24:53. După cum putem vedea, capitolul 16 există dar – atenţie mare -
există şi anumite diferenţe în acest capitol, faţă de ce avem acum în versiunile
româneşti şi putem trage anumite concluzii pertinente. De exemplu în unele
versiuni în manuscris apare scris că este o pildă şi bogatul nu are nume, dar
în altele bogatul are nume şi nu apare menţiunea că ar fi fost o pildă.
Din
câte știu, manuscrise ce ar conţine Evanghelia după Luca completă nu există
decât din secolul al IV-lea. Totuşi, cineva a raporat că a existat în SUA o
copie completă a acestei evanghelii din secolul II. Manuscrisul s-a pierdut,
dar cineva a făcut fotocopii. Unde ar fi acestea nu ştiu. Este un lucru
neobişnuit, ca un manuscris de o asemenea importanţă să se piardă în epoca
noastră modernă şi să nu se ştie unde sunt copiile făcute. De aceea se naşte
întrebarea, oare nu a fost ascuns intenţionat, pentru ca să nu se vadă
diferenţele dintre textul vechi şi textul de astăzi? Cel mai vechi fragment de
manuscris care conţine Luca 16 este mss P75, dar încă se mai discută dacă
manuscrisul este din secolul II sau secolul III.
Chiar
dacă acest manuscris ar fi din secolul II, apare un mare semn de întrebare: de
ce acest fragment din Luca 16:19-31 nu este citat sub nici o formă de către cei
mai importanţi autori ai secolului II, doar de cei cu tendinţe eterice
(Marcion, Tatian, Clement)?
În
ceea ce privește evaluarea și explicația acestui pasaj, în creștinism au apărut
trei tradiţii, fie ca o întâmplare reală, fie ca o povestire cu tâlc (pildă),
fie că povestea nu a fost spusă de Domnul nostru Isus.
Cum văd cercetătorii acest lucru: „Unii spun că povestea este în întregime
atribuită lui Isus (Bauckham 1991, 45; Marshall, 634; Blomberg, 203-5; Jeremias
1972, 186; Fitzmyer 1985, 1127; Hock, Vol. 4, 266-) 7) în timp ce alții o văd
ca o poveste pre-creștină atribuită lui Isus (Bultmann 1963, 203), o inserție
apocrifă ulterioară (întreaga poveste, Cairus 2006, 35-45) sau o editare
proprie a evanghelistului Luka (Drury,
159-60). Unii erau nedumeriţi încă din antichitate, chiar dacă o preferau ca
argument forte în doctrina lor, de exemplu Origene, de ce povestea apare brusc
în locația sa actuală (Reiling și Swellengrebel, 569-70). Eruditul Aecio Cairus
susține excluderea pasajului 16:19-31 din versiunea originală a Evangheliei,
pentru o tranziție lină de la 16:18 la 17:1 (Cairus, 43). El vede versetele
19-31 ca întrerupea fluxului naraţiei, „pentru aceeași condamnare a doctrinei
fariseului introdusă în 16:15-17” (Marshall, 632).
Referințe: Daniel Berchie, Samson Dakio, Luca 16:19-31: The Intermediate State
of the Soul
Din
partea mea, mă alatur opiniei lui Cairus şi a altor savanţi sau laici având
aceeaşi părere, şi nu cred că această opinie ar trebui anatemizată, având în
vedere argumentele întemeiate ce le aduce, de exemplu că acest pasaj nu se
reflectă deloc în scrierile apostolului Pavel.
Din
contră, lipseşte din toată teologia epistolelor pastorale sau ecumenice ale
Noului Testament, care spun cu totul altceva despre pedeapsa celor nemântuiţi:
Romani 6:23 Nouă Traducere În
Limba Română (NTLR)
23 Fiindcă plata păcatului
este moartea (şi nu chinul veşnic), dar darul lui Dumnezeu este
viaţa veşnică în Cristos Isus, Domnul nostru.
Şi acum vedeţi ce se întâmplă la judecata viitoare
(adică după înviere), căci textul următor vorbeşte
de judecată, nota bene:
Biblia în versiunea lui Cornilescu Evrei 10:27. ci
doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi
văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
Biblia în versiunea Ortodoxă Evrei 10:27 Ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care
va mistui pe cei potrivnici.
Biblia în versiunea Baptistă Evrei 10:27 ci numai o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi a focului cumplit
care-i va mistui pe cei care I se împotrivesc lui Dumnezeu.
Însă aici textul grec spune aşa:
"ci doar o asteptare înfricoşată a judecăţii
(kriseos) şi a focului (kai pyros) zelos (zelos) care va mânca
(esthiein) pe cei răzvrătiţi (tous hypenatious).
Întrebare: De ce va fi mistuire
şi nu chinuire la judecată?
Răspuns: Fiindcă Dumnezeu care este iubire, nu ar
acţiona contra propriei sale firi.
Cornilescu Evrei 12:29 fiindcă Dumnezeul nostru este
"un foc mistuitor".
Ortodoxă Evrei 12:29 Căci "Dumnezeul nostru este
şi foc mistuitor".
Baptistă Evrei 12:29 pentru că „Dumnezeul nostru este
un foc mistuitor"
De ce nu scrie că Dumnezeu este un foc chinuitor, cum
vedem în Luca 16:19-31!? Nici chiar voi nu aţi putea face
asta, dacă v-ar cere cineva! Însăşi firea noastră se îngrozeşte de aşa ceva.
Eruditul karait Nehemia Gordon spunea că “Dumnezeu nu este Moloh!”.
Ar putea un tată să-şi chinuie etern un copil, oricât
de rău ar fi fost el? Eu cred că nu. Şi atunci, de ce îi puneţi în seama lui
Dumnezeu aşa ceva? Oare el nu este Tatăl tuturor oamenilor? Nu aşa zicem în
rugăciunea "Tatăl nostru"?
Aşadar Luca 16:19-31 este un text străin de Dumnezeu, de Isus, de sfinţii
îngeri şi de apostoli, de Biblie şi de Evanghelie.
Şi Dumnezeu
să ne binecuvânteze prin adevărul Său, spre libertatea din minciuni, spre viaţa
veşnică în adevăr! Amin!
Eşti tu
gata de trezire?
Dragi interesați, sunteți invitați să citiți
Biblia cu înțelepciune, deoarece „Nu există armonie în Biblie, decât atunci
când folosiți întreaga Biblie”. Uimitoarele profeții ale Bibliei ne întăresc
credința și sunt benefice pentru toți credincioșii (inclusiv necredincioșii).
Toate acestea arată că suntem în timpul în care se vor întâmpla mari evenimente
profetice. Citiți Biblia cu rugăciune și pocăință! Este o carte plină de
răspunsuri.
„De 30 de ani fac săpături arheologice. . .
și, în ceea ce privește acuratețea istorică, am descoperit că Biblia avea
întotdeauna dreptate. „Nelson Glueck (4 iunie 1900 - 12 februarie 1971) rabin
american, academician, arheolog, președinte al Uniunii Colegiului Evreiesc.
Să
luăm exemplul celor zece fecioare (Matei 25: 1-13) și să ne pregătim temeinic -
individual și ca adunare, pentru a nu ne fi rușine în acea zi a cercetării
noastre! Avem nevoie de o adevărată pocăință (nu de un tip de scenă) și de o
Reformă finală (Trezire) în creștinism! Pentru aceasta trebuie să ne întoarcem
la creştinismul clasic practicat de Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos
şi ucenicii Săi! Dumnezeu Tatăl pe El l-a rânduit să ne fie învăţător şi
exemplu de urmat. Cine va face asta nu va fi lăsat de ruşine.
Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul
Său şi să ne dea o minte ageră şi înţeleaptă, spre slava Sa şi a Fiului Său şi
spre mântuirea noastră! Amin!
Dumnezeu să aibă milă de noi. Amin!
