Cât eşti de bine informat?
Aş spune simplu, un credincios – indiferent cum îşi spune - nu poate avea altă credinţă decât cea a sfinţilor din vechime, menţionaţi în Biblie şi nici alt crez decât Biblia, interpretată corect. “Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate” (2Timotei 3:16).
Dacă folosim Scriptura ca pe o tablă de şah, putem să credem ce dorim şi putem să interpretăm versete în sens arbitrar, după voia noastră şi nu după context sau sursele primare biblice.
Scriptura nu a fost scrisă în limba română, de aceea textele de bază sunt textele în care a fost scrisă Biblia: ebraică, greacă şi parţial aramaică, iar manuscrisele cele mai vechi – cu anumite excepţii – sunt cele mai aproape de original.
Ce spune Dumnezeu despre mântuire?
Din iubire pentru neamul omenesc, Dumnezeu şi-a trimis singurul său Fiu pe pământ, care oglindeşte (reflectă) gloria şi fiinţa (asemănarea în chip şi caracter) lui Dumnezeu, iar Fiul său a venit din cer - tot din iubire, nesilit de nimeni, învăţându-ne ce înseamnă cu adevărat iubirea de Dumnezeu şi de semeni, dându-şi viaţa ca preţ de răscumpărare pentru noi, pentru ca să ne mântuiască din păcat şi din moartea eternă, ce ne paşte pe fiecare din noi (Ioan 1:1, Evrei 1: Ioan 3:16, Exod 21:23, Matei 20:28).
Cine nu doreşte să fie mântuit în timpul în care trăieşte, pierde această ocazie pentru totdeauna (atenţie mare!): “Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3:36)
Un înger de rang înalt (heruvim) a devenit Satan Diavolul, deoarece s-a răzvrătit împotriva Creatorului, dorind să îl detroneze şi să îşi întroneze propria domnie în Univers (Apocalipsa 12:9).
Satan Diavolul a introdus păcatul în existenţă şi datorită acestui fapt el este responsabil pentru toate păcatele care s-au comis (Ioan 8:44). Plata păcatului este moartea, mai întâi cea comună, moartea adamică şi apoi moartea a doua, ce va fi aplicată după înviere şi judecata de atunci, celor ce au practicat conştient păcatul înainte de a muri. Chinul veşnic ca plată pentru păcate nu se justifică biblic, după cum veţi vedea din această apologie.
Care este speranţa pentru cei ce mor: nemurirea sufletului sau învierea? Ce se întâmplă cu cei nemântuiţi la înviere?
Apostolul Pavel dorea foarte mult să ajungă la învierea din morţi: „ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi” Filipeni 3:11. Năzuinţa aceasta ar fi nefirească, dacă ar exista un suflet care nu moare.
Totuşi, credinţa cu privire la starea morților în anumite culte creștine, poate fi rezumată după cum urmează: când un om moare, sufletul lui trăiește în continuare, iar în funcție de faptele bune sau rele pe care le-a făcut trupul, va merge fie în iad, fie în rai.
• Dar susține Biblia că după moarte, omul nu-și încetează existența și poate trăi fără înviere?
• Apare în Sfânta Scriptură învățătura despre un suflet nemuritor, ce nu are nevoie de înviere?
• Conform Bibliei, ce se întâmplă cu trupul şi sufletul celor răi la înviere şi judecată?
1. Ce
spune Biblia despre starea celor morţi și despre Locuinţa morţilor?
Încă din cele mai vechi
timpuri, Biblia prezintă moartea ca fiind opusul vieții, nu ca fiind o ușă spre
o altă viață. Moartea aduce finalul vieții în toate aspectele ei, după cum se
spune în Iov 7:8: „ochii Tăi mă vor
căuta, dar eu nu voi mai fi’’. Dacă sufletul dreptului Iov, mergea
în cer sau în alt loc după moarte, cum de Dumnezeu care vede totul (Iov 28:24),
nu-l mai vede? La Iov 10:8,9 se precizează clar motivul: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit şi apoi Tu mă nimiceşti în
întregime. Adu-ţi aminte că m-ai făcut din pământ şi că mă vei întoarce în
ţărână.” Această perspectivă asupra morţii a fost o concepţie standard în
Israelul antic, după cum citim în Ecleziast 9:5,6: „Oare cine va rămâne în viaţă? (...) Cei vii ştiu că vor muri, dar
cei morţi nu ştiu nimic şi parte de răsplată nu mai au, căci numele lor a
fost uitat.” Aşadar toţi
cei care au murit, fie drepţi, fie nedrepţi (Iov 24:19-25), nu mai sunt
conștienți, nefiind vii (Psalmul 146:4).
S-a lansat ipoteza că
acest punct de vedere popular din Israelul antic a fost greşit şi că Domnul
Isus ar fi corectat acest lucru. Atunci cum se explică afirmaţia clară „Şi nimeni nu s-a suit în cer”
din Ioan 3:13, dat unui fariseu, tocmai datorită faptului că aceştia credeau că
merg la cer după ce mor? Cum se explică acelaşi vocabular ca în Vechiul
Testament, moartea fiind prezentată simbolic ca un somn (Ioan 11:11-14 –
Daniel 12:2)? Domnul Isus îi plasează pe cei morţi în morminte până la
înviere (Ioan 5:28,29), nu în cer şi nu în alt loc, la fel ca toţi cei din
Vechiul Testament, a se vedea Ecleziast 9:10: „Tot ceea ce mâna ta prinde să săvârşească, fă cu hotărâre, căci în
locuinţa morţilor în care te vei duce nu se află nici faptă, nici punere la
cale, nici ştiinţă, nici înţelepciune.”. Oamenii care mor nu merg în rai
sau iad, ci în mormântul comun al tuturor oamenilor şi aici aşteaptă inconştienţi învierea.
Termenul ebraic şheol este
echivalentul termenului grecesc hades,
deoarece apostolul Petru în Fapte 2:27 citează Psalmul 15:10 (16:10 VDC). Evreii
din antichitate ştiau unde ajung după moarte şi în ce stare vor fi acolo până
la înviere, iar acestui loc îi spuneau şheol, Isaia 38:10: „Mă duc la amiaza zilelor mele, la porţile locuinţei morţilor (şheol)
voi fi tinut pentru restul anilor mei.”.
În mormântul comun al omenirii toate activităţile umane încetează, nu numai
cele fizice, ci şi cele psihice, fiind o tăcere deplină, vezi și Psalmii 6:5;
Isaia 38:11,17,18, locașul comun al morților este asociat cu inactivitatea, nu
cu activitatea.
2. Ce spune Biblia
despre SUFLET?
Echivalentul cuvântului
suflet în limba ebraică - „nefeş”,
este tradus deseori cu un alt cuvânt, uneori din neglijență, alteori vădit
intenţionat, ca să protejeze anumite idei despre suflet. În Geneza 9:4 textul
ebraic specifică următoarele „Dar carnea
cu al lui suflet în sânge, să nu mâncaţi.” Acest lucru e şi mai clar
explicat în Levitic 17:11, conform textului ebraic:
„Căci
sufletul cărnii în sânge este, şi eu vi l-am dat pe altar, ca să facă ispăşire pentru sufletele voastre – căci sângele sufletului face
ispăşire.” Sufletul
personifică omul, deoarece acesta are un suflet, în sângele care inundă tot trupul. De aceea Biblia vorbeşte
de oameni ca de suflete; citește cu atenție următoarele texte biblice, pe un
site biblic interlinear: Exod 1:5; 12:4; Levitic 20:6; Ieremia 31:14; Psalmii
57.6; 72:14; 119:28; 107:9; Matei 2:20; Fapte 27:37; Romani 13.1; 1Petru 3:20,
Iacov 5:20.
În cartea Geneza 2:7
citim definiția biblică a sufletului: „DOMNUL
Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de
viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.” VDC La moartea omului,
duhul de viață se întoarce la Dumnezeu, nu sufletul (Ecleziast 12:7). Suflarea duhului
de viață primită de la Dumnezeu, nu ia nimic din conștiinta noastră (Iov
34:12-16). De exemplu duhul Domnului Isus a plecat la Dumnezeu în clipa morții
sale (Luca 23:46), dar el a rămas în mormânt trei zile până la înviere, când și-a
primit duhul de viață înapoi. El nu a
spus că a fost la Dumnezeu, din contră, a spus că încă nu s-a dus acolo
(Ioan 20:17; Fapte 1:3; 1 Corinteni 15.4). Şi totuşi nimic nu s-a pierdut din
fiinţa lui.
În concepţia biblică
sufletul omului este muritor (Proverbe 23:13,14; Psalmii 16:10; Fapte 2:27-31) şi coboară în şheol (locuinţa
morţilor) odată cu trupul, de unde poate
fi înviat odată cu trupul. Poate pentru unii care merg de zeci de ani la diferite
culte aceste explicații ar fi șocante - din cauza traducerilor care au deviat
atât pe predicatori, cât şi pe ascultători, dar aceasta este realitatea pe care
o prezintă textele antice. Că sufletul moare odată cu trupul reiese clar din
următoarele pasaje: Exod 12.15, conform textului ebraic: ”acel suflet va fi nimicit”; de asemenea la Ezechiel 18:4,20 se
spune clar: „sufletul care păcătuiește
acela va muri”. Același lucru
este susținut și de Noul Testament, de exemplu în Fapte 3:23 se precizează: „orice suflet care nu va asculta de profetul
acela va fi nimicit din popor”. În textul original apare cuvântul grec „psyche (suflet)”. Iacov 5:20 vorbește
de salvarea unui suflet de la moarte, dar cum poate fi salvat sufletul de la
moarte dacă acesta este nemuritor? Citește cu atenție pe un site interlinear și
următoarele texte scripturale în care apare termenul grecesc „psyche” tradus cu suflet în limba
română, dar care în unele traduceri a fost înlocuit cu viață, ființă, vietate:
Levitic 18:29; 19:8; Luca 6:9; 17:33; Ioan 12:25; Romani 11.3; Evrei 10:39.
Biblia nu susține că sufletul este nemuritor, ci contrariul, că sufletul este persoana
launtrică a omului și că acesta este muritor ca și trupul omului. De ce este
muritor şi sufletul? Deoarece omul nu păcătuieşte doar cu trupul, ci sufletul
împinge trupul omului la păcat (Marcu 7:21). Omul păcătuieşte atât cu sufletul
cât şi cu trupul şi moare atât cu trupul cât şi cu sufletul, deoarece plata
păcatului este moartea (Romani 6:23). De ce să fie pedepsit doar trupul, când
şi sufletul trăieşte în înbuibare? „şi voi zice sufletului meu:
"Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te,
mănâncă, bea şi înveseleşte-te!" (Luc.12:19) Dumnezeu este drept!
3. Este învățătura despre Iad sau Infern o doctrină
adevărată sau falsă?
Dacă nu există viață în
starea de moarte printr-un suflet nemuritor, nu există nici iadul. Traducătorii
au mers până acolo încât au falsificat Cuvântul lui Dumnezeu, înlocuind
expresia „Locuința morților” cu „Iad” sau „Infern”. Astfel s-a promovat o învățătură falsă de la Diavolul, tatăl minciunii (Ioan
8:44). Sfânta Biblie arată în mod clar și fără echivoc că plata păcatului este
moartea, adică nimicirea, nu chinul veșnic, după cum reiese dintr-o sumedenie
de pasaje Scripturale: Psalmii 37:9,20,34-38; 92:7; 94:23; Luca 13.1-5; Romani
1:32; 1Corinteni 3:16,17; etc.. În plus expresiile: „foc veșnic”, „lac (iaz)
de foc, „gheena”, nu reflectă un loc de tortură veșnic, ci aspectul
distrugerii veșnice. Când Biblia vorbește de foc veșnic,
se referă la efectul focului, că păcătoșii
nu scapă de pedeapsa distrugerii veșnice. Expresia „foc veșnic” e un ebraism
metaforic, ca în Iuda 7 unde se vorbește de pedeapsa focului veșnic pe care a
suferit-o Sodoma și Gomora. Noi știm că focul care a nimicit acele orașe s-a
stins (Ieremia 49:18; 50:39,40), dar efectul focului este veșnic; au fost
distruse pe veci (2Petru 2:6; Isaia 13:19-22). E pedeapsa unui foc care nu se
schimbă.
Termenul gheena se referă
la distrugere, căci când s-a folosit acest cuvânt, în afara zidurilor Ierusalimului
era un loc unde se aruncau gunoaie și corpurile moarte ale criminalilor și ale
animalelor, peste care se presară sulf, care întreținea arderea; nimic viu nu
era aruncat în gheenă, astfel locul nu reprezintă un loc al chinului, ci al
distrugerii, după cum spune chiar Domnul Isus în Matei 10:28: „nu vă temeţi de
cei ce vă ucid trupul şi apoi nu mai
pot face nimic; ci temeţi-vă de Cel care, după moarte, vă poate arunca şi trupul şi sufletul în
gheena” (redare din sec II); deci gheena este un loc al distrugerii, atât a
trupului cât și a sufletului.
Ca și „gheena”, „lacul de
foc” se referă la moartea a doua adică cea veșnică (Apocalipsa 20:14; 21:8). De
fapt învățătura despre un iad sau un infern în care sunt chinuiți oamenii îl
dezonorează pe Dumnezeul iubirii și al dreptății. Cum poate fi Dumnezeu
dragoste (1Ioan 4:8), dacă chinuie veșnic sufletele oamenilor? Care părinte
iubitor ar face așa ceva, cu acei copii care i-au greşit? Sau vi se pare drept
ca Dumnezeu pentru păcate făcute timp de 70, 80 de ani să dea ca pedeapsă o
chinuire eternă? Sau vi se pare corect și just ca Dumnezeul luminilor să
colaboreze cu Diavolul și acesta să-i chinuie pe oameni? Poate Dumnezeul Adevărului
să colaboreze cu Dumnezeul Minciunii? Biblia arată că însuși Satan va fi nimicit
(Romani 16:20; Evrei 2:14). Pe lângă toate acestea este clar că învățătura
despre iad vine de la Diavol și aruncă o pată asupra Tatălui nostru îndurător. Astfel
religiile care promovează o astfel de învățătură, pun mai presus cuvântul
oamenilor decât cel al lui Dumnezeu, promovând minciuni și doctrine omenești.
Morții sunt fără viață. Biblia
vorbește de învierea morților (Ioan 5:28,29), dar ce rost are învierea dacă
ei sunt vii pe undeva, unii în rai și alții în iadul de foc?
Întreabă-te, până ce nu
este prea târziu:
·
Învață preotul, pastorul sau adunarea din care faci parte adevărul despre starea morților și pedeapsa
adevărată?
·
Cum
ți-ai însușit concepția despre suflet
și pedeapsa adevărată: pe baza părerilor oamenilor sau a Cuvântului
lui Dumnezeu?
·
Crezi
că este important să ști adevărul despre starea morților și pedeapsa adevărată,
având în vedere că minciuna vine de la Diavol?
·
Ce
ar trebui să faci
pentru ca convingerile tale despre starea morților și pedeapsa adevărată să fie
bazate pe adevăr (Ioan 17:17, Iov 13:7,9)?
Subiectul este vast, de aceea
necesită o atenţie deosebită. Dumnezeu nu scuză păcătoșii, ci îi invită să
se pocăiască, scăpând astfel - prin înviere - de plata păcatului: moartea. Singura speranţă pentru cei morţi este învierea
şi apoi sufletul va putea trăi veşnic.
Din păcate, în antichitate s-au modificat anumite pasaje biblice pentru
a sprijini anumite păreri geşite.
De ex., textul original din Luca
23:43 era "Adevărat îți spun astăzi, vei fi cu mine în rai" cum este
în Biblia Vaticanus, Biblia Aramaică şi alte surse biblice.
Examinând corectitudinea redării
„şi nu pot ucide sufletul” Matei 10:28 am aflat de asemenea că până pe timpul
lui Tertullian (155 -220), acest text suna altfel în prima
sa parte.
Citatul din Matei 10:28 în 2
Clement (155-215) „nu vă temeți de cei care vă omoară și nu vă pot face nimic
mai mult”
Citatul din Matei 10:28 în Prima Apologie a lui Iustin Martirul
(100-166) „Nu vă temeți de cei care vă omoară și, după aceea, nu mai pot face
nimic;”
Mai sunt şi altele. Atenţie la
texte falsificate!
Dumnezeu să vă binecuvânteze prin
adevărul Său!
