Creştinism Vechi - Despre Înviere

 

Creştinism Vechi   

Despre Înviere

Crezi tu în înviere cu adevărat?

Te poate ajuta cunoașterea adevărului învierii?

Mulţi creştini nu cred în înviere însă sunt legaţi de nişte superstiţii, de exemplu atunci când cineva le moare, în mâna mortului se pune un ban, se acoperă oglinzile şi geamurile, etc.. De unde vin aceste idei pe care nu le întâlnim în Biblie? Nu cumva adevărata cauză a necredinţei în înviere, printre creştini, este tocmai răstălmăcirea ei înspre aceste datini ciudate?

Cât de importantă este învierea?

Este cea mai importantă şi unică soluţie ca cineva care a murit să mai poată trăi din nou!

Apostolul Pavel spune că dacă Domnul Isus nu a înviat (dacă nu ar fi putut învia) totul este zadarnic.

Rezultatul: 'daca Hristos nu a inviat'

Iar daca se propovaduieste ca Hristos a inviat din morti, cum zic unii dintre voi ca nu este o inviere a mortilor? (1Cor.15:12)

Daca nu este o inviere a mortilor, nici Hristos n-a inviat. (1Cor.15:13)

Ba inca noi suntem descoperiti si ca martori mincinosi ai lui Dumnezeu; fiindca am marturisit despre Dumnezeu ca El a inviat pe Hristos, cand nu L-a inviat, daca este adevarat ca mortii nu invie. (1Cor.15:15)

Caci, daca nu invie mortii, nici Hristos n-a inviat. (1Cor.15:16)

Oscar Cullmann despre înviere

Nişte jurnaliști au fost uciși de teroriști în mijlocul Parisului la 7 ianuarie 2015. Charlie Hebdo este o revistă satirică franceză săptămânală care publică în principal ilustrații (desene animate și desene), precum și rapoarte, articole controversate și glume.

Revista, cu opiniile sale puternice de stânga și anti-religioase, se caracterizează printr-o atitudine critică față de islam, catolicism, iudaism și extremismul de dreapta.

Revista a fost fondată în 1969 și a fost publicată până în 1981. După o întrerupere de peste zece ani, editarea a fost reluată în 1992. Editat de François Cavanna (1969–1981), Philippe Val (1992–2009) și Stéphane Charbonnier (2009) –2014). El a răspuns provocărilor prin păstrarea tonului satiric al revistei, care a fost în mod repetat amenințat de fundamentaliștii islamiști pentru că îl punea pe Allah într-o poziție de nedescris.

Vechiul sediu a fost incendiat pe 2 noiembrie 2011. La 7 ianuarie 2015, la o ședință editorială, au fost atacate și noul sediu al săptămânalului satiric din Paris. Atacul asupra revistei Charlie Hebdo a avut 12 morți și 11 răniți, atacatorii fiind uciși două zile mai târziu de forțele speciale de poliție.

Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtuna. (Osea 8:7)

Adevărata cauză a uciderii de la Charlie Hebdo este ignoranța. Pe de o parte, din partea celor care au provocat-o și, pe de altă parte, din partea celor care au participat la ea. Care este granița dintre gluma curajoasă și batjocura fără gust? Dacă ar fi știut că cine seamănă vânt o furtună seceră, ar fi putut să o facă diferit. Este chiar atât de important să îi umilim pe ceilalți? Acesta este un bun exemplu pentru noi.

Pe de o parte.

Pe de altă parte, dacă doctrina învierii ar fi fost cunoscută și luată în serios, este probabil că nici această crimă nu ar fi avut loc. Desigur, ei nu vor aprecia viețile lor sau ale altora dacă pot primi mântuirea eternă imediat, fără înviere.Să nu fim surprinși dacă ni se întâmplă astăzi sau mâine și propriul nostru frate își va ucide fratele, în convingerea că 72 de fecioare îl așteaptă la moartea sa.

Conform interpretării Bibliei de către primii predicatori protestanți, odată ce murim, răsplata noastră veșnică poate fi dată doar de Dumnezeu la înviere. Până atunci, moartea este un vis dulce (Martin Luther). Din păcate, acest lucru a fost uitat sau interpretat greșit în multe cercuri, deoarece credința noastră creștină de astăzi – ca și a celora dinainte - este încă sub vaja scriitorilor păgâni. La asta a atras atenția celebrul teolog protestant (luteran) Oscar Cullmann: Nemurirea sufletului sau învierea morților? O mărturie a Noului Testament. (Prelegere de la Ingersoll, 1955. Londra: Epworth.)

În prefața sa, el scrie: „Nicio altă publicație a mea nu a provocat un astfel de entuziasm sau ostilitate violentă. Exegeza a stat la baza acestui studiu și până în prezent niciun critic larg nu a încercat să mă respingă cu exegeza”.

În concluzia sa, el avertizează că învățăturile marilor filozofi, Socrate și Platon, nu pot fi în nici un fel însoțite de învățăturile Noului Testament, adică nu pot fi împăcate. Dar identitatea, viața și moartea lor pot fi încă evocate de creștini, așa cum au arătat apologeții din secolul al II-lea. Cartea era pe World Wide Web și această pagină a fost vizitată de 205.718 ori, după care textul a fost eliminat, de ce? A dat faliment pagina sau a încurcat pe cineva de sus dacă mai mulți oameni citesc cartea?

De asemenea, citind cartea, a apărut întrebarea - întrucât nu este un studiu îndelungat, dacă nu cumva Cullmann știa mai multe despre lucruri decât îndrăznea să scrie, de teama unor complicații suplimentare? Ar putea exista vreo inserție străină în Biblie care subminează armonia interioară a cărții sfinte și de aceea predicatorii protestanți de astăzi cad în număr mare în mâinile unei ideologii greșite? Și, desigur, dacă aceste lucruri s-ar dovedi, ar fi cu siguranță un avantaj pentru teologia protestantă, deoarece, după cum putem vedea, este în scădere în număr. Nu este de mirare, așadar, că dacă astfel de date ar exista, ar fi păstrate sub un lacăt cu șapte sigilii, astfel încât partea protestantă să nu cadă în avantajul calului în dezbaterile teologice.

Credeţi în înviere şi fiţi binecuvântaţi!