Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Dumnezeu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dumnezeu. Afișați toate postările

joi, 24 septembrie 2015

76. Este "iadul" o realitate? Adevărul despre "iad"

"Iadul" e o adaptare făcuta din mitologia păgână la creştinism, cu interpolările de rigoare în cărţile Noului Legământ (Noul Testament), unde cândva nu exista o boabă sau o fărâmă de gând despre iad şi chinuri eterne în foc. Adică "iadul" a fost introdus pe furis în creştinism, după moartea apostolilor, când pentru a face această credinţă acceptabilă, au fost modificate câteva texte din cărţile Noului Legământ, pe lângă care s-au inserat în text bucăţi din texte apocrife (neautentice). Acest blog prezinta o documentare temeinică, fiind rodul cercetării care a început în anul 1991: 

Ce este plata pentru păcat? Iadul? 

Află răspunsul din câteva versete:

Romani 6:23. "Fiindcă plata păcatului este moartea ("şi nu "chinuire veşnică în flăcările iadului"), dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru."
2Tesalonicei 1:9. "Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică ("şi nu chinuire vesnica in flacarile iadului") de la fața Domnului și de la slava puterii Lui,"
Evrei 10:26,27. "Căci dacă păcătuim de voia noastră, după ce am luat cunoştiinţă despre adevăr, nu ne mai rămâne, pentru păcate, nici o jertfă, ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici ("şi nu chinuirea vesnica in flacarile iadului")."




Plata pentru cei ce au trăit acum - în această viaţă - în păcat este "gheena" - aşa se numea în antichitate crematoriul de gunoaie de lângă Ierusalim (Matei 10:28), dar nu este singurul simbol al nimicirii, acesta mai fiind numit şi "întunericul  de afară" (Matei 25:30), "tăiatul în două" (Matei 24:51), aruncarea "în iazul de foc" (Apocalipsa 20:15), toate fiind simboluri pentru moartea veşnică, adică moartea a doua, din care nu mai este niciodată scăpare. Nu este nici o scuză, la înviere, pentru cei ce au făcut răul intenţionat şi nu s-au pocăit. Soluţia este pocăinţa, şi asta se poate face numai în această viaţă. După ce mori nu mai poţi face nimic, pentru ca să scapi de moartea cea veşnică, adică moartea a doua. Se numeşte moartea a doua, deoarece toţi vor învia şi se vor prezenta la judecată, înaintea lui Dumnezeu. Pentru cei ce au făcut răul în această viaţă, pe care au trăit-o înainte de a muri, la înviere şi judecată nu există nici o scăpare, deoarece ei primesc sentinţa şi se duc definitiv în neat, în nefiinţă, în moartea a doua. Păcatoşii care nu s-au pocăit, mor de două ori, odată la sfârşitul vieţii lor şi odată la înviere, după ce vor fi judecaţi. Deci a doua oară păcătoşii vor trăi foarte puţin, doar atât ca să-şi audă sumarizarea păcatelor în capete de acuzaţie şi să audă apoi sentinţa. Învierea pentru cei păcătoşi, chiar dacă vor trăi foarte puţin, până la primirea sentinţei, este necesară din mai multe motive.
Un motiv este că Dumnezeu nu se lasă batjocorit şi fiecare trebuie să-şi plece genunchiul în faţa Lui, deci să-şi recunoască greşeala ca Acan, şi Biblia spune că toţi cei care vor merge în moartea a doua îşi vor recunoaşte greşeala, cu plânsul şi scrâşnirea dinţilor, asta însemnând o imensă părere de rău, ştiind că pierd toată gloria veşniciei viitorului, nefiind iertaţi pentru ce au făcut.
Un alt motiv este că ei trebuie să fie condamnaţi de cei sfinţi, ca să nu existe nici un dubiu asupra judecăţii ce s-a făcut. Nimeni nu va putea zice "Apoi ştii ce, x sau y ar fi meritat viaţa veşnică, dacă judecata ar fi fost făcuta de oameni, dar fiind făcută de Dumnezeu, el n-a ţinut cont de asta şi de asta..." Dumnezeu Tatăl nu mai judecă pe nimeni (Ioan 5:22), el a dat toată judecata Fiului, iar Fiul a dat-o sfinţilor (1Corinteni 6:2). Sfinţii vor judeca lumea, nu Dumnezeu, nu Fiul, nu îngerii. Şi ei vor face judecata având ca etalon de judecată "Cuvântul lui Dumnezeu".
Un alt motiv este că ei trebuie să fie un exemplu înfiorător al rebeliunii eşuate pentru veşnicie. Dumnezeu nu poate greşi, tot ce face el este suprem faţă de toţi şi toate. Deci nimeni nu trebuie să se pună alături de el în nici o chestiune. El este sfânt şi drept, gata să ierte, dar şi foarte aspru faţă de cei ce n-au dat curs invitaţiei milei şi iertării Sale.

Nu există nici un motiv pentru ca un păcătos să fie chinuit veşnic. Nici unul măcar! Ar fi un abuz asupra înţelepciunii, dreptăţii şi iubirii. 

Vrei "Adevărul" despre "iad"? Roagă-te sincer pentru adevăr. Citeste Biblia "fără ochelarii puşi de pastorul sau de cultul tău" de la Geneza la Apocalipsa şi compară cu ce am scris pe acest blog. Vei afla ca învăţătura despre "iad" e falsificarea Bibliei, făcută de gnosticii care mai apoi s-au numit "catolici". Vei afla ca "iadul" e minciuna lui Satan, Diavolul.

Dumnezeu nu "scuză" păcătosii nemântuiţi, dar nici nu îi "chinuie" etern. Altfel el ar fi numit oare "iubire"? El cheamă la pocainţă şi nu spune "Vreau să forţez pe oameni la pocăinţă, că altfel îi chinui etern în focul din iad". 

Ajunge ca pedeapsă "moartea a doua". Nu fiţi "mai drepţi" ca Dumnezeu. Aşa a făcut şi Satan, mentorul ce stă în spatele minciunii despre chinurile veşnice din iad.

Vă invit să citiţi articolul ce are legătură cu acest subiect:
 "Ce spune internetul despre "Inventatorii iadului", cine au fost ei? Filozofii păgâni!"


miercuri, 15 iulie 2015

68. O chemare pentru toate "fecioarele" (credincioşii): Să înţelegem corect Eclesiastul 12:7!

O chemare pentru toate "fecioarele" (credincioşii, Matei 25:1-13):
Să înţelegem corect Eclesiastul 12:7!

La Eclesiastul 12:7 scrie ca duhul se duce la Dumnezeu, adică duhul se duce în mâinile lui, nu lângă Dumnezeu, aşadar duhul este "ceva" dintr-un om, nu "cineva" dintr-un om: Eclesiastul 12:7, Luca 23:46! Cine are ochelari religioşi şi nu vede? Nici chiar duhul Domnului Isus nu s-a dus în clipa morţii "lângă" Dumnezeu să stea pe ceva scaun de domnie, ci la Dumnezeu, adică în mâna lui:  

Luca 23:46 Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” Şi când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul."

Nu poţi înţelege şi nu poţi accepta această mărturie a Scripturii dacă ai ochelari religioşi:  

Ioan 20:17. "Isus ·i-a spus: „Nu Mă atinge, pentru că încă nu M-am suit la Tatăl Meu; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le: «Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru»“. Ioan 20:17

Nu faceţi confuzie! Poţi să citeşti Biblia de 100 de ori dacă nu eşti atent şi interesat în ce spune. 

Eclesiastul 12:7 vorbeşte de duhul omului, nu de sufletul omului: 
Eclesiast 12:7. şi ţărâna să se întoarcă în pământ, cum era, şi duhul să se întoarcă la Dumnezeu, care l-a dat. 
Duhul omului este puterea fizică şi intelectuală (Ezechiel 37:1-10), pe când sufletul omului este persoana cu toate simţurile ei. De aceea sufletul este strâns legat de trupul de carne şi se coboară în locuinţa morţilor împreuna cu trupul, fiind încătuşat în celulele moarte ale trupului, de unde este apoi scos împreună cu trupul la înviere, cum se şi scrie: Psalmul 16:10 Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea." 
De aceea cartea Eclesiastul ca şi celelalte cărţi biblice prezintă omul mort ca fiind inactiv în locuinţa morţilor (locul de odihnă, cimitir, etc.) şi nu ca fiind activ în cer:
Eclesiastul 9: 5-6,10. "Cei vii, în adevăr, măcar știu că vor muri; dar cei morți nu știu nimic, și nu mai au nici o răsplată, fiindcă până și pomenirea li se uită. Și dragostea lor, și ura lor, și pizma lor, de mult au și pierit, și niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuința morților, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici știință, nici înțelepciune!"

Iov 17: 13-16: "Când Locuința morților o aștept ca locuință, când în întuneric îmi voi înălța culcușul; când strig gropii: “Tu ești tatăl meu!” Și viermilor: “Voi sunteți mama și sora mea!” Unde mai este atunci nădejdea mea? Și cine mai poate vedea nădejdea mea? Ea se va coborî cu mine la porțile locuinței morților, când vom merge împreună să ne odihnim în țărână.”

Iov 7: 9-10: "Cum se risipește norul și trece, așa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuința morților! Nu se va mai întoarce în casa lui și nu-și va mai cunoaște locul în care locuia."

Eclesiastul 3: 19-20: "Căci soarta omului și a dobitocului este aceeași : aceeași soartă au amândoi; cum moare unul, așa moare și celălalt, toți au aceeași suflare, și omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deșertăciune. Toate merg la un loc; toate au fost făcute din țărână, și toate se întorc în țărână."

Psalmii 6:5: "Căci cel ce moare nu-și mai aduce aminte de Tine; și cine Te va lăuda în locuința morților?"

Isaia 38: 18-19: "Căci nu locuința morților Te laudă, nu moartea Te mărește, și cei ce s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioșia Ta. Ci cel viu, da, cel viu Te laudă ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioșia Ta."

1 Samuel 2:6: "Domnul omoară și învie, El coboară în locuința morților și El scoate de acolo."

Odată ce mori, nimic nu mai poţi face fără înviere. Iar după inviere va fi judecata, nu cum spun unii că judecata este imediat, după ce omul moare: Apoc. 20: 12-15: "Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea. Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea și Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții, a fost aruncat în iazul de foc."

Nu sunt "Martor", nici "Adventist", în sensul în care aceştia formulează aceste cuvinte şi din studiile mele am observat că ceea ce am prezentat eu, a fost crezut cu mult timp înainte să apară aceste două grupări religioase. Aceste două grupări doar au aderat la această convingere foarte veche, pe care au avut-o şi Domnul Isus şi apostolii săi, ca omul - fie el bun, fie el rău - este mort în mormânt şi de acolo va învia, nu din cer şi nu din iad:
Ioan 5:28. Nu vă minunaţi de aceasta, pentru că vine un ceas în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
29. şi vor ieşi: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, şi cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii.

Da, scribii din Biserica Catolică au falsificat Scriptura, au rescris anumite versete şi au adăugat altele care nu existau în Evanghelia după Luca (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr). Versetele rescrise de scribii din Biserica Catolică, reconstituite după mărturii şi manuscrise vechi din primele secole ale erei crestine, sunt următoarele:

Matei 10:28 "Şi nu vă temeţi de cei care vă ucid şi după aceia nu mai pot face nimic, mai bine temeţi-vă de acela, care va poate distruge, aruncând trupul împreună cu sufletul în gheena." 
Luca 23:43 "Şi Isus i-a spus: „Astăzi îţi spun cu adevărat, vei fi cu mine în paradis“.

Postări recomandate

413








343








312








173








151








127








125








102








91








91