Faceți căutări pe acest blog

luni, 7 noiembrie 2022

Alege bine "sfetnicii"

În urmă cu câţiva ani, celebratul maestru-ziarist Ion Cristoiu, a scris un articol excelent despre oracolul de la Delfi. Oracolele (sau templele unde se făceau preziceri) au jucat un rol important în cultura diferitelor popoare păgâne. Un rol oarecum asemănător au jucat prăvilarii din România, despre care nuvelistul Ion Agârbiceanu oferă detaii picante. În ambele cazuri, în spatele acestor prezicători se afla o afacere cu un scenariu bine pus la punct, care le aducea un venit substanţial, iar altora de la caz la caz, reuşite sau necaz, cel mai celebru caz de prezicere din istorie care a dus la necaz fiind păţania regelui Croesus al Lydiei (560–546 î.H.), considerat cel mai bogat monarh din acel timp.
 
Trăim într-o lume cu necazuri şi probleme şi nu ştii pe ce sfetnic cazi. Iar când te duci la sfetnicii la care Dumnezeu nu te lasă, primeşti sfatul pe care El nu ţi l-ar fi dat, dar prin neascultare "ţi l-ai meritat".
"Căutaţi-mi o femeie ce grăieşte din pântec!" - a poruncit necăjitul rege Saul, al Israelului.
Versiunea Septuagintei la 1Samuel 28:1-11 ne dă un detaliu interesant, despre oracolul la care s-a dus regele neascultător: era o găitoare din pântec, pe care grecii o numeau Pythia sau Pythona. Aşa numeau grecii din antichitate preoteasa de la oracolele templelor zeităţilor păgâne, unde chipurile vorbea un zeu şarpe din subteran, pe care îl numeau Python.
1 Şi a fost aşa: în vremea aceea, Străinii s-au strâns în taberele lor, ca să pornească război împotriva lui Israel; Şi Anchus i-a zis lui David: ,,Să ştii bine că vei ieşi cu mine la război - Şi tu, şi oamenii tăi." 2 Şi David i-a zis lui Anchus: "Astfel vei şti acum ce va face robul tău." Anchus i-a zis lui David: ,,Astfel te voi face căpetenia străjilor mele pentru totdeauna." 3 Şi Samuel a murit şi l-au jelit, tot Israelul, şi l-au îngropat la Armathaim, în cetatea lui. Şi Saul i-a alungat din ţară pe grăitorii din pântec şi pe ghicitori. 4 Şi Străinii s-au strâns şi au venit de şi-au pus tabăra la Soman; iar Saul a strâns tot poporul lui Israel şi şi-au pus tabăra la Gelbue. 5 Şi Saul a văzut tabăra Străinilor şi s-a înspăimântat şi i-a stat inima [în piept]. 6 Atunci Saul l-a întrebat pe Domnul, dar Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin dezvăluiri, nici prin profeţi. 7 Şi Saul le-a zis slujitorilor săi: ,,Căutaţi-mi o femeie ce grăieşte din pântec: mă voi duce la ea şi voi cerceta prin ea!" Iar [slujitorii] i-au zis: ,,Iată, la Aendor se află o femeie care grăieşte din pântec." 8 Şi Saul s-a acoperit cu totul, şi-a luat alte straie şi a plecat, împreună cu doi bărbaţi; şi au ajuns la femeie noaptea şi i-a-zis: ,,Ghiceşte-mi din pântec şi adu-mi-l pe cel pe care ţi-l voi spune eu! 9 Şi femeia i-a răspuns: ,,Iată, tu ştii câte a făcut Saul, cum i-a stârpit din ţară pe grăitorii din pântec şi pe ghicitori; de ce-mi ademeneşti sufletul ca să îl dai morţii?" 10 Saul însă i s-a jurat, zicând: ,,Viu este Domnul, dacă ţi se va găsi vreo vină pentru aceasta!" 11 Şi femeia a zis: ,,Pe cine să-l aduc?" ,,Să mi-l aduci pe Samuel!", a zis.
Observaţi că relatarea numeşte pe acea femeie "grăitoare din pântec", un termen antic pentru cuvântul modern "ventriloc"? Versiunea Septuaginta a fost prima traducere a Vechiului Testament în limba greacă.
Traducerea latină Vulgata, ne spune la fel în 1Samuel 28:3:
"Iară Samuil murisă, şi l-au plâns pre el tot Israilul, şi l-au îngropat în Armatem, în cetatea lui. Şi Saul au scos afară pre cei ce grăia din pântece, şi pre gâcitorii de pre pământ."
Observaţi că versiunea Vulgata tradusă în română redă cuvântul "pitona" ca "grăitoare din pântece"?
Având acest detaliu important, de ce m-aş încrede în această preoteasă păgână, care "grăia din pântec", că ar fi enunţat cuvintele profetului Samuel, în ciuda faptului că Dumnezeu a spus clar şi răspicat să ne ferim de aşa ceva. Oare nu de aceea ne spune Dumnezeu să ne ferim de ei, deoarece acestea dădeau sfaturi greşite? Oare nu de aceea a pierit şi regele Saul? Oare nu a fost dus de nas regele Saul de preoteasa din En-Dor, dându-i-se un sfat greşit? Ce sfat greşit i s-a dat? Să meargă la luptă şi să moară acolo. Putea să facă şi altfel? Da, să asculte de sfatul lui Dumnezeu şi să cedeze tronul lui David, cel desemnat ca noul rege al lui Israel. David nu l-ar fi ucis şi nu i-ar fi confiscat nici averile. Astfel, ascultând de sfatul lui Dumnezeu, putea să trăiască fericit, alături de copii şi nepoţi, până la adânci bătrâneţi.
Şansa ratată de regele Saul prin neascultare
 
Învăţăminte
Pâna nu a mers la ea, regele Saul mai avea o şansă. Şansa de a se pocăi. Şansa de a accepta omul din planul lui Dumnezeu: pe David. Dacă s-ar fi pocăit şi s-ar fi smerit, ar fi abdicat în favoarea lui David. Făcând aşa putea salva locul al doilea în regat, pentru fiul său Ionathan, acela de a fi comandantul armatei şi să devină astfel al doilea om în regat ca importanţă, cum şi-a dorit. Astfel, Israelul putea fi mântuit mai repede din mâna filisteenilor şi el putea muri de bătrâneţe şi nu de sabie. Dar setea lui pentru domnie şi grija pentru ce vor spune oamenii i-au luat minţile. Şi a făcut lucruri detestabile, ucigând pe gabaoniţi şi pe cei ce l-au ajutat pe David. Putea să îşi ţină nepoţii pe genunchi şi nu ca din cauza lui aceştia să fie spânzuraţi.
Mersul la acea femeie păgână, necredincioasă, a fost picătura care a umplut paharul nelegiuirilor lui Saul. El şi-a săpat singur groapa destinului, ascultând de glasul înşelător care l-a aruncat pur şi simplu în groapă înainte de vreme. Păcat de fiul său, Ionathan şi de ceilalţi fii şi ostaşi. Este o mare lecţie de învăţat de aici “Ai grijă cu cine te însoţeşti, ca să nu ai partea lui.” Oare nu a ştiut Ionathan, despre nelegiuirile tatălui său? A ştiut. Şi totuşi nu s-a îndepărtat de el, chiar dacă nu a fost de acord cu tatăl său. Asta înseamnă că nu este suficient a nu fi de acord cu cineva rău, ci şi a nu fi lângă un astfel de om, căci un astfel de om îţi poate aduce nenorocirea. Locul lui Ionathan era lânga noul rege desemnat, David, dacă dorea locul al doilea în regat. Când nu suntem la locul potrivit, cu oamenii potriviţi, ne aşteaptă mari încercări, uneori fatale, căci lumea neascultătoare de Dumnezeu te trage în jos şi devii victimă colaterală. Regele Saul n-a fost la locul potrivit şi cu omul potrivit. Ionathan n-a fost la locul potrivit şi cu omul potrivit. Iată o lecţie demnă pentru o adâncă cugetare.
Să stăm de veghe cum se cuvine şi să-l rugăm pe Tatăl nostru ceresc să ne ajute la aceasta. Aceasta este rugăciunea mea, pentru mine şi toţi cititorii acestei apologii. În numele Fiului său mă rog, Amin!
Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său nepieritor şi să ne dea o minte ageră şi înţeleaptă, spre slava Sa şi a Fiului Său şi spre mântuirea noastră! Amin!
Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne păzească de sfetnicii Celui Rău. Amin!

marți, 1 noiembrie 2022

PE CE NE BAZĂM CÂND DISCUTĂM PE PRINCIPIUL"SOLA SCRIPTURA"?

După cucerirea Constantinopolului de către turci - evenimentul a avut loc în ziua de marți, 29 mai 1453 - au venit mulţi refugiaţi greci în vest şi au adus cu ei Biblia grecilor ortodocşi. Teologii din vest au rămas uimiţi să constate că în multe locuri Biblia grecilor ortodocşi nu coresponda cu Biblia catolicilor din Vest şi s-a pornit o campanie de verificare: Care Biblie este mai bună?
În paralel, s-a pornit şi o discuţie pe baza diferenţelor de opinie legate de ele. Aşa s-a ajuns la dezbaterea care a pus creştinătatea de atunci pe jar.
Ieri a fost Ziua Reformei Lutherane, în amintirea acestui eveniment.
Am observar că unii au oroare faţă de cuvântul "reformă", atunci când vine vorba de subiecte de credinţă, înţelegând-o ca pe o inovaţie... deşi nu este cazul. În timpul lui Luther, cuvântul a fost perceput ca "reformularea" anumitor învăţături ale clerului Bisericii Catolice, considerate de unii ca fiind deviate de la Biblie.
Controversa a izbucnit în jurul indulgenţelor, vândute ca bilete de iertare a păcatelor. În cele din urmă Luther a găsit 95 de greşeli în formulările Bisericii Catolice, pe care el le-a reformulat, pe baza principiului "Sola Scriptura!"
Dar se naşte întrebarea: Cum s-a ajuns la deviaţiile din Biblia Catolică?
Emanuel Conţac, oferă un răspuns în cartea sa "Dilemele Fidelităţii - Condiţionări culturale şi teologice în traducerea Biblieie".
În recenzia cărţii ni se arată ce a dezbătut autorul în această lucrare: "Analiza versiunilor Noului Testament sub raport doctrinar este importanta fiindca adesea traducatorii Bibliei, indiferent de spatiul teologic caruia ii apartin, sunt predispusi sa introduca in textul tradus o terminologie care sprijina sau favorizeaza propriile dogme. Astfel, versete neimportante in sustinerea unei dogme devin argumente care o intaresc. Din acest motiv, istoria gandirii crestine se afla in stransa legatura cu interpretarea si traducerea textelor biblice."
Pe scurt spus, un traducător nu ar trebui să-şi dea cu părerea atunci când traduce un text. Adică, nu traduce după gustul tău, după percepţia ta. Lasă textul în pace.
Cu ani în urmă am avut marele privilegiu să găsesc o carte în care erau înşirate versetele biblice găsite în cărţile creştinilor scrise în antichitate. A fost şi o surpriză, deoarece am găsit anumiţi autori care cunoşteau anumite versete altfel, decât cunoaştem noi astăzi.
De exemplu, singurul text din Biblie unde scrie că sufletul nu poate fi ucis de oameni este la Matei 10:28, în rest peste tot scrie că sufletul poate fi ucis. Cineva mi-a dat o listă cu toate locurile, din care citez parţial câteva versete biblice care arată clar că sufletul (în ebraică nefeş) este muritor:
"acel suflet (nefeş) va fi nimicit din Israel" Exodul 12:15;
"sufletul (nefeş) acela va fi nimicit din adunarea lui Israel” Exodul 12:19;
"sufletele (nefeş) lor vor fi nimicite din mijlocul poporului lor" Leviticul 18:29;
"sufletul (nefeş) acela va fi nimicit din poporul lui" Leviticul 19:8;
"sufletul (nefeş) acela să fie nimicit din poporul lui" Numerii 9:13;
"şi că ne veţi scăpa sufletele (nefeş) de la moarte" Iosua 2:13;
"Eu sunt cauza morţii tuturor sufletelor (nefeş) din casa tatălui tău!" 1Samuel 22:19-22;
"ca să le scape sufletul (nefeş) de la moarte şi să-i ţină cu viaţă în mijlocul foametei" Psalmul 33:19;
"Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi toţi cei care îmi caută sufletul (nefeş) ca să-l distrugă!" Psalmul 40:14;
"Iţi voi aduce jertfe de mulţumire căci mi-ai salvat sufletul (nefeş) de la moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu în lumina celor vii." Psalmul 56:12,13;

Nepotrivirea este evidentă şi contrastul este izbitor dacă ne uităm cu băgare de seamă la textul din Matei 10:28, şi asta ridică mari semne de întrebare. Această contradicţie poate fi eliminată doar într-un singur fel, examinând corectitudinea redării acestui text mergând înapoi în timp, urmărind prin manuscrisele vechi creştine, cum a fost citat acest verset din cele mai vechi timpuri. Şi cum ar fi fost de aşteptat, în cel mai timpuriu citat existent în formă scrisă a versetului, redat undeva între anii 130-140 în scrierea numită "Apologia întâi" de Iustin Martirul, fraza "şi nu pot ucide sufletul" lipseşte cu desăvârşire, ceea ce ne arată că acest verset a fost modificat ulterior. Acest autor a citat şi alte versete biblice care se potrivesc cu ce avem noi la ora actuală în Biblie, dar acest verset de la Matei 10:28 nu se potriveşte. E ciudat, nu-i aşa?

Citatul din Matei 10:28 în Prima Apologie a lui Iustin Martirul, originar din Flavia-Neapolis (fostul Sichem, în Israelul antic) (100-166) sună aşa: „Nu vă temeți de cei care vă omoară și, după aceea, nu mai pot face nimic; ci vă temeți de Cel care după moarte este capabil să arunce sufletul și trupul în gheenă”

Dacă el ar fi singurul care redă fără acel „şi nu pot ucide sufletul”, am putea cădea la bănuială că a schimbat ceva care nu-i convenea. Însă nu el este singurul. La distanţă de el în timp, dar şi ca spaţiu apare Clement din Alexandria (155-215). Citatul din Matei 10:28 în 2 Clement „și, în același fel, nu vă temeți de cei care vă omoară și nu vă pot face nimic mai mult; dar temeți-vă de Cel care, după ce ați murit, are putere atât asupra sufletului, cât și asupra trupului, pentru a-i arunca în focul gheenei. "

Oarecum mai apropiat de redarea din Bibliile noastre este sensul din Matei 10:28 găsit la Tertulian din Cartagina (Africa) (155-240) Despre Învierea Cărnii „Dar El ne învață, de asemenea, că „El este mai degrabă de temut, care este capabil să distrugă atât trupul, cât și sufletul în gheenă”, adică numai Domnul; „nu pe cei care ucid trupul, dar nu sunt capabili să vatăme sufletul”

Citatul din Matei 10:28 în Tertullian De Fuga In Persecutione „Nu vă temeți de cei care sunt capabili să omoare trupul, dar nu pot face nimic împotriva sufletului; ci vă temeți de Acela care poate distruge atât trupul, cât și sufletul în gheenă.”

Constatăm astfel, că în timpul lui Tertullian unii au început să schimbe sensul original, spre ce ar fi dorit ei să sune.

Vedem în aceste citate de la aceşti autori creştini renumiţi care au trăit în secolele II şi III AD, că versetul din Matei 10:28 nu este citat având fraza „şi nu pot ucide sufletul”. Acest lucru mă face să cred că acest verset a suferit o modificare în cursul timpului, iar actuala formă din textul românesc al Bibliei nu este cea originală.

În această perioadă au început să se dezvolte mai multe ramificaţii ale textului Biblic, cum ne spune şi mărturia grăitoare a lui Origen, un scriitor care a trăit în secolul II şi III:
„E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere." (Origen, Contra lui Celsus)

https://www.scriptum.ro/librarie/dilemele-fidelitatii-conditionari-culturale-si-teologice-in-traducerea-bibliei.html

Aşadar, rămâne să stabilim:
PE CE NE BAZĂM CÂND DISCUTĂM PE PRINCIPIUL"SOLA SCRIPTURA"?
Dacă Iustin şi Clement ar învia mâine şi ne-am pune să discutăm cu ei despre Matei 10:28, care text ar fi "Sola Scriptura"? Cel din zilele lor sau cel din zilele noastre?

vineri, 28 octombrie 2022

Nemurirea sufletului sau învierea trupului: care este mărturia Noului Testament?

Ce soartă așteaptă sufletul când trupul moare?
Oare sufletul plânge când trupul moare?
Sau este bucuros să fie eliberat din sclavie?
Sau se stinge cu trupul și are aceeași soartă în moarte?
 
Deși părerea că sufletul supraviețuiește morții trupului era foarte comună în lumea credinței păgâne din timpurile străvechi, aceasta nu era punctul de vedere al bisericii creștine timpurii.
Sufletul nu este nemuritor în sine, după Domnul Isus Hristos:
„Cine își va găsi (își păstrează) sufletul (ψυχὴ) îl va pierde, iar cine își va pierde sufletul (ψυχὴ) pentru mine îl va găsi”. (Matei 10:39)
„Cine își iubește sufletul (ψυχὴ) îl va pierde; iar cel care își urăște sufletul (ψυχὴ) în această lume îl va păstra pentru totdeauna.” (Ioan 12:25)
Aici citim că un om poate să-și piardă sufletul (ψυχὴ) pentru Isus – probabil stins de oameni: Cum de atunci ar putea fi nemuritor?
 
Când sufletul moare, iese din viaţă împreună cu trupul, intră într-o stare apropiată semnificaţiei de somn și se ridică la sfârșitul lumii cu trupul, primind viața veșnică dacă a murit ca om drept. Athenagoras, un apărător creștin al credinței din secolul al II-lea, credea că sufletele dorm (într-un fel de somn de moarte) între moarte și înviere: „Morții și cei adormiți sunt supuși unor condiții similare”.
Ioan Damaschinul a clasificat această idee creștină timpurie drept netopsihism („moartea sufletului”).
 
Nemurirea sufletului sau învierea trupului: Mărturia Noului Testament (disponibil online în anumite limbi)

 „Nemurirea sufletului sau învierea trupului: Mărturia Noului Testament”, scris de Oscar Cullmann, explică faptul că viziunea asumată a nemuririi sufletului, nu este compatibilă cu învierea.
Totuși, din secolul al II-lea, odată cu mortalitatea sufletului susţinut de Biblie şi de Bisericile Apostolice, doctrina păgânilor s-a infiltrat între creștini și aceasta a fost încorporată în doctrina creștină, spunând că numai trupul moare. Eustratios din Constantinopol (după 582) a condamnat ceea ce el a numit hipnopsihismul („somnul sufletului”). Și nu s-au oprit aici, ci au încercat să revizuiască anumite versete din Biblie.

Un exemplu în acest sens este cel mai vechi citat din Matei 10:28 - scris de creştinul Iustin Martirul din secolul al II-lea - care nu conține „dar ei nu pot ucide sufletul”.

Aceasta este de acord cu ceea ce este în Luca Evangelium 12:4: Eu vă spun, prietenilor mei: Nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu mai pot face nimic.
Pe lângă lectura clară a lui Luca, nu a fost formulată diferit nici în Matei, textul original.
 
Dacă oamenii nu pot ucide sufletul (ψυχὴ), dar totuși cineva își poate "pierde sufletul (ψυχὴ) pentru Mine”, este o antiteză şi este o contradicție clară, ambele nu pot fi adevărate.

Luând în considerare textul grecesc din Matei 10:39 și Ioan 12:25, ar fi lipsit de sens să spunem și să credem că „dar ei nu pot ucide sufletul”, mai degrabă dă motive să bănuim că a fost făcută o inserție timpurie în textul lui Matei 10:28, iar textul suna, aşa cum îl citim în Iustin Martirul şi la Clement din Alexandria.

joi, 27 octombrie 2022

Tu ce opinie ai despre moartea Domnului Isus: eretică sau adevărată?

Opinii eretice despre moartea Domnului nostru Isus


Ereticii din primele secole ale erei creştine aveau păreri greşite despre moartea Domnului Isus, care din păcate s-au păstrat până în zilele noastre în anumite cercuri religioase (ca de exemplu la musulmani).
Unii cred că în relatarea biblică, răstignirea lui Isus nu a durat suficient pentru ca acesta să moară, aşa ca l-au luat de pe cruce ca fiind mort doar în aparenţă, adică leşinat, în timp ce alții consideră că Dumnezeu a dat înfățișarea lui Isus celui care i-a dezvăluit locația celor care l-au persecutat (adică lui Iuda Iscarioteanul, care a fost confundat din această cauză cu Isus). Astfel, în concepţia lor El ar fi fost înlocuit în timp ce adevăratul Isus a plecat și călăii au crezut că victima este Isus, determinând pe toată lumea să creadă că Isus a fost răstignit. O a treia explicație a fost că doar trupul lui Iisus a fost pironit în cuie pe o cruce, dar, deoarece sufletul său este nemuritor, el nu a putut muri „cu adevărat”; aşa că nu ar fi fost răstignit [până la moarte] doar cu trupul, nu şi cu sufletul. Alţii susțineau că răstignirea nici nu s-a întâmplat, totul fiind o născocire.

Opinia adevărată

Ce arată Biblia?
Sufletul este muritor, conform Bibliei.
Domnul nostru Isus și-a dat și sufletul său minunat de iubitor de oameni ca răscumpărare. Ceea ce dai cuiva, nu poți păstra. Domnul Isus și-a dat la moarte atât trupul cât și sufletul, nu doar trupul. Nu a fost într-o moarte aparentă, o moarte clinică, doar a trupului, cum credeau ereticii. Înțelegerea acestei morţi totale nu este numai binevenită, ci şi esenţială. El a murit de tot pentru noi, nu a murit doar cu tupul şi cu sufletul a trăit în continuare. El a fost mort în sens total.
Dacă Domnul Isus nu și-a dat sufletul ca răscumpărare, ci l-a păstrat, atunci nu a murit total, ci doar fizic, iar dacă nu a murit total, doar fizic, atunci totul este în zadar, deoarece El a fost chemat să-și dea sufletul ca răscumpărare, conform cuvintelor Lui:
La fel, Fiul omului nu a venit să fie slujit, ci să slujească și să-și dea sufletul („psyche” în greacă) ca răscumpărare pentru mulți. (Matei 20:28).
Doar ereticii din primele secole credeau diferit. El nu a fost în moarte clinică, doar cu trupul, ci a fost mort în sens deplin, atât cu trupul, cât şi cu sufletul. Acesta este adevărul profeţit care s-a şi împlinit. Cine nu crede aşa, este eretic. Eretic este acela care crede Biblia doar parţial sau aproape deloc. 

sâmbătă, 22 octombrie 2022

Nu spune Biblia că între moarte și înviere este o clipă, o clipită din ochi? 1 Corinteni 15:52

Nu, nu spune. Ce spun unii este o percepţie, nu o realitate, ca şi când eu mă culc şi mă trezesc ca şi cum nu s-ar fi scurs nici un timp. Este o iluzie optică asupra timpului. Însă textul ridicat de ei la fileul dezbaterilor vorbeste despre răpire> 51 "Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi" - şi arată clar că această schimbare se va produce "la cea din urmă trâmbiţă"> 52 într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. - şi apoi va fi evenimentul răpirii sau luării la cer. Cuvântul ”răpire’’ îl găsim în Sfânta Scriptură la 1 Tes. 4:17: ”Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul (adică Iisus) în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul’’. Aici apostolul Pavel se referă exact la ce s-a referit şi Domnul Iisus. Ioan 14:2. "În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. 3. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi”.
Apostolul clarifică că atunci când Domnul se va întoarce din Casa Tatălui, adică „din ceruri’’ (1 Tes. 1:10), „mai întâi vor învia cei morţi în Hristos’’ (1 Tes. 4:16) căci „noi cei vii, cari vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi”. „Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh” (versetele 14,16). Deci întâi înviază credincioşii Domnului Iisus care au murit, şi apoi, în continuare „vom fi răpiţi toţi împreună cu ei", adică ne vom alătura lor ca să fim „împreună”, în acelaşi loc şi în acelaşi timp, în armonie cu acelaşi sens al locului, care este Casa Tatălui. Nimeni nu rămâne în urmă, nineni nu o ia înainte. Unde încape aici, doctrina nemuririi sufletelor? Dacă sufletele ar fi nemuritoare, n-ar mai fi necesară învierea. Acum fiecare creade ce îi place, dar să nu uităm că odată şi odată se va încheia şi acest labirint de păreri contradictorii, atunci când Domnul va veni să facă ordine şi va azvârli afară pe toţi cei găsiţi în neorânduială, după cum este scris: "Afară sunt câinii (adică cei ce trăiesc în necurăţie), vrăjitorii, curvarii, ucigasii, închinătorii la idoli şi oricine iubeste minciuna şi trăieşte în minciună!" (Apoc.22:15).

vineri, 21 octombrie 2022

"Şi tu eşti din Galileea? Cercetează bine, şi vei vedea....!" Ioan 7:52

     Sau, cât de bine trebuie cercetat ceea ce este de cercetat?

 Ioan 1:46. Natanael i-a zis: "Poate ieşi ceva bun din Nazaret?" "Vino şi vezi!", i-a răspuns Filip. 

Când nu credem ceva aşa cum crede majoritatea, îndată suntem asociaţi cu "Nazareth" sau "Galileea" (vorbind figurativ). Şi câteodată facem şi noi la fel...

Poţi găsi ceva bun în învăţăturile grupărilor numite de către unii ca "secte"?

 Cred că una dintre marile noastre provocări este să ştim să fim imparţiali şi că trebuie să privim o problemă din toate părţile... Este dificil de exemplu să inviţi pe cineva ca să fie imparţial în studiul despre nemurirea sufletului, şi asta din toate punctele de vedere... căci îl vor speria consecinele: că ce va spune familia, sau biserica sau că va pierde postul de pastor, prezbiter, diacon sau membru într-un oficiu al bisericii... Însă dacă e un credincios hotărât să creadă adevărul şi numai adevărul până în pânzele albe, atunci o va face, chiar dacă - vorba lui Athanasie - va fi SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR.
Îmi amintesc de cazul meu. În anul 2000 am fost invitat într-un grup creştin unde discutam despre Biblie. Când s-a ajuns la studiul despre textul din Luca 16:19-31, doi fraţi - un pastor pe nume Mişin şi un director inspector de şcoli  pe nume Ernest - au început să discute contradictoriu despre text. La un moment dat, Ernest nu-i mai suportă replicile şi răbufneşte "Eu nu înţeleg de ce Iisus ca evreu, predă ca un grec, într-o problemă în care evreii dreptcredincioşi şi grecii păgâni - adică necredincioşi - credeau atât de deosebit, adică exact contrariul." Ei bine, la asta pastorul Mişin îi spune "Vrei să spui ca şi unii, că Iisus nu ar fi putut preda aşa ceva?" La care eu, fiind surprins întreb pe Mişin: "Da cine sunt ăia care spun aşa ceva?" Mişin nu îmi răspunde şi pleacă din grup, la fel ca Ernest. Între timp studiem multe altele şi uităm de Luca 16:19-31, până în anul 2006. Este repus pe tapet de un alt pastor venit mai târziu în grup, pe nume Toth Carol... În toţi anii aceştia scurşi între 2000 şi 2006, abordasem o atitudine indiferentă despre starea sufletelor în moarte, tocmai ca să nu deranjez mediul, căci se iscau mari probleme în adunare. La discuţia aceasta nouă, mi-am amintit de replica pastorului Mişin "Vrei să spui ca şi unii, că Iisus nu ar fi putut preda aşa ceva?". Într-adevăr nu auzisem niciodată de un asemenea grup, care să nege autenticitatea textului din Luca 16:19-31. Curios fiind, am vrut să aflu argumentele lor. Şi am scris unei prietene poliţiste din New York, pe nume Doralynn, dacă poate afla ceva despre aşa ceva. Şi ea într-adevăr a găsit grupul. Păreau a fi habotnici, la prima vedere, ca nişte carismatici extremişti şi nu i-am băgat de seamă. Auzisem însă că şi printre penticostali existase demult o linie care respingea nemurirea sufletului şi chinul veşnic al păcătoşilor. Fiind în căutare, cu timpul am găsit o carte în care se arăta că de-a lungul timpului oameni savanţi - deci de renume academic şi bisericesc - credeau exact ca şi aceşti oameni ce păreau habotnici. Că sufletul e muritor ca şi trupul. Iar unii dintre ei credeau că Luca 16:19-31 era o pildă, iar alţii că aşa ceva n-ar fi fost spus de Domnul Iisus.
Aşadar, ar putea fi "psihopannihia" o explicaţie corectă la marea întrebare:
DACĂ MURIM, CE FACEM ÎNTRE MOARTE ŞI ÎNVIERE?

Psihopannihia

DACĂ MURIM: CE FACEM ÎNTRE MOARTE ŞI ÎNVIERE?

Ce spune Dumnezeu însuşi despre moarte? Şi cum au înţeles-o credincioşii din antichitate, fie evrei, fie creştini (şi aici mă refer la perioada clasică a creştinismului din secolul I)?

Încă din cele mai vechi timpuri, Biblia prezintă moartea ca fiind opusul vieții, nu ca fiind o "ușă" spre o altă viață. Moartea aduce finalul vieții în toate aspectele ei, după cum se spune în Iov 7:8: „ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi’’. Dacă sufletul dreptului Iov, mergea în cer sau în alt loc după moarte, cum de Dumnezeu care vede totul (Iov 28:24), nu-l mai vede? La Iov 10:8,9 se precizează clar motivul: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit şi apoi Tu mă nimiceşti în întregime. Adu-ţi aminte că m-ai făcut din pământ şi că mă vei întoarce în ţărână.”

De unde ştia Iov toate acestea, dacă nu din ecoul întâmplărilor din Grădina Edenului? Această perspectivă asupra morţii a fost o concepţie standard în Israelul antic, după cum citim în Ecleziastul 9:5,6: „Oare cine va rămâne în viaţă? (...) Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi parte de răsplată nu mai au, căci numele lor a fost uitat.” Deci toţi cei care au murit, fie drepţi, fie nedrepţi (Iov 24:19-25), nu mai sunt conștienți, nefiind vii (Psalmul 146:4).

S-a lansat ipoteza că acest punct de vedere popular din Israelul antic a fost greşit şi că Domnul Isus ar fi corectat acest lucru. Atunci cum se explică afirmaţia clară „Şi nimeni nu s-a suit în cer” din Ioan 3:13, dat unui fariseu, tocmai datorită faptului că aceştia credeau în nemurirea sufletului? Cum se explică acelaş vocabular ca în Vechiul Testament, moartea fiind prezentată simbolic ca un somn (Ioan 11:11-14 – Daniel 12:2)? Domnul Isus îi plasează pe cei morţi în morminte până la înviere (Ioan 5:28,29), nu în cer şi nu în alt loc, la fel ca toţi cei din Vechiul Testament, a se vedea Ecleziastul 9:10: „Tot ceea ce mâna ta prinde să săvârşească, fă cu hotărâre, căci în locuinţa morţilor în care te vei duce nu se află nici faptă, nici punere la cale, nici ştiinţă, nici înţelepciune.”.

Oamenii care mor nu merg în rai sau iad, ci în mormântul comun al tuturor oamenilor şi aici aşteaptă inconştienţi învierea. Termenul ebraic şheol este echivalentul termenului grecesc hades, deoarece apostolul Petru în Fapte 2:27 citează Psalmul 15:10 (16:10 VDC). Evreii din antichitate ştiau unde ajung după moarte şi în ce stare vor fi acolo până la înviere, iar acestui loc îi spuneau şheol, Isaia 38:10: „Mă duc la amiaza zilelor mele, la porţile locuinţei morţilor (şheol) voi fi tinut pentru restul anilor mei.”. În mormântul comun al omenirii toate activităţile umane încetează, nu numai cele fizice, ci şi cele psihice, fiind o tăcere deplină, vezi și Psalmii 6:5; Isaia 38:11,17,18, locașul comun al morților este asociat cu inactivitatea, nu cu activitatea.
Aşadar avem nevoie de înviere şi de Dumnezeu, care să ne învie.
Exista o tradiţie veche despre somnul de moarte al sufletelor, cu mult înainte de apariţia grupărilor neo-protestantismului cu această viziune, venită în Europa din Orientul Mijlociu, unde se conservau unele credinţe şi practici originale ale bisericii apostolice, între care se menţionează şi „psihopannihia” (credinţa că între moarte şi înviere, sufletul doarme). Psihopannihiştii cred că oponenţii lor în ale teologiei, au deformat anumite versete din Biblie pentru a-şi justifica punctul de vedere.
Conform psihopannihiştilor următoarele versete sunau astfel în textul original al Bibliei:
Matei 10:28. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot face mai mult; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă (adică de Dumnezeu).
Luca 23:42. Şi a zis lui Isus: "Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!" 43. Isus a răspuns: "Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu Mine în rai." (împărăţia n-a venit în acea zi)
Ei mai cred că textul dintre Luca 16:18 şi Luca 17:1 nu a fost spus de Domnul Isus, ci este ceva care a fost pus de altcineva.

Psihopannihia
Sursa Eusebiu Popovici, Istorie a Bisericii Universale

Oscar Cullmann, Immortality of the soul or resurrection of the death?
Edward William Fudge, The Fire That Consumes
Daniel Berchie, Samson Dakio, Luke 16: 19-31: The intermediate state of the death

miercuri, 12 octombrie 2022

Oameni cu convingeri jumi-juma în marele pericol al înşelării

Oameni cu convingeri jumi-juma în marele pericol al înşelării

Ştim că Diavolul posedă la perfecţiune arta de a înşela. El amestecă în mod viclean adevărul cu minciuna şi cei neatenţi cad la acest capitol.

Punctele de discuție despre înviere pe care unii le enumeră sunt într-adevăr o problemă pentru ei. Pe de o parte, pentru că unii oameni nu cunosc afirmațiile despre înviere din Sfintele Scripturi, pe de altă parte, pentru că cei care le cunosc nu le acceptă în sens deplin și de aceea nici nu le cred în sens deplin, de exemplu, că până la înviere un mort, adică o persoană moartă este moartă atât fizic, cât și spiritual. Altfel, de ce ar învia, dacă înainte de înviere trăiește fericit în rai cu sufletul, lângă Dumnezeu? Cu alte cuvinte, de ce ar învia el dacă nu a murit de fapt, deoarece moartea este astfel doar o ușă prin care a trecut la un alt spaţiu de existenţă, cerească?
Ei pun la îndoială două lucruri:
 1. Pentru ei, moartea nu este moarte deplină, doar jumi-juma (doar cu trupul)
 2. Pentru ei, învierea nu este o înviere deplină, doar jumi-juma (doar cu trupul)
Dar arată undeva Biblia că moartea sau învierea ar fi doar un jumi-juma (doar cu trupul)?
Credinţa lor de fapt denaturează aceste două lucruri, deoarece predecesorii lor, de la care și-au primit credința, prin cunoștințe incorecte (în alte chestiuni mai fundamentale) au dus la o credință incorectă și, deoarece credința incorectă se bazează pe o minciună înșelătoare, ea poate fi urmărită până la o sursă periculoasă: demonii lui Satan Diavolul.

În textul grecesc, 1 Timotei 4:1 spune:
4: 1 To de pneuma rhētōs legei hoti en hysterois kairois apostēsontai tines tēs pisteōs, prosehontes pneumasin planois kai didaskaliais daimoniōn,
Și spiritul spune în mod specific că în vremurile din urmă unii se vor îndepărta de la credință, luând seama de ispitele duhurilor și de învățăturile diavolilor,