Subtitlu:
Sau de CINE şi DE CE a fost inventat iadul păgân?
Mulţumesc Tatălui ceresc în numele Fiului său, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, că prin harul său şi pentru gloria sa, am terminat articolul despre originile învăţăturii despre "iad".
Aceia care nu acceptă să facă voia lui Dumnezeu, să trăiască în iubire de semeni conform cu voința divină, vor fi înviaţi, judecaţi şi condamnaţi la moartea a doua şi nu la un chin ce ţine veşnic, după cum este scris:
2Tesaloniceni 1:9,10. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică de la fața Domnului și de la slava puterii Lui,
când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinții Săi și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut; căci voi ați crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.
Evrei 10:26,27 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
În studiul făcut de autorul Edward William Fudge, Focul Care Mistuie, se arată că ideea păgână despre iadul chinuitor de păcătoşi, apare relativ târziu printre evrei, după repatrierea lor din Babilon. Secte ca fariseii, essenienii şi samaritenii credeau în nemurirea sufletului şi chinul păcătoşilor în iad. Când unii dintre aceştia au trecut la creştinism au adus cu ei aceste idei nebiblice, infuenţând negativ ideologia creştină.
Apoi cu timpul, Biserica Catolică care s-a pus stăpână peste credincioşi şi Biblie, a persecutat pe toţi cei care aveau o altă Biblie decât a ei, ucigând pe posesorii ei şi distrugând toate aceste Biblii, a modificat cum a dorit ea textele şi adăugând la ele şi-a făcut o versiune proprie din care să rezulte că Dumnezeu îi chinuie pe păcătoşi după ce mor, însă dacă plăteşti anumite taxe pentru rugăciuni, preoţii lor îi pot scoate pe păcătoşi din acel foc.
Teologul Martin Luther şi alţii s-au ridicat împotriva acestei învăţături nebiblice, însă nu şi-au dat seama că Biblia deţinută de catolici a fost deja modificată cu mult timp înainte, în secolul II. Revenirea totală la adevăr nu s-a putut face din cauza acestor texte modificate sau intoduse alături de textul biblic.
Ce au spus filozofii păgâni despre iad?
Iată cine a inventat iadul chinuitor şi iată de ce a fost inventat de filozofii păgâni, conform unor resurse de pe internet:
Mărturia lui Polybus:
"Polybius, istoric antic, spune:" Din moment ce mulțimea este mereu schimbătoare, plin de dorințe nelegiuite, pasiuni iraționale și violență, nu există nici o altă cale de a le menține în ordine, decat teama și teroarea lumii invizibile; ptr. care relatare mi se pare ca strămoșii noștri au acționat judicios, când AU NĂSCOCIT să aducă în credința populară aceste noțiuni ale zeilor, și a zonelor infernale." B. vi 56.
Mărturia lui Titus Livius:
"Titus Livius, istoricul celebru, vorbește despre el în același spirit, iar el laudă înțelepciunea lui Numa Pompilius, pentru că el A INVENTAT teama de zei, ca "un mijloc mai eficace de guvernare a unei populatii ignorante și barbare." Hist., am 19.
Mărturia lui Stabon:
"Strabon, geograful, spune:" Mulțimea este retinuta de la viciu prin pedepsele zeilor, ce se spune ca leprovoaca pe infractori, și prin aceste terori și amenințări prin care anumite cuvinte îngrozitoare și forme monstruoase le imprima în mintea lor ... Pentru că este imposibil să guvernezi mulțimea de femei, și toată gloata comuna, prin raționament filozofic, și să le conduci la evlavie, sfințenie și virtute - dar acest lucru trebuie făcut prin superstiție, sau teama de zei, prin seminificatia BASMELOR și minunilor; pentru ca tunetul, egida, tridentul, torțele (ale Furiilor), dragonii, și celelalte., sunt toate basme, cum este, de asemenea toata teologia veche. Aceste lucruri legiuitorii le utilizează ca sperietori de ciori pentru a îngrozi mulțimea copilărească." Geog., B.
Mărturia lui Timaeus Locrus, Pitagoreanul (numai în treacăt spun că în antichitate se spunea "pitagorean" celor ce urmau cultul mistico-secretist religios inventat de Pitagora din Samos, ce se considera un "semizeu"):
"Timaeus Locrus, Pitagoreanul, care după ce atestă că doctrina recompensei și pedepsei după moarte este necesară pentru societate, continuă după cum urmează: "Pentru că după cum uneori vindecăm corpul cu remedii nesănătoase, când cele mai sănătoase nu produc nici un efect, așa am restrânge acele minți cu relații false, pe cei care nu vor fi convinși de adevăr. Există o necesitate, prin urmare, de insuflare a spaimei acestor chinuri străine: cum că sufletul îşi schimbă locuința aceasta; că lașul este împins rușinos în trupul unei femei; criminalul este încarcerat în formă de fiară sălbatică; cel vanituos şi nestatornic este schimbat în păsări, și leneșului și neștiutorii în pești."
Mărturia lui Platon:
"Platon, în comentariul său catre Timaeus, susține în totalitate ceea ce spune el cu privire la invenția fabuloasa a acestor chinuri străine. Și Strabon spune că "Platon și brahmanii din India au inventat basme cu privire la viitoarele judecăţi ale iadului" (Hades). Și Chrysippus îl blama pe Platon pentru încercarea de a descuraja oamenii de la rău prin poveștile înspăimântătoare ale pedepselor viitoare.
Platon însuși este extrem de inconsistent, uneori adoptând, chiar și în discursurile sale grave, basmele ale poeților, iar alteori le respinge ca totul false, și da vederi prea înspăimântătoare ale lumii invizibile. Uneori, el susține, pe motive sociale, că acestea sunt necesare pentru a restrânge oameni răi de la răutate și criminalitate, și apoi din nou el protestează împotriva lor pe motive politice, că înfrică cetățenii, și face lași pe soldați, care, crezând aceste lucruri, se tem de moarte, și, prin urmare, nu luptă bine.
Dar toate acestea arată în ce lumină le considera; nu ca adevăruri, cu siguranță, doar ficțiuni, convenabile, în unele cazuri, dar dificil de gestionat în altele."
Mărturia lui Seneca, Sextul Empiricus, Cicero şi Aristotel:
Seneca scria: "Acele lucruri care fac regiunile infernale teribile, întunericul, închisoarea, râul de flacără de foc, scaunul de judecată, şi celelalte, sunt toate un basm, cu care poeții se amuză, și prin ei ne agită cu spaimele deșarte."
Sextus Empiricus le numește "basmele poetice ale iadului;" și Cicero scrie despre ele ca "absurdități stupide și basme" (ineptiis ac fabulis).
Aristotel scria: "Acesta a fost pronunțată în formă mitică de la cele mai vechi timpuri până la posteritate, că există zei, și că divinul (Divinitate) compase toată natura. Toate lângă acestea au fost adăugate, după stilul mitic, cu scopul de a convinge mulțimea, precum și pentru interesele legilor, și avantajul statului." Neander Biserica Hist., I, p. 7. 11
Mărturia filozofului ATEU Voltaire: "Avem de-a face cu nenumăraţi pungaşi care nu gândesc prea mult; cu brutali, beţivi şi hoţi. Predicaţi-le, dacă vreţi, că nu există iad şi că sufletul este muritor. Dar eu sunt prevăzător, nu risc: le voi ţipa în urechi că dacă mă fură, vor fi osândiţi la chinuri veşnice."
Concluzie
Adevărul e supărător pentru mulţi creştini, care ţin cu dinţii la iadul chinuitor. Dacă le spui adevărul, se supără şi nu acceptă că minciunile oamenilor înţelepţi (în felul lumii) despre iadul chinuitor şi suferinţele veşnice - indiferent pentru ce scop au fost făcute - nu au făcut o lume mai bună, din contră, lumea a mers din rău în mai rău, fapt care dovedeşte că numai adevărul divin poate sta la baza unei societăţi civilizate, demne şi fericite. Biserica Catolică şi grupările religioase desprinse din ea - care susţin iadul chinuitor ca şi mama lor - n-au putut face o lume mai bună, indiferent cât de mult au apelat la grozăviile din iad, copiind din această gândire câteva practici (vezi poze cu torturile inchiziţiei). Doar însuşirea adevărului prin pocăinţă, poate face o lume mai bună.
FINALUL iadului tradiţional ... un IAD NOU este inventat
Acum, după ce savanţii au aflat originile doctrinei despre iadul chinuitor, dezgropând vestigiile ei scârboase de sub molozul istoriei, unii teologi de frunte din Biserica Catolică încearcă să se debaraseze de concepţia ei veche despre iad, argumentând că iadul nu este altceva decât o metaforă, că nu focul din iad va chinui pe păcătoşi, ci păcătoşii înşişi se vor chinui mental, văzându-se departe de Dumnezeu.
Pentru mai multe detalii citiţi cartea Istoria infernurilor, de Georges Minois.
La prezentarea cărţii se scrie:
"De-a lungul unei naraţiuni captivante subtil aşezonată cu informaţii erudite, Georges Minois, adept al curentului „noua istorie“, coboara în trecutul unei idei născute odată cu conştiinţa răului. Ideea de infern a fost anterioara dogmei creştine, însă infernul creştin, odată instituit de doctrina oficială a Bisericii, se va dovedi cel mai crunt şi durabil. În secolul al XIX-lea infernul devine o construcţie intelectuală, ideea ajungând astfel la apogeu. Ea îşi pierde definitiv în veacul nostru trăsăturile tradiţionale, dar nu dispare, ci împrumută „culoarea conştiinţei moderne“, în succesiunea de infernuri ale istoriei se regăsesc fantasmele fiecarei epoci.
Cititorul acestei cărţi are impresia că parcurge – cu mult profit spiritual – întreaga istorie a umanităţii, înţelegând-o pentru prima oara din interior, ca istorie a propriei noastre vulnerabilităţi.
traducere de Alexandra Cuniţă"
Despre autor:
"Georges Minois Georges Minois (n. 1946), doctor în istorie şi filologie (studii la Ecole Normale Superieure), este unul dintre cei mai reputaţi experţi francezi în istoria socială şi a mentalităţilor. Este autorul a numeroase lucrări din care menţionăm Histoire de la vieillesse de l'Antiquite a la Renaissance (1987), Le Confesseur du roi (1988), Henri VIII (1989), L'Eglise et la science."
http://www.humanitas.ro/humanitas/istoria-infernurilor
Postări recomandate
Sau de CINE şi DE CE a fost inventat iadul păgân?
Mulţumesc Tatălui ceresc în numele Fiului său, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, că prin harul său şi pentru gloria sa, am terminat articolul despre originile învăţăturii despre "iad".
Aceia care nu acceptă să facă voia lui Dumnezeu, să trăiască în iubire de semeni conform cu voința divină, vor fi înviaţi, judecaţi şi condamnaţi la moartea a doua şi nu la un chin ce ţine veşnic, după cum este scris:
2Tesaloniceni 1:9,10. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică de la fața Domnului și de la slava puterii Lui,
când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinții Săi și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut; căci voi ați crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.
Evrei 10:26,27 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
În studiul făcut de autorul Edward William Fudge, Focul Care Mistuie, se arată că ideea păgână despre iadul chinuitor de păcătoşi, apare relativ târziu printre evrei, după repatrierea lor din Babilon. Secte ca fariseii, essenienii şi samaritenii credeau în nemurirea sufletului şi chinul păcătoşilor în iad. Când unii dintre aceştia au trecut la creştinism au adus cu ei aceste idei nebiblice, infuenţând negativ ideologia creştină.
Apoi cu timpul, Biserica Catolică care s-a pus stăpână peste credincioşi şi Biblie, a persecutat pe toţi cei care aveau o altă Biblie decât a ei, ucigând pe posesorii ei şi distrugând toate aceste Biblii, a modificat cum a dorit ea textele şi adăugând la ele şi-a făcut o versiune proprie din care să rezulte că Dumnezeu îi chinuie pe păcătoşi după ce mor, însă dacă plăteşti anumite taxe pentru rugăciuni, preoţii lor îi pot scoate pe păcătoşi din acel foc.
Teologul Martin Luther şi alţii s-au ridicat împotriva acestei învăţături nebiblice, însă nu şi-au dat seama că Biblia deţinută de catolici a fost deja modificată cu mult timp înainte, în secolul II. Revenirea totală la adevăr nu s-a putut face din cauza acestor texte modificate sau intoduse alături de textul biblic.
Ce au spus filozofii păgâni despre iad?
Iată cine a inventat iadul chinuitor şi iată de ce a fost inventat de filozofii păgâni, conform unor resurse de pe internet:
Mărturia lui Polybus:
"Polybius, istoric antic, spune:" Din moment ce mulțimea este mereu schimbătoare, plin de dorințe nelegiuite, pasiuni iraționale și violență, nu există nici o altă cale de a le menține în ordine, decat teama și teroarea lumii invizibile; ptr. care relatare mi se pare ca strămoșii noștri au acționat judicios, când AU NĂSCOCIT să aducă în credința populară aceste noțiuni ale zeilor, și a zonelor infernale." B. vi 56.
Mărturia lui Titus Livius:
"Titus Livius, istoricul celebru, vorbește despre el în același spirit, iar el laudă înțelepciunea lui Numa Pompilius, pentru că el A INVENTAT teama de zei, ca "un mijloc mai eficace de guvernare a unei populatii ignorante și barbare." Hist., am 19.
Mărturia lui Stabon:
"Strabon, geograful, spune:" Mulțimea este retinuta de la viciu prin pedepsele zeilor, ce se spune ca leprovoaca pe infractori, și prin aceste terori și amenințări prin care anumite cuvinte îngrozitoare și forme monstruoase le imprima în mintea lor ... Pentru că este imposibil să guvernezi mulțimea de femei, și toată gloata comuna, prin raționament filozofic, și să le conduci la evlavie, sfințenie și virtute - dar acest lucru trebuie făcut prin superstiție, sau teama de zei, prin seminificatia BASMELOR și minunilor; pentru ca tunetul, egida, tridentul, torțele (ale Furiilor), dragonii, și celelalte., sunt toate basme, cum este, de asemenea toata teologia veche. Aceste lucruri legiuitorii le utilizează ca sperietori de ciori pentru a îngrozi mulțimea copilărească." Geog., B.
Mărturia lui Timaeus Locrus, Pitagoreanul (numai în treacăt spun că în antichitate se spunea "pitagorean" celor ce urmau cultul mistico-secretist religios inventat de Pitagora din Samos, ce se considera un "semizeu"):
"Timaeus Locrus, Pitagoreanul, care după ce atestă că doctrina recompensei și pedepsei după moarte este necesară pentru societate, continuă după cum urmează: "Pentru că după cum uneori vindecăm corpul cu remedii nesănătoase, când cele mai sănătoase nu produc nici un efect, așa am restrânge acele minți cu relații false, pe cei care nu vor fi convinși de adevăr. Există o necesitate, prin urmare, de insuflare a spaimei acestor chinuri străine: cum că sufletul îşi schimbă locuința aceasta; că lașul este împins rușinos în trupul unei femei; criminalul este încarcerat în formă de fiară sălbatică; cel vanituos şi nestatornic este schimbat în păsări, și leneșului și neștiutorii în pești."
Mărturia lui Platon:
"Platon, în comentariul său catre Timaeus, susține în totalitate ceea ce spune el cu privire la invenția fabuloasa a acestor chinuri străine. Și Strabon spune că "Platon și brahmanii din India au inventat basme cu privire la viitoarele judecăţi ale iadului" (Hades). Și Chrysippus îl blama pe Platon pentru încercarea de a descuraja oamenii de la rău prin poveștile înspăimântătoare ale pedepselor viitoare.
Platon însuși este extrem de inconsistent, uneori adoptând, chiar și în discursurile sale grave, basmele ale poeților, iar alteori le respinge ca totul false, și da vederi prea înspăimântătoare ale lumii invizibile. Uneori, el susține, pe motive sociale, că acestea sunt necesare pentru a restrânge oameni răi de la răutate și criminalitate, și apoi din nou el protestează împotriva lor pe motive politice, că înfrică cetățenii, și face lași pe soldați, care, crezând aceste lucruri, se tem de moarte, și, prin urmare, nu luptă bine.
Dar toate acestea arată în ce lumină le considera; nu ca adevăruri, cu siguranță, doar ficțiuni, convenabile, în unele cazuri, dar dificil de gestionat în altele."
Mărturia lui Seneca, Sextul Empiricus, Cicero şi Aristotel:
Seneca scria: "Acele lucruri care fac regiunile infernale teribile, întunericul, închisoarea, râul de flacără de foc, scaunul de judecată, şi celelalte, sunt toate un basm, cu care poeții se amuză, și prin ei ne agită cu spaimele deșarte."
Sextus Empiricus le numește "basmele poetice ale iadului;" și Cicero scrie despre ele ca "absurdități stupide și basme" (ineptiis ac fabulis).
Aristotel scria: "Acesta a fost pronunțată în formă mitică de la cele mai vechi timpuri până la posteritate, că există zei, și că divinul (Divinitate) compase toată natura. Toate lângă acestea au fost adăugate, după stilul mitic, cu scopul de a convinge mulțimea, precum și pentru interesele legilor, și avantajul statului." Neander Biserica Hist., I, p. 7. 11
Mărturia filozofului ATEU Voltaire: "Avem de-a face cu nenumăraţi pungaşi care nu gândesc prea mult; cu brutali, beţivi şi hoţi. Predicaţi-le, dacă vreţi, că nu există iad şi că sufletul este muritor. Dar eu sunt prevăzător, nu risc: le voi ţipa în urechi că dacă mă fură, vor fi osândiţi la chinuri veşnice."
Concluzie
Adevărul e supărător pentru mulţi creştini, care ţin cu dinţii la iadul chinuitor. Dacă le spui adevărul, se supără şi nu acceptă că minciunile oamenilor înţelepţi (în felul lumii) despre iadul chinuitor şi suferinţele veşnice - indiferent pentru ce scop au fost făcute - nu au făcut o lume mai bună, din contră, lumea a mers din rău în mai rău, fapt care dovedeşte că numai adevărul divin poate sta la baza unei societăţi civilizate, demne şi fericite. Biserica Catolică şi grupările religioase desprinse din ea - care susţin iadul chinuitor ca şi mama lor - n-au putut face o lume mai bună, indiferent cât de mult au apelat la grozăviile din iad, copiind din această gândire câteva practici (vezi poze cu torturile inchiziţiei). Doar însuşirea adevărului prin pocăinţă, poate face o lume mai bună.
FINALUL iadului tradiţional ... un IAD NOU este inventat
Acum, după ce savanţii au aflat originile doctrinei despre iadul chinuitor, dezgropând vestigiile ei scârboase de sub molozul istoriei, unii teologi de frunte din Biserica Catolică încearcă să se debaraseze de concepţia ei veche despre iad, argumentând că iadul nu este altceva decât o metaforă, că nu focul din iad va chinui pe păcătoşi, ci păcătoşii înşişi se vor chinui mental, văzându-se departe de Dumnezeu.
Pentru mai multe detalii citiţi cartea Istoria infernurilor, de Georges Minois.
La prezentarea cărţii se scrie:
"De-a lungul unei naraţiuni captivante subtil aşezonată cu informaţii erudite, Georges Minois, adept al curentului „noua istorie“, coboara în trecutul unei idei născute odată cu conştiinţa răului. Ideea de infern a fost anterioara dogmei creştine, însă infernul creştin, odată instituit de doctrina oficială a Bisericii, se va dovedi cel mai crunt şi durabil. În secolul al XIX-lea infernul devine o construcţie intelectuală, ideea ajungând astfel la apogeu. Ea îşi pierde definitiv în veacul nostru trăsăturile tradiţionale, dar nu dispare, ci împrumută „culoarea conştiinţei moderne“, în succesiunea de infernuri ale istoriei se regăsesc fantasmele fiecarei epoci.
Cititorul acestei cărţi are impresia că parcurge – cu mult profit spiritual – întreaga istorie a umanităţii, înţelegând-o pentru prima oara din interior, ca istorie a propriei noastre vulnerabilităţi.
traducere de Alexandra Cuniţă"
Despre autor:
"Georges Minois Georges Minois (n. 1946), doctor în istorie şi filologie (studii la Ecole Normale Superieure), este unul dintre cei mai reputaţi experţi francezi în istoria socială şi a mentalităţilor. Este autorul a numeroase lucrări din care menţionăm Histoire de la vieillesse de l'Antiquite a la Renaissance (1987), Le Confesseur du roi (1988), Henri VIII (1989), L'Eglise et la science."
http://www.humanitas.ro/humanitas/istoria-infernurilor
Postări recomandate
413
| ||||||||||
343
| ||||||||||
8 iul. 2013, 16 comentarii
|
312
| |||||||||
24 sept. 2015
|
173
| |||||||||
151
| ||||||||||
11 sept. 2014
|
127
| |||||||||
23 iul. 2015
|
125
| |||||||||
102
| ||||||||||
91
| ||||||||||
91
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu