Faceți căutări pe acest blog

marți, 14 iulie 2015

67. Trei întrebări adresate viitorilor sinucigasi, în special musulmani

Într-o zi am văzut o dubiţă având inscriptionată pe usile din spate urmatoarea întrebare şi un răspuns:
"Există viaţă după moarte? Întră şi ai să vezi."
Evident, era vorba de o avertizare, altfel spusă, "Fi atent, dacă faci accident intrând in mine, s-ar putea să mori. Şi ştii dacă acolo este viaţă sau nu?".
Din nefericire, mulţi cred că există viaţă conştientă după moarte, moartea înţelegând-o ca o simplă uşă pe care se trece în lumea de dincolo de uşă. Unii chiar se sinucid, pentru a ajunge cât mai repede acolo.
Pentru cei care doresc să se sinucidă, crezând că vor trăi mai bine "dincolo", sau că vor fi recompensaţi pentru actul lor de bravură făcut în numele religiei lor, le recomand să citească mai întâi ce spune Biblia despre moarte şi viaţă.
Sinuciderea face ravagii:
Aproximativ 1 milion (!!!) de oameni se sinucid anual. Aşa reiese din sursele Organizaţiei Mondiale A Sănătăţii (WHO 2009 ) Aşadar, mai mulţi oameni mor din propria mână, decât din războaie şi revolte. Statistic în fiecare 40 de secunde se sinucide o persoană. Şi mulţi o fac deoarece sunt învăţaţi că există viaţă conştientă după moarte.
Uneori oamenii se sinucid în grup, ca in cazul sectelor: adepţii lui Jim Jones în America De Sud, adepţii Templul Soarelui în Europa, adepţii lui Davin Koresh, Waco, Texas, SUA, unele grupuri în Japonia şi diferite tări budhiste, secta "Restabiliatorii celor zece porunci" în Africa, etc..
De asemenea foarte mulţi din gruparea teroristă islamistă ISIL (Statul Islamic) comit sute de atentate sinucigase în numele religiei lor.
Descoperirile arheologice arată că şi în antichitate se practicau sinucideri în grup, tot pe fundalul credinţei oarbe şi false că oamenii trăiesc conştient după moarte:
"Dar, în afară de pietre preţioase, aceste morminte ne mai rezervaseră şi o înfiorătoare surpriză. În cripte au fost găsite turme de boi cu scheletele încă în hamuri, iar fiecare căruţă era încărcată cu mobilă. Tot alaiul avea datoria să-l însoţească pe nobil şi după moarte, aşa cum se poate deduce din scheletele bogat îmbrăcate şi ornamentate. Mormântul Doamnei Shubad are 20 de astfel de schelete, altele au chiar 70. Ce s-ar fi putut întâmpla pe vremea aceea? Nu avem nici o indicaţie că ar fi fost victimele unei morţi violente. În procesiuni solemne, se pare, însoţitorii alături de căruţele încărcate trase de boi duceau trupul în mormânt. În timp ce mormântul era sigilat însoţitorii îşi pregăteu stăpânul pentru odihnă dinăuntru. Apoi luau un drog, se adunau în jurul lui, şi mureau din propria lor voinţă, doar pentru a-l servi mai departe într-o existenţă viitoare. Timp de două secole cetăţenii Urului şi-au îngropat personalităţile în aceste morminte." Citat din cartea: Şi totuşi Biblia are dreptate, p 34, 35, de Werner Keller
La fel şi azi, unii oameni care se sinucid, lasă după ei anumite scrisori în care îşi exprimă convingerea că au mers într-o altă lume, mai bună, pentru a scăpa de această lume rea.
Dacă ar exista posibilitatea ca un om să mai trăiască, imediat după ce moare, "dincolo", asta ar însemna că Satan a spus adevărul şi că Dumnezeu a minţit: Geneza 3:4,5. Dar Biblia spune, că Satan este mincinosul şi nu Dumnezeu, asa că, ce ar fi să vă mai gândiţi?
Geneza 3:
1. Şi şarpele era mai şiret decât orice animal al câmpului pe care îl făcuse Domnul Dumnezeu. Şi el a spus femeii: „Oare aşa a spus Dumnezeu: «Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină»?“
2. Şi femeia a zis şarpelui: „Din rodul pomilor din grădină putem să mâncăm,
3. dar din rodul pomului care este în mijlocul grădinii, Dumnezeu a spus: «Să nu mâncaţi din el şi să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi»“.
4. Şi şarpele a spus femeii: „Nicidecum nu veţi muri.
5. Pentru că Dumnezeu ştie că în ziua când veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul“.

Haideţi să ne gândim:
Am trei întrebări foarte importante pentru acei viitori sinucigasi care susţin nemurirea sufletelor şi recompensa pentru sinucidere:
1.) De ce morţii nu mai nădăjduiesc în adevărul lui D-zeu, pana la inviere, daca sunt vii cu sufletul? Isaia 38:18,19 "Pentru că nu Locuinţa morţilor Te va lăuda, nu moartea Te va preamări; cei care coboară în groapă nu mai speră în adevărul Tău.
Cel care trăieşte, cel care trăieşte Te va lăuda, ca mine astăzi. Tatăl va face cunoscut copiilor adevărul Tău."
2.) De ce morţii nu-şi mai aduc aminte de Dumnezeu, până la înviere, dacă sunt vii cu sufletul? Psalmul 6:5
"Pentru că în moarte nu este aducere-aminte de Tine; în Locuinţa morţilor, cine Îţi va mulţumi?"
3.) De ce sunt sufletele SUB altar, într-o poziţie INCOMODĂ, DACĂ AR TRĂI şi nu LÂNGĂ altar, daca ele sunt fiinţe vii - Apocalipsa 6:9?
"Şi, când a deschis pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor înjunghiaţi pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o;" 

Dragă posibil viitor sinucigaş,
Deschide-ţi inima, deschide-ţi mintea şi deschide-ţi Biblia! Nu te lăsa amăgit! Iată nişte răspunsuri adresate sinucigaşilor şi în special pentru cei care pregătesc atentate sinucigase: Nu există viaţă în moarte, singura speranţă a muritorilor fiind învierea!
Ioan 5:28. Nu vă minunaţi de aceasta, pentru că vine un ceas în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
29. şi vor ieşi: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, şi cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii.

Este moartea o uşă spre o altă viaţă cu recompense în paradis? Nu! Nici vorba. Până la înviere şi judecată nu există nici o recompensă în starea de moarte. Promisiunea recompensei în moarte este o promisiune falsă pusă în circulaţie de Satan Diavolul, care este tatăl tuturor mincinoşilor şi inspiratorul tuturor minciunilor.
Apocalipsa 20:4. Şi am văzut tronuri, şi ei şedeau pe ele şi li s-a dat să facă judecată; şi am văzut sufletele celor decapitaţi pentru mărturia lui Isus şi pentru Cuvântul lui Dumnezeu; şi aceia care nu se închinaseră fiarei, nici chipului ei şi nu primiseră semnul pe fruntea şi pe mâna lor; şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.
(5. Ceilalţi morţi n-au înviat până când nu s-au împlinit cei o mie de ani.) Aceasta este cea dintâi înviere.
6. Fericit şi sfânt este cel care are parte de cea dintâi înviere: asupra lor, a doua moarte nu are putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani.
Apocalipsa 12:9. Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele cel vechi, acela care se numeşte Diavol şi Satan, acela care înşală tot pământul locuit – a fost aruncat pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi împreună cu el.


Fereşte-te de minciunile religioase ale Diavolului! Nu-ţi da viaţa pe mâna lui Satan!


Postari recomandate
413








343








312








173








151








127








125








102








91








91

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu