Faceți căutări pe acest blog

luni, 20 iulie 2015

69. Ce este pedeapsa veşnică? Edward William Fudge, The Fire That Consumes

Ce este pedeapsa veşnică? 

Este "moartea a doua": 
Apocalipsa 20:14. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Aceasta este a doua moarte: iazul de foc.
15. Şi dacă cineva nu a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc. 

Şi când se aplică moartea a doua? 

La judecată:
Apocalipsa 20:12. Şi i-am văzut pe cei morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea tronului; şi au fost deschise nişte cărţi. Şi a fost deschisă altă carte, care este a vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după cele scrise în cărţi, potrivit faptelor lor. 

A fost deja judecata? 

Nu. Fiindcă judecata va fi la învierea din morţi:
Apocalipsa 20:12. Şi i-am văzut pe cei morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea tronului; şi au fost deschise nişte cărţi. Şi a fost deschisă altă carte, care este a vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după cele scrise în cărţi, potrivit faptelor lor.
13. Şi marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; şi Moartea şi Locuinţa morţilor au dat pe morţii care erau în ele; şi au fost judecaţi fiecare potrivit faptelor lor.
Ioan 5: 28. Nu vă minunaţi de aceasta, pentru că vine un ceas în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
29. şi vor ieşi: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, şi cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii.

Cum se va manifestă moartea a doua? 

Prim mistuirea păcătoşilor:
Evrei 10:26. Pentru că, dacă noi păcătuim voit, după primirea cunoştinţei adevărului, nu mai rămâne jertfă pentru păcate,
27. ci o înfricoşătoare aşteptare sigură a judecăţii şi văpaie de foc care-i va mistui pe cei împotrivitori.
2Tesaloniceni 1:9. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,
10. când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.

De ce este moartea a doua o pedeapsă veşnică? 

Deoarece sentinţa judecăţii la această moarte este pentru totdeauna (veşnică), definitivă şi irevocabilă:
A se vedea următorul extras din cartea Focul Care Mistuie (Consumă), cartea fratelui Edward William Fudge: The Fire That Consumes (Focul Care Consumă).
Este o carte ce tratează problema pedepsei ce o vor suferi păcătoşii, care nu se întorc la ascultarea lui Dumnezeu, ci îşi urmează propriile căi.
Iată un extras din carte, cu permisiunea autorului:

„Etern” asociat cu cuvinte de acţiune

Dintre cele 70 de întrebuinţări ale cuvântului „etern” (aionios) în Noul Testament, de şase ori acest cuvânt determină substantive care se referă la acţiuni sau procese, ca persoane sau lucruri cu formă distinctă. Aceste cazuri necesită o consideraţie deosebită. Ele sunt „salvare eternă” (Evrei 5.9), ”mântuire eternă” (Evrei 9.12), „judecată eternă” (Evrei 6.2), „păcat etern” (Marcu 3.29), „pedeapsă eternă” (Matei 25.46) şi „distrugere eternă” (2Tesalonicieni 1.9). Trei dintre acestea apar în epistola către Evrei; toate şase se referă la judecata finală şi la rezultatul ei.
Aici observăm din nou calitatea de altă-eră a „etern”-ului. Există ceva transcendent, escatologic, divin, referitor la această judecată, acest păcat, această pedeapsă şi distrugere, această mântuire şi salvare. Ele nu sunt chestiuni umane, legate de această eră, ci sunt de cu totul altă natură. Pe de altă parte, ceva din această judecată, acest păcat, această distrugere, mântuire şi salvare nu va avea sfîrşit. Dacă într-un sens aceste lucruri sunt nemuritoare, ele sunt, în alt sens, fără limite temporale. Ele aparţin acelei Ere care va veni şi care nu este limitată de timp şi care nu va avea sfîrşit.
„Judecata eternă” (Evrei 6.2). Printre „învăţăturile de bază” care formează „fundaţia” învăţăturilor creştine se află „învierea morţilor şi judecata eternă”. Aceasta înseamnă literal învierea „celor morţi” (nekron, la plural), în aparenţă şi a celor buni şi a celor răi, şi este legată de acea judecată care este a Erei care va veni, nu doar o judecată făcută de oameni sau de Dumnezeu aici şi acum. Aceasta este calitatea, însă care este durata ei? Cum este judecata finală „eternă” în sensul de nesfârşită (care nu conteneşte)?
Acţiunea de judecare nu va dura, în mod cert, pentru totdeauna. Insă putem obesrva că textul vorbeşte despre sentinţă (krimatos) şi nu despre judecare. Va exista un act sau proces de judecare, iar după aceea se va termina. Insă judecarea are ca rezultat o sentinţă - iar aceasta nu va avea sfârşit. Acţiunea în sine este un lucru; rezultatul ei, chestiunea ei, este cu totul alt lucru. „Etern” se referă aici la rezultatul acţiunii, nu la acţiunea însăşi. Odată ce judecarea ia sfârşit, sentinţa va rămâne-chestiunea eternă, nesfârşită a procesului de judecată odată pentru totdeauna.
„Mântuirea Etenă” (Evrei 9.12). Christos a intrat în serviciul său de Mare Preot prin cel mai mare templu care nu este făcut de mâna omului şi care nu face parte din această creaţie.” El nu a intrat prin intermediul sângelui caprelor şi viţeilor; ci El a intrat în Cel Mai Sfânt Loc pentru toţi prin însăşi sângele Său, dobândind astfel mântuirea eternă.” Este clar că „eternă” are aici, de asemenea, un aspect calitativ. Aceste chestiuni ţin de o categorie care nu face parte din această creaţie (v.11). Ele aparţin „Spiritului etern” (v.14), şi nu cărnii. Ele aparţin noului legământ şi „moştenirii eterne”(v.15). Prin credinţă aceste lucruri „eterne” sunt deja în funcţiune şi chiar vizibile (Evrei 11), cu toate că ele ţin de o ordine diferită de creaţia spaţiu-timp din care noi facem parte în prezent.
Această mântuire este eternă şi în sensul de care nu conteneşte. Aceasta nu înseamnă că procesul de izbăvire continuă la nesfârşit - Christos a îndeplinit acest lucru odată pentru totdeauna! Autorul nostru subliniază că Christos nu trebuia să sufere „de mai multe ori de la începutul creaţiei”. Mai degrabă, „El a apărut odată pentru toţi la sfârşitul veacurilor pentru a termina cu păcatul prin sacrificiul Său” (Evrei 9.25,26). Insă acest act de izbăvire odată pentru totdeauna, care s-a terminat, nu se va mai repeta niciodată şi nici nu poate fi duplicat, chestiuni dintr-o mântuire care nu va trece niciodată. „Etern” se referă aici, din nou, la rezultatul acţiunii, nu la actul însăşi. Odată ce izbăvirea a avut loc, mântuirea rămâne. Si acest rezultat „etern” al acţiunii odată pentru totdeauna nu va trece niciodată.
„Salvarea Eternă” (Evrei 5.9). Printr-o supunere respectuoasă şi printr-o obedienţă perfectă, Isus a devenit „izvorul salvării eterne pentru toţi cei care I se supun. „Această salvare face parte din calitatea eternă a noii ordini – acea ordine în care Isus poate fi preot ca Melchisedec (v.10). Este deja o realitate (Evrei 415,16), căci se intesectează parţial cu ordinea prezentă chiar în timp ce o transcende. Insă această salvare este de asemenea „eternă” în sensul că nu va avea sfârşit. Isus nu Işi salvează în continuu poporul;El a făcut acest lucru odată pentru totdeauna, după cum am văzut deja. Această salvare este eternă pentru că este rezultatul durabil care izvorăşte din procesul sau actul de salvare odată pentru totdeauna. Rezultatul rămâne chiar şi după ce actul a luat sfârşit.
Expresia „salvare eternă” poate proveni aici din Isaia 45.17. Acolo Dunezeu promisese că „Israrelul va fi salvat de Domnul printr-o salvare eternă.” Este evident, din următoarele cuvinte, că Dumnezeu are în minte mai degrabă rezultatul pe care Il va realiza şi nu actul pe care îl va efectua. „Nu veţi fi niciodată daţi de ruşine sau batjocoriţi, în anii ce vor urma.” Odată ce actul de salvare a avut loc, salvarea rămâne. Iar acest rezultat „etern” al acţiunii terminate a lui Dumnezeu nu va trece niciodată.
„Păcatul Etern” (Marcu 3.29). Într-o controversă cu câţiva învăţaţi ai Legii, Isus a spus „Oricine huleşte împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat niciodată; el este vinovat de un păcat etern.” Următoarea afirmaţie a lui Marcu ne spune care era „păcatul etern”. „El a spus aceasta pentru că ei spuneau „Are spirit rău.” (Marcu 3.6,30). Acest păcat de atribuire a puterii Duhului Sfânt manifestată în Isus domeniului demonic avea o calitate pe care alte păcate nu o aveau. Era „etern” în acel sens pentru că opunea rezistenţă şi contrazicea puterea Erei care va veni. Era în opoziţie cu indestructibila împărăţie a lui Dumnezeu, după cum subliniază Luca în pasajul paralel (Luca 11.20). Acest păcat nu va fi iertat, nici măcar în Era care va veni, ceea ce pentru Matei este echivalent cu a spune că este un „păcat etern” (Matei12.32). Actul de a păcătui nu continuă la nesfârşit; a fost comis cu acea ocazie în timpul slujbei lui Isus şi nu poate fi repetat niciodată în acelaşi fel. Oamenii sunt pedepsiţi în iad pentru păcatele comise în timpul acestei Ere Prezente, nu pentru răul făcut după ultima zi (Romani 2.6-16). Acest păcat „etern” a fost comis o dată. Insă rezultatul său rămâne pentru eternitate.
„Distrugerea Eternă” (2Tesalonicieni 1.9). Când Isus va veni, El Işi va pedepsi duşmanii care au refuzat să Il cunoască pe Dumnezeu şi să se supună învăţăturii Sale. „Ei vor fi pedepsiţi cu o distrugere eternă şi duşi din prezenţa Domnului şi din maiestatea puterii Sale.”
Această distrugere face parte în mod evident din Era care va veni. Ea aparţine acelor realităţi escatologice care sunt acum nevăzute şi misterioase pentru Veacul nostru Prezent. In acest sens ea are calitatea de „eternă”. Luând în considerare ceea ce am văzut până acum, sugerăm că distrugerea este de asemenea durabilă şi nesfârşită.
Noua Versiune Internaţională foloseşte două verbe pentru a descrie ce se va întâmpla celor răi în acea zi. „Ei vor fi pedepsiţi (cu distrugere eternă), şi vor fi „duşi „ din prezenţa şi puterea Domnului”. Al doilea verb nu este în greacă dar este furnizat de traducătorii NVI pentru a exprima ce cred ei că înseamnă. Vom discuta aceasta mai târziu. Deocamdată este important să vedem că orice s-a întâmpla în „ziua în care El va veni” (v.10), nu se va întâmpla pentru totdeauna, însă atunci când El va aduce distrugerea lor, rezultatul ei nu se va sfârşi.
Luând în considerare celelalte învăţături, atât ale Noului cât şi ale Vechiului Testament, care vor fi examinate în capitolele următoare, sugerăm aici că această „distrugere eternă” va însemna extincţia celor menţionaţi. (...)
„Pedeapsa Eternă” (Matei 25.46). Isus Îşi încheie parabola cu Oile şi Caprele cu afirmaţia că cei răi „vor merge la pedeapsa eternă dar cei drepţi vor avea viaţă veşnică”. Atît viaţa cât şi pedeapsa fac parte din calitatea Erei care va veni. Avem ceva experienţă legată de viaţă şi pedeapsă. Insă nu putem şti acum ce va fi viaţa eternă - în deplinătatea ei - şi nu putem şti acum nici ce va fi pedeapsa eternă – în oroarea ei. Ambele reprezintă mai mult decât o extensie temporală a ceea ce simţim acum. Suntem familiari într-o oarecare măsură cu aceste substantive; adjectivul ne spune că ele vor avea o calitate pe care nu o înţelegem încă. Există în mod cert un aspect calitativ referitor la pedeapsa „eternă”.
In acelaşi timp, viaţa şi pedeapsa din acest pasaj nu vor avea sfârşit. Ele sunt „eterne” cu sensul de durabile (...) Insă pedeapsa va rămâne pentru veşnicie.
Concluzie. Acesta este un argument puternic pe care condiţionaliştii l-au impus cu putere. In toate textele utilizate de acest studiu, niciun scriitor tradiţionalist nu s-a legat deloc de acest argument, probabil cu excepţia afirmării că este fals, fără a furniza dovezi concrete – şi acest lucru se întâmplă rar. Ca majoritatea argumentelor condiţionaliste, acesta a fost pur şi simplu ignorat. Dacă concepţia tradiţionaliştilor despre iad ar fi adevărată, un răspuns incontestabil şi convingător trebuie să apară. Din moment ce cu toţii dorim să ştim adevărul lui Dumnezeu aşa cum a fost revelat în Sfânta Scritpură, nimeni nu ar trebui să fie ameninţat, indiferent de ce parte a discuţiei se află. Aceasta este o provocare care necesită o exegeză atentă şi un studiu pios în contextul unei încredinţări autorităţii finale a Cuvântului lui Dumnezeu.
Cu permisiunea autorului
Edward William Fudge, The Fire That Consumes (Focul care consumă), chapter 3, pages 44-48
Film autobiografic "Hell and Mr. Fudge" 

Postări recomandate
413








343








312








173








151








127








125








102








91








91

miercuri, 15 iulie 2015

68. O chemare pentru toate "fecioarele" (credincioşii): Să înţelegem corect Eclesiastul 12:7!

O chemare pentru toate "fecioarele" (credincioşii, Matei 25:1-13):
Să înţelegem corect Eclesiastul 12:7!

La Eclesiastul 12:7 scrie ca duhul se duce la Dumnezeu, adică duhul se duce în mâinile lui, nu lângă Dumnezeu, aşadar duhul este "ceva" dintr-un om, nu "cineva" dintr-un om: Eclesiastul 12:7, Luca 23:46! Cine are ochelari religioşi şi nu vede? Nici chiar duhul Domnului Isus nu s-a dus în clipa morţii "lângă" Dumnezeu să stea pe ceva scaun de domnie, ci la Dumnezeu, adică în mâna lui:  

Luca 23:46 Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” Şi când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul."

Nu poţi înţelege şi nu poţi accepta această mărturie a Scripturii dacă ai ochelari religioşi:  

Ioan 20:17. "Isus ·i-a spus: „Nu Mă atinge, pentru că încă nu M-am suit la Tatăl Meu; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le: «Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru»“. Ioan 20:17

Nu faceţi confuzie! Poţi să citeşti Biblia de 100 de ori dacă nu eşti atent şi interesat în ce spune. 

Eclesiastul 12:7 vorbeşte de duhul omului, nu de sufletul omului: 
Eclesiast 12:7. şi ţărâna să se întoarcă în pământ, cum era, şi duhul să se întoarcă la Dumnezeu, care l-a dat. 
Duhul omului este puterea fizică şi intelectuală (Ezechiel 37:1-10), pe când sufletul omului este persoana cu toate simţurile ei. De aceea sufletul este strâns legat de trupul de carne şi se coboară în locuinţa morţilor împreuna cu trupul, fiind încătuşat în celulele moarte ale trupului, de unde este apoi scos împreună cu trupul la înviere, cum se şi scrie: Psalmul 16:10 Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea." 
De aceea cartea Eclesiastul ca şi celelalte cărţi biblice prezintă omul mort ca fiind inactiv în locuinţa morţilor (locul de odihnă, cimitir, etc.) şi nu ca fiind activ în cer:
Eclesiastul 9: 5-6,10. "Cei vii, în adevăr, măcar știu că vor muri; dar cei morți nu știu nimic, și nu mai au nici o răsplată, fiindcă până și pomenirea li se uită. Și dragostea lor, și ura lor, și pizma lor, de mult au și pierit, și niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuința morților, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici știință, nici înțelepciune!"

Iov 17: 13-16: "Când Locuința morților o aștept ca locuință, când în întuneric îmi voi înălța culcușul; când strig gropii: “Tu ești tatăl meu!” Și viermilor: “Voi sunteți mama și sora mea!” Unde mai este atunci nădejdea mea? Și cine mai poate vedea nădejdea mea? Ea se va coborî cu mine la porțile locuinței morților, când vom merge împreună să ne odihnim în țărână.”

Iov 7: 9-10: "Cum se risipește norul și trece, așa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuința morților! Nu se va mai întoarce în casa lui și nu-și va mai cunoaște locul în care locuia."

Eclesiastul 3: 19-20: "Căci soarta omului și a dobitocului este aceeași : aceeași soartă au amândoi; cum moare unul, așa moare și celălalt, toți au aceeași suflare, și omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deșertăciune. Toate merg la un loc; toate au fost făcute din țărână, și toate se întorc în țărână."

Psalmii 6:5: "Căci cel ce moare nu-și mai aduce aminte de Tine; și cine Te va lăuda în locuința morților?"

Isaia 38: 18-19: "Căci nu locuința morților Te laudă, nu moartea Te mărește, și cei ce s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioșia Ta. Ci cel viu, da, cel viu Te laudă ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioșia Ta."

1 Samuel 2:6: "Domnul omoară și învie, El coboară în locuința morților și El scoate de acolo."

Odată ce mori, nimic nu mai poţi face fără înviere. Iar după inviere va fi judecata, nu cum spun unii că judecata este imediat, după ce omul moare: Apoc. 20: 12-15: "Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea. Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea și Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții, a fost aruncat în iazul de foc."

Nu sunt "Martor", nici "Adventist", în sensul în care aceştia formulează aceste cuvinte şi din studiile mele am observat că ceea ce am prezentat eu, a fost crezut cu mult timp înainte să apară aceste două grupări religioase. Aceste două grupări doar au aderat la această convingere foarte veche, pe care au avut-o şi Domnul Isus şi apostolii săi, ca omul - fie el bun, fie el rău - este mort în mormânt şi de acolo va învia, nu din cer şi nu din iad:
Ioan 5:28. Nu vă minunaţi de aceasta, pentru că vine un ceas în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
29. şi vor ieşi: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, şi cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii.

Da, scribii din Biserica Catolică au falsificat Scriptura, au rescris anumite versete şi au adăugat altele care nu existau în Evanghelia după Luca (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr). Versetele rescrise de scribii din Biserica Catolică, reconstituite după mărturii şi manuscrise vechi din primele secole ale erei crestine, sunt următoarele:

Matei 10:28 "Şi nu vă temeţi de cei care vă ucid şi după aceia nu mai pot face nimic, mai bine temeţi-vă de acela, care va poate distruge, aruncând trupul împreună cu sufletul în gheena." 
Luca 23:43 "Şi Isus i-a spus: „Astăzi îţi spun cu adevărat, vei fi cu mine în paradis“.

Postări recomandate

413








343








312








173








151








127








125








102








91








91

marți, 14 iulie 2015

67. Trei întrebări adresate viitorilor sinucigasi, în special musulmani

Într-o zi am văzut o dubiţă având inscriptionată pe usile din spate urmatoarea întrebare şi un răspuns:
"Există viaţă după moarte? Întră şi ai să vezi."
Evident, era vorba de o avertizare, altfel spusă, "Fi atent, dacă faci accident intrând in mine, s-ar putea să mori. Şi ştii dacă acolo este viaţă sau nu?".
Din nefericire, mulţi cred că există viaţă conştientă după moarte, moartea înţelegând-o ca o simplă uşă pe care se trece în lumea de dincolo de uşă. Unii chiar se sinucid, pentru a ajunge cât mai repede acolo.
Pentru cei care doresc să se sinucidă, crezând că vor trăi mai bine "dincolo", sau că vor fi recompensaţi pentru actul lor de bravură făcut în numele religiei lor, le recomand să citească mai întâi ce spune Biblia despre moarte şi viaţă.
Sinuciderea face ravagii:
Aproximativ 1 milion (!!!) de oameni se sinucid anual. Aşa reiese din sursele Organizaţiei Mondiale A Sănătăţii (WHO 2009 ) Aşadar, mai mulţi oameni mor din propria mână, decât din războaie şi revolte. Statistic în fiecare 40 de secunde se sinucide o persoană. Şi mulţi o fac deoarece sunt învăţaţi că există viaţă conştientă după moarte.
Uneori oamenii se sinucid în grup, ca in cazul sectelor: adepţii lui Jim Jones în America De Sud, adepţii Templul Soarelui în Europa, adepţii lui Davin Koresh, Waco, Texas, SUA, unele grupuri în Japonia şi diferite tări budhiste, secta "Restabiliatorii celor zece porunci" în Africa, etc..
De asemenea foarte mulţi din gruparea teroristă islamistă ISIL (Statul Islamic) comit sute de atentate sinucigase în numele religiei lor.
Descoperirile arheologice arată că şi în antichitate se practicau sinucideri în grup, tot pe fundalul credinţei oarbe şi false că oamenii trăiesc conştient după moarte:
"Dar, în afară de pietre preţioase, aceste morminte ne mai rezervaseră şi o înfiorătoare surpriză. În cripte au fost găsite turme de boi cu scheletele încă în hamuri, iar fiecare căruţă era încărcată cu mobilă. Tot alaiul avea datoria să-l însoţească pe nobil şi după moarte, aşa cum se poate deduce din scheletele bogat îmbrăcate şi ornamentate. Mormântul Doamnei Shubad are 20 de astfel de schelete, altele au chiar 70. Ce s-ar fi putut întâmpla pe vremea aceea? Nu avem nici o indicaţie că ar fi fost victimele unei morţi violente. În procesiuni solemne, se pare, însoţitorii alături de căruţele încărcate trase de boi duceau trupul în mormânt. În timp ce mormântul era sigilat însoţitorii îşi pregăteu stăpânul pentru odihnă dinăuntru. Apoi luau un drog, se adunau în jurul lui, şi mureau din propria lor voinţă, doar pentru a-l servi mai departe într-o existenţă viitoare. Timp de două secole cetăţenii Urului şi-au îngropat personalităţile în aceste morminte." Citat din cartea: Şi totuşi Biblia are dreptate, p 34, 35, de Werner Keller
La fel şi azi, unii oameni care se sinucid, lasă după ei anumite scrisori în care îşi exprimă convingerea că au mers într-o altă lume, mai bună, pentru a scăpa de această lume rea.
Dacă ar exista posibilitatea ca un om să mai trăiască, imediat după ce moare, "dincolo", asta ar însemna că Satan a spus adevărul şi că Dumnezeu a minţit: Geneza 3:4,5. Dar Biblia spune, că Satan este mincinosul şi nu Dumnezeu, asa că, ce ar fi să vă mai gândiţi?
Geneza 3:
1. Şi şarpele era mai şiret decât orice animal al câmpului pe care îl făcuse Domnul Dumnezeu. Şi el a spus femeii: „Oare aşa a spus Dumnezeu: «Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină»?“
2. Şi femeia a zis şarpelui: „Din rodul pomilor din grădină putem să mâncăm,
3. dar din rodul pomului care este în mijlocul grădinii, Dumnezeu a spus: «Să nu mâncaţi din el şi să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi»“.
4. Şi şarpele a spus femeii: „Nicidecum nu veţi muri.
5. Pentru că Dumnezeu ştie că în ziua când veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul“.

Haideţi să ne gândim:
Am trei întrebări foarte importante pentru acei viitori sinucigasi care susţin nemurirea sufletelor şi recompensa pentru sinucidere:
1.) De ce morţii nu mai nădăjduiesc în adevărul lui D-zeu, pana la inviere, daca sunt vii cu sufletul? Isaia 38:18,19 "Pentru că nu Locuinţa morţilor Te va lăuda, nu moartea Te va preamări; cei care coboară în groapă nu mai speră în adevărul Tău.
Cel care trăieşte, cel care trăieşte Te va lăuda, ca mine astăzi. Tatăl va face cunoscut copiilor adevărul Tău."
2.) De ce morţii nu-şi mai aduc aminte de Dumnezeu, până la înviere, dacă sunt vii cu sufletul? Psalmul 6:5
"Pentru că în moarte nu este aducere-aminte de Tine; în Locuinţa morţilor, cine Îţi va mulţumi?"
3.) De ce sunt sufletele SUB altar, într-o poziţie INCOMODĂ, DACĂ AR TRĂI şi nu LÂNGĂ altar, daca ele sunt fiinţe vii - Apocalipsa 6:9?
"Şi, când a deschis pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor înjunghiaţi pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o;" 

Dragă posibil viitor sinucigaş,
Deschide-ţi inima, deschide-ţi mintea şi deschide-ţi Biblia! Nu te lăsa amăgit! Iată nişte răspunsuri adresate sinucigaşilor şi în special pentru cei care pregătesc atentate sinucigase: Nu există viaţă în moarte, singura speranţă a muritorilor fiind învierea!
Ioan 5:28. Nu vă minunaţi de aceasta, pentru că vine un ceas în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
29. şi vor ieşi: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, şi cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii.

Este moartea o uşă spre o altă viaţă cu recompense în paradis? Nu! Nici vorba. Până la înviere şi judecată nu există nici o recompensă în starea de moarte. Promisiunea recompensei în moarte este o promisiune falsă pusă în circulaţie de Satan Diavolul, care este tatăl tuturor mincinoşilor şi inspiratorul tuturor minciunilor.
Apocalipsa 20:4. Şi am văzut tronuri, şi ei şedeau pe ele şi li s-a dat să facă judecată; şi am văzut sufletele celor decapitaţi pentru mărturia lui Isus şi pentru Cuvântul lui Dumnezeu; şi aceia care nu se închinaseră fiarei, nici chipului ei şi nu primiseră semnul pe fruntea şi pe mâna lor; şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.
(5. Ceilalţi morţi n-au înviat până când nu s-au împlinit cei o mie de ani.) Aceasta este cea dintâi înviere.
6. Fericit şi sfânt este cel care are parte de cea dintâi înviere: asupra lor, a doua moarte nu are putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani.
Apocalipsa 12:9. Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele cel vechi, acela care se numeşte Diavol şi Satan, acela care înşală tot pământul locuit – a fost aruncat pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi împreună cu el.


Fereşte-te de minciunile religioase ale Diavolului! Nu-ţi da viaţa pe mâna lui Satan!


Postari recomandate
413








343








312








173








151








127








125








102








91








91

sâmbătă, 27 iunie 2015

66. Se rupe "craca" de sub picioarele "chinului veşnic"

De ce se rupe "craca" de sub picioarele "chinului veşnic"?

Priviţi în acest articol cum se rupe craca de sub picioarele chinului veşnic. 
Vom pleca într-o nouă analiza a tematicii chinului veşnic, pornind de data aceasta de la un text din versiunea Biblia Sacra Vulgata, constatând cum versiunea lui Dumitru Cornilescu are o diferenţă faţă de Biblia antică ebraică de lângă Marea Galileii, tradusă de Ieronim.
În Daniel 7:17 versiunea lui Dumitru Cornilescu spune ca fiarele sunt împăraţi, iar la Daniel 7:23 tot această versiune spune că fiarele sunt împărăţii. E o contradicţie.
Textul se contrazice:
Daniel 7:17 "Aceste patru fiare mari sunt patru împăraţi care se vor ridica pe pământ."
versus
Daniel 7:23. El mi-a vorbit aşa: "Fiara a patra este o a patra împărăţie care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâşia tot pământul, îl va călca în picioare şi-l va zdrobi.

Ieronim (sec IV -V) traduce altfel, deci sursa sa, care a fost un text ebraic antic de lângă Marea Galileii, conţinea expresia corectă.
"hae bestiae magnae quattuor quattuor regna consurgent de terra"
http://www.academic-bible.com/en/online-bibles/biblia-sacra-vulgata/read-the-bible-text/bibel/text/lesen/stelle/27/70001/79999/ch/a0c14827cc812bbaba56701778fc7611/

Daniel 7:17 "Aceste patru fiare mari sunt patru împărății, care se vor ridica pe pământ"
Prin urmare textul necontradictoriu este "Aceste patru fiare mari sunt patru regate (împărății), care se vor ridica pe pământ".
Să reţinem ce mesaj transmite Biblia la Daniel 7:11 despre ultima fiară (fiara a patra):
"Eu mă uitam mereu, din pricina cuvintelor pline de trufie pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă, şi trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc ca să fie ars." 
1. ESTE UCISĂ
2. TRUPUL EI ESTE NIMICIT
3. TRUPUL EI ESTE ARUNCAT ÎN FOC
4. TRUPUL EI ESTE ARS ÎN FOC
Acum, aceeaşi fiară descrisă în Daniel 7:11 ca fiind nimicită în foc este menţionată şi la Apocalipsa 20:10, dar este descrisă ca fiind chinuită în vecii vecilor:
"Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi (chinuiţi BOR) zi şi noapte în vecii vecilor." VDC
Poftim? Păi cum dacă a fost ucisă şi nimicită prin foc? E imposibil. E o contradicţie.
Ne place sau nu ne place, este clar că avem de a face cu un verset ce a fost stilizat dogmatic, adică îmbogăţit cu cuvinte ce nu existau în original. Cândva acest verset nu a avut fraza "Şi vor fi chinuiţi zi şi noapte în vecii vecilor". Cel ce a îmbogăţit textul autograf nu era versat în Vechiul Testament, altfel şi-ar fi dat seama de neconcordanţă. Oricum, fapta acestui om de a adauga la textul autograf, este foarte gravă şi a dus mase întregi în rătăcire ideologică. Este clar, că în biserica primară focul cel veşnic însemna "mistuirea" rapidă a duşmanilor lui Dumnezeu şi nu chinuirea lor eternă (Evrei 10:27). 
În nici o epistolă a apostolului Pavel nu se regăseşte ideea chinuirii eterne a păcătoşilor, doar îndepărtarea lor, mistuirea lor rapidă, distrugerea lor eternă. Dacă chinul veşnic ar fi fost predat în creştinismul primar, apostolic, cu siguranţă că ideea aceasta s-ar fi regăsit în vasta corespondenţă pe care a purtat-o apostolul Pavel cu adunările (bisericile) creştine.
Plata păcatului este moartea şi această pedeapsă este suficientă.

După cum creştinii buni şi răi vor trăi alături (grâul şi neghina), tot aşa adevărul şi falsităţile strecurate prin traduceri vor dăinui împreună. Numai cei ce respectă legile adevărului vor şti să facă diferenţa (Daniel 12:10), restul vor lua de bun şi cuvintele neautentice strecurate în Biblie, de cei creduli, iar în ziua judecăţii vor rămâne de ruşine, văzând că au fost înşelaţi de Diavol şi prin ei au fost înşelaţi o mulţime de oameni. Ce ocară şi ce ruşine uriaşă vor avea (Daniel 12:2)! 
Citiţi cu atenţie şi fiţi credincioşi, nu creduli, ca să nu păţiţi la fel, dragii mei fraţi!

Postări recomandate
413








343








312








173








151








127








125








102








91








91

sâmbătă, 20 iunie 2015

65. Credeul Apostolic din jurul anilor 120-130 AD

Aşa-numitul Credeu apostolic (sau simplu "Credeul"), din jurul anilor 120-130 AD, confirmă indirect modificările survenite mai târziu în textul Bibliei antice. 
De exemplu, textul original din Luca 23:43 era "Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu mine in rai". Cum să fie în rai în acea seară, când trei zile şi trei nopţi a fost în mormânt? Doar n-o fi acolo raiul... 

Iată şi Credeul Apostolic din anii 120-130, înainte de textele falsificate de scribii catolici: 

Crezul Apostolic 

"Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, Făcătorul cerului şi al pământului. Şi în Isus Christos, Fiul său unic, Domnul nostru, care s-a zămislit de la Duhul Sfânt, s-a născut din Maria fecioara; a pătimit sub Ponţiu Pilat, a fost răstignit, a murit şi a fost îngropat. A treia zi a înviat din morţi, s-a înalţat la ceruri şi şade de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, de unde are să vină să judece viii şi morţii. Cred în Duhul Sfânt, sfânta adunare, părtăşia sfinţilor, iertarea păcatelor, învierea morţilor şi viaţa veşnică." Amin! 

Nici o menţiune despre "coborârea în iad" sau "chinul veşnic".


Postări recomandate
413








343








312








173








151








127








125








102








91








91

joi, 4 iunie 2015

64. Credea Iov în "nemurirea sufletului" sau în înviere?

Unii spun că Iov era frământat dacă există înviere sau nu, şi închide portiţa în faţa acestei perspective:
Iov 14:12. aşa şi omul, se culcă şi nu se mai ridică, nici până nu vor mai fi cerurile, nu se vor trezi şi nu vor fi sculaţi din somnul lor.
M-am uitat pe sietul interlinear de pe biblehub.com şi am constatat că în text nu există cuvântul "nici":
http://biblehub.com/interlinear/job/14-12.htm

Acest lucru mă face să cuget, dacă nu cumva acest verset este redat deficitar, deoarece sunt alte texte care ar infirma redarea de mai sus din versiunea lui Dumitru Cornilescu (Iov 14:14,15, 19:25-27).

Iov 14:
13. O, de m-ai ascunde în locaşul morţilor, de m-ai ţine ascuns până-ţi va trece mânia! De mi-ai rândui un timp şi ţi-ai aduce aminte de mine!
14. Dacă moare un om, va mai trăi el? În toate zilele luptei mele aş aştepta, până mi-ar veni schimbarea.
15. Ai chema, şi eu ţi-aş răspunde; ţi-ar fi dor de lucrarea mâinilor tale.


Iov 19
 25. Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ.
26. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.
27. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.

Din cauza textelor scoase în evidenţă din capitolele prezentate mai sus, poate că Iov 14:12 ar trebui redat altfel, ca o întrebare retorică, la care se aştepta încă lămuriri:
"aşa şi omul, se culcă şi nu se mai ridică, până nu vor mai fi cerurile, nu se vor trezi şi nu vor fi sculaţi din somnul lor?"

L-a final spune "mă pocaiesc" Iov 42:6 şi îl roagă pe Dumnezeu să îl înveţe în privinţa unor taine:

Iov 42

1. Iov a răspuns lui Iehova şi a zis:
2. "Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale." -
3. "Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?" - "Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep." -
4. "Ascultă-Mă şi voi vorbi; te voi întreba, şi Mă vei învăţa." -
5. "Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.
6. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă."

Asta poate include că a primit lumină despre înviere? Este posibil. 

În orice caz, credinţa pagână - insuflată de Diavol, dracul cel mare - în nemurirea sufletului (Geneza 3:4), la Iov este 0. Abia aştept să-l felicit pe Iov, la înviere!

Postări recomandate
413








343








312








173








151








127








125








102








91








91